Eleganța care inspiră încredere: ce am învățat la un workshop de etichetă și protocol

Eleganța care inspiră încredere: ce am învățat la un workshop de etichetă și protocol

De Oana Titică
Distribuie articolul
5 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Cine salută primul? Pe cine prezinți prima dată, atunci când vrei să faci cunoștință gazdei cu cineva nou? Cum ne îmbrăcăm la o recepție?

Sunt doar câteva dintre întrebările la care am aflat răspuns recent în cadrul unui workshop susținut de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, consul general al României la Barcelona și fost director de protocol al Casei Regale a României.

Ocazia? Evenimentul „Eleganța care inspiră încredere”, organizat de asociația WTTA – Women in Transport & Tourism Association, într-un superb salon de evenimente la Hotelul Corinthia. Aici, femeile din industrie au descoperit reguli de protocol și etichetă de la cea care a organizat marile evenimente ale Familiei Regale și autoarea volumului Arta Protocolului – Eticheta oficială în secolul XXI.

Fiindcă aceste norme nu se aplică doar mediului instituțional, ci și întâlnirilor de business și, deseori, în rutina vieții de zi cu zi, iată câteva puncte-cheie care mi-au rămas în minte după workshop și după lectura cărții Sandrei Gătejeanu-Gheorghe.

1. De unde vine termenul de „etichetă”

Conceptul a apărut în Franța, atunci când Regele Ludovic al XIV-lea a creat noțiunea de „etichetă” și a stabilit protocolul regal. Pentru că Regele Soare organiza deseori recepții în grădina de la Versailles, iar invitații călcau pe iarbă sau pe flori și rupeau aranjamentele, el a hotărât să pună, din loc în loc, mici étiquettes cu mesajele „nu călcați iarba” sau „atenție la flori!”.

2. De ce e importantă?

Pentru Sandra Gătejeanu-Gheorghe, cunoașterea protocolului te face mai încrezător – dacă ai cadrul de etichetă stabilit și îl stăpânești, ești mult mai relaxat în situația respectivă: ea compară regulile de protocol cu rama unui tablou, care îți permite să ai ulterior libertatea și încrederea să „desenezi” orice ai nevoie în interiorul ei – de la business meeting la reuniune informală.

3. Prima impresie – salutul

Dacă ne întâlnim cu un grup de persoane, prima persoană salutată va fi cea căreia i se cuvine mai multă deferență (respectând ordinea de precădere). Concret:

Tinerii îi salută pe cei mai în vârstă.
Bărbații salută femeile.
Cei cu funcții mai mici își salută superiorii în grad.
Cei nou veniți îi salută pe cei aflați deja într-o încăpere.

4. Strângerea de mână

Spre deosebire de salut, în cazul strângerilor de mână, cel mai în vârstă întinde mâna celui tânăr; doamna trebuie să aibă inițiativa întinderii mâinii; cel superior în grad întinde mâna celui inferior.

Bărbatul nu va da niciodată mâna așezat. Femeile nu se ridică în picioare atunci când dau mâna cu un bărbat sau cu alte femei.

Toate acestea se adaptează, desigur, în funcție de cultura țării sau a invitaților.

5. Cine pe cine prezintă?

Se aplică principiul priorității persoanelor cărora li se datorează mai multă deferență. Astfel, bărbații sunt prezentați femeilor, persoanele cu grade mai mici sunt prezentate celor de rang superior, iar tinerii celor mai în vârstă. Prezentarea este făcută, de obicei, de o a treia persoană.

6. Ce înseamnă dress code Black tie?

Pentru domni, înseamnă haină lungă până la șold, fără coadă, având reverele îmbrăcate în mătase neagră; pantaloni negri cu vipușcă neagră din mătase; cămașă albă și papion negru; pantofi negri de lac. Pe timpul verii, haina poate fi albă cu reverele din mătase neagră.

Pentru doamne, înseamnă rochie de cocktail (rochie ¾) sau rochie lungă.

Ținuta Black tie este folosită, în general, la evenimente care încep după ora 18:00.

7. Recepție & cocktail vs. dineu

Recepția și cocktailul sunt reuniuni cu caracter festiv, pentru care există o temă determinată, unde se mănâncă și se bea în picioare, iar invitații se mișcă puțin în aceeași încăpere. În vreme ce cocktailul este privat, familial, între prieteni, recepția e oficială și formală, oferită de autorități sau personalități.

Dineul are un caracter mai solemn și reprezintă un grad superior de manifestare a considerației față de invitați. Numărul invitaților este fix și depinde de numărul locurilor disponibile la masă.


Dacă ar fi să aleg o singură recomandare în urma workshop-ului, aceea ar fi să citiți cartea ei, Arta Protocolului – Eticheta oficială în secolul XXI, apărută acum trei ani la editura Litera. Cuprinde atât informații despre normele de etichetă și protocol, cât și recomandări de stil vestimentar din care ne putem inspira pentru evenimentele formale la care participăm.

Și, dacă aveți vreodată ocazia să participați la un workshop susținut de Sandra Gătejeanu-Gheorghe, să nu ezitați să o faceți.

Foto principală: Katsiaryna Prymak / Alamy / Profimedia

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul