Când lucrezi de acasă, sfârșitul programului nu mai vine de la sine, ci depinde de tine.
Dacă aș putea să am o superputere, mi-ar plăcea să fie Superuitarea, adică să închid laptopul la finalul zilei de lucru și până a doua zi să uit complet cu ce mă ocup.
Se întâmplă în Severance, serialul în care angajații unei companii acceptă procedura de separare a amintirilor de la serviciu de cele din viața personală. Dimineața, când ușa liftului se deschide la etajul unde lucrează, Mark, personajul principal, își amintește tot ce ține de muncă, dar n-ar putea să-ți spună unde și cu cine locuiește sau ce a mâncat la micul dejun. La plecare, se petrece situația inversă: când iese din clădire își recunoaște familia și prietenii, știe care sunt cele mai mari visuri ale lui, dar habar n-are la ce proiect lucra cu cinci minute mai devreme.
În realitate, mulți dintre noi nu reușesc să se despartă cu adevărat de job. Să presupunem că ai izbutit să închizi până la urmă laptopul, ai ales filmul, ai apăsat play, dar până să descoperi cum o cheamă pe protagonistă, ai descoperit ceva mult mai prețios – cum să reformulezi ultimul paragraf din propunerea pentru client la care lucrezi de câteva zile. „Logic ar fi să iau laptopul s-o scriu acum, cât am fraza în minte, nu?” Și îți pui viața pe pause, că ai de lucru…
Câte ore lucrezi, de fapt, într-o zi în care lucrezi de acasă?
Dacă te întreabă cineva când ai început azi lucrul, trebuie să faci niște săpături înainte de a răspunde. Doar te bucuri de avantajul de a lucra remote, deci orele de program nu-s atât de stricte. Cum prima ședință era stabilită la 9:30, ar fi rezonabil să estimezi că ai deschis laptopul pe la 9:00. Doar că la 9:00 primisei deja feedback de la colega căreia i-ai trimis un fișier cât așteptai să se facă cafeaua. Mailul a plecat de la tine la 8:12.
Unul dintre marile avantaje ale lucrului de acasă este că îți poți bea cafeaua pe îndelete în intervalul pe care altădată îl petreceai în trafic. Dar cât din timpul câștigat îți revine de fapt ție? Un studiu bazat pe date din 27 de țări a constatat că, în zilele în care lucrau remote, participanții economiseau în medie 72 de minute care altminteri s-ar fi irosit pe drum. Doar că același studiu a scos la iveală că aproximativ 40% din timpul astfel câștigat este investit în task-urile de job. Asta înseamnă o jumătate de oră în plus pe altarul muncii și nu pentru că angajatorii ar pretinde-o, ci din studiu a reieșit că așa aleg angajații să-și redistribuie timpul.
La prânz, îți aduci farfuria lângă laptop. Ai ceva bun, ai și pâine proaspătă, deci tot ce-ți trebuie pentru pauza de masă, inclusiv jumătatea de oră rezervată în calendar. Dar între două înghițituri citești observațiile pe o prezentare, apoi te apuci să și modifici câteva slide-uri.
„Ajungi să nu te mai simți confortabil în spațiul personal, iar sistemul nervos rămâne în alertă”
Când erai la birou, la finalul programului primeai câteva indicii clare că ar trebui să închei ziua: își lua la revedere și ultimul coleg, intra cineva să dea cu aspiratorul. Acasă, în schimb, într-o seară în care n-ai nicio rezervare și nimeni nu așteaptă nimic de la tine la o oră fixă, îți e foarte ușor să spui „Mai stau până termin”. Tocmai în acest moment devine cel mai greu să trasezi granița dintre viața profesională și cea personală. Tu ești singura care poate pune punctul și virgula de la care să-ți reiei proiectele a doua zi de dimineață.
De ce ți-e atât de greu să spui „continui mâine”?
De la birou reușeai să pleci cu destule lucruri neterminate, fără să te împiedice conștiința. Clădirea avea un orar de funcționare și un set de reguli, poate chiar un paznic care încuia ușile la o anumită oră. Aveai un metrou de prins. Acasă nu mai funcționează aceleași rutine care să te determine să pui punct zilei de lucru. Dimpotrivă, se pare că „Mai am doar două slide-uri” sună mult mai convingător decât „Aș vrea să-mi văd de seara mea” .
Oana Savin, psiholog clinician și psihoterapeut, atrage atenția că, atunci când funcționezi preponderent pe modul „urgent” la job există riscul să extinzi „urgențele” și în timpul personal. De exemplu, obiceiul de a răspunde imediat la mailuri nu va rămâne fără ecou în afara orelor de program. „Iar când repeți suficient de des gestul, până și canapeaua pe care te așezi să te relaxezi îți amintește că ai putea verifica dacă a venit vreun răspuns. Ajungi să nu te mai simți confortabil în spațiul personal, sistemul nervos rămâne în alertă, iar toate acestea te costă starea de bine, productivitatea, creativitatea și motivația care te-au animat inițial în zona profesională”, punctează ea.
Să presupunem că primești un mail de la o colegă la 21:14. Pentru că ai văzut notificarea și îți vine imediat o idee, iar laptopul e la îndemână, îi răspunzi pe loc. În opt experimente cu peste 4.000 de participanți, două cercetătoare de la Universitatea Cornell au studiat tocmai felul în care interpretezi gradul de urgență al unui mail primit după program. Concluzia: destinatarii tind să creadă că expeditorul își dorește un răspuns mai rapid decât așteaptă el în realitate.
Imaginează-ți și cum decurge seara la celălalt capăt al conversației. Colega ți-a scris pentru că voia să bifeze în avans ceva de pe lista ei, din moment ce a doua zi are programare la medic. A închis apoi laptopul, s-a așezat la un film, dar la 21:18 tresare când îi vibrează telefonul. Tu crezi că-i faci un serviciu cu reply-ul tău campion la promptitudine, când de fapt ea s-ar fi bucurat să-i scrii la nouă dimineața. Și i-ai răspuns atât de repede, încât acum ei i se pare nepoliticos să te lase să aștepți până mâine. Iată cum, din considerație una față de cealaltă, ajungeți să lucrați amândouă seara târziu.
Cum pui totuși stop zilei de lucru, dacă treaba nu se termină niciodată?
Încearcă să rupi tu acest cerc vicios – dacă mailul colegei tale nu presupune o urgență reală, lasă răspunsul pentru a doua zi. Poate nici nu te-ai gândit că un gest atât de simplu va aduce o schimbare în dinamica întregii echipe.
Nu te strădui să cauți motive întemeiate ca să te oprești: bilete la teatru, o rezervare la restaurant, o promisiune făcută familiei. Poți să închizi laptopul pur și simplu pentru că ai terminat. Nu tot ce trebuie să faci, bineînțeles, ci ceea ce ai avut de făcut astăzi, iar asta este suficient.
Cercetătorul Brandon Smit a urmărit 103 angajați și raportarea lor la obiectivele profesionale după job și înainte de culcare. Sarcinile importante rămase în suspensie continuau să-i preocupe și după încheierea programului. Dar o parte dintre participanți au fost instruiți să planifice concret rezolvarea sarcinilor neterminate (când, unde și cum), ceea ce i-a ajutat să se detașeze de presiunea resimțită. Aplică și tu formula eliberatoare: „Mâine, la nouă, deschid tabelul de vânzări, verific cifrele de la pagina trei și îi trimit Anei prezentarea”.
Oana Savin recomandă „să delimitezi spațiul și timpul aferent profesiei, astfel încât închiderea laptopului sau plecarea din locul în care ai lucrat să marcheze sfârșitul programului”. Dar ce se întâmplă dacă biroul e și masa la care urmează să mănânci cina? Poți începe prin a strânge lucrurile de serviciu, apoi bagi laptopul în geantă, cu tot cu încărcător, și aduci pe masă câteva elemente de decor care să-ți dea de înțeles că ai pășit pe alt teritoriu: fața de masă cu broderie, vaza cumpărată în ultima vacanță, un bol cu fructe de sezon și legume proaspete.
Totuși, dacă după ce ai pus laptopul în geantă îți vine ideea genială a ultimului slide, o poți nota cât mai concis pe o foaie de hârtie. Acum ai o idee bună de pus în practică mâine dimineață și o viață de trăit în seara asta.
Foto: Victoriya Popova / Alamy / Profimedia