Deseori, nu multitudinea lucrurilor pe care le facem într-o zi ne obosește, ci cât de puțin spațiu lăsăm între ele.
Am avut zile în care m-am trezit, m-am dat jos din pat, m-am ocupat de toți cei din casă pentru ca toată lumea să fie gata de începerea zilei, m-am îmbrăcat rapid și m-am urcat în mașină să plec spre birou. În drum, am lăsat copiii la grădiniță, am răspuns la două mailuri în fața grădiniței și i-am sunat pe ai mei pe drum. La semafor mi-am verificat programul și am trimis un mesaj pe WhatsApp stomatologului, rugându-l să-mi amâne programarea pe săptămâna viitoare.
Când am ajuns la birou, aveam sentimente amestecate: eram mândră de câte am rezolvat pe drum, dar mă simțeam „în priză”, de parcă lucram deja de câteva ore – deși plecasem de acasă de doar 40 de minute. Eficiență, nu-i așa?
Valoarea pauzelor invizibile
Din poziția de observator, îmi este ușor să recunosc lucrurile astea: oamenii trec dintr-o întâlnire în alta fără nicio pauză, fără niciun moment de liniște. Trec de la somn direct la mailuri, sar dintr-un call în altul, nu termină un task, că se apucă de următorul. Exact cum mi se întâmpla și mie.
Am avut nevoie de mult timp ca să-mi dau seama ce efect are acest comportament asupra energiei și capacității mele de concentrare. Poate și pentru că nu se resimte imediat, după o singură zi plină. Însă, dacă faci asta zile sau săptămâni la rând, oboseala se acumulează și randamentul scade.
Lucrăm de acasă pentru a nu mai irosi timp în trafic, deși acest timp este, în unele zile, singurul pe care nu-l petrecem în fața unui ecran
Partea cea mai interesantă este că noi numim comportamentul ăsta eficiență. Practic, reușim să facem într-o singură zi mai multe lucruri decât înainte. Însă asta nu se întâmplă pentru că suntem mai rapizi, ci pentru că am desființat pauzele sau momentele de tranziție, rămânând mereu în priză. Intrăm în următorul meeting imediat ce s-a terminat primul, răspundem la telefon în secunda în care apăsăm butonul „send” din mail.
Nu ne mai oprim să stăm de vorbă pe hol cu un coleg. Sau, dacă ne oprim, ne spunem ulterior că poate am pierdut timpul. Uneori, nu mai facem nici măcar drumul până la birou și înapoi. Lucrăm de acasă pentru a nu mai irosi timp în trafic – deși acest „timp pierdut” este, în unele zile, singurul pe care nu-l petrecem în fața unui ecran.
Am schimbat dinamica unei zile și, implicit, cadența noastră interioară.
Dar dacă acel spațiu dintre două ședințe avea, de fapt, un rost? O funcție importantă pe care nu am sesizat-o? Dacă economia asta permanentă de minute ne costă, pe termen mediu și lung, mai multă energie decât credem?
Ce este „tranziția” între taskuri
Pauza și tranziția între momente ale unei zile nu sunt același lucru.
Pauza înseamnă să mă opresc din ce lucrez și să fac ceva ce nu mă solicită cognitiv. O plimbare, o discuție lejeră cu cineva cu care îmi face plăcere să vorbesc, câteva exerciții de stretching sau pur și simplu stat degeaba.
Tranziția include o pauză, dar e mai mult de atât: ar trebui să mă ajute să închid mental și emoțional ultima activitate, să-mi trag puțin sufletul și să mă pregătesc pentru următorul task.
O tranziție bună răspunde la trei întrebări, care definesc trei etape distincte
1. Ce am de făcut ca să închei mental ultima activitate?
Răspunsul conține lucruri concrete: notez ce a rămas de făcut, trimit un mail scurt cu deciziile luate, ca să nu țin informația activă în minte.
Fără acest pas, creierul continuă să ruleze în fundal discuția sau taskul anterior, deși încerci să fii atent la altceva. Chiar dacă poți trece imediat dintr-un meeting în altul, nu înseamnă că și atenția ta face aceeași trecere instantaneu.
2. Cum îmi trag sufletul, măcar puțin?
Sunt de ajuns câțiva pași prin birou sau prin casă, un pahar cu apă, o fereastră deschisă, câteva respirații adânci fără telefon în mână, câteva întinderi.
Scopul nu e o relaxare profundă, ci o resetare scurtă a sistemului nervos înainte de a intra în următoarea stare.
3. Ce urmează și cum mă pregătesc?
Asta înseamnă să știu, măcar aproximativ, dacă voi avea o discuție tensionată, un moment de joacă cu copilul sau o oră de concentrare.
„Pregătirea” poate fi o întrebare pusă mie însămi: Ce îmi doresc de la întâlnirea care urmează? Trebuie să mă pregătesc în vreun fel?
Pentru cele trei întrebări ai nevoie uneori de două-trei minute, alteori de 15. Dar, fără ele, trecem dintr-o stare în alta cu urmele stării anterioare încă active și le cărăm, fără să observăm, în tot ce urmează.
Ce am pierdut când am câștigat timpul dintre casă și birou
Din pandemie, mulți dintre noi ne-am obișnuit să lucrăm de acasă. Dincolo de timpul câștigat pentru că nu mai mergem până la birou, cred că nu suntem suficient de conștienți de ce am pierdut: tranziția dintre spațiul personal și spațiul de muncă.
Fizic, ești deja acasă. Emoțional, s-ar putea să fii încă în meeting
Timpul acela petrecut pe drum nu însemna doar trafic. Te pregăteai să ieși din casă. Conduceai ascultând muzică sau stăteai cu gândurile tale. Seara, aveai de făcut drumul înapoi, adică 20, 30 sau chiar 60 de minute între ultima problemă de la birou și momentul în care ajungeai acasă.
Astăzi, poți să termini un call dificil la 17:59 și, un minut mai târziu, să vină copilul să-ți ceară ceva. Fizic, ești deja acasă. Emoțional, s-ar putea să fii încă în meeting.
Faptul că am eliminat distanța fizică dintre roluri nu înseamnă că nu există nevoia de a face trecerea dintre ele. Am câștigat timp, dar am dat la schimb spațiul în care ne desprindeam de o parte din zi.
Între vacanță și rutină
Ne-am făcut o regulă să ne întoarcem din vacanță sâmbăta, și nu duminica seara. Astfel, pentru copiii mei, duminica devine ziua de tranziție înapoi spre spațiul cunoscut, spre rutina de acasă.
Copiii exprimă foarte vizibil ce se întâmplă în lipsa tranzițiilor
Când ne întorceam din vacanță cu o zi înainte să înceapă grădinița, mă confruntam cu mult mai multe tantrumuri și rezistență. De când avem această zi liberă, lucrurile sunt mult mai firești: ajung acasă, își revăd jucăriile, își reiau rutina și se pregătesc să meargă la grădiniță a doua zi.
Însă acest timp ne ajută și pe noi. Putem să despachetăm, să facem cumpărături și să ne așezăm mental pentru săptămâna care începe, în loc să intrăm direct din vacanță în mailurile de luni dimineața.
De altfel, noi, adulții, nu suntem foarte diferiți de copii. Ne enervăm mai repede, nu ne putem concentra, simțim că nu mai avem răbdare pentru nimeni. N-am învățat să avem mai puțină nevoie de tranziții decât copiii – ci doar să ignorăm această nevoie.
Statul pe telefon nu înseamnă o pauză
Ai terminat meetingul cu cinci minute mai devreme? Telefon.
Aștepți liftul? Telefon.
Aștepți copilul la grădiniță? Telefon.
Ai ajuns cu zece minute mai devreme undeva? Telefon.
Te-ai băgat în pat? Telefon.
Au dispărut aproape toate momentele în care așteptam, ne plictiseam sau, pur și simplu, observam
Poate că problema telefonului nu are legătură cu timpul, ci mai degrabă cu pauza, cu spațiul în care mintea noastră ar fi putut să se relaxeze și să nu se gândească la altceva. Așteptarea, mersul, statul la semafor sau cele cinci minute dintre două întâlniri erau momente în care nu făceam nimic, dar în care aveam timp să închidem, să procesăm sau pur și simplu să lăsăm lucrurile să se așeze.
Ne trezim cu telefonul în mână și, foarte des, ne culcăm tot cu el în mână. Au dispărut aproape toate momentele în care așteptam, ne plictiseam sau, pur și simplu, observam. Minutele în care mintea rămânea singură cu gândurile ei.
Șase tranziții de urmărit în viața de zi cu zi
De la somn la muncă. Când te trezești, bea un pahar cu apă, fă un duș, setează-ți 2-3 intenții legate de ce ai vrea să faci în ziua respectivă. Nu-ți începe ziua direct cu mailuri și telefon.
De la un rol la altul. De la părinte la profesionist, de la profesionist la partener, de la manager la prieten. Faptul că intri într-o altă cameră sau în alt call nu înseamnă că ai ieșit automat din rolul anterior.
De la un meeting la altul. Chiar și cinci minute contează: să închizi mental discuția, să notezi ce ai de făcut, să bei apă, să nu intri cu gândurile din meetingul anterior direct în următorul.
De la muncă la viața personală. Faptul că ai închis laptopul nu înseamnă automat că nu te mai gândești la muncă. O plimbare, un duș, schimbatul hainelor sau 15 minute fără telefon pot deveni mica noastră navetă între cele două lumi.
De la ecrane la somn. Nu putem să trecem din mailuri, WhatsApp sau Netflix direct la somn și să presupunem că organismul schimbă starea la comandă. Avem nevoie de un interval în care reducem ritmul, lumina, informația și stimularea.
De la vacanță sau weekend înapoi la birou. Câteva ore sau o zi în care ajungi acasă, despachetezi, pui lucrurile în ordine și te așezi mental pentru săptămâna care urmează valorează mai mult decât încă o jumătate de zi în vacanță. Pentru mine, duminica de după vacanță a devenit exact asta: nu o zi pierdută, ci o zi de „aterizare”.
Cum ar arăta un ritual al tău de tranziție?
Nu cred că scopul este să transformăm tranzițiile într-o nouă regulă de performanță pe care trebuie să o respectăm perfect. Ci mai degrabă să începem să observăm unde e necesar să lăsăm un spațiu, un gând să zboare sau un respiro să se instaleze.
În încercarea de a elimina timpul pierdut, s-ar putea să fi eliminat exact timpul în care ne recuperăm pe noi înșine între două activități. Și, poate, uneori, între două lumi.
Foto: Andrii Iemelianenko / Alamy / Profimedia
