M-am îndrăgostit de un om pe care nu l-am întâlnit niciodată. A fost cea mai lungă relație a mea

M-am îndrăgostit de un om pe care nu l-am întâlnit niciodată. A fost cea mai lungă relație a mea

De Laura Udrea
Distribuie articolul
8 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Aveam 22 de ani, un iubit adevărat și o relație secretă cu Leonard Cohen. El nu știa nimic despre mine, dar eu aveam să-l ascult ani întregi.

Între timp, am iubit alți bărbați, m-am despărțit de unii și am crescut. Cohen a rămas multă vreme acolo, cu aceeași voce și aceleași promisiuni. Până când, fără să-mi dau seama, nu am mai avut nevoie de ele.

Prima dată când am făcut dragoste pe fundal se auzea Leonard Cohen.

I’m Your Man.

Nu știam pe atunci ce spuneau versurile lui, dar era muzica potrivită pentru momentul acela. Un bărbat promitea în cântec că se poate transforma în aproape orice aș avea eu nevoie. Dacă voiam un iubit, putea fi el iubitul. Dacă aveam nevoie de un altfel de bărbat, era dispus să joace și rolul acela. Sau altele, care nu păreau să-l avantajeze prea mult. La 22 de ani, mi se părea o declarație de dragoste extraordinară.

Aveam un iubit, dar îl trădasem fără să știe cu Leonard Cohen

Eram la vârsta la care asemenea promisiuni mi se păreau nu doar posibile, ci și firești. Astăzi, probabil că aș avea câteva întrebări pentru un bărbat care îmi spune că poate fi absolut orice vreau eu. În primul rând, cine este el când nu încearcă să-mi facă pe plac? Dar atunci nu eram atât de suspicioasă. Și, mai ales, nu observam ironia: eram fascinată de un bărbat ale cărui promisiuni nici măcar nu mi le făcuse mie.

Aveam un iubit, dar îl trădasem fără să știe cu Cohen. 

Leonard Cohen în 1985 / Foto: Isabelle ALEXANDRE / AFP / Profimedia

Pe iubitul de atunci l-am sărutat, l-am iubit, ne-am certat, am avut o poveste care s-a terminat.

Pe Leonard Cohen nu l-am cunoscut niciodată. Și totuși, dintre cei doi, unul a continuat să-mi vorbească ani întregi. Eram într-o relație foarte comodă.

Îmi plăcea vocea lui. Intensă, gravă, puțin obosită, de parcă ar fi știut deja cum se termină toate poveștile pe care eu abia le începeam.

I’m Your Man… Haide, caută piesa și dă-i play! O să înțelegi mai bine de ce am construit o relație cu Leonard Cohen, chiar dacă el n-a participat niciodată la ea.

Am aflat, după atâția ani, cum se numea relația noastră

La douăzeci și ceva de ani, îl ascultam în buclă. Cohen își găsise un loc în viața mea și, spre deosebire de ceilalți bărbați, nu părea să aibă nevoie de nimic la schimb.

Pe vremea aceea, Andreea Dumitru era prietena mea. Nu era psiholoagă încă și, din fericire pentru amândouă, nu încerca să găsească explicații pentru toate alegerile mele sentimentale. Nici nu-i spusesem de pasiunea mea complicată pentru Cohen, avea și ea viața ei de complicat. Între timp, Andreea a devenit psiholoagă, iar eu am continuat să-i dau, din când în când, material de lucru. Așa că, zilele trecute când am sunat-o să-i povestesc că vreau să scriu de nebunia mea cu Leonard Cohen, n-a părut neapărat surprinsă: „Se numesc relații parasociale”, mi-a explicat.

Era disponibil când aveam nevoie de el, știa întotdeauna ce să spună și nu mă contrazicea niciodată

Para? Adică pe lângă? O relație pe lângă relație? O definiție destul de potrivită pentru ce făcusem eu. Aveam o relație adevărată și una pe lângă. Culmea e că tocmai cea de pe lângă avea să dureze mai mult.

Termenul nu fusese inventat pentru femeile care se îndrăgostesc de vocea lui Leonard Cohen. Apăruse încă din 1956, când cercetătorii au descris, într-un articol publicat în revista Psychiatry, felul în care radioul, televiziunea și filmele ne pot face să simțim că avem o relație personală cu cineva aflat, de fapt, foarte departe. Au observat că un prezentator care vorbește direct spre cameră poate crea impresia că ni se adresează nouă. Îl vedem des, îi recunoaștem vocea și gesturile, ajungem să anticipăm ce va spune. Cu timpul, avem senzația că îl cunoaștem. Că face parte din viața noastră. 

Numai că există un mic dezechilibru: noi știm tot mai multe despre el, iar el nu află nimic despre noi. O relație în care unul dintre cei doi participă cu toată convingerea, iar celălalt nici măcar nu știe că a fost invitat. Cohen nu știa nici că îi ascultam muzica în buclă, nici că îi atribuisem o mulțime de calități despre care nu aveam nicio dovadă. 

Și, mai ales, nu știa că trăise deja o relație de lungă durată cu mine.

Avantajele unui iubit care nu știa că există

Leonard Cohen avea câteva calități pe care le căutasem și la bărbații din viața mea. Era disponibil când aveam nevoie de el, știa întotdeauna ce să spună și nu mă contrazicea niciodată. Lui nu trebuia să-i explic de ce eram supărată, nu mă întreba ce am, ca apoi să se enerveze când îi răspundeam că n-am nimic. Nu uita ce-mi promisese și nici nu mă făcea să aștept un telefon. Și mai avea bunul-simț să tacă atunci când apăsam pe pauză. 

Dar cel mai mare avantaj era altul. Cu Leonard Cohen nu trebuia să fac niciun efort ca să-i plac. Puteam să fiu prost dispusă, nesuferită, să nu am chef de nimeni. Nu trebuia să fiu interesantă, să arăt bine sau să găsesc ceva inteligent de spus. Nici măcar nu trebuia să-l ascult până la capăt. În toate iubirile reale exista și grija asta, mai mare sau mai mică: oare îi place de mine? Cu Cohen, întrebarea nu se punea. Nu avea cum să nu-i placă de mine. Nici nu știa că exist. 

Apoi am dat peste povestea Larei Jones, o tânără îndrăgostită de Justin Bieber. Îi urmărea interviurile, îi cumpăra produsele, știa unde merge și ce face. Era convinsă că îl înțelege și că, dacă s-ar întâlni vreodată, și el ar înțelege-o. Ba chiar credea că s-ar putea îndrăgosti de ea.

În cele din urmă, o prietenă a câștigat un concurs care le-a permis să-l întâlnească pe Bieber, la Melbourne. Când și-a povestit experiența, în 2024, pentru emisiunea australiană SBS Insight, a recunoscut că întâlnirea o dezamăgise profund. Bărbatul despre care crezuse că are atâtea lucruri extraordinare să-i spună semăna, în realitate, cu băieții obișnuiți de la liceul ei.

Și nu pierduse doar iluzia despre Bieber. Se destrămase și legătura cu o comunitate de fani în care investise ani întregi, prietenii și multă energie.

Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi avut ocazia să stau de vorbă cu Cohen? Poate că mi-ar fi plăcut și mai mult. Poate că m-ar fi plictisit. Poate că aș fi descoperit că omul pe care îl admiram nu semăna deloc cu cel pe care mi-l imaginasem. Poate că nu m-ar fi plăcut el.

Eu am rămas cu iluzia. Și cu muzica. Dar, în timp ce Leonard Cohen continua să-mi cânte I’m Your Man, eu mă schimbam. Nu mai eram fata de 22 de ani care îl ascultase prima dată. Și nici nu-mi mai doream aceleași lucruri de la bărbați.

Ar fi simplu să spun că mă îndrăgostisem de Cohen pentru că îmi lipsea ceva. Numai că aveam un iubit, prieteni, o viață socială și destule lucruri care mă țineau ocupată. 

Nu ascultam Cohen în loc să trăiesc. Îl ascultam în timp ce trăiam.

Și se pare că nu sunt o excepție. În 2020, trei cercetători au analizat rezultatele a 120 de studii despre relațiile parasociale și nu au găsit o legătură semnificativă între dificultățile de relaționare cu ceilalți și intensitatea acestor atașamente. Cu alte cuvinte, faptul că te simți apropiat de un artist nu înseamnă automat că nu ai pe nimeni în viața reală.

Cum te desparți de un bărbat cu care n-ai fost niciodată împreună?

Leonard Cohen a murit în noiembrie 2016. La 82 de ani ai lui. Și 41 ai mei.

Până atunci, CD-ul ajunsese de mult pe raft, iar garsoniera în care îl ascultasem atât de des nu mai era a mea.

Nu știu când se terminase relația noastră. Probabil că nici nu se terminase într-o zi anume. Doar că, pe măsură ce înaintam în vârstă, începusem să aud altfel cântecele lui. La 22 de ani, I’m Your Man mi se păruse cea mai frumoasă promisiune pe care un bărbat i-o putea face unei femei. La 51 de ani, încă îmi place cântecul.

Dar dacă un bărbat mi-ar spune astăzi că poate fi orice îmi doresc, probabil că l-aș întreba ce-ar vrea el să fie.

Foto principală: Wavebreak / Profimedia

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul