A renunțat la tot pentru a cunoaște visul american. A muncit pe brânci, a demonstrat că poate și s-a întors acasă, cu sufletul mistuit și împlinit de o pasiune arzătoare. Doina Enache și povestea bucuriei de a dansa tango argentinian - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Doina Enache este maestru de tango argentinian și femeia care de 13 ani de zile organizează la Brașov primul festival internațional de tango din România. Are o școală de dans și e invitată la cele mai interesante evenimente, este apreciată și aplaudată ori de câte ori își pune pantofii de tango și se lasă purtată de muzică.

Dar până aici a avut un drum lung și greu de străbătut, însă fiecare cărare a fost alegerea proprie și nu regretă nimic din ce a făcut.

Doina Enache avea 27 de ani când, deși se bucura de o carieră de jurist în România și o situație destul de bună, a ales să plece în America cu o viză de turist, să vadă cum e viața acolo. În scurt timp a decis că vrea să mai rămână un timp. A început să muncească din greu, câte 15 ore pe zi, a acceptat job-uri sub nivelul ei de pregătire, a luat-o de la 0, cum s-ar spune. Știa că într-o zi se va întoarce acasă, însă voia să aibă parte de o experiență completă. Între timp a mai făcut și niște cursuri și, după șapte ani lucra la birou, consultant juridic pe probleme financiare și de emigrare. Atinsese probabil visul american. Așa că și-a găsit timp să caute ceva și pentru sufletul ei și astfel a ajuns la o școală de tango argentinian. A fost dragoste la prima ascultare. Când a considerat că i-a fost de ajuns, s-a întors în țară, și-a reluat activitatea de jurist și a organizat primul festival de tango. Un an mai târziu a deschis și școala de tango.

Azi, Doina Enache a renunțat la profesia aceea serioasă, pe care mi-a mărturisit că a ales-o de gura părinților și se dedică 100% pasiunii ei: tango argentinian.

Doina Enache

Doina Enache: „Aveam 27 de ani. Am plecat într-o vacanță inițial, pe o perioadă determinată.”

Știu că vă ocupați de Festivalul Internațional de tango argentinian. Când se va întâmpla?

Da, așa este. Se va desfășura în perioada 5-8 august.

Și vin oameni din?

Din toată lumea 😀. Partea bună a lucrurilor anul acesta este că am fost nevoită să închei înscrierile înainte de vreme pentru că s-au înscris prea mulți și depășeam capacitatea sălii. Avem și din România, din aproape toate comunitățile de tango argentinian, dar și din România, din Finlanda, din Japonia, din Grecia, Polonia, Turcia, Ucraina, Rusia, Germania…

Îi primiți și pe ruși?

Normal. Ce are arta cu… 😀

Bine, sunt ruso-americani, dar la origini sunt ruși.

Mi-ar plăcea să-mi faceți un rezumat al activității dumneavoastră de zi cu zi. Ce înseamnă Tango Brașov și cu ce vă ocupați timpul?

Eu de profesie sunt jurist, însă din 2018 am renunțat la această activitate și mă ocup doar de tango. Asta presupune că am cursuri regulate, învăț oamenii să danseze tango argentinian, am diverse colaborări în țară și în străinătate pentru evenimente de tango argentinian, am coregrafiat piese de teatru, show-uri de tango argentinian la Filarmonică, la festivaluri… este un program destul de încărcat.

Doina Enache
Doina Enache prezentând festivalul internațional de tango

Citește și: Luana Ibacka: „Tango-ul are în el un secret prin care orice femeie devine mult mai frumoasă. Aşadar, în tot ce fac, aduc şi dansul, ingredientul magic şi foarte pasional, de care nu mă voi despărţi niciodată.”

Când începe povestea asta cu tango?

Povestea cu tango începe în New York, în anul 2005. Locuiam deja acolo din 2000, lucram acolo și după ce am trecut etapele profesionale să-mi pot permite să am puțin mai mult timp liber, am ascultat niște muzică de tango argentinian și a fost cumva dragoste la prima ascultare. Mi-a tihnit, mi-a mers la suflet. După aceea am căutat pe net tango argentinian pentru că nu știam despre ce e vorba. Am ales un studio de tango aproape de office-ul unde lucram, lângă Central Park și m-am înscris. Cursurile urmau să înceapă în săptămâna viitoare, într-o zi de miercuri. (Eu sunt născută tot într-o zi de miercuri 😀). Așa a început povestea. Nu am făcut alte dansuri niciodată, deși îmi place foarte mult să dansez și de atunci a fost nelipsit în viața mea tangoul.

Atunci ne întoarcem mai în spate. Câți ani aveați când ați emigrat în America și de ce ați făcut-o?

Aveam 27 de ani. Am plecat într-o vacanță inițial, pe o perioadă determinată. De ce am făcut-o? Nici eu nu știu. Împreună cu niște prieteni am obținut viza și am zis să facem o excursie. Era vacanță judecătorească, nu aveam altele de făcut pe perioada verii și aceasta a fost prima interacțiune cu ideea de a merge în state. Niciodată nu mi-am dorit cu ardoare să plec din țară, întotdeauna mi-a fost bine și mi-a plăcut în România.

Doina Enache
Plecarea în America

Și nu v-ați mai întors?

În vacanța aceea mi-am depus actele la Biroul de emigrări pentru extinderea vizei și toate procedurile care au durat mai multă vreme și ulterior am primit o ofertă de job acolo și am rămas să văd ce pot exploata din această experiență, în nici un caz cu gândul de a mă stabili definitiv acolo. 

Aveați părinți, în țară?

Da.

Cărora le-ați spus că plecați într-o vacanță și apoi i-ați anunțat că nu mai veniți?

Cam așa ceva 😀. Am spus că dacă îmi place, o să văd ce se întâmplă și s-ar putea să rămân. Țin minte că aveam un coleg judecător care spunea: „Sper că nu te mai întorci!”. Iar eu răspundeam: „A, nu, nu, nu, eu nu sunt cu rămasul acolo” 😀.

A fost așa o experiență, am pornit într-o călătorie efectiv.

Erați jurist în România. Bănuiesc că americanii nu v-au angajat ca jurist…

Oh, nu, nicidecum. Ca să știți: toată lumea pornește de la 0. Dacă auziți alte povești, e abureală. Nu te așteaptă nimeni acolo cu oferte de muncă. Te iau de la 0 să te exploateze și ei cât pot 😀

Doina Enache
Doina Enache în primii ani în America

Și ce ați făcut cei cinci ani până ați descoperit tangoul? Ce ați lucrat?

Oferta de job pe care o aveam acolo nu era deloc potrivită, adică una discutaserăm și alta se întâmpla la fața locului, motiv pentru care am zis pas. Ne-am spus la revedere și am zis: „De acum sunt pe propriile-mi piciorușe”. Aveam două cunoștințe din cercul de prieteni și mi-au spus că dacă vreau cazare, era un soi de pensiune pe coasta de est care oferea cazare cu 80 de dolari pe săptămână (țin minte și acum pentru că mi se păreau niște prețuri exorbitante). Am acceptat și am pornit să-mi caut job. Întâi am lucrat hostess – vorbeam binișor limba engleză pentru că făcusem o facultate, dar nu cursiv pentru că la vremea aceea nu se studia așa intens la școală o limbă străină – la hotel Sheraton. Al doilea job era la un magazin, cum ar fi Carrefoure sau Lidl, la departamentul Delly, unde se vând alimente la gramaj, cum e și la noi, unde te duci și ceri 100 de grame de cașcaval, 100 de grame de șuncă, etc. Aici mi-am luat full time ca să pot să-mi plătesc chiria și după ce terminat la supermarket, de la 5 după-amiaza, mergeam peste drum și lucram ca hostess până la 11-12 noaptea. Recunosc că pentru mine a fost o provocare. Cred că nici nu eram conștientă de ce mi se întâmplă, plecată din România de pe postul de jurist, cu mașină la scară, delegații, etc. Am zis că eu am ales treaba asta și vreau să văd cât de mult mă pot descurca singură.

Mă întorc la părinți. Părinții vor pentru noi să avem tot ce-i mai bun în lume. Bănuiesc că vorbeați la telefon și le spuneați de unde ați plecat și unde ați ajuns. Ce spuneau?

Erau ușor șocați. Desigur, încercam să înfrumusețez puțin situația, nu le spuneam că-mi este greu, deși era foarte grea această muncă fizică, de stat în picioare atâtea ore pe zi. Eram cam obosită, dar nu le spuneam chiar toate amănuntele, încercam să-i protejez.

Ei întrebau când mă întorc și cu o lună înainte de întoarcerea mea stabilită le-am spus că o să aplic pentru extensia vizei.

Citește continuarea articolului 1 2 3 Pagina următoare »

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO