Frumusețea de-a fi românInspiring PeopleLife Stories
Frumusețea de-a fi românInspiring PeopleLife Stories
A venit în România să cânte și a rămas cucerit de țambal, smântână și o femeie frumoasă. Povestea cubanezului din orchestra lui Horia Brenciu
Ramona Raduly
|Reading time: 13 mins
Share this article

Harvis Cuni Padron este cubanez și de vreo 11 ani locuiește în România. A ajuns aici „recrutat” pentru un proiect muzical. Prin 2007 termina studiile la Universitatea de muzică din Havana și un manager român l-a solicitat, împreună cu alți cubanezi, să vină în România și să înființeze o trupă ce ar urma să cânte muzică cubaneză la evenimente private. Suna bine, așa că a venit la București, însă, după câteva luni de repetiții, a realizat că acest proiect nu se va întâmpla niciodată așa că, dacă își dorea să rămână aici, trebuia să se lupte ca să izbutească pe piața muzicală românească. Și-a luat trompeta și a început să umble din club în club, să se prezinte prin muzică, iar apoi să strângă contacte. Curând a prins și primele contracte, iar doi ani mai târziu după venirea lui în România a intrat în orchestra lui Horia Brenciu.


Citește și Horia Brenciu: „Toma, deşi nu a fost purtat de Alice în burtă, este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume”.


Despre Brenciu spune că e „tatăl lui” în România și are numai vorbe de laudă la adresa lui, însă adevăratul motiv pentru care a rămas aici este Daniela, soția lui.

Harvis trăiește acum o frumoasă poveste de dragoste pe ritmuri cubaneze. Povestea lui este una frumoasă, una care ne arată o Românie în care merită să trăiești.

De câți ani ești în România?

Am venit aici în noiembrie, 2007.

Și cum ai ajuns? Ai pus degetul pe hartă?

Nu. Mă sunase cineva din România care voia să facă o trupă de cubanezi la București, trupă care să meargă în special la evenimente private. Eu eram atunci la facultate, în Havana.

Știai de România?

Se știe foarte puțin în Cuba despre România. Știam povestea legată de vampiri, de Ceaușescu și mai știam de Gabriela Szabo.

Dar nu știai să ne localizezi pe hartă?

Nu. Știam doar că era undeva în Europa de est și că avea legătură cu Uniunea Sovietică.

Prima mea frică a fost legată de limbă, mă gândeam că e foarte greu să înveți limba, să comunici cu oamenii din România, dar pentru că tocmai terminasem studiile muzicale în Cuba, am zis că vin, trebuia să încerc.

Când am ajuns, marea mea bucurie a fost că limba semăna mai mult cu spaniola decât cu rusa, lucru pe care l-am simțit ca o ușurare.

Și ce proiect era?

Era un proiect de muzică cubaneză. Noi trebuia să construim formația, eram mai mulți cubanezi, repetam, făceam un playlist…

Și unde cântați?

Nicăieri deoarece proiectul nu a mers.

Și ce ai făcut?

Păi nu a fost bine deoarece mă simțeam oarecum prins la mijloc. Eu lăsasem ce aveam în Cuba, renunțasem la trupa cu care cântam, aveam un drum acolo pe care îl abandonasem ca să încep altul aici.

Știu că vorbeam și cu mama atunci și îi spuneam că nu aș vrea să mă întorc în Cuba și să o iau iarăși de la capăt și că eu o să mai încerc să face ceva în România.

M-am dus în vacanță în Cuba și am văzut că lucrurile nu mergeau deloc bine acolo. Așa că am zis că „Ok, Cuba deja o știu, vreau să-i mai dau o șansă unei țări pe care nu o știu”. M-am întors cu gândul că voi încerca un nou drum aici și am schimbat total strategia.

Am început să ies mult, să merg în cluburi, să cunosc oameni, m-am apucat de învățat la modul serios…

Adică ai început să bați pe la uși și să te prezinți?

Da, mergeam în cluburile de jazz și puneam trompeta pe masă. Urcam pe scenă, cântam o piesă două, oamenii mă vedeau și apoi făceam schimb de contacte. Și așa am început să îmi construiesc cariera.

Am început să lucrez întâi în Big Band-ul radio Cu dirijorul Ionel Tudor. Apoi m-a sunat Alex, trompetistul de la Mandinga și mi-a spus că Horia Brenciu își caută oameni. Am fost, am dat test, am repetat cu trupa, și am ajuns să cânt cu ei.

La cât timp după ce ai venit în România se întâmpla asta?

Cred că doi ani mai târziu.

Și în timpul acesta de doi ani tu ce făceai, din ce trăiai?

În timpul ăsta a fost greu pentru că nu mergeau lucrurile, nu mergeau mai deloc. Am avut probleme pentru că omul care ne- adus din Cuba nu a plătit chiria și ne trezeam cu proprietarul că ne bătea la ușă, iar noi nu înțelegeam ce vrea. Nu înțelegeam când se certa cu proprietarul pentru plata utilităților. Stăteam și undeva prin spatele palatului Cotroceni, o zonă destul de scumpă. Am ajuns până într-acolo încât să ne taie lumina. A fost o perioadă la care dacă mă gândesc acum, nu-mi imaginez cum am putut să trec prin asta.

Câți ani aveai atunci?

24-25 de ani, cam așa. A fost ceva timp până mi-am găsit drumul.

Cine te-a ajutat?

Extrem de mult m-au ajutat niște prieteni. Îmi făcusem o gașcă de prieteni pe care îi cunoscusem într-o discotecă de salsa, undeva pe Mihai Eminescu. Acești oameni mi-au devenit cei mai buni prieteni și așa au rămas până în ziua de azi. M-au ajutat foarte mult.

Cu ce anume?

M-au ajutat cu documentele pentru că-mi expirase viza și trebuia să îmi pun actele în ordine, m-au ajutat cu chiria, cu tot ce aveam nevoie, m-au ajutat să mă mut, cu multe.

Să mergi într-o țară străină și să întâlnești niște oameni care fac asta pentru tine….

Cred că pe ei cineva mi i-a pus în drum.

Dar dintre cei cu care ai venit atunci din Cuba, câți mai sunt aici?

Sunt toți aici.

Ai mai păstrat legătura cu ei?

Da, vorbim, nu atât de des, dar vorbim. Și ei lucrează în diferite proiecte muzicale. România este o țară în care încă se poate trăi din muzică, mai ales pentru un cubanez sau un străin. Am prieteni prin toată Europa care tot timpul se miră că eu cânt într-o formație cu atâția oameni. Deci încă se poate trăi, ceea ce e un lucru foarte bun.

Cum e Brenciu?

El e foarte ok. E tatăl meu aici în țară. Când l-am întâlnit în 2009, am spus că e ok, intru în trupa lui și apoi poate găsesc ceva mai bun. Apoi, în foarte scurt timp mi-am dat seama că am intrat direct în ceea ce era mai bun pe piața românească.

Îți place muzica noastră?

Îmi place foarte, foarte mult. A fost o provocare pentru mine pentru că demersul armonic este total diferit de ceea ce se întâmplă în America, e total altceva. E ca și cum ajungi într-o țară și guști dintr-o mâncare din care nu ai gustat niciodată, dar care îți place foarte mult.

Hai să ne întoarcem în Cuba. Familia ta e toată acolo?

Mai puțin fratele meu care locuiește în Africa, în Mali. Este inginer și lucrează acolo. Părinții sunt în Cuba.

Părinții tău au cântat vreodată?

Nu, nici unul, ei sunt economiști amândoi. Dar am un bunic care a cântat, a fost foarte bun și apreciat, foarte cunoscut în Cuba.

Da? Și cum îl chema?

Miguelito Cuni.

Tu de mic ai cântat?

Mama îmi spune că eu când eram bebeluș, îmi cântam singur ca să adorm. Locuind într-un cartier mai rău famat, mama s-a gândit să mă scoată puțin din atmosfera aceea nesănătoasă și m-a înscris la karate, la pictură și la muzică. Am ales muzica după ce am primit bătaie de la cei mari la karate, ceea ce nu mi-a plăcut și după ce am ajuns la concluzia că pictura era cam plictisitoare.

Ca toți copiii am ales tobele, însă profesorul de tobe s-a întâlnit cu mama apoi și i-a spus că trebuie să mă dea la un instrument melodic, fie flaut, fie trompetă pentru că aveam foarte bună ureche muzicală. Așa că la 9 ani am început să studiez trompeta.

A trebuit să schimb școala, lucru care a fost șocant pentru mine deoarece tot cartierul mergea la o școală, eu singur mergeam la altă școală, la școala de muzică.

Harvis în copilărie

Dar tu voiai?

Da, voiam, doar că era puțin trist. Erau sentimente de copil: îmi place instrument, îmi place muzica, dar nu vreau să mă îndepărtez de prietenii mei din cartier.

Norocul a fost că mi-am făcut prieteni foarte buni la școala de muzică, mi-am făcut gașca mea și m-am obișnuit cu ideea.

Dar acolo la voi muzica e în sânge, nu?

Da, dar la fel e și aici. Și românii au muzica în sânge. E altă muzică, într-adevăr, dar e în sânge și dacă stau să mă gândesc, cred că e într-o măsură mai mare decât în Cuba.

Din Europa, cea mai muzicală țară e România. E ziua ta, dai petrecere cu muzică, te căsătorești, pui muzică, la divorț, pui muzică.

Părinții dacă au văzut că-ți place trompeta, te-au lăsat pe drumul acesta, nu te-au îndrumat către altceva precum economie sau inginerie, de exemplu?

Nu, m-au îndrumat către muzică. Așa că am făcut și liceul de muzică și Universitatea de muzică, toate pentru trompetă.

Am făcut și armata că la noi încă mai e obligatorie, dar am fost la fanfara militară.

Ce miros îți amintește de copilărie?

Mango. La noi crește pe stradă, în curtea vecinului (râde).

Cum a fost când ai venit aici? Nu ți-a fost frig?

Singurul lucru care nu mi-a plăcut din Cuba este căldura. În Cuba este foarte cald, transpiram și umblam toată ziua cu un prosopel la mine ca să mă pot șterge pentru că nu suportam. Mereu mi-am dorit să trăiesc într-o țară cu patru anotimpuri pentru că în Cuba e vară și foarte vară. În iulie, august nu poți să stai.

Erai un copil cuminte sau mai năzdrăvan?

Eram foarte cuminte, eram genul acela de copil care puteam să stau toată ziua în casă, într-un colț, cu jucăriile mele și nu știa nimeni de mine. Fratele meu era năzdrăvan, era ca primarul cartierului. El dacă ajungea în fața casei pe la 3, intra în casă pe la 6 pentru că se oprea să vorbească cu toată lumea. E eram „băiatul cu trompeta, de la colț”, atât.

Harvis împreună cu fratele lui

Aveai reclamații de la vecini?

Nu, s-au obișnuit. Când eram mic spuneau că așa pot să învăț, iar când am crescut, deja erau obișnuiți că se aude trompeta de dimineața până seara.

Spui că ce nu ți-a plăcut a fost căldura. Dar ce-ți lipsește tare de tot?

În primul rând familia și apoi, ceva ce nu am apreciat și nu am conștientizat când eram acolo: faptul că în 10-15 minute pe jos ajungeam la mare. Aveam chef să fac o baie în Marea Caraibilor, mă duceam imediat. Aici, nu mai merge. Asta chiar îmi lipsește. Dacă București era un oraș cu mare lângă, era orașul perfect.

Dar ce ai găsit aici și nu aveai acolo?

Smântână. (râde copios)

Prima oară când am mâncat ciorbă cu smântână, mi-a plăcut la nebunie.

Eram la Piatra Neamț, înainte de cântare și am intrat într-un restaurant. Când s-a servit ciorba, am văzut că ne-a adus o cremă lângă. M-am uitat, am văzut că toată lumea o pune în ciorbă, însă mie mi se părea super ciudat. Dar după ce am gustat, mi-a plăcut la nebunie.

Dar în afară de smântână, ce-ți place să mănânci aici la noi?

În afară de piftie pe care nu o înțeleg, mănânc cam orice.

Dar ce mâncare din Cuba îți lipsește? În afară de mango?

Dacă îmi lipsește ceva, îmi fac aici. Nu știu eu prea bine să gătesc, dar ce îmi place mă descurc să fac.

Unde e acasă pentru tine?

Acasă este aici și acolo.

Înainte să vin în România am călătorit foarte mult prin Europa cu trupa mea de muzica de salsa pe care o aveam în Havana.

Peste tot mi se părea foarte frumos, mult mai frumos decât în Cuba, dar niciodată nu am avut sentimentul acesta de „acasă”. Cu România asta s-a întâmplat din prima, chiar dacă am plâns când am venit.

De ce ai plâns când ai venit?

Am plâns pentru că a avut un impact foarte mare asupra mea. Cred că eram și puțin nostalgic, era ziua mea și chiar atunci a nins de s-a acoperit Bucureștiul.

Eu am venit la finalul lui noiembrie, am văzut puțină zăpadă, am văzut beculețele, bradul de la Unirii, totul minunat. Însă, pe 7 ianuarie, chiar de ziua mea, a căzut prima mare ninsoare. Mă sunase mama, vorbeam cu ea și am deschis geamul. Când am văzut ce era afară, m-a apucat plânsul: „Unde am venit?”. Însă mereu m-am adaptat foarte repede. Nu știu dacă așa sunt eu sau faptul că am avut avu prieteni lângă mine m-a ajutat, dar am simțit mereu că aici e acasă.

Harvis cu Daniela și Daniel

Hai să vorbim de celălalt motiv pentru care aici e acasă și aici ai rămas, familia de aici…

Măi, despre Daniela eu spun că este eroina mea pentru că mi-a salvat viața. Eu o lălăiam mult și bine dacă nu era ea. „Am o prietenă foarte frumoasă, mă văd cu ea, o țin așa”, cam așa gândeam eu, așa suntem noi bărbații.

Unde ai cunoscut-o?

Ne cunoșteam de foarte mult timp, dar eu aveam viața mea, ea avea viața ei, doar mai vorbeam din când în când.

Am cunoscut-o la o lecție de salsa, am dansat puțin, ne-a plăcut, dar a rămas totul așa, a trecut și fiecare și-a văzut de treaba lui. După 3-4 ani am reîntâlnit-o pe Daniela și atunci am început relația. Atunci am descoperit de ce am venit de fapt în România și tot atunci am zis „aici rămân”.

Totul s-a întâmplat foarte repede și în 2015 am făcut nunta.

Cum a fost nunta?

Foarte frumoasă! A venit mama aici din Cuba, a fost foarte frumos.

Cine v-a cântat la nuntă?

Nimeni.

Trash the dress în Cuba

Nici măcar tu?

Doar eu am cântat două piese și gata. Altfel m-aș fi simțit ca la muncă.

Și aveți și copil?

Da, avem un băiețel ce va împlini un an săptămâna viitoare. Îl cheamă Daniel.

Cât de des mergi în Cuba?

Cam o dată la doi ani. Dar mai vine și mama.

Pe Daniel l-ați dus în Cuba?

Da, am fost în ianuarie cu el la bunici, am stat trei săptămâni acolo. A fost mare bucurie, ai mei au văzut copilul, copilul a văzut locurile unde eu am crescut, a alergat și el unde am alergat și eu.

Daniel împreună cu bunicul lui, în Cuba

Unde te vezi la pensie?

Am două gânduri. Unul îl aveam de mai demult, al doilea l-am prins când am venit în România și m-am hotărât să rămân aici.

Mie mi-a plăcut mereu să cresc porumbei, însă mama nu prea m-a lăsat. Și atunci am zis că după ce voi termina ce am de făcut în viață, la bătrânețe voi crește porumbei. Apoi am venit, am văzut ce frumos e la munte aici, am văzut ce frumos e să stai la pescuit, așa că am combinat primul plan cu al doilea: vreau să stau într-o căsuță la munte, la pescuit și să cresc porumbei.

Cum arată playlist-ul tău?

Cu piese de trompetă. Îmi place foarte mult RAP-ul și vibrez pe asta, pe instrumentale, pe o voce bună care să-mi transmită emoție, pe un ritm care să mă facă să dansez, pe muzică bună. Pentru mine există muzică bună și muzică proastă. Nu am preferințe de genuri muzicale.

De exemplu, am rămas uimit de țambal.

Când am văzut prima dată țambalul, am zis „Frate, ce e ăsta? O fi un pian stricat?”. Țambalul este un instrument ce trebuie dus în Cuba.

Îmi place foarte mult muzica populară românească pentru că are o rădăcină foarte adâncă, este neatinsă de alte genuri.

Mă gândesc să fac pentru mine un album ce să aibă în rolul principal trompeta, dar să am și câte o piesă cu fiecare artist cu care am colaborat.

Harvis împreună cu mama lui

Unde mai cânți?

Cânt într-un proiect de jazz, Krisper, cu niște băieți foarte buni, atât de buni încât mă întreb ce caut eu în proiectul acesta. Acești băieți m-au ajutat să progresez în carieră.

Acum un an am început să lucrez cu Tudor Ionescu, solistul de la Fly Project. Noi ne știm de foarte mult timp, ne-am cunoscut într-o vacanță în Cuba, la o petrecere când el a fost șocat că eu știu românește. Am fost de câteva ori la el la studio și am tras trompete până m-a sunat și  mi-a propus să lucrăm împreună. Pentru mine a fost o adevărată oportunitate să lucrez ca producător, să fac piese pentru artiști.

Și în afară de orchestra lui Horia Brenciu, mai cânt cu doi cubanezi în The Cuban Project. Ei au proiectele lor cu Mandinga, dar ne unim pentru a face acest tip de muzică atunci când suntem solicitați la diferite eveniment.

Harvis împreună cu Tudor Ionescu și copiii lor, în vacanță în Cuba

Unde ai învățat atât de bine limba română?

La desene animate. A fost ușor că seamănă limbile, că se citește cum se scrie, sunt foarte multe cuvinte în comun, dar pentru că mi-au plăcut mereu desenele animate, cât timp am stat în casă dădeam drumul la televizor. Am ascultat zilnic desenele și așa am învățat.

Frumusețea de-a fi românInspiring PeopleLife Stories
Share this article