Actorul francez Vincent Lacoste vine în România! Lacoste: “nu am făcut niciodată cursuri și când joc, eu doar reacționez la persoana care se află în faţa mea”

În vârstă de doar 26 de ani, Vincent Lacoste este, la momentul actual, unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai apreciați actori ai Franței. A pășit pentru prima dată pe covorul de la Cannes la 16 ani, cu ”Les Beaux Gosses” (interpretându-l pe Riad Sattouf). Rolul i-a adus premiul Lumiere pentru tânăr actor și o nominalizare la Premiile César. A revenit 3 ani mai târziu cu ”Camille redouble” (interpretându-l pe Noémie Lvovsky), apoi cu ”Hippocrates: Diary of a French Doctor” (în rolul lui Thomas Lilti), care i-a adus o a doua nominalizare la Premiile César, precum și cu ”Victoria”.

În 2018 s-a întors în competiția oficială, cu ”Plaire, aimer et courir vite / Sorry Angel” (în rolul lui Christophe Honoré), film care i-a adus și trofeul pentru Cel mai bun actor la Festivalul Filmului European de la Sevilla.

2019 i-a adus o nouă nominalizare la Premiile César, pentru rolul din “Amanda”, cel mai recent film al lui Mikhaël Hers, film pe care l-a prezentat în premieră la Festivalul de la Veneția, în secțiunea Orizzonti. Cineastul francez cunoscut pentru preocuparea pe care o are legată de tema maturizării îl alege de data aceasta pe David, de 24 de ani (interpretat de Vincent Lacoste), un tânăr a cărui soră moare într-un atentat terorist și o lasă în urmă pe fiica ei de 7 ani, Amanda. Relația luminoasă dintre cei doi și trecerea lui David de la viața boemă în Parisul zilelor noastre la maturitatea timpurie face dintr-un film de doliu un film solar, plin de speranță și tandrețe.

Am vorbit cu Vincent despre rolul său din “Amanda”, dar și despre film în general. Și vă invităm să îl descoperiți pe carismaticul actor în câteva momente de lectură.

Care a fost reacția ta la citirea scenariului pentru “Amanda”?

Destul de rar citesc scenarii atât de bune. Mikhaël abordează cu mare finețe şocul pierderii unei persoane dragi, dar şi continuarea vieţii, păstrând-o în amintiri.

Totul este jucat în detaliu, scene mici precum cea în care Amanda nu dorește ca David să arunce periuța de dinți a mamei sale. Mikhaël reuşeşte să descrie perfect sentimentele fiecăruia dintre personajele sale, atât cele ale lui David, cât şi cele ale nepoatei sale. El n-o tratează pe Amanda doar ca pe o fetiță, el îi exprimă într-adevăr sentimentele ca unei persoane. Ne-a dat impresia că a trăit totul, că se poate pune în locul oricărui om, că ştia foarte bine sentimentele omeneşti. După ce-am citit acest scenariu fantastic, am văzut ”Ce sentiment de l’été” şi toate celelalte filme ale sale, care mi-au întărit convingerea de a mă alătura proiectului.

Melancolia care s-a simţit în precedentul său film este acum ponderată de greutatea prezentului, cu această  fetiţă de a cărei viaţă trebuie David să aibă grijă …

Aceasta este și ceea ce mi-a plăcut în scenariu. Acest bărbat tânăr trebuie să-şi gestioneze tristețea dată de dispariția surorii sale și, în plus, să accepte ceva care îl depășește total: să aibă grijă de o fetiță, să îi devină aproape un tată. Dintr-o dată, David se află față în față cu nişte responsabilități copleșitoare, pe care nu le-a prevăzut deloc. Filmul nu arată doar suferinţa lui în urma pierderii, ci arată cum întreaga sa viaţă este bulversată.

La început, filmul este foarte fericit, nu știm foarte bine în ce direcție o va lua. În mod brutal, atacul schimbă cursul poveştii. “Amanda” este, de asemenea, un film despre lumea în care trăim azi, unde este brusc posibil să fii împușcat pe stradă, într-un parc.

Adesea spuneai că James Stewart este actorul de referință și că la fiecare nou rol, alegi unul din filmele sale pentru a te inspira. Pentru Amanda, care a fost?

E adevărat că mă gândesc adesea la James Stewart, dar ca să fiu sincer, pentru “Amanda” am avut puține referințe în minte și am avut senzația că pentru a interpreta corect și a nu fi prea stresat de scenele emoționante, nu ar trebui să mă pregătesc prea mult. Totul era atât de clar și puternic în scenariu, încât nu trebuia să-mi imaginez nimic, doar să joc situaţia, să încerc să trăiesc la maxim scena la momentul prezent. Este o mare șansă să te poţi lăsa purtat aşa de un rol, mai ales atunci când ai în fața ta un copil ca Isaure care nu pregăteşte nimic.

Cum a fost întâlnirea cu Isaure Multrier?

Ne-am văzut un pic înainte de filmare, dar ne-am cunoscut cu adevărat în timpul filmărilor. Inițial, la fel ca personajul meu, nu știam deloc cum să mă comport cu ea. Nu am nepoate sau copii mici din jurul meu, mă tot întrebam cum să vorbesc cu ea, ce gânduri avea, în ce măsură înţelegea că urma să jucăm nişte roluri. Așa că încercam doar să fiu drăguţ și delicat cu ea, să îi fie o plăcere să facă acest film și să înţeleagă aceasta meserie aşa cum este.

Copiii joacă din instinct, trebuie să știi cum să-i asculţi. Eu oricum lucrez mereu în felul ăsta. Nu am făcut niciodată cursuri și când joc, eu doar reacționez la persoana care se află în faţa mea.

Cuplul pe care îl formați este în acelaşi timp poetic, emoţionant și amuzant. Uneori, ne întrebăm care dintre voi doi este adultul.

Da, filmul arată într-adevăr acest schimb de roluri, lucru emoționat, dar și amuzant. La cei șapte ani ai săi, Amanda este evident mai vulnerabilă și David trebuie să preia problemele de adult. Dar pentru situaţiile care nu necesită o vârstă, adică tristețea și confuzia de a pierde pe cineva drag, ei se regăsesc la acelaşi nivel și uneori, avem impresia că Amanda este mai puternică decât David, că ea se ridică mult mai mult decît o face el. Dar dincolo de tristețe, acest film este luminos pentru că reușește să arate cum cele două personaje se ajută reciproc să meargă mai departe, împreună.

Și cum e să interpretezi un om care taie crengile copacilor?

N-am avut un miliard de scene cu toaletarea arborilor, n-a trebuit să fac un stagiu de pregătire de trei luni la primăria din Paris! Dar a trebuit totuşi să urc până la zece metri înălțime cu ham, aşa că am făcut un curs pentru a verifica dacă nu am rău de înălţime. A fost distractiv să intepretez o astfel de meserie, în special scena în care am tăiat ramuri dintr-un copac o după-amiază întreagă.

Cum a fost filmarea cu Mikhaël?

O filmare este întotdeauna după chipul şi asemuirea regizorului. Mikhaël este extrem de blând și discret, el ne conduce destul de puțin, dar creează o atmosferă în care te simţi confortabil și în care ai sentimentul că poţi să propui lucruri. Când am fost puțin stresat, a fost foarte atent, calmul şi tactul său mi-au dat multă încredere. Pur și simplu, m-a făcut să simt că are încredere! Și am avut nevoie de asta pentru că scenele încărcate de emoție m-au speriat cu adevărat, nu eram obișnuit cu ele.

Aceasta este de fapt prima dată când te vedem într-un cadru atât de emoţionant.

De aceea am vrut să mă alătur: pentru că nu am mai avut niciodată un astfel de rol, într-un astfel de film. Însă mi-a fost foarte frică. Înainte de filmare, îi spuneam mereu lui Mikhaël: „Nu vă promit nimic, n-am mai făcut asta până acum! Și el mereu râdea: Nu-ţi face griji, va fi bine! Și dacă într-o zi nu-ţi iese, ne oprim să vorbim, să găsim emoțiile potrivite pentru scenă”.

E liniştitor să ai un regizor în fața ta care te face să înțelegi că avem timp și că el este alături de tine, nu doar privindu-te din spatele camerei… Cu Mikhaël, eu m-am simţit cu adevărat susţinut.

Cum ai experimentat scena în care plângeai în gară?

Cu o zi înainte, Mikhaël mi-a spus: „La gară, vei plânge”. Eram puțin agitat, mai ales că se filma cu un focus lung, camera mă urmărea de la distanţă. Așa că m-am trezit singur în mijlocul oamenilor, care nu ştiau că filmam. Era stresant, dar simpatic. Din ce-mi amintesc, cred că este singura scenă pe care Mikhaël a improvizat-o. Știam că în acest rol nu ar trebui să-mi fie frică să mă exprim, să fiu chiar un pic nerușinat, chiar dacă, în mod paradoxal, filmul este foarte discret.

La începutul filmului, simțim ușurința plimbărilor cu bicicleta. În a doua parte, provocarea este a recupera spaţiul şi vecinătăţile după tragedie …

“Amanda” este şi povestea spaţiilor în care se trăiesc personajeloe, nu doar a personajelor. Găsesc foarte frumos felul în care Mikhaël filmează Parisul de azi. A vrut să filmeze pe străzi, cu foarte puţini figuranţi, aproape ca într-un documentar. Ca Rohmer, Mikhaël își plasează filmele în locuri și mi-a plăcut foarte mult asta.

David trebuie să învețe să aibă grijă de fetiță și, în același timp, Lena îi cere să facă lucrul opus cu ea: să o lase singură cu problemele ei.

Este absolut de înțeles că Lena nu mai are dispoziția de a fi îndrăgostită, dar cred că e frumos că David nu acceptă pe deplin asta, considerând-o ca pe o a doua nedreptate după cea a pierderii surorii sale: această iubire în devenire care s-a oprit brusc în urma atacului. Povestea lor de dragoste tocmai a început și îmi imaginez că lucrurile s-ar fi desfăşurat destul de normal dacă această dramă nu s-ar fi întâmplat. Există o mulțime de lucruri nerostite între Lena și David, amândoi sunt prinși în necazurile lor. Dar în momentul în care merge în vizită la casa mamei ei, într-adevăr s-a decis să spună ce are în inimă, să preia controlul situaţiei, să nu rămână cu frustrarea de a fi dat afară din această poveste de dragoste din cauza unui eveniment extern, oricât de tragic ar fi el.

“Amanda” va fi lansat în cinematografele din România pe 24 mai: