Căutare

Share this article

Pe actriţa Ada Condeescu aţi văzut-o în „Eu când vreau să fluier, fluier” (regia Florin Şerban) sau în „Loverboy” (de Cătălin Mitulescu). Pentru acesta din urmă a primit premiul „Heart of Sarajevo” pentru interpretare feminină. Personajul său, Veli, o tânără care se confruntă cu traficul de persoane, a primit aprecieri de la criticii internaţionali. O mai puteţi vedea acum pe Ada Condeescu interpretând rolul principal în pelicula „Dincolo de calea ferată“, semnată tot de Cătălin Mitulescu. Dar îi puteţi vedea şi o altă latură artistică la Galeria Rotenberg–Uzunov, unde actriţa Ada Condeescu expune până la final de ianuarie o serie de fotografii intitulată simplu „Colentina”.

Cum a pornit ideea expoziţiei tale – de la prima fotografie din serie la vernisajul de la Rotenberg –Uzunov?

Fotografiile aş spune că au pornit primele la drum 🙂 Ideea de a le expune undeva, cândva, era cumva în minte încă de când am început să fac fotografie, însă nu am avut curajul şi nu am simţit nevoia să vorbesc despre asta până acum. Era o parte a mea, foarte puţin cunoscută, de care mă bucuram doar eu împreună cu câţiva oameni. Când am făcut aceste fotografii în Colentina, nu proiectasem ideea unei serii sau un concept, sau dorinţa de ale face publice curând. Le-am făcut pur şi simplu din plăcerea imaginii, din pricina momentului de atunci, pe care l-am simţit unic şi pe care am vrut să-l duc mai departe în timp. Aceste fotografii erau în folderul cu titlul „Colentina”, printre alte serii de imagini, şi împreună cu cei doi galerişti am hotărât să expun o parte din această serie, un număr de 8 lucrări care intrau minunat în acel spaţiu al galeriei. M-am dus spre acest spaţiu, care este foarte mic, neutru, pentru că îmi doream ca lucrările mele să fie cele care decid atmosfera locului, cele care te iau în mijlocul poveştii lor, să nu fie spaţiul cel care te absoarbe.

De când faci fotografie şi cum a ajuns Colentina subiectul acestei serii?

De mult timp am această preocupare, uneori o luam mai în serios alteori am fost delăsătoare din păcate. Am câteva serii la care ţin mult, de acum 9-8 ani, dar şi fotografii mai vechi pe care poate le voi face publice cândva. Fotografiile sunt făcute acolo, undeva in cartierul Colentina, spre marginea  Bucureştiului, într-o lume care moare şi una care abia se construieşte. Există acolo blocuri de locuit, câmpuri sălbatice, blocuri turn şi case de mahala. Lumina se strecoară acolo dimineaţa şi vezi la un loc, trei lumi atât de îndepărtate şi de unice. Titlul mi s-a părut cel mai onest, cel mai curat: cum nu îmi place în general să intervin în fotografii prea mult, aşa nici ideea de titlu fabricat nu mă inspira.

Imagini din cadrul expoziţiei „Colentina”. Foto: Roza Zah

Imaginile expuse în această fotografie duc cu gândul, cumva, la un tărâm părăsit. Ce ai vrut să ne arăţi nouă, publicului – aşa cum ai văzut tu prin obiectiv?

Când fac fotografie, nu există public. Absolut deloc. Pentru mine e un lucru intim, e linişte, nu mă gândesc la altceva, doar văd imaginile în spaţiu, văd încadratura şi în mintea mea se naşte o poveste între lumină şi ce e în jurul ei, momentul acela unic pe care îl poţi surprinde sau nu, pe care alegi să-l memorezi în imagine sau nu. Publicul nu va exista nici de acum încolo, decât în momentul în care decid să expun anumite fotografii, atunci gândesc spaţiul, ce vreau să transmit, care este contextul. Dincolo de asta, cu imaginile mele sper să duc mai departe o emoţie şi o stare. Ca pentru orice lucru care vrei să ajungă la tine, să te bucure, să te emoţioneze în vreun fel, să rămână în suflet, privitorul trebuie să aibă răbdare, disponibilitate şi un timp pentru privit. E ca în orice altă artă. Imaginile mele sunt un refugiu, un adăpost care să te ocrotească de secolul vitezei, de societatea de consum, de isteria lucrurilor mărunte, efemere, fără substanţă. 

Expoziţia are aproape o lună de la deschidere. Au fost lucrări cumpărate deja?

Au fost lucrări deja cumpărate, da. Fiecare fotografie este într-o serie limitată semnată „Alexandra Condeescu” şi vine împreună cu un certificat de autenticitate cu semnătura mea şi datat manual. Am hotărât să le semnez cu acest nume, pentru că acesta este numele meu de botez, iar această pasiune a mea, care în timp s-a transformat şi a devenit o extensie a meseriei mele, are legătură cu tatăl meu, cu dragostea lui pentru fotografie şi cu o parte din mine necunoscută publicului. 

Ai o favorită între aceste fotografii? 

Nu, nu am. Pentru mine această serie e un tot, este un parcurs, imaginile care nu m-au emoţionat nu mai există, pentru mine emoţie există în toate dar în mod diferit şi asta îmi place tare mult. În afara unei singure lucrări, celelalte reprezintă aproape un unghi de 360 de grade. Exista o nuanţă diferită în fiecare dar toate se urmează una pe alta şi construiesc aceeaşi poveste.

Întorcându-ne la actorie… ce replică (de film, de teatru) s-ar potrivi expoziţiei tale?

„The stuff that dreams are made of” – The Maltese Falcon.

La ce proiecte cinematografice/teatrale lucrezi acum?

Acum sunt încă în promovare cu „Dincolo de calea ferată”, la final de săptămână plec în Italia, la Festivalul de Film de la Trieste, pe care îl ador şi la care voiam să revin de mult. Nu am încă nimic bătut în cuie, voi vedea exact în perioada următoare. Am fost mereu pe drumuri anul trecut şi recunosc că ador asta; nu aş putea trăi fără călătorii în toate colţurile lumii, nu am avut timpul necesar să stabilesc lucruri concrete dar toate au timpul lor 🙂

Ce ne pregăteşti pentru următoarea perioadă (proiecte pentru care ai deja angajamente sau ce ţi-ai dori să faci)?

Sunt implicată în două proiecte sociale la care ţin foarte mult. Unul se numeşte „I wonder” şi este un proiect născut din dorinţa de a aduce bucurie şi, în acelaşi timp, de a ajuta. Creat în beneficiul Programului Ajută Copiii! al Fundaţiei Ringier, „I wonder” strânge fonduri pentru copiii bolnavi fără posibilităţi financiare, prin comercializarea de experienţe cu vedete, obiecte rare cu autograf şi surprize greu de realizat pe cont propriu. Cred că este o idee foarte bună: să donezi într-un fel din timpul şi experienţa ta mi se par lucrurile cele mai de preţ cu care poţi ajuta din punctul de vedere al unui artist, aşa că am fost tare bucuroasă să mă alătur. Iar cel de al doilea, este împreună cu Clinica de Stomatologie Trident şi Hope and Homes for Children, pentru copiii şi familiile care au posibilităţi financiare foarte reduse. Sper cu adevărat ca anul acesta să pot ajuta mai mult.

Dacă ar fi să lucrezi cu un mare regizor sau cu un anume actor (de la noi sau din străinătate), care ar fi aceştia?

O, sunt foarte mulţi. În timp, am realizat că cel mai important e să lucrezi cu un partener generos şi talentat, indiferent de vârstă sau de nume. În meseria asta, până la urmă cel mai mult înveţi de la oameni, de la cei cu care lucrezi, experienţele tale se compun din situaţiile de lucru şi de cum construieşti cu partenerul şi regizorul. Îmi doresc să lucrez de exemplu, în teatru, cu Letiţia Vlădescu, una dintre tinerele extrem de talentate ale generaţiei noastre, care este un actor generos şi profesionist sau cu un alt om tânăr, regizoarea de teatru Sânziana Stoican, care dăruieşte actorului un traseu adevărat de lucru. Îmi doresc în primul rând texte de teatru bune, puternice, un mod de lucru clasic, adevărat, tot ceea ce însemna teatrul acum câţiva ani, de la valoare la modul de abordare a unei repetiţii. În străinătate, mi-ar plăcea să lucrez cu Darren Aronofsky şi să-l am ca partener pe Denzel Washington

Şi, pentru că life.ro caută variante personale de #FineLiving, am să te întreb ce înseamnă pentru tine Fine Living? Cum îţi place ţie să trăieşti?

Viaţa obişnuită a zilelor pentru mine a devenit foarte importantă de multa vreme. Pornind de la oamenii pe care îi strâng în jurul meu, cei cu care îmi petrec timp, până la cum îţi construieşti o zi în care nu există un casting, spectacol sau filmare. Viaţa de actor constă în multă aşteptare, cu perioade mai lungi sau mai scurte. Trebuie însă să fii pregătit de intrare. Încerc să fac totul, cât pot şi cât îmi permit financiar, la cel mai ridicat standard, de la tot ceea ce implică partea fizică, produse de îngrijire sau mesele zilnice, până la partea spirituală, ce fac în timpul „liber”: ce cărţi citesc, ce ştiri citesc, ce film văd, de ce energii mă înconjor. De curând am renovat o casă de la zero, şi pe măsură ce se reconstruia totul, simţeam cât de important e ca totul să fie de cea mai bună calitate, să ai în preajma ta materiale şi lucruri care chiar îţi plac cu adevărat, care îţi fac bine să le priveşti. Am investit foarte mult şi mă bucur în fiecare zi de asta, pentru că o casă pe care o faci aşa cum îţi place, îţi dă şi o energie specială, o putere mai mare de a face lucruri. Pentru mine, să trăiesc în armonie, în pace, este extrem de important. Cel mai important, în armonie cu timpul pe care îl am cu mine, cu spaţiul în care locuiesc, cu locurile din jurul meu. În armonie cu oamenii din jur, deşi uneori aici poate deveni mai dificil pentru că intri în contact cu alte personalităţi, cu alte dorinţe sau principii de viaţă. Încet, încet însă, trebuie să elimini ce este dăunător şi ce nu te face să evoluezi. Să încerci să nu faci rabat de la calitate este, pentru mine, cel mai important, pe orice plan am vorbi.

Pe lângă fotografie şi actorie, ce alte lucruri trăieşti şi faci cu pasiune?

Fac totul cu pasiune, nu pot altfel şi nici nu îmi doresc altfel. Călătoresc, văd filme, citesc, mă văd cu prietenii sau cu familia, tot ceea ce fac fac cu bucurie şi cu intensitate mare. Încerc să mă bucur şi atunci când e o zi mai gri sau se mai scufundă câte o corabie. Fac parte din ceea ce îţi este hărăzit, iar munca ta este cu tine însuti mereu, cu gândurile tale şi cu puterea ta de a fi mai bun în toate sensurile. Şi asta fac cu pasiune 🙂

Ada Condeescu. Foto: Strada Film

Ne poţi povesti cea mai frumoasă întâmplare din vacanţa ta în Thailanda? 

Una dintre cele mai frumoase experienţe, pentru că a fost cu adevărat o experienţă, a fost drumul până în inima insulei în care am fost la un aşa-numit „elephant camp” unde împreună cu oamenii de acolo am dus doi elefanţi până la un râu din apropiere unde ei au intrat în apă şi noi i-am spălat. Plăcere mai mare nu cred că am văzut vreodată la un animal. Se bălăceau în apa aia, se udau cu trompele, era o bucurie extraordinară. Să vezi nişte fiinţe atât de puternice şi de impozante, care dintr-o dată se comportă ca nişte puiuţi pe care îi alinţi, extrem de fericiţi, m-a fascinat şi m-a încărcat foarte mult.

Cum ai întâmpinat Anul Nou? Cu ce dorinţe?

De Anul Nou am fost împreună cu prietenii noştri foarte apropiaţi şi am fost foarte fericită, deşi nu sunt adepta petrecerilor de Revelion. Eram puţin cam somnoroasă după schimbarea fusului orar, însă fericită. Am privit cerul, am ascultat oceanul, am mers prin nisip şi am uitat să proiectez alte gânduri sau dorinţe. Pur şi simplu m-am cufundat în starea de beatitudine pe care o aveam şi m-am bucurat de oamenii pe care îi iubesc.

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO