Căutare

Share this article

Adela Liculescu s-a născut în Craiova și cum era un copil cu foarte multă energie și nu voia deloc să doarmă după-amiezile, părinții au hotărât să facă tot felul de extra activități. Așa că mergea cu bunicul ei aproape în fiecare după-amiază la Palatul Copiilor la diverse cercuri – de la muzică ușoară și pian, până la balet, pictură și șah. Acolo profesoara de la pian a observat bucuria micuței atunci când se afla în fața instrumentului și i-a convins pe părinți să o înscrie la Liceul de Artă. Nu a fost tocmai o misiune ușoară. Adela Liculescu venea dintr-o familie mândră de ingineri, așa că pasiunea pentru muzică nu era chiar pe lista planurilor de viitor pentru părinții ei. Însă, în cele din urmă, drumul ei a fost către artă.

Iar astăzi, Adela Liculescu se află la Viena. A plecat imediat după ce a terminat liceul, iar acum învață la Universitatea de Muzică din Viena. Cântă peste tot în lume și se gândește la România ca la o scenă pe care adoră să performeze.

Cum arată viața unui artist român la Viena? Ce înseamnă să străbați lumea cântând la pian? Și ce simți atunci când auzi aplauzele publicului? Aflăm de la Adela Liculescu.

Ai început să studiezi pianul încă de la patru ani, cine ți-a ales drumul acesta? Cine te-a încurajat cel mai mult?

Adela Liculescu: Nu eu am ales drumul, ci drumul m-a ales pe mine (zâmbește). Eram un copil cu foarte multă energie și, cum nu voiam deloc să dorm după-amiezile, părinții mei au încercat să îmi găsească o ocupație. Astfel, mergeam cu bunicul meu aproape în fiecare după-amiază la Palatul Copiilor din orașul meu natal, Craiova, la diverse cercuri – de la muzică ușoară și pian, până la balet, pictură și șah.

La un moment dat, profesoara mea de pian de la Palat a observat că am o înclinație deosebită spre cântatul la acest instrument și a încercat să îi convingă pe părinții mei să mă înscrie în clasa întâi la Liceul de Artă. A fost o oarecare muncă de convingere pentru că toți din familia mea sunt ingineri și ar fi vrut să urmez și eu un astfel de drum, dar până la urmă s-au lăsat convinși, în ideea că dacă nu merg lucrurile bine, pot oricând să mă mut la o altă școală din oraș. Însă chiar din clasa întâi am început să câștig premii la concursuri de pian pentru copii, iar, pe parcursul anilor, premiile s-au înmulțit, concertele au început să apară și a fost clar că voi rămâne pe acest drum.

Adela Liculescu
Adela Liculescu în recital la Sala de Sticlă în legendarul Musikverein din Viena (2018)

Cât de greu este să fii artist în România?

Eu, imediat după bacalaureat, am luat concursul de admitere la Universitatea de Muzică din Viena și de atunci locuiesc acolo, așa că nu am o imagine clară asupra vieții de artist în România. Vin însă des acasă să cânt pe scenele din România și o fac cu mare plăcere. Cred că România are un potențial uriaș din punct de vedere artistic și un public foarte interesat să asculte concerte de calitate.

Ai început muzica în țară, dar cât de complicat este să înveți muzică într-un oraș precum Craiova?

Desigur, Craiova nu este un oraș atât de mare precum Bucureștiul sau Viena, dar sunt convinsă că cine este serios și își dorește să facă treabă, poate să facă oriunde. Am avut mare noroc de profesori foarte buni și dedicați la Craiova – doamna Mariana Ilie și apoi domnul Mihai Ungureanu (în anii de liceu) m-au îndrumat la pian, domnul Pavel Șopov m-a învățat o teorie muzicală foarte solidă, iar doamna Maria Barbărasă, care mi-a fost și dirigintă în anii de liceu, a fost cea mai bună profesoară de istoria muzicii pe care mi-o puteam dori, o adevărată enciclopedie muzicală. Astfel, am venit la Viena având deja o bază foarte solidă pe care am putut să construiesc foarte ușor.

Apropos, care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai din orașul tău natal?

Serbările de Crăciun de la Liceul de Artă – aveam o sală de concert foarte frumoasă, cu o acustică foarte bună și țin minte concertele de colinde alături de corul liceului, dirijat de domnul Edward Man, serbări pe care eu le acompaniam la pian. Dar nu numai concertele de colinde erau o bucurie, ci toate concertele festive de la liceu, unde eu cântam foarte des și era o energie atât de frumoasă în sala aceea arhi-plină. Țin minte că într-un an (să fi fost prin clasa a șaptea) am cântat la serbare varianta pentru pian solo a Rapsodiei Albastre de Gershwin, îmbrăcată într-o rochie de dantelă albastră cu paiete. Iar când am descoperit muzica de cameră în liceu, posibilitățile au devenit nelimitate, iar programele din ce în ce mai colorate.

Adela Liculescu
Adela Liculescu în concert la Ateneul Român împreună cu Orchestra Medicilor, interpretând Concertul în re minor de Mozart (2018)

Astăzi viața ta profesională a luat drumul muzicii clasice, dar ai avut în copilărie un om care te-a îndrumat în această direcție?

Au fost mulți oameni care m-au îndrumat, care m-au sfătuit și toți au avut contribuția lor la ceea ce sunt eu astăzi. O influență definitorie a avut-o maestrul Walter Krafft care m-a îndrumat în copilărie și a avut grijă să îmi arate cât de important este să cânți cât mai mult pe scenă de la o vârstă cât mai fragedă. Datorită dumnealui am început să susțin recitaluri relativ devreme – pe la 11-12 ani.

După ce ai terminat liceul în România, ai plecat la studii în străinătate, cât de important este pentru un artist să aibă astfel de ieșiri? Și cât de greu este din punct de vedere financiar să poți profita de aceste invitații?

Cred că este important să ieși în lume, să te familiarizezi cu cât mai multe școli și stiluri de predare. Pe de altă parte, în străinătate este cu atât mai greu să răzbești, să îți faci un nume, iar într-un loc precum Viena, concurența este acerbă. Oricum, cred că fiecare dintre noi simte care este lucrul cel mai potrivit pentru sine la momentul respectiv, iar eu am simțit că trebuie să plec ca să mă dezvolt mai departe. Am încercat să profit cât am putut de toate oportunitățile care mi s-au ivit, în limita posibilităților. 

Adela Liculescu la plimbare în centrul orașului Graz (2019)

Cum arată viața ta în Viena?

Destul de agitată. La Viena am învățat cât de importantă este agenda și o bună planificare a evenimentelor. Uneori am zile când alerg de la o repetiție la alta, fără pauză. Foarte adesea însă sunt plecată din Viena, fiind la concerte sau concursuri. De aceea apreciez cu atât mai mult când am puțin timp liber și încerc să mă bucur cât mai mult de ceea ce are de oferit acest oraș frumos.

De ce ai ales Austria? Și care a fost prima lecție pe care ai învățat-o acolo?

Atunci când mă gândeam unde voi merge la facultate, nu m-a interesat niciodată așa de mult orașul sau țara unde voi locui. La noi, la muzicieni, profesorul de instrument este cel mai important, mai important decât facultatea în sine sau decât orice alt aspect, pentru că el sau ea este persoana care se va ocupa direct de dezvoltarea ta.

Am cunoscut mai mulți profesori universitari în timpul liceului, dar în momentul în care l-am cunoscut pe Martin Hughes la Viena, am știut că vreau să studiez în clasa lui. Astfel, am rămas opt ani în clasa lui, făcând acolo licența, masteratul și studiile post-universitare. Îmi place foarte mult Viena, apreciez  rigoarea și seriozitatea germane.

Ai reușit să îți faci prieteni acolo?

Da, am destul de mulți prieteni dragi și mereu găsim activități de făcut împreună: mergem la muzee, ne plimbăm, facem sport sau mergem la concerte.

Stai singură la Viena? Cât este de greu?

Cred că este la fel de greu cum ar fi fost oriunde altundeva decât acasă. Este nevoie să te adaptezi locului, dar mie mi-a fost destul de ușor. Acum pot spune că mă simt la Viena ca acasă.

Adela Liculescu la o cafea cu prietenele în pauza dintre două repetiții (2019)

De ce îți este cel mai dor de acasă?

Desigur, de oamenii de acasă – familia și prietenii. Și desigur de mâncarea noastră tradițională românească!

Și te mai gândești să te întorci în România?

Pentru concerte, cu siguranță…

Ai călătorit în toată lumea, cântând pe scene mari din toate țările, unde ți-a plăcut cel mai mult? Unde ai simțit că publicul este cel mai aproape de tine?

Cred că diferențele nu sunt chiar așa de mari între publicul din diverse țări, în principiu peste tot oamenii vin la un concert cu același scop – să se bucure de muzică, să se detașeze și să descopere o nouă interpretare.

Dar dacă vorbim acum despre diferențe – de exemplu, anul trecut am avut un turneu în China și am fost surprinsă de cât de tânăr era publicul de acolo, majoritar familii de tineri cu copii mici. De aceea mi s-a părut că în China în general este mai mare agitația în public. Dar este de apreciat că vin la concerte în număr atât de mare, peste tot au fost sălile arhi-pline.

Adela Liculescu: În Europa văd în general mai degrabă oameni cu părul alb în public, iar uneori este așa de liniște în sală, mai ales în pasajele de maximă delicatețe, am senzația că uneori oamenii își țin respirația ca să nu facă niciun zgomot. Desigur, se mai întâmplă și accidente, chiar și la casele cele mai mari de prin Viena, când în cel mai suav moment, se aude în fundal un telefon rătăcit, dar acestea sunt mai degrabă excepții. În orice caz, mie îmi este cel mai drag să cânt pentru un public unde știu că am mulți prieteni care ascultă, așadar la Viena sau în România.

Dar simți că există vreo diferență între modul cum sunt primiți artiștii în Europa față de America sau Asia?

Nu cred că se pot da verdicte generale. Există desigur public uneori mai entuziast, alteori mai rezervat, dar nu aș spune că este o regulă.

Astăzi ai câștigat foarte multe premii internaționale și ești invitată să cânți peste tot, dar mai ții minte cum te-ai simțit când ai pus mâna prima dată pe clapele pianului?

Prima dată am pus mâna pe clapele pianului fiind foarte mică, la 2-3 ani, având o pianină în casă. Era jucăria mea preferată. Iar prima dată în public am cântat la pian la serbările de la Palatul Copiilor pe când aveam 5 ani. Îmi plăcea foarte mult să fiu în centrul atenției și adoram să fiu aplaudată și lăudată.

Dar cum te-ai simțit la primul concert pe o scenă importantă?

Primul concert pe o scenă importantă a fost un întreg recital de pian pe care l-am susținut pe scena Filarmonicii din Sibiu. Eram în clasa a VI-a. Țin minte că eram foarte emoționată, scena era mare, sala plină, iar eu totuși mică. Între timp, după atâția ani de concerte și de experiență am învățat că emoțiile nu vor dispărea niciodată cu totul, dar trebuie ținute în frâu. Iar uneori sunt chiar pozitive și aduc acel ceva în plus pe care îl numim inspirație.

Adela Liculescu
Adela Liculescu la deschiderea stagiunii 2019/20 la Filarmonica din Iași, interpretând Concertul 1 de Tchaikovsky alături de Orchestra Filarmonicii și Tiberiu Soare (2019)

Care este cel mai mare vis al tău?

Să călătoresc cât mai mult, să descopăr locuri, oameni și culturi noi.

Dar cea mai mare frică?

Să mă plafonez odată cu înaintarea în vârstă și să intru într-o rutină zilnică.

Sunt convinsă că muzica îţi ocupă cel mai mult timp, dar ce îți place să faci în afară de asta? Care sunt hobby-urile tale?

Îmi place să citesc, atât literatură cât și biografii sau diverse enciclopedii. Chiar recent am terminat de citit autobiografia lui Michelle Obama care m-a inspirat foarte mult. În rest, sunt mare iubitoare de jazz și soul, iar în timpul liber le ascult cu mare plăcere, mai ales ca să îmi mai îndulcesc timpul la treburile casnice (râde). În rest, anul acesta, am (re)descoperit sportul și am devenit o consumatoare foarte entuziastă de lecții de zumba și pilates.

Și la final, spune-mi unde te vezi peste zece ani? 🙂

Greu de spus, pentru că eu sunt o persoană destul de spontană și îmi place să mă las surprinsă de oportunitățile care se ivesc. Dar sper să rămân sănătoasă, să mă bucur de muzică și de oamenii minunați care ma înconjoară!


Pe Adela Liculescu o puteți vedea la București în primul concert-eveniment prezentat de Orchestrele și Corurile Radio România în 2020, în plin an aniversar BEETHOVEN, atunci când se împlinesc 250 de ani de la nașterea compozitorului. Adela Liculescu va interpretra – alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta lui TIBERIU SOARE – celebrul concert Concertul nr. 5  pentru pian şi orchestră – Imperialul. Bilete puteți găsi aici.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO