Adevărata poveste din spatele documentarului The Tinder Swindler, vizionat de milioane de oameni din întreaga lume - LIFE.ro
Mergi la conținut

Intitulat The Tinder Swindler, filmul documentar de pe Netflix, ce durează două ore, a avut premiera pe 2 februarie și prezintă evenimentele din viața reală ale unui fraudator în serie care a adunat aproximativ 10 milioane de dolari înșelând femeile pe care le-a atras prin populara aplicație de dating, Tinder.

Recunosc că inițial mi s-a părut un fel de telenovelă, însă, pe parcurs, m-am implicat foarte tare în acțiunea descrisă și chiar dacă nu e un film memorabil, e un documentar care la final îți lasă deschise o serie de întrebări. Am realizat abia la final că oricare dintre noi am fi putut fi victime în aceeași situație pentru că, de ce să nu recunoaștem, vorba aceea din bătrâni cum că „dragostea e oarbă”, e perfect adevărată. Ceea ce mi-a dat și mai tare de gândit a fost constatarea că indiferent de situație, oamenii au o răutate nativă, iar în spatele unui cont virtual, pot fi extrem de hateri cu victimele.

Dar care este adevărata poveste din spatele documentarului The Tinder Swindler?

Deși s-a deghizat sub diferite pseudonime, escrocul este recunoscut pe scară largă drept Simon Leviev, care susținea că a lucrat într-o afacere periculoasă cu diamante și că era fiul miliardului israelian, Lev Leviev.

Documentarul are la bază povești șocante, dar sfâșietoare, spuse de Cecilie Fjellhøy, Pernilla Sjöholm și Ayleen Charlotte – trei dintre multele femei care au căzut victime ale acestui escroc de pe Tinder.

Documentarul începe cu Fjellhøy amintindu-și prima ei întâlnire cu Leviev, după ce acesta a zburat cu un avion privat din Londra în Bulgaria pentru doar o noapte, în ianuarie 2018 (o relație care s-a încheiat cu înșelăciune, datorii și suferință). Cu toate acestea, schema fraudei nu a început de acolo.

The Tinder Swindler

The Tinder Swindler nu este singurul titlu bazat pe o poveste adevărată ce are în centru un escroc. The Puppet Master: Hunting the Ultimate Conman a avut premiera pe 18 ianuarie, în timp ce Inventing Anna, o nouă serie de acest gen, regizată de Shonda Rhimes și bazată pe evenimente reale, a intrat în grila de programe pe 11 februarie.

Cine este Simon Leviev, „eroul” din The Tinder Swindler?

Născut Shimon Hayut, israelianul a fugit din țara natală în 2011 pentru a evita sancțiunile impuse de fraudele pe care le-a comis la vârsta de 20 de ani. A fugit în Finlanda, unde a fost condamnat la doi ani într-o închisoare finlandeză, în 2015, după ce a fost acuzat că a fraudat trei femei, conform unui articol apărut în The Times of Israel.

S-a întors în Israel în 2017, dar înainte de a putea fi arestat din nou, a fugit pentru a doua oară în Europa, schimbându-și oficial numele în Simon Leviev. Aici reia cronica Escrocului de pe Tinder, care este detaliată în povestea lui Fjellhøy.

Sub identitatea sa fabricată, el s-a descris ca fiind un moștenitor bogat care lucrează într-o afacerea cu diamante pentru LLD Diamonds, susținând că era fiul lui Lev Leviev, un mogul cunoscut în Israel drept „regele diamantelor”.

Deși LLD Diamonds și Lev Leviev sunt legitimi, Simon Leviev nu are nicio relație cu familia magnatului diamantelor și, potrivit The Times of Israel, omul de afaceri „a depus o plângere împotriva lui Hayut la poliție pentru că și-a luat identitatea falsă a fiului său”.

The Tinder Swindler

Ce fărădelegi a comis Simon Leviev?

După cum este descris în documentarul Netflix, Leviev ar atrăgea femei de pe Tinder cu stilul său de viață de băiat de bani gata, care lucrează în industria diamantelor. Odată stabilită o relație la distanță, le-ar fi cerut mii de dolari pentru a putea scăpa de pericolele ce veneau la pachet cu acest business – totul în timp ce „călătorea pentru muncă” și trăia o viață îmbelșugată din banii victimelor anterioare.

„Este foarte inteligent în privința asta. Nu cere bani de prima dată. Știu că este același lucru”, a spus Fjellhøy. Ea a adăugat că el spunea, de asemenea, „Nu îmi pot folosi cardurile pentru că îmi vor urmări numele, așa că pot folosi cardul tău ca să pot călători sub numele Cecilie Fjellhøy?”

A ajuns escrocul de pe Tinder la închisoare?

După ce a ispășit doi ani într-o închisoare finlandeză în 2015, Leviev a ajuns un bărbat căutat în mai multe țări precum Israel, Suedia, Anglia, Germania, Danemarca și Norvegia – dar a fost prins de poliția din Grecia abia în 2019, după ce a folosit un pașaport fals și a fost deportat înapoi în Israel.

A negat toate acuzațiile împotriva lui, spunând pentru știrile Channel 12 din Israel: „Nu m-am prezentat niciodată ca fiul nimănui, dar oamenii își folosesc imaginația”.

În decembrie 2019, a fost condamnat pentru fraudă, furt și fals la 15 luni de închisoare. După cinci luni de închisoare, el a fost eliberat pentru „bună purtare”.

Unde locuiește Simon Leviev azi?

Abia acum vine partea șocantă.

După eliberarea sa din închisoare, Leviev este încă foarte activ pe rețelele de socializare, postând zilnic fotografii.

Pe lângă faptul că trăiește o viață luxoasă, în care încap din plin avioane private, haine de designer și mașini scumpe, el are și un site web (deși în prezent inactiv) care oferă sfaturi de afaceri, taxând clienții cu peste 300 de dolari.

Toate acestea în timp ce cele trei femei prezentate în documentar încă își plătesc datoriile. Leviev „nu a fost niciodată acuzat că le-a fraudat”, așa cum se arată în film. În total, se estimează că a înșelat mai multe femei de pe tot globul, cauzând un prejudiciu de peste 10 milioane de dolari.

Leviev a refuzat să ia parte să facă declarații pentru documentarul produs de Netflix.

The Tinder Swindler

„The Tinder Swindler” mai este și azi activ pe Tinder?

Simon Leviev a fost interzis pe Tinder.

„Am efectuat investigații interne și putem confirma că Simon Leviev nu mai este activ pe Tinder sub niciunul dintre pseudonimele sale cunoscute”, a declarat Tinder într-o declarație pentru Variety.

Deși Leviev este interzis de pe platforma de dating, el rămâne activ pe Instagram cu peste 200.000 de urmăritori. În aceeași zi în care Leviev a fost blocat de pe Tinder, el a scris pe Instagram Story că se pregătea să spună versiunea sa a poveștii ⁠— dar a eliminat postarea mai târziu în acea după-amiază.

Cu o zi înainte de lansarea documentarului, Tinder a adăugat noi linii directoare, intitulate: „Romance Scams: How to Protect Yourself Online”, menționând, de asemenea, că escrocii folosesc platforma pentru a exploata persoanele „vulnerabile” „în căutarea dragostei”, după cum a raportat The Washington Post.

Victimele au reușit să-și recupereze banii?

În timp ce în documentar se afirmă că multe femei au fost victime ale escrocului Simon Leviev, cele trei care au ales să vorbească, au spus că au fost păcălite cu mii de dolari și nu au fost niciodată despăgubite, rămânând cu datorii până în prezent.

Cecilie Fjellhøy, Pernilla Sjöholm și Ayleen Charlotte au început o strângere de fonduri GoFundMe, afirmând pe pagina lor: „Tot ce ne dorim este să ne primim viețile înapoi”.

Deoarece au fost create pagini false în numele lor, Fjellhøy a încărcat un videoclip cu ea pentru a confirma că pagina recentă este legitimă.

855 de persoane au donat de când au creat pagina, pe 6 februarie, strângând aproape 27.000 USD din obiectivul lor de 800.000 USD.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora