healthy life
Află cum poți cultiva legume în oraș și trăi fără plastic, de la Simona, Emilia și Corina, fondatoarele #iuliefaraplastic
Simona Pop, Emilia Priceputu și Corina Ciurea au creat mișcarea #iuliefaraplastic după ce au conștientizat că cele mai multe tipuri de plastic nu se pot recicla la noi, iar cea…
Monica Tănase
|Reading time: 11 mins
Iulie fara plastic
Simona Pop, Emilia Priceputu și Corina Ciurea au creat mișcarea #iuliefaraplastic după ce au conștientizat că cele mai multe tipuri de plastic nu se pot recicla la noi, iar cea…
Monica Tănase
|Reading time: 11 mins
Share this article

Simona Pop, Emilia Priceputu și Corina Ciurea au creat mișcarea #iuliefaraplastic după ce au conștientizat că cele mai multe tipuri de plastic nu se pot recicla la noi, iar cea mai sănătoasă formă de a proteja mediul și pe ele însele este de a reduce cantitatea de gunoi nereciclabil.

Plasticul însă face parte din viața și rutina noastră zilnică, așa încât pare nerealist ce și-au propus cele trei fondatoare Iulie fără plastic. Totuși, ele și-au asumat noul stil de viață de aproape 3 ani, de când au lansat primele proiecte.

Cine sunt ele? Simona este o profesoară de limba română care lucrează în HR, ține un blog, Cutia de carton, unde puteți găsi și voi toate poveștile de reciclare în care a fost implicată, Emilia este voluntar al Bibliotecii Emil Gârleanu și o viitoare instructoare de yoga, iar Corina este operator call-center, care face recomandări de viață sănătoasă pe blogul ei, Korydeea.

Mai mult decât atât, Simona, Emilia și Corina au creat o comunitate online, precum și una coagulată în jurul a două biblioteci publice din București, au lansat provocarea și altora, cafenele, grădinițe, școli ori antreprenori și producători care răspund unor principii de eco-friendly și de sustenabilitate și au dat mai departe un îndemn: „poți scoate plasticul din viața ta!”

Corina Ciurea (stânga), Simona Pop și Emilia Priceputu în primul an Iulie Fără Plastic, la Biblioteca Ion Creangă

Cum ai auzit prima dată de #iuliefaraplastic și ce anume din acel discurs te-a convins?

 Simona: Am aflat din întâmplare, într-un articol de pe facebook, despre un proiect din Australia, Plastic Free July. Și mi-am zis „Hei, asta nu e greu de făcut la noi!”

Bunica făcea la fel, de fapt. Avea o sacoșă de rafie pentru cumpărături. Sticla de lapte, aceea din sticlă, de un litru, cu gura largă, o ducea la o vecină să i-o umple cu lapte proaspăt, lucra din materiale vechi niște punguțe textile în care depozita peste iarnă ierburile uscate pentru ceai, fructele deshidratate și hribele uscate, fasolea ori făina, împacheta multe chestii în ziare vechi, recicla toate recipientele din sticlă pentru bulion, murături, compoturi, dulceață și așa mai departe. Se descurca bine și fără plastic.

Mi-am dat seama că „plastic free” nu este ceva străin, ci un comportament cu care am crescut în familie. Am conștientizat că este ușor să fii responsabil față de mediu, implementând în viața ta mici obiceiuri mai sănătoase, care nu implicau efort suplimentar.

Corina: Cumva de prin liceu separam gunoiul, reciclam plasticul. În facultate căram niște sacoșe pline cu plastic și hârtie până la containerele de reciclare selectivă. Îmi amintesc bine că eram siderată de gunoiul pe care îl găseam în natură și eram perfect conștientă că locul lui nu era deloc acolo, dimpotrivă, acolo face mult rău.

Mi-am petrecut copilăria și vacanțele la țară, la bunica, și mi-a plăcut întotdeauna să am o curte plină de plante și o grădină cu flori. Știu ce înseamnă natură fără plastic. Așa că am realizat, încet-încet, că pot să fac și eu ceva pentru ca plasticul să nu mai ajungă pe pământ.

Apoi am descoperit proiectul din Australia, Plastic Free July, și am schimbat perspectiva: este mai sănătos să reduci cantitatea de plastic pe care o produci, decât să reciclezi, mai ales că există tipuri de plastic pentru care nu avem tehnologia de reciclare.

De exemplu, bidoanele de plastic pentru lapte, acelea care după spălare rămân tot colorate, ele nu se pot recicla, iar colorantul este o substanță chiar toxică pentru organism. Apoi, dopurile sticlelor de apă ajung la groapa de gunoi din același motiv, sunt făcute dintr-un plastic nereciclabil.

 Emilia:  La mine a ajuns povestea lui #plasticfreejuly prin Simona, pe care o întâlnisem la biblioteca Ion Creangă, unde eram voluntar.

Aveam niște opțiuni eco și până atunci, dar ideea de a renunța mi s-a părut și mai bună, pentru că, dincolo de a face rău mediului înconjurător, introducem în noi, ca oameni, bucăți de plastic cu care organismul nu știe ce să facă.

#iulefaraplastic mi s-a părut o provocare de la început. Iar ideea cu care am pornit atunci era, pe de o parte, să încercăm să îi facem pe oameni conștienți de plasticul pe care îl produc, pe de alta să încercăm să ducem mesajul la cât mai mulți, așa încât, la fiecare ediție, de atunci încoace, am construit o comunitate în jurul Bibliotecilor Ion Creangă și Emil Gârleanu.

Ce aplici din ce predici?

 Corina: Cam de patru-cinci ani am redus plasticul de unică folosință sau încerc să îl elimin de tot. La ce mă refer? Paharele, paiele de plastic, caserolele de unică folosință, practic orice folosești 5 minute și apoi arunci. Nu spun să aruncăm tot plasticul din cămară. Dar de un pai ne putem lipsi.

Este chiar o vorbă legată de asta: „cât poate polua un pai de plastic? Au zis 3,5 miliarde de oameni!”

Am cumpărat un recipient de bambus în care îmi pun cafeaua de la 5 to go, apă, bere la festivaluri, ceai, practic o țin după mine oriunde aș avea nevoie de ceva de băut.

Orice român are în casă măcar o sacoșă plină cu pungi de plastic. Aveam și eu. Le-am folosit până s-au rupt, apoi le-am dat la reciclat. Și le-am înlocuit cu sacoșele textile. Amuzant este că nici nu a trebuit să cumpăr. Când m-am hotărît să le înlocuiesc și am povestit prietenilor și colegilor, brusc sacoșele de pânză au început să vină către mine. (râde)

Apoi am renunțat la pungile de produse și mi-am luat unele mici din material textil. Practic le țin după mine peste tot și sunt foarte ușor de folosit.

Cred că ne-a intrat cumva în reflex să luăm o pungă mică de plastic pentru trei roșii sau două mere. Și în continuare nu pricep de ce oamenii pun bananele în pungi. Îmi vine să strig după ei prin Carrefour.

Emilia: în primul an de #iuliefaraplastic asta le și spuneam oamenilor: dacă fiecare dintre noi ar renunța la o pungă, un pai și un pahar de plastic cred că s-ar vedea repede schimbarea.

De fapt asta este miza: să conștientizăm, fiecare dintre noi, că putem face schimbarea în noi și putem începe să căutăm alternativa.

Ecologizare a maidanului urban, o acțiune Iulie Fără Plastic și a Bibliotecii Emil Gârleanu

Eu locuiesc în comuna Berceni și am organizat acolo, împreună cu Ro100 Berceni, o acțiune de ecologizare, spre indignarea autorităților locale. Am anunțat primăria, am încercat să îi luăm partenerii noștri, dar cred că s-au simțit vizați și s-au întors împotriva noastră de fapt. Chiar s-a întâmplat ceva straniu, în timp ce adunam sacii de gunoaie, a venit cineva de la echipa de salubrizare și mi-a zis: „Ați găsit gunoaie? Du-te, doamnă, acasă, nu ți-e rușine?”

Am rămas șocată fiindcă nu mă așteptam ca cineva să îmi spună să îmi fie rușine pentru că mă apuc să fac curat.

Simona: În primul an am început simplu. Mi-am cumpărat o plasă textilă pentru cumpărături, un bidon reutilizabil pentru apă și caserole pentru prânzul de la birou. Am refuzat astfel sistematic pungile de plastic, PET-urile și caserolele de unică folosință, în care venea mâncarea comandată la birou.

Am gătit mai mult acasă și am început să mănânc mai disciplinat. Am renunțat la unele alimente ambalate în plastic și le-am înlocuit cu altele mai sănătoase. Mi-am dus farfurii, căni și tacâmuri la birou, renunțând total la cele de unică folosință.

Pentru că deja reciclam gunoiul, primul impact a fost acela de-a vedea cu ochiul liber cum deșeurile mele din plastic se reduceau considerabil.

Și m-am simțit motivată să fac și mai multe schimbări. Nu am pus niciodată presiune pe mine. Am decis s-o iau încet, să am răbdare cu mine și să nu mă învinovățesc prea tare dacă o mai dau în bară.

Chiar și acum, după câțiva ani buni de #iuliefaraplastic mai uit uneori să comand limonada fără pai sau uit acasă sticla de apă. Dar asta este, merg mai departe pe drumul meu. Important este să nu renunț.

Plasticul pe care îl producem la serviciu. O instalație Iulie Fără Plastic

Încerc să respect zilnic principiile fundamentale ale stilului de viață zero waste. Nu reușesc întotdeauna, dar evoluez puțin în fiecare zi. Reduc consumul excesiv, refolosesc ceea ce pot, produc eu unele lucruri de care am nevoie, repar ceea ce se strică, folosesc la comun unele resurse, reciclez tot ceea ce pot, încerc să consum local și de sezon, pentru a reduce amprenta de carbon și a susține financiar micile afaceri locale.

Pe lângă proiectele de la bibliotecă, pentru mine fiecare #iuliefaraplastic înseamnă a introduce în viața mea un obicei nou în fiecare an, un obicei pe care să-l implementez definitiv în viața mea.

În anii trecuți mi-am instalat un filtru de apă la robinet pentru a renunța la a cumpăra apă în bidoane de plastic și am cântărit bine gama de cosmetice și produsele de curățenie. Așa am ajuns să tai de pe listă aproape tot ceea ce era ambalat în plastic și să le înlocuiesc cu cele ambalate în materiale biodegradabile sau reciclabile la infinit (hârtie, sticlă).

Anul acesta mi-am propus să-mi cultiv singură o parte din legume, parte într-o mini grădină de balcon, parte într-un strat pe care îl îngrijesc într-o grădină urbană comunitară de la mine din cartier, Tranzit. De altfel, este un proiect foarte fain, disponibil în mai multe orașe din țară, prin care poți să îți închiriezi stratul tău unde cultivi ce vrei și la sfârșit împarți cu ceilalți vecini ai tăi.

Apoi merg mai des la piață pentru a cumpăra alimente vrac, de sezon, autohtone și neambalate în plastic. Cochetez și cu ideea de a mă abona la un coș de legume livrat la domiciliu. Momentan studiez ofertele.

Care au fost proiectele plastic free în care te-ai lăsat prinsă și de ce?

Simona: Cam în tot ce înseamnă organizarea celor două ediții de #iuliefaraplastic la biblioteca metropolitană.

Când Emilia Priceputu m-a provocat să facem o instalație nouă la bibliotecă, nu aveam încă o idee clară despre ce va fi. Cum era deja iunie și mă pregăteam de un nou an de #iuliefaraplastic am propus să facem ceva în această zonă. Emilia Priceputu și Gabriela Toma (bibliotecara de atunci) au primit ideea cu entuziasm și cu multă deschidere.

Instalație Iulie Fără Plastic

Așa am ajuns să colectez la birou tot plasticul colegilor mei și să-l întind la vedere pe o sfoară în holul bibliotecii Ion Creangă, într-o primă instalație interactivă care să-i ajute pe oameni să vizualizeze mai bine cât de mult plastic folosesc zilnic, cât de greu dispare, ce impact negativ are asupra sănătății noastre și a planetei întregi și ce alternative sănătoase există. Restul a venit de la sine.

Oamenii au venit înspre noi cu diverse propuneri, noi am fost deschise spre colaborări variate și așa am ajuns să facem împreună o variantă autohtonă #iuliefărăplastic, complet diferită de cea originală.

O schimbare radicală de perspectivă (cel puțin pentru mine) a venit prin Corina Ciurea, colega mea de birou, pe care am invitat-o să ni se alăture. Stilul ei de viață minimalist ne-a ajutat să contrabalansăm plasticul excesiv strâns de colegii de la birou cu deșeurile ei (care au încăput pe 2 coli A4) și tot ea ne-a învățat într-un atelier practic (primul de acest fel organizat atunci) cum putem renunța la plastic și cu ce îl putem înlocui. Puterea exemplului personal are cel mai mare impact. Așa am început și eu să aplic tot mai multe principii zero waste în viața mea privată.

M-am implicat, cum ziceam, în organizarea și promovarea tuturor proiectelor celor două ediții #iuliefaraplastic, dar mai aproape de suflet mi-au rămas câteva acțiuni punctuale, cum ar fi prima instalație interactivă #iuliefaraplastic, ecologizarea unui maidan urban și picnicul comunitar fără plastic. Iar toate poveștile, detaliile și fotografiile legate de aceste acțiuni le-am urcat pe un blog, #cutiadecarton.

Ce anume din acest tip de discurs, plastic free, ți se pare fezabil?

 Simona: Reducerea consumului de plastic. Într-o țară în care gestionarea gunoiului este sub orice critică, într-o țară în care nimeni (paradoxal, nici măcar autoritățile) nu respectă directivele UE și nici măcar propriile legi legate de reciclare și gestionarea corectă a deșeurilor, singura soluție pentru mine, cetățeanul de rând, este să renunț la orice produs din plastic care îmi este inutil și să mă focusez pe alternative mai sănătoase. Cu atât mai mult cu cât aceste alternative există și îmi sunt la dispoziție fără a-mi complica viața. Simplu și ușor.

Ce schimbări crezi că au produs proiectele voastre?

 Simona: Când am pornit acest proiect la bibliotecă am fost destul de sceptică. Aveam dubii dacă va interesa cu adevărat pe cineva. Mă simțeam oarecum singură în toate aceste încercări ale mele de-a renunța la plastic. Uneori chiar ridiculizată de ceilalți. Am fost însă plăcut surprinsă de reacțiile și de implicarea celor din jur.

Efecte imediate am văzut mai ales la birou, colegii mei s-au implicat activ. Am reorganizat zona de bucătărie și am scos plasticul de unică folosință aproape total și reciclăm din ce în ce mai mult.

An după an, simt că fac parte dintr-o comunitate din ce în ce mai conștientă și mai responsabilă, o comunitate care crește organic și care își îmbunătățește regulat resursele și rețeaua de furnizori de produse și de servicii plastic free.

Și-mi place să cred că am cunoscut toți acești oameni tocmai pentru că  demarat acest proiect la bibliotecă. #iuliefaraplastic a fost un fel de pretext de-a ne cunoaște între noi și a ne uni forțele. Iar sentimentul că faci parte dintr-o comunitate este unul extrem de reconfortant.

Ce îți dorești/ai in plan pentru acest iulie?

Simona: Deja am explicat ce mi-am propus pe plan personal. Să dau afară tot plasticul din bucătărie 😉

Pe plan comunitar mi-aș dori să continuăm proiectele de la bibliotecă, mutându-le dintr-o zonă de awarness într-una de acțiune directă. Încă nu am stabilit detaliile planului nostru, dar am tatonat ideea de-a construi împreună cu copiii o mini grădină la bibliotecă, de-a face încă o acțiune de ecologizare (poate undeva în afara orașului) și de-a organiza un târg în care oamenii care au mici afaceri concentrate pe reducerea consumului de plastic să-și poată prezenta produsele alternative. Știu că sună îndrăzneț, dar nu imposibil. Sper din toată inima să reușim să punem planul în aplicare.

 

healthy life
Share this article