Supranumită boala secolului, depresia este, conform celor mai recente statistici, cea mai răspândită afecțiune psihică la nivel global. Mai mult de 350 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de depresie, iar anual 800.000 de sinucideri au loc pe fondul acestei afecțiuni. Tentativile de suicid nu pot fi cuantificate. Deși România este prezentată drept ţara europeană cu cel mai scăzut număr al persoanelor depresive, specialiştii spun că realitatea este cu totul alta. Mentalităţile, judecăţile şi lipsa de educaţie împiedică multe dintre persoanele care resimt simtomele depresiei să ceară ajutor. Acesta este motivul pentru care l-am rugat pe Alex Andronic să vorbim deschis şi pe larg despre această afecţiune cu care el luptă conştient de mai bine de 8 ani. Şi nu doar că luptă, dar povesteşte frecvent pe pagina lui de Facebook despre stările pe care le experimentează, despre ceea ce simte, despre ce pot şi ce nu pot face cei din jur astfel încât să fie de ajutor.
Alex, când ai simţit tu primele semne de depresie?
Mă gândeam eu că asta va fi prima întrebare şi am stat să mă gândesc la asta, dar îmi este foarte greu să-mi dau seama pentru că nici în copilăria mea nu au fost chestii mult prea fericite, astfel că nu-mi dau seama exact în ce moment am fost bine şi când nu am mai fost. Pot să-ţi spun însă când am conştientizat că am o problemă reală, undeva prin 2015.
Câţi ani aveai atunci?
21. Era fix în perioada în care am scris cartea. Eram deja într-o zonă destul de dark.
Ce anume te-a făcut să-ţi dai seama că e mai mult decât o suferinţă sau o tristeţe?
Faptul că dura foarte mult, se întindea pe o perioadă de timp nedeterminată şi chiar dacă era o depresie funcţională – funcţionam, eram OK, lucrurile nu erau atât de grave în momentul ăla – realizam că nu am energie să fac nimic. Făceam lucrurile doar pentru că trebuia să le fac, nu găseam plăcere în absolut nimic din ce făceam, nici măcar în scris. Într-un fel mă ajuta, dar nimic nu îmi mai provoca bucurie.
La început am zis că poate este doar o perioadă, că toţi oamenii au zile mai bune, zile mai proaste, dar mi-am dat seama că nu se oprea şi că nu venea acea perioadă mai bună, în care să simt eu că sunt mai bine.
Aşa am început să citesc despre chestia asta pentru că nu ştiam ce înseamnă depresia, care sunt simptomele şi ce se întâmplă, care sunt formele pentru că e diferită pentru fiecare. Am început să citesc foarte mult astfel încât să îmi dau seama cam în ce zonă mă încadrez, ce aş putea să fac şi ce ar trebui să fac.
Şi ce ai făcut?
Primul pas a fost să merg la terapie. De atunci eu am făcut terapie, cu mici pauze, până în ziua de azi.
