ArtsLife Stories
ArtsLife Stories
Anca Smărăndache, ilustrator: Atunci când ilustrez o carte ma gândesc că eu am fost un personaj norocos căruia i s-a permis să intre în poveste şi să o înfăţişeze în cel mai frumos mod cu putinţă
Oana Borviz
|Reading time: 8 mins
Share this article

Dacă aveţi în bibliotecă ediţii româneşti mai noi din „Vrăjitorul din Oz” (2017), de Frank Baum sau „Minunata Călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia”, de Selma Lagerlöf (2016), atunci ştiţi şi de minunăţiile cromatice pe care le adăpostesc în ele paginile acestor cărţi. Sunt ilustraţii făcute de Anca Smărăndache, un artist extrem de dăruit, care şi-a folosit imaginaţia şi pentru volumele unor scriitori români precum Veronica D. Niculescu („Simfonia animalieră”) sau Ioana Nicolaie („Ferbonia” şi “Vertijia”). Am fost curioasă să aflu cum lucrează ea, ce anume o inspiră, în ce fel colaborează cu scriitorii, cum ar încapsula ea lumea de azi într-o ilustraţie, aşa că am luat-o la întrebări. Mi-a răspuns cu o francheţe în care am recunsocut pasiunea ei pentru artă, uimirea şi bucuria ei de a dărui.

Ai ilustrat o a doua carte a Ioanei Nicolaie, ”Vertijia”. Ce ţi-au şoptit de data asta Luvia, Fil şi Piper de ai ajuns la ilustraţii atât de frumoase?

Cartea nou aparută “Vertijia” este o continuare a “Ferboniei” plină de aventuri, dar este şi o poveste de sine stătătoare. Îi vei cunoaşte însă mai bine pe Luvia, Fil şi Piper dacă citeşti şi ”Ferbonia”. Înfăţişarea personajelor a venit firesc şi m-am aventurat cu uşurinţă pe hărtie împreună cu ele prin ambele cărţi. M-a încântat enorm propunerea ilustrării “Vertijiei”, în primul rând pentru că volumul vorbeşte din nou despre o lume fantasy – sf, şi asta este zona în care îmi place cel mai mult să zburd, zona în care îmi găsesc cu uşurinţă ideile. În momentul în care terminasem de ilustrat “Ferbonia” aveam încă dorinţa de a mai continua să ilustrez la poveste, îmi era greu să mă despart de personaje, prin urmare încă de la prima lectura a ”Vertijiei”, personajele mi-au arătat că pot să le definesc şi mai bine, iar ambiţia mea a fost să iasă o carte şi mai frumoasă, să nu-i dezamăgesc.

Cum e să lucrezi cu Ioana Nicolaie? Cum e Ioana Nicolaie?

Colaborarea cu Ioana Nicolaie a fost foarte bună şi aş repeta-o oricând. În general, detaliile despre ilustrarea unei cărţi le discuţi cu editura, însă atunci când ai ocazia să discuţi şi cu autorul, consider că este un avantaj al cărţii şi al ilustratorului. Am apreciat foarte mult încrederea pe care mi-a acordat-o Ioana Nicolaie. Cum e Ioana? Este o prezenţă plăcută, prietenoasă, transmite mult profesionalism în ceea ce face, are un talent înnăscut de a comunica cu copiii şi are multe de povestit. Te vei convinge citindu-i cărţile şi nu doar pe cele scrise pentru copii.

Dacă, în general, autorul ar fi foarte cunoscut dar pe tine nu te inspiră prea tare conţinutul cărţii, ai mai accepta să ilustrezi acel volum?

Să îmi transmită ceva textul, să îmi creeze acel sentiment de vizualizare a ilustraţiilor, de nerăbdare de a pune pe hârtie mesajul poveştii, este foarte important pentru mine. În momentul în care textul nu îmi spune nimic, ilustraţiile nu vor avea suflet. Şi asta se va observa, indiferent cât de mult aş încerca eu să trec cu vederea. Prin urmare, ilustrez doar acele texte care îmi spun ceva de la prima lectură, care prezintă suficiente aspecte capabile să-mi captiveze atenţia.

Ce anume îţi spune ţie de la bun început că trebuie să ilustrezi o carte? Atmosfera, personajele, misterul?

Toate cele trei dacă se poate. Cred că atmosfera. Şi când spun atmosferă mă refer la profunzimea textului. Atmosfera îmi creionează în minte detaliile cu care aş putea veni în completarea textului, emoţiile trăite de personaje şi suspansul creat. Personajele trebuie să fie credibile, autentice şi să te invite să le desenezi. Cu ele te împrieteneşti şi mergi la drum pe tot parcursul poveştii. Misterul este un element foarte important în poveştile pentru copii. Acesta îl provoacă pe cititor să citească mai departe cartea şi pe ilustrator să gasească soluţii grafice care să surprindă şi să nu dezvăluie prea devreme, prin imagine, momentul culminant.

 

Cum lucrezi tu, Anca? În ce fel de spaţiu, în ce momente din zi, cu ce atmosferă (cu muzică sau fără, cu televizor în fundal, în linişte perfectă)?

Lucrez în toate momentele zilei. Încerc să îmi amenajez locşorul cât mai aproape de lumina naturală şi pe cât posibil să am lângă mine o mică vază cu flori care să-mi răsfeţe simţul olfactiv. Am mai multă energie şi inspiraţie când este soare:). Îmi place să-mi creez un mediu cât mai plăcut şi nu lucrez niciodată pe linişte totală. Ascult foarte mult radio, încă de mică am fost fascinată de cutiuţa asta mică din care ies atâtea informaţii, sunete, voci şi muzică. Când nu ascult radio, ascult multă muzică, teatru sau poveşti radiofonice. Atunci când îmi caut ideile pe hârtie trebuie să fie neapărat muzică. De fiecare dată reuşesc să adun pe lângă mine, până la finalul zilei, multe căni şi încerc să fiu atentă în ce recipient îmi spăl pensula.

Înainte de a te apuca de lucru, citeşti cartea în întregime sau se întâmplă să faci unele ilustraţii şi în timp ce citeşti?

Lectura cărţii este primul lucru pe care îl fac. Ea este foarte importantă căci reprezintă una din stadiile de documentare pe care le parcurg. Şi nu doar o dată. Prima citire îmi dă acele indicii despre care vorbeam mai devreme, apoi recitesc textul şi mi-l împart pe momente. Pe tot parcursul realizarii ilustraţiilor revin asupra anumitor pasaje, pentru că acord multă atenţie detaliilor citite şi ilustrate. Apoi, misiunea mea este de a spune şi eu, la rândul meu, povestea în imagini venind în completarea ei, încercând să relev semnificaţia şi emoţia din spatele acţiunilor.

Se întâmplă să ai mai multe proiecte în acelaşi timp? Cum te împarţi cu timpul şi cum faci faţă oboselii, stresului?

Nu obişnuiesc să îmi iau mai multe proiecte în acelaşi timp. Ca ilustraţiile să iasă bine trebuie să mă dedic total unei poveşti. Pe tot parcursul lucrării la o viitoare carte, eu locuiesc în ea :). Lucrând la două poveşti ar fi ca şi cum te-ai scălda în două ape şi nu poţi să le explorezi în totalitate adâncimile şi minunaţiile ascunse. Fiecare carte are creaţia ei proprie şi trebuie să îi acord maximă importanţă pentru că va reprezenta o parte din mine. Atunci când ilustrez o carte mă gândesc că eu am fost un personaj norocos căruia i s-a permis să intre în poveste şi să o înfăţişeze în cel mai frumos mod cu putinţă, conform trăirilor şi emoţiilor pe care mi le-a oferit; iar asta îmi dă aripi şi astfel îmi iau angajamentul de a pune suflet, sinceritate şi credibilitate în ceea ce fac.

Ce faci tu atunci când nu desenezi? Pe unde călătoreşti, cu ce oameni te întâlneşti?

Când nu desenez se întâmplă să simt nevoia… tot să desenez, să pictez :), dar altceva, ceva pentru mine. Am foarte multe idei şi poveşti ale mele pe care nu apuc să le pun în practică. Când fac pauză din desenat, îmi caut inspiraţia şi relaxarea în citit, în plimbări, vizionand filme, întâlinindu-mă cu prietenii, observând oamenii… Obişnuiesc des să mă plimb prin parc. Locuiesc lângă un parc (nu ştiu ce m-aş face fără vegetaţie în proximitate) şi aproape în fiecare zi ies la plimbare, las natura să-şi reverse lumina, freamătul şi schimbările ei asupra paşilor, gândurilor şi ochilor mei. Mi-a plăcut întotdeauna să descopar locuri necunoscute şi mă încântă sentimentul pe care îl capăt atunci când acelaşi loc îmi dezvăluie ceva nou. Trebuie doar să ştii să priveşti. Natura are tot timpul ceva de dezvăluit. Călătoriile într-un alt oraş, altă ţară, îmi oferă tot timpul noi perspective şi sunt dornică să mă folosesc de ele când ilustrez sau pictez. Sumedenia experienţelor trăite contribuie în mare măsură la ilustrarea unei cărţi. Cu ele îmi creez propriul meu album pe care încerc sa îl păstrez într-o notă optimistă.

Munca te izolează într-o oarecare măsură. Te deranjează asta uneori sau se potriveşte structurii tale emoţionale?

Faptul ca lucrez pe cont propriu mă izoleaza într-un fel, însă nu mă deranjează, pentru că eu am ales să fac asta şi pentru că, aşa cum spui şi tu, se potriveşte felului meu de a fi. Îmi place liniştea şi să-mi creez spaţiul meu de lucru. Am grijă să mă întâlnesc cu prietenii apropiaţi la care ţin foarte mult şi mă străduiesc să interacţionez cât de des pot cu oameni pe care îi agreez şi de la care simt ca am ce învăţa, să cunosc noi viziuni. Nu e însă uşor să îmbrăţişezi meseria asta ca freelancer, pentru că te confrunţi tot timpul cu problema “siguranţei pentru ziua de mâine”, trebuie să înveţi să-ţi dozezi bine timpul de lucru, să fii prezent şi activ în permanenţă, să te promovezi singur (aspect la care mai am de lucrat).

Ce ilustratori din România admiri? Dar din afară?

Sunt câţiva ilustratori pe care îi admir foarte mult. De la noi, îmi plac Val Munteanu şi Livia Rusz ale căror ilustraţii îmi amintesc de copilărie, iar cât priveşte ilustratorii noştri de acum, îmi plac culoarea, sensibilitatea şi bogăţia simbolică a Irinei Dobrescu, stranietatea rafinată şi acurateţea ilustraţiilor Veronicai Neacşu, joaca dintre decorativ şi grafic, lumea vie din ilustraţiile Cristianei Radu, viziunea poetică din ilustraţiile Sidoniei Calin, energia şi reinventarea proaspaăa din ilustraţiile Oanei Ispir, profesionalismul surorilor Surducan, şi aş mai putea enumera. Ilustraţia de carte în România la ora actuală cred că este în plin avânt. Din afară, am descoperit mulţi ilustratori pe care îi admir, care sunt mai mult decât ilustratori, însă am observat că revin cu predilecţie la caţiva ilustratori în operele cărora mă regăsesc: Rebecca Dautremer (mă fascinează complexitatea, atmosfera, compoziţia, gama cromatică, melancolia, expresivitatea pe care le abordează), Shaun Tan (pentru realismul magic, detaliile neaşteptate, lumea suprarealistă din ilustratiile lui), Carll Cneut (îmi place picturalitatea lui), Joanna Concejo, Marco Soma, etc.

Dacă ar fi să redai, într-o ilustraţie, spiritul lumii de azi, cum ai face-o?

Grea şi frumoasă întrebare! Cred ca aş alege drept ingrediente câteva cuvinte precum: viteză, timp, căutare, reţea, motor, mulţime, culoare, sunet, ropot, expunere, curcubeu, oameni, fiinţe,…… şi…văd ce iese. Probabil ar ieşi un splash, un amalgam, o suprapunere. Cu siguranţă ar reprezenta ceva într-o continuă mişcare, de domeniul SF-ului, o ilustraţie în ilustraţie (îmi vin în minte acele animaţii create din desenele făcute pe colţurile caietelor). Sau un fluture cyborg cu multe aripi a căror zbatere te năuceşte.

ArtsLife Stories
Share this article