Andreea Savin, de la munca de traducător al semnelor în știrile B1Tv, la slujba de manager în serviciul unor persoane cu dizabilități și a unei idei sustenabile: produse din fibre naturale, cu mare durată de viață - LIFE.ro
Mergi la conținut

Pe Andreea Savin o știți de la știrile dimineții, de la B1Tv. Ea este interpreta de limbaj mimico-gestual care face ca cele mai importante informații cu care ne începem ziua să ajungă și la persoanele cu deficiențe de auz.

Iar când pleacă din televiziune, Andreea Savin ajunge în Atelierul de pânză, una dintre întreprinderile sociale ale unei organizații de mediu ViitorPlus – Asociația pentru dezvoltare durabilă. Practic, Andreea își continuă munca și este manager în cadrul unui atelier de croitorie care angajează persoane cu dizabilități și le pune efortul în slujba unei idei nobile și sustenabile: produse din fibre naturale, cu durată de viață lungă.

Cum se face că ai ales să fii interpret de limbaj mimico-gestual la o televiziune?

Andreea Savin: Relația mea cu această lume, a persoanelor deficiente de auz, a început de când eram mică. Un văr al mamei mele, un unchi, suferă de surditate și știam că el face parte dintr-o comunitate destul de strânsă, că există o asociație națională care se ocupă de partea de asistență socială pentru acești beneficiari.

În facultate, am terminat administrație europeană, am avut nevoie de experiența de voluntariat; voiam să intru în zona persoanelor defavorizate. Evident că a venit natural alegerea de a face voluntariat în comunitatea persoanelor cu deficiență de auz.

M-am înscris voluntar la Asociația Surzilor din România, ei au sediul aici, în București, și am lucrat ca tehnoredactor pentru ei și pregăteam revista lor lunară, care ajunge în toată țara, pentru tipografie.

Ulterior am devenit angajata lor, am reușit să organizăm un concurs de frumusețe, Miss & Mister Deaf Stars, un concept de competiție de frumusețe la nivelul statelor Uniunii europene, organizat de către altă asociație, care a decis prin 2017 să-l organizeze în România. Iar acela a fost primul eveniment major în care m-am implicat și în care am fost interpret, pe scena unde s-a desfășurat, la Constanța.

Dar merită spus aici că, în ciuda existenței acestui văr în familie, eu nu știam deloc limbajul semnelor când am ajuns la asociație. Mai bine zis, știam câteva semne de bază: „bună  ziua!”, „mulțumesc” sau „la revedere!”. În cadrul asociației, șeful meu, președintele asociației, a înțeles repede că am potențial în această zonă și m-a înscris la aceste cursuri, a suportat asociația toate costurile și așa am ajuns să învăț limbajul.

La B1 TV am ajuns tot prin recomandarea lui, în sensul că postul de televiziune avea nevoie de interpreți mimico-gestuali, au căutat la asociație, șeful meu m-a recomandat pe mine și pe un alt coleg, profesor la școala pentru hipoacuzici, am mers împreună la probe, iar eu am fost selectată să merg mai departe. Și iată că se fac aproape 6 ani de când sunt acolo.

Să ai în familie o persoană cu deficiențe îți deschide ochii asupra unei vulnerabilități de care te-ai izbi poate mai târziu sau în contexte mai formale. Cum te-a influențat pe tine povestea unchiului tău?

Andreea Savin: Pentru mine nu a fost o chestiune bizară fiindcă de mică am crescut cu această informație: vărul primar al mamei este o persoană cu deficiențe de auz. Nu mi s-a părut nimic ciudat, știam că există persoane cu dizabilități și iată, am și eu în familie pe cineva la fel. Eram foarte obișnuită cu această idee.

Unchiul meu este căsătorit acum, soția lui face parte și ea din comunitatea persoanelor cu deficiențe de auz, au și un fiică, și ea deficientă de auz, de fapt cu o surditate completă.

După ce am intrat în asociația surzilor am realizat cât de important era pentru el ca noi, membrii familiei, să putem comunica cu el.

Andreea Savin, în timpul jurnalului de dimineață al B1Tv

De ce spui asta?

Andreea Savin: Mi-am dat seama că noi nu comunicam efectiv cu el, nu puteam să port o discuție cap-coadă cu el, în ciuda faptului că ne mai întâlneam, rar, e drept, la câte o reuniune de familie. Dar adevărul era că nu puteam să schimb cu el decât trei vorbe, fiindcă eu nu știam mai mult de atât.

Când am ajuns voluntar și ulterior să devin angajat al asociației mi-am dat seama cât de important ar fi fost pentru el ca noi să fi avut acces la acest limbaj și să putem comunica cu el. Doar că el s-a obișnuit cu acest puțin pe care noi puteam să i-l oferim.

Cum ai reușit tu să îi descoperi pe membrii acestei comunități? Care sunt cele mai frecvente piedici ale lor, dincolo de cele evidente, desigur; care sunt cele mai mari atuu-ri ale lor, cum te-ai atașat de această comunitate?

Andreea Savin: Lucrul cel mai evident care mi-a apărut în acești 5 ani cât am lucrat în cadrul asociației a fost că sunt o comunitate foarte unită. Organizează diverse concursuri în care-și promovează talentul, unul extraordinar, din punct de vedere plastic.

Sunt niște artiști plastici extraordinari.

Mi se pare interesant faptul că, având această dizabilitate, ajung să își dezvolte alte simțuri.

Cum te-au primit ei în această comunitate?

Andreea Savin: Sunt foarte deschiși și, cu atât mai mult cu cât văd că te străduiești să înveți limbajul lor. Iar dacă realizează că tu chiar înțelegi ce spun ei sau că stăpânești anumite cuvinte îi vezi cum li se luminează chipurile. Din păcate, sunt foarte obișnuiți să repete, să scrie, deci dacă pricep că „rupi” două, trei, cinci cuvinte este ceva extraordinar pentru ei.

Andreea Savin, în timpul unei ședințe în Comisia Europeană

Cât de complicat a fost pentru tine să înveți limbajul, cine te-a ajutat, cine te-a ghidat?

Andreea Savin: Din păcate, în România nu s-au schimbat foarte multe lucruri în privința persoanelor cu deficiențe de auz. Acum, limbajul semnelor este recunoscut formal în lege, dar nu există un dicționar al limbajului semnelor, posibilitatea de a urma o facultate și așa mai departe. În acest moment, singura facultate care se desfășoară în limbajul semnelor este o facultate de teologie, undeva în Pitești.

Eu am avut acces la limbajul semnelor lucrând cu persoane cu dizabilități, urmând acest curs care a durat jumătate de an, un curs foarte eficient în care înveți cuvintele uzuale. Iar după ce am urmat cursul și m-am obișnuit să discut cu colegii mei, care lucrau în Asociația surzilor, mai erau și colegii din filiala București, deja interpreți autorizați, și comunicând cu ei am reușit să-mi dezvolt aceste abilități și să măresc numărul cuvintelor pe care le știam în acest limbaj.

Cât de greu de învățat este acest limbaj?

Andreea Savin: Este foarte greu, fiindcă nu există corespondent în limbajul semnelor pentru absolut toate cuvintele pe care le avem în limba română.

Când vezi la televizor un interpret în limbajul mimico-gestual și el nu este, de fapt, numit traducător este cât se poate de corect, fiindcă el, de fapt, transmite o interpretare a mesajului pe care îl aude.  Noi, la televizor, primim mesajul, îl sintetizăm și îl transmitem foarte pe scurt, astfel încât să se înțeleagă esența mesajului. Dar nu există corespondență pentru absolut toate cuvintele, iar de cele mai multe ori tot prin cutumă se dezvoltă.

Dă-mi exemplu de câteva cuvinte care nu au corespondent în limbajul semnelor!

Andreea Savin: Uite, de pildă, noi nu am avut pentru coronavirus un corespondent. Când a izbucnit pandemia mă uitam la televizor și încercam să-mi dau seama cum traduce colegul nostru, Bogdan Anicescu, care mi-a fost coleg la Asociația surzilor și care a tradus mesajele oficiale ale Guvernului.

Acum se traduce așa: coroană și virus. Iar dacă spui COVID-19, spui pe litere și cu cifra aferentă.

Un alt exemplu interesant despre cum s-a dezvoltat un cuvânt în limbajul semnelor este buget. Nu mai știu exact de la cine a pornit ideea, fiindcă a trecut ceva timp de atunci, eram încă la Asociația surzilor, cert este că nu exista un corespondent în semn pentru acest cuvânt.

Andreea Savin, în timpul jurnalului de dimineață al B1Tv

Cineva s-a gândit ce înseamnă bugetul și a venit cu ideea de a ilustra folosind o punguță cu bani, o aglomerare de venituri. Așa că acum noi arătăm buget cu palma întinsă și deasupra pumnul și arătăm cumva punguța cu bani. Așa traducem acum bugetul.

Care a fost cel mai simplu de învățat semn?

Andreea Savin: Semnele general folosite: salut!, cu palma la frunte; mulțumesc!, cel mai uzual,

Dacă te-ai duce în Franța, iar franceza ar fi o limbă cunoscută ție, ai putea să traduci folosind semnele pe care le știi de aici?

Andreea Savin: Nu. Cel mai probabil aș comunica folosind labiolectura, cititul pe buze.

Dacă aș cunoaște limba franceză, iar el ar mima ce vrea să spună, eu aș putea să-mi dau seama ce mesaj transmite. Altfel, fiecare țară are un limbaj aferent și mai există un limbaj internațional al semnelor, pe care noi, din păcate, în România, nu-l putem studia. Nu se învață nicăieri la noi acest limbaj.

În afara televiziunii mai folosești undeva acest limbaj?

Andreea Savin: Nu, doar când mai ajung acasă și mă întâlnesc cu acea parte din familie care are deficiențe de auz.

Cum te-au schimbat munca în această asociație, apropierea de oamenii cu deficiențe de auz?

Andreea Savin: Nu vreau să devin foarte emoțională, dar aceste experiențe mi-au schimbat mult perspectiva asupra muncii pe care eu o depun. Mi-am dat seama că dacă nu lucrez cu un scop anume nu funcționez la capacitate maximă. Și cred că în toată această perioadă, cât am lucrat în asociație, m-am familiarizat cu aceste concepte de beneficiar, asistență socială, suport și impact real cu ceea ce faci.

În asociație am învățat că munca mea trebuie să aibă un impact asupra cuiva. Iar Asociația surzilor a pus bazele perfecte pentru ca eu să ajung în ViitorPlus și am putut face schimbarea de la gândirea de ong-ist, la aceea de antreprenor social.

Când am venit în ViitorPlus asta mi-am dorit. Știam, lucrasem cu persoane cu deficiențe, cu diverse probleme, am realizat că vreau să fac asta în continuare dar îmi doream să văd și latura de business a unui ONG.

Când am citit anunțul ViitorPlus, pe IQAds, și am găsit acest mesaj, că ei caută un project manager și am priceput că munca presupunea mai mult decât a coordona un proiect, ci a lucra cu persoane cu dizabilități, am aplicat în secunda doi. Am simțit atunci că acel job era pentru mine.

Andreea Savin este managerul de proiect al Atelierului de pânză, întreprindere socială a ViitorPlus

Care este rolul tău în această organizație?

Andreea Savin: Eu sunt managerul Atelierului de pânză, unul dintre cele două întreprinderi sociale ale ViitorPlus. Programul a început în 2009 și chiar de atunci a inclus beneficiari din medii defavorizate, inclusiv cu persoane cu dizabilități. Scopul principal merge către obiectivul de mediu, înlocuirea pungilor de plastic și promovarea consumului responsabil. Faptul că noi lucrăm accesorii, produse care pot fi utilizate ani la rând; lucrăm și cu materiale textile reutilizabile, fie deșeuri textile, fie pre-producție, fie huse de canapea, fețe de pernă și așa mai departe, ceea ce sporește și creativitatea doamnelor din atelier și mai nou lucrăm și măști textile reutilizabile.

În ce măsură acest loc unde muncești acum îți împlinește nevoia de a lucra cu persoanele cu dizabilități?

Andreea Savin: Mie îmi place enorm ce fac, iar asta cred că se simte prin toți porii. Sunt 100% dedicată acestui program și mă definește foarte mult succesul pe care îl are acest program, iar acum nu mă refer la un succes financiar, cât la felul în care s-a creat această echipă, cum eu am devenit o parte din ea și cum Atelierul de pânză a devenit pentru mine a doua familie. Petrec mai mult timp la muncă decât acasă și-mi face o enormă plăcere să fiu printre ei.

Andreea Savin, împreună cu echipa ei, cu care se simte „acasă”
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora