„Anxietate cu fond depresiv e boala cu care mă confrunt de patru ani” - LIFE.ro
Mergi la conținut

„Anxietate cu fond depresiv e boala cu care mă confrunt de patru ani”

Dacă o vezi pe Aida, n-ai zice că are vreo problemă emoțională sau de sănătate psihică. E tânără, frumoasă și are un zâmbet uneori provocator, alteori copilăros.
Share this article

Aida Strâmbeanu are 26 de ani și de patru ani, a aflat că are anxietate cu fond depresiv. A descoperit-o pentru că a început să aibă atacuri de panică. La început, a crezut că, dacă va lua niște pastile, o să-i treacă. Dar a aflat că nu-i deloc așa și că anxietatea e o tulburare cu care trebuie să trăiești. Nu s-o învingi, ci să o îmblânzești.

Dacă o vezi pe Aida, n-ai zice că are vreo problemă emoțională sau de sănătate psihică. E tânără, frumoasă și are un zâmbet uneori provocator, alteori copilăros. Lucrurile par cu atât mai simple pe rețelele sociale, unde Aida e femeia sexy și lipsită de inhibiții. Și chiar e o femeie provocatoare, numai că cele mai ascunse traume și manifestările lor se desfășoară în spatele acestei perdele care este spațiul public.

În intimitate, nu suntem ce părem a fi. Și la fel este și în cazul Aidei. Iubitul ei, familia și prietenii știu adevărul. Aida are anxietate cu fond depresiv.

După ce s-a lămurit ce se petrece cu ea, Aida a început să le explice și altora cum se simte anxietatea.

Dacă ne referim la definiție, anxietatea este o stare mentală caracterizată de sentimente de presiune psihică și neliniște accentuată. Are legătură cu viitorul, cu momentul care vine peste un minut, peste o zi sau în curând și se definește prin lipsa controlului față de ceea ce urmează să se întâmple.

Dar pentru fiecare anxietatea e diferită.

Citește și: Alimente care combat anxietatea

În cazul Aidei, starea permanentă de alertă față de ce urmează să se întâmple cauzată de anxietate se îmbină cu starea depresivă, care poate însemna că nu are energie și motivație și că simte uneori o tristețe inexplicabilă.

În cazul ei, atacurile de panică vin la pachet cu derealizarea – senzația depărtării sau a detașării față de lumea înconjuratoare. Uneori, când are un atac de panică, Aida nu-și dă seama dacă ceea ce i se întâmplă e real sau nu.

Merge la psihiatru și la psiholog ca să poată să-și gestioneze stările. Pastilele o calmează uneori, dar spune că ceea ce o ajută cu adevărat e terapia.

Ca să găsească terapeutul potrivit, a trecut prin cabinetele a șase psihologi.

Continuarea articolului, AICI

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora