Ashleigh Barty se retrage din tenis la 25 de ani, din poziţia de lider mondial. De ce a luat această decizie neaşteptată - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ashleigh Barty se retrage din tenis la 25 de ani, din poziţia de lider mondial. De ce a luat această decizie neaşteptată

Ştiu că oamenii nu vor înţelege, dar nu am o problemă cu asta. Am multe visuri care nu implică să călătoresc prin întreaga lume şi să stau departe de familie.
Share this article

Este lider WTA de mai bine de 2 ani, are 3 turnee de Grand Slam câştigate şi 24 de milioane de dolari adunate din turneele de tenis la care a participat. Şi mai presus de toate astea are 25 de ani, o vârstă la care puţini jucători de tenis s-ar gândi să renunţe. Şi totuşi, Ashleigh Barty a uimit întreaga lume când a anunţat că se retrage din tenis ca să-şi îndeplinească alte visuri.

A descoperit tenisul la 4 ani, iar la 18 l-a părăsit pentru prima dată

Născută la Ipswich, în Australia, Ashleigh a aflat de mică ce înseamnă să fii sportiv profesionist. Ambii părinţi au fost jucători de golf şi şi-au îndrumat cele 3 fiice tot către o carieră sportivă. La 4 ani a început tenisul alături de cel care avea să-i fie antrenor pe toată perioada junioratului, Jim Joyce. Acesta avea să mărturisească ceva mai târziu că în mod normal nu lucra cu copii atât de mici, dar l-a suprins la Ashleigh coordonarea excelentă între mână şi ochi, dar şi capacitatea ei de concentrare.

Foto: pinterest.com

Iar Ashleigh era la fel de determinată şi acasă. Cum se întorcea de la şcoală punea mâna pe rachetă şi lovea mingea de pereţii exteriori ai casei până seara târziu. La 9 ani juca deja împotriva unor băieţi cu 6 ani mai mari decât ea, iar la 12 ani juca cu bărbaţi adulţi. Nimeni altcineva nu putea să-i ţină piept pe teren. De la 15 ani a început să participe la turnee peste tot în lume, iar într-un an ajungea să stea acasă, adunat, mai puţin de o lună.

Avea numai 18 ani când şi-a anunţat prima dată retragerea din tenis şi s-a reorientat către cricket, un alt sport în care s-a făcut rapid remarcată.

Era prea mult şi prea rapid totul pentru mine. Călătoream deja în toată lumea de la o vârstă fragedă. Am vrut să experimentez viaţa normală a unei adolescente şi să am şi experienţe normale.

Foto: tennisworldusa.org

2 ani a stat departe de terenul de tenis. La începutul lui 2016 a anunţat că se întoarce în circuit şi a început să câştige tot mai multe meciuri, atât la single, cât şi la dublu. Un an mai târziu câştiga primul titlul WTA din carieră şi intra în top 100 pentru prima dată în carieră, iar la finalul sezonului era deja pe locul 17. Ashleigh Barty şi-a continuat traseul până în top 10 şi apoi a părut că nimic nu o mai poate opri să ajungă în vârful clasamentului.

Ashleigh Barty, 114 săptămâni – numărul 1 WTA

Primul titlu de Grand Slam l-a câştigat la French Open, în 2019, iar la scurt timp după aceea a urcat pentru prima oară pe primul loc în WTA. Nu a rămas mult timp acolo, căci a fost depăşită de Naomi Osaka la începutul lui august. Şi-a recuperat primul loc câteva săptămâni mai târziu şi acolo a încheiat şi anul, primind şi titlul de Jucătoarea anului în WTA, o premieră pentru tenisul din Australia.

A urmat o pauză nedorită cauzată de pandemia de coronavirus, însă a revenit pe teren în 2021, iar până în primăvară avea deja 3 turnee câştigate. Au urmat apoi alte 2 turnee de Grand Slam pe care şi le-a trecut în palmares: Wimbledon şi Australian Open, încă un titlu de Jucătoarea anului şi un total de 114 săptămâni pe primul loc în clasamentul WTA.

Retragerea finală, la numai 25 de ani

Apoi, pe 23 martie, a venit vestea la care nimeni nu se aştepta. Ashleigh Barty a anunţat printr-un interviu emoţionant că povestea ei cu tenisul ia sfârşit. De această dată pentru totdeauna.

E greu să spun asta, dar sunt pregătită şi foarte fericită. În inima mea ştiu că este bine. Sunt foarte recunoscătoare pentru ce mi-a oferit tenisul. Ştiu că e momentul potrivit să mă retrag şi să-mi urmăresc alte visuri. Mă gândesc la asta de foarte mult timp.

Am avut multe momente importante în carieră care au avut un impact major asupra mea. Victoria de la Wimbledon, de anul trecut, a schimbat multe pentru mine ca sportiv şi ca om. Să câştig Wimbledon era visul meu, iar victoria mi-a schimbat perspectiva. O parte din mine nu era satisfăcută.

A urmat Australian Open, iar voctoria de acolo a fost modul perfect de a-mi celebra cariera. Acum vreau să-mi îndeplinesc alte visuri. Mi-am dat seama că fericirea mea nu depinde de victorii. Contează doar să dau totul.

Acum sunt fericită şi împlinită. Am dat totul acestui sport. Sunt foarte fericită. Pentru mine asta înseamnă succesul.

Ştiu că oamenii nu vor înţelege, dar nu am o problemă cu asta. Am multe visuri care nu implică să călătoresc prin întreaga lume şi să stau departe de familie.

Imediat au început să curgă mesajele din lumea tenisului. Simona Halep a fost printre cele mai afectate de veste pentru că cele 2 erau prietene apropiate de mai mulţi ani.

Ash, ce pot să zic? Ştii că plâng acum, da? Prietena mea, îmi vei lipsi în circuit. Ai fost diferită, specială şi am împărţit multe momente uimitoare. Ce urmează pentru tine? O să fii campioană în golf? Fii fericită şi bucură-te la maximum de viaţa ta. Simona Halep

Şi fostul antrenor al Simonei, şi el australian, i-a transmis un mesaj încurajator tinerei.

Un model incredibil, nu doar pentru sportul nostru. Felicitări, Ash! Eşti o legendă a Australiei. – Darren Cahill

Citeşte şi: Povestea de succes a colaborării dintre Simona Halep și Darren Cahill – LIFE.ro

Presiunea psihică, un subiect încă sensibil

Retragerea tinerei din viaţa sportivă de performanţă trage un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte presiunea psihică la care sunt supuşi jucătorii ajunşi la acest nivel.

Anul trecut Naomi Osaka, ocupanta locului 2 în WTA, a fost pusă la zid de o lume întreagă după ce a fost amendată şi a preferat să se retragă de la Roland Garros decât să mai participe la conferinţele de presă. A explicat că participarea la aceste întâlniri cu presa o afectează major din punct de vedere psihic.

Adevărul este că am suferit momente îndelungate de depresie după US Open 2018 şi am avut dificultăţi foarte mari să trec peste ele. Toţi cei care mă cunosc ştiu că sunt introvertită şi toţi cei care m-au văzut la turnee au observat că deseori port căşti audio care mă ajută să trec peste anxietatea mea socială.

Naomi Osaka

Dacă cei mai mulţi au judecat-o, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a felicitat-o.

O felicit pe Naomi Osaka pentru că a avut curajul să vorbească despre sănătatea ei mintală într-un moment în care toată lumea o urmărea. Sănătatea mintală este esenţială pentru starea noastră generală de bine şi cu toţii avem responsabilitatea de a proteja acest lucru în orice mod funcţionează pentru noi. – dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS

Depresia, anxietatea, epuizarea şi stresul postcompetiţional sunt doar câteva dintre problemele cu care se confruntă mulţi dintre sportivii de performanţă, iar în ultimii ani tot mai multe nume celebre aleg să vorbească public despre ele şi să se oprească din competiţii atunci când simt că au atins un prag critic. Multipla campioană olimpică la gimnastică, Simon Biles, a oprit participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo vreme de mai multe zile şi a mărturisit mai târziu că soluţia ideală ar fi fost să abandoneze definitiv în acel moment.

Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora