Cafenele şi restaurante din Bucureşti cu terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cafenele şi restaurante din Bucureşti cu terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile

Am căutat să văd care sunt cele mai căutate cafenele şi restaurante din Bucureşti cu terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile liniştit şi ce anume le aduce renumele.
Share this article

Pentru cei care lucrează în sistem freelancing, dar şi pentru cei care au libertatea de a-şi aranja programul de muncă şi în afara biroului, terasele sunt mereu o alegere bună, fie că vorbim de întâlniri sau doar de muncă în afara spaţiului obişnuit. Acum, de când cu pandemia, este şi unica variantă rămasă dacă nu ai un birou sau nu vrei să-l foloseşti în acest sens. Aşa că am căutat să văd care sunt cele mai căutate cafenele şi restaurante din Bucureşti cu terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile liniştit şi ce anume le aduce renumele.

Terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile – Simbio

Simbio este un gastrobar urban deschis într-o casă veche, cu aspect boieresc, dar cu o atmosferă boemă. Cea mai căutată de clienţi este grădina din spatele casei, o oază de linişte şi răcoare în zilele caniculare de vară. Aici poţi mânca micul dejun pe tot parcursul zilei – nu sunt singura care caută aşa ceva, nu? – iar brunch-ul este la mare căutare. Pe lângă meniul zilei găsim burgeri delicioşi, unii chiar şi fără pâine, pentru cei care ţin la siluetă, o salată cu vită excepţională sau tagliatelle făcute în casă.

Foto: Facebook Simbio

Grădina Verona

Grădina de la Cafe Verona pare un loc desprins din cărţi de poveşti pentru că e greu să-ţi imaginezi că poţi găsi în centrul Bucureştiului un loc atât de mare şi de primitor. E chiar în spatele librăriei Cărtureşti de pe Bulevardul Magheru. Mâncarea este extrem de diversificată, nu neapărat sofisticată, dar gustoasă, iar limonada cu mentă nu face decât să anime discuţiile, fie ele de business sau de plăcere.

Foto: Facebook Cafe Verona

Terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile – Infinitea

Ceainăria Infinitea este unul dintre cele mai fermecătoare locuri pe care le-am descoperit până acum în Bucureşti. Casa care o găzduieşte face parte din frumuseţile istorice ale cartierului Cotroceni, iar saloanele sunt decorate în stil baroc. Dar grădina, deşi pare greu de crezut, grădina reuşeşte să cucerească şi mai tare. Nu doar că descoperirea ei este surprinzătoare – nici nu intuieşti că s-ar găsi aşa frumuseţe ascunsă în spatele casei, dar atmosfera este una dintre cele mai liniştitoare din oraş. Nu agreez eu ceaiul, dar locul ăsta merită pus pe listă chiar şi dacă nu eşti amator de ceai. Găseşti o mulţime de altă bunătăţi acolo!

Foto: Facebook Ceainăria Infinitea

J`ai Bistrot

Un alt loc la mare căutare atât pentru întâlniri de business, cât şi pentru distracţie este terasa de pe Calea Griviţei pe care nu o găseşti decât dacă o cauţi şi unde ţi se aşterne la picioare un strat zdravăn de pietriş şi chiar nisip ceva mai în spate. Da, nu e un loc de tocuri friendly, dar câinii și bicicletele sunt apreciate la adevărata valoare. Mâncarea e bună şi au inclusiv meniuri pentru copii, ca să nu arunci cu banii pe o porţie peste limite.

Foto: Facebook J`ai Bistrot

Acuarela

Este poate prima terasă din Bucureşti care a dat tonul umbrelelor colorate pe post de paravan în faţa razelor soarelui. Iar grădina este colorată la propriu şi la figurat. Găseşti limonade de toate felurile şi toate culorile, ceaiuri aromate şi cocktail-uri mai mult sau mai puţin ameţitoare, iar meniul de mâncare nu este foarte generos, dar asta nu înseamnă că nu ai de unde alege. Dacă nu eşti genul care să aprecieze salata cu rodie, quinoa şi hallumi sau salata cu dovleac, sigur ţi se vor părea interesanţi cartofii bunicuţei cu sos de roşii sau pulled pork-ul cu 3 feluri de brânză.

Foto: Facebook Acuarela

Terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile – Voilà

Bistro-ul din apropierea Universităţii Naţionale de Artă este unul dintre locurile acelea pe care nu ai voie să îl ratezi dacă îţi place mâncarea bună şi diversificată. Meniul este altul în fiecare zi, făcut pe baza ingredientelor proaspete, abia luate de la piaţă. Constanta este că vei avea mereu de unde să alegi, fie că îţi place o carne bună sau eşti vegetarian. Zilele trecute, de exemplu, am găsit pe listă stufat de berbecuţ şi cremă de ştevie şi urzici. Adăpostit într-o casă de patrimoniu, tot grădina este cea care completează farmecul unui prânz la Voilà, aşa că pune-l pe lista cu terase sau grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile.

Foto: Facebook Voila

Alt Shift

Cu o terasă mai puţin obişuită şi cu un design industrial, Alt Shift îşi merită locul pe lista cu cafenele şi restaurante din Bucureşti cu terase şi grădini, unde îţi poţi ţine întâlnirile şi nu numai. Meniul nu are cum să te lase indiferent, fie că preferi salatele, pastele, burgerii, fripturile suculente sau fructele de mare.

Foto: Facebook Alt Shift
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora