Când începe școala? Răspunsuri de la ministrul educației și profesori - LIFE.ro
Mergi la conținut

Când începe școala? Răspunsuri de la ministrul educației și profesori

Am urmărit declarațiile ministrului educației, Monica Anisie, am încercat să le pun cap la cap și să trag o concluzie. În sprijinul acestei concluzii am stat de vorbă și cu profesoara de limba română, Carmen Ion.
Share this article

„Când începe școala?” este probabil una dintre cele mai uzate întrebări ale elevilor, profesorilor și părinților. Sunt deja cinci săptămâni de când copiii stau acasă, iar din experiența proprie pot spune că oricât de bine ar fi cu părinții toată ziua și cu atâta tehnologie pe mână – mă refer la cei mici care nu au stat niciodată atât de mult în fața unui computer- parcă tot ar fi mai bine la școală, alături de colegi și cu un program organizat.

Deocamdată se bucură de vacanța de primăvară și așteaptă Paștele însă, printre picături mai aruncă câteodată întrebarea: „Dar când începe școala?”.

Răspunsul corect, deși foarte ambiguu este: nu se știe, poate după 16 mai, când se încheie starea de urgență.

Însă am urmărit declarațiile ministrului educației, Monica Anisie, am încercat să le pun cap la cap și să trag o concluzie. În sprijinul acestei concluzii am stat de vorbă și cu profesoara de limba și literatura română, Carmen Ion. Am abordat subiectul înghețării anului, al examenelor finale și al evaluărilor naționale, dar și al educației digitale.

Dar să vedem înainte de toate declarațiile ministrului educației. Monica Anisie a spus că școala va începe la finalul stării de urgență: „Data exactă pentru reluarea cursurilor se va stabili în funcție de evoluția epidemiei de coronavirus precum și de măsurile Departamentului pentru Situații de Urgență. În contextul informațiilor deținute până în prezent, scenariul de lucru prevede reluarea cursurilor preuniversitare și universitare după încetarea stării de urgență și asigurarea tuturor măsurilor ca elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.”

Starea de urgență, în condițiile actuale, se va termina pe data de 16 mai, însă până atunci mai este o lună de zile, timp în care ministrul sănătății recoamndă elevilor și cadrelor didactice să reia metoda de învățare digital, după vacanța de primăvară.

„ În funcție de data reluării cursurilor, probele scrise pentru evaluarea națională și Bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa națională pentru examene NU va cuprinde materia aferentă semestrului al doilea. Am emis și un ordin de ministru prin care am anulat simularile pentru Evaluarea națională si evaluările pentru clasele a doua, a patra, a șasea, dar si olimpiadele, concursurile școlare, sesiunea specială pentru olimpici și evaluarea va fi anulată. Situația școlară a elevilor se va încheia cu minimum două note la care se adaugă nota de la teză, unde e cazul. Subiectele tezelor vor fi concepute doar cu ce s-a studiat până la 11 martie 2020”, a mai precizat Monica Anisie.

Dar cum se vede totul din perspectiva profesorilor?

Carmen Ion, profesoară de limba română, Colegiul Național Pedagogic, Focșani:

Carmen Ion la TedX

Cum vi se pare soluția înghețării anului școlar?

Nu e o soluție și nu se justifică din nici un punct de vedere. Din totalul de 35 de săptămâni am parcurs 22. Mai sunt 13 săptămâni în care, în multe școli, aste inclusă și săptămâna Școala Altfel. Nu se justifică și deoarece mare parte din acest timp era alocat evaluărilor și recapitulărilor, iar conținuturile rămase de predat se pot redistribui anul acesta și viitorul an școlar.

Elevii pot susține evaluările naționale și examenele finale anul acesta?

Răspunsul este categoric da. Ceea ce nu este foarte bine subliniat în intervențiile pe care le-am văzut în presă este următorul lucru: evaluările de sfârșit de ciclu școlar ar trebui să verifice în principal competențele. La limba și literatura română, de exemplu, nu știu în ce măsură faptul că nu au analizat o piesă de teatru sau un roman de după 1980 ar constitui un element decisiv care să-i împiedice să susțină bacalaureatul. E important, într-adevăr pentru ansamblul de cunoștințe și pentru crearea unei viziuni organice asupra fenomenului literar românesc, dar, sincer, cred că bacalaureatul poate fi un examen relevant și fără ele. Repet, în primul rând, bacalaureatul ar trebui să evalueze nivelul de competență la care au ajuns elevii în interpretarea sau redactarea unor texte.

Cum a decurs predarea online în această perioadă?

Va spun sincer că în prima săptămână am trecut printr-o stare de confuzie și derută care se accentua zilnic. Nu e vorba că nu aș fi folosit instrumente digitale la clasă, dar să rămânem doar în baza lor a fost o noutate căreia i-am făcut cu greu față, mai ales din cauza faptului că a fost o avalanșă de surse online care puteau fi consultate, de webinarii, de indicații, sfaturi, mailuri…etc.,  pur și simplu a fost prea mult! Iar când se întâmplă ceva care ne copleșește, înghețăm sau fugim. Tendința mea a fost de înghețare, pentru că pur și simplu simțeam că nu mă descurc, am avut senzația că sunt complet incapabilă, că nu reușesc să fac față, că uite ce chestii minunate fac colegii mei din țară iar eu nu pot, așa că m-am cuibărit într-un colț de suflet și am stat acolo speriată. După aceea, am început să „sap” încetul cu încetul prin materialele care circulau, mi-am adunat elevii și vreau să vă spun că au ieșit niște ore absolut grozave. La o clasă de a zecea, de exemplu, la care am predat „Floare – albastră” am extins discuția, plecând de la text, pe tot felul de zone filosofice, pe dimensiunea de gen, pe comportamente tipic feminine și masculine și a ieșit absolut grozav. Elevii au participat la discuție, și-au spus părerea, unii au preferat să nu apară și video, dar au folosit chat-ul și și-au spus părerile în scris, i-am simțit relaxați și implicați în alt fel decât la clasă. Totuși, pentru mine a fost un tur de forță epuizant – nu vorbesc doar despre timpul alocat pregătirii materialelor inainte de oră, ci și de activitatea propriu-zisă. Nu am urmat programul de la școală, ci mi-am fixat întâlniri zilnice cu câte doua clase, cu fiecare stând aproximativ 120 de minute, trei sesiuni de Zoom (asta, când nu imi cereau să rămânem să mai discutăm pe diverse subiecte legate de opiniile și viața lor, plecând de la textul literar).

Este foarte ofertant sistemul de predare online, însă eu simt nevoia de contact uman, simt nevoia să-i văd, să mă plimb printre bănci, să mă uit în ochii lor în timp ce-mi răspund sau nu, să văd ce se întâmplă efectiv cu ei și să mă pot conecta cu ei. Nu cred că se poate face învățământ de calitate în absența sufletului și a conectării umane directe.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora