Căutare

Share this article

Odată ce a fost anunţată stoparea stării de urgenţă şi intrarea în stare de alertă, gândurile multora din români s-au îndreptat imediat către vacanţe, vizite la cei dragi sau călătorii în interes de serviciu. Tot mai mulţi se întreabă când se reiau zborurile şi când vor putea pleca sau se vor putea întoarce în ţară fără să rişte carantina sau izolarea.

Lucrurile nu sunt însă atât de simple. Deşi unii se aşteptau ca odată cu ridicarea restricţiilor să poată zbura în voie oriunde îşi doresc, totul ţine de evoluţia cazurilor de infectare cu noul coronavirus în fiecare ţară în parte. Mai exact, este important nu doar cum evoluează situaţia în România, ci şi în celelate state ale lumii. De exemplu, ţări precum Spania, Italia, Franţa, Anglia sau Germania rămân în continuare închise pentru că, din punct de vedere epidemiologic, riscul este încă foarte crescut în acele zone. Ţările aflate în zonă galbenă din punct de vedere epidemiologic vor putea relua zborurile, însă călătorii trebuie să ştie că se vor supune legilor existente şi să rămână în izolare la domiciliu pentru 2 săptămâni.

În plus, şi companiile aeriene iau deciziile de reluare a zborurilor în funcţie de informaţiile şi de restricţiile din fiecare stat în parte.

Tarom, de exemplu, a reluat din 18 mai zborurile pe ruta Bucureşti – Cluj şi retur după ce compania a suspendat toate zborurile interne începând cu 25 martie. Cursele către Cluj vor pleca în fiecare zi a săptămânii, la ora 18.05, în timp ce returul va fi în aceleaşi zile, la ora 19.40. Cursele dinspre Timişoara, Oradea şi Iaşi au fost şi ele reluate, însă trebuie să ştiţi că aveţi obligativitatea de a purta mască pe tot timpul prezenţei în aeroport şi avion, dar şi că nu va mai exista catering în aeronavă şi nici reviste, tocmai pentru ca interacţiunile să fie reduse la minimum. Compania a reluat şi zborurile către şi dinspre capitala Greciei, Atena şi urmează să reia cursele şi către alte destinaţii internaţionale, în funcţie de evoluţia pandemiei.

A fost, în schimb, extinsă suspendarea zborurilor pentru încă 2 săptămâni către şi dinspre Belgia, Austria, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Spania, Olanda şi Turcia, pasagerii având posibilitatea de a reprograma gratuit călătoria sau de a opta pentru un voucher de călătorie care să acopere contravaloarea biletelor plătite deja.

Blue Air a anunţat şi ea că va relua treptat zborurile. Compania low cost efectuează deja zboruri la cerere către sau dinspre anumite destinaţii. Pe 2 mai a avut primul zbor cu pasageri dinspre Larnaca spre Bucureşti, la fel şi duminică, 17 mai.

Ryanair a anunţat că intenţionează să reia aproximativ 40% dintre zboruri din data de 1 iulie, asta însemnând aproximativ 1000 de zboruri în fiecare zi şi că intenţia este să ajungă în luna septembrie la o capacitate de zbor de 80%. Trebuie ţinut cont însă de faptul că toate zborurile vor trebui să respecte normele stabilite, implicit să aibă un număr mai mic de pasageri în avioane. În momentul de faţă compania irlandeză are 30 de zboruri de zi.

Wizz Air a păstrat în toată această perioadă zborurile către şi dinspre Norvegia, Danemarca şi Suedia, ţări aflate în afara zonei roşii și fără restricții de zbor. La fel s-a întâmplat și cu legăturile cu Portugalia, aici restricțiile fiind valabile pentru o scurtă perioadă de timp. În același timp, se pot face rezervări către toate rutele ce apar în sistem după expirarea restricțiilor valabile atât pentru România, cât și pentru țările de destinație. Lucrurile sunt în continuare dictate de evoluţia cazurilor de coronavirus din România şi din ţările în care vreţi să ajungeţi sau din care doriţi să reveniţi.

Compania low cost a anunţat că pasagerii care au rezervări deja făcute sunt anunţaţi automat prin e-mail sau aplicaţia de mobil de o eventuală suspendare a zborurilor. În plus, primesc automat în contul de client 120% din valoarea achitată, bani ce pot fi utilizaţi în următoarele 24 de luni. Pasagerii pot opta şi pentru rambursarea acestora, dar trebuie să ştie că procesul durează mai mult şi că vor primi informaţii despre aceasta tot prin intermediul e-mail-ului. De asemenea, cei care au rezervări făcute prin intermediul unor agenţii, trebuie să se adreseze acestora pentru recuperarea banilor.

Austrian Airlinea, Lufthansa, LOT şi Swiss au anunţat că reiau zborurile către România începând cu data de 1 iunie. Austrian are programate curse dinspre Viena către Bucureşti, Iaşi şi Sibiu din prima zi oficială de vară, iar zborurile dinspre Bucureşti înspre Viena vor fi în fiecare zi a săptămânii, câte 5 din luni până vineri şi duminică şi 4 în zilele de sâmbătă. Către Iaşi şi Sibiu va fi câte un zbor în fiecare zi.

Tot de la 1 iunie vor fi reluate zborurile Lufthansa dinspre Munchen către Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara şi Sibiu şi cele dinspre Frankfurt către Bucureşti, Cluj Napoca şi Timişoara.

Polonezii de la LOT vor opera zboruri zilnice dintre Varşovia spre Bucureşti şi zboruri de luni până sâmbătă către Cluj Napoca.

Swiss va opera şi ea zboruri zilnice pe ruta Zurich-Bucureşti.

Toate aceste zboruri anunţate de companiile aeriene sunt însă decise de evoluţia cazurilor de coronavirus din fiecare ţară.

Aşa că vă recomandăm ca înainte de orice rezervare să verificaţi care este situaţia în ţara de destinaţie, precum şi care sunt regulile impuse de autorităţi în perioada pandemiei.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO