Cap Ferret, raiul stridiilor. Cum să te bucuri de satele pescărești? Și ce trebuie să știi atunci când te relaxezi în vacanță - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cap Ferret, raiul stridiilor. Cum să te bucuri de satele pescărești? Și ce trebuie să știi atunci când te relaxezi în vacanță

Ți-ai dorit întotdeauna o vacanță în raiul stridiilor? Descoperă ce să faci în Cap Ferret. Și ce trebuie să știi pentru a te relaxa în călătorie.
Share this article

În Cap Ferret nu există muzee și nici atracții turistice. Există doar plaje și stridii. La Cap Ferret poți să trăiești preț de câteva zile frumusețea autentică a Franței. Și, dacă vrei să fii turist măcar câteva ore, atunci poți mânca la Chez Hortense, cel mai cunoscut restaurant din zonă, locul în care ai toate șansele să te întâlnești cu actori și celebrități. 

Cap Ferret este un altfel de Côte d’Azur, o zonă fără extravaganțe, fără exhibiționism, dar cu niște stridii așa cum nu ai mai mâncat niciodată. 

Cum poți să te bucuri de această experiență? Ce trebuie neapărat să vezi? Și ce trebuie să faci atunci când te uiți la ecranul bancomatului și cursul de schimb valutar îți taie și pofta, și cheful de stridii? Mai jos îți recomandăm 5 lucruri de care să ții cont dacă vrei să te bucuri de paradisul de la Cap Ferret, așa cum am făcut-o noi în plină aventură #vanLIFEînFranța.  

Cap Ferret, o zonă cu puțini pescari, transformată aproape din greșeală de Napoleon într-un paradis turistic

Aflat în Bassin d’Arcachon, Cap Ferret a fost o pădure în care locuiau doar câțiva pescari. Asta până în secolul al XIX-lea, atunci când arhitectul Leon Lesca a primit o parcelă de pământ de la Napoleon al III-lea, pentru munca sa. Vizionar, Lesca a construit în peninsulă un cartier în stil algerian, precum și case pentru muncitori, o școală și o capelă – doar aceasta a mai rămas. În acel moment a început să înflorească și industria stridiilor, iar satele L’Herbe și Le Canon datează încă din vremea respectivă. De altfel, mulți dintre fermierii de astăzi își pornesc istoria de atunci.

stridii
Cap Ferret, raiul stridiilor

2, 3, 4: ce înseamnă variantele de meniuri din degusteriile de stridii

Pentru noi Cap Ferret a fost o oprire pe care am avut-o pe listă încă dinainte să pornim la drum cu #vanKUF. Am mai fost aici acum doi ani, atunci în luna mai când nu era nimeni. Acum, în plin sezon, lucrurile nu au fost la fel de liniștite, așa că dacă vrei să te bucuri de experiența stridiilor, recomandarea noastră este să te duci în afara sezonului. Dacă vrei să faci și plajă sau surf, atunci o să trebuiască să te lupți puțin cu aglomerația. 

Citește și: Am convertit o dubă într-un van și plecăm prin Europa: cât ne-a costat, cât a durat și cum a început toată aventura

Revenind însă la stridii, în toate degusteriile o să poți alege între stridiile mici, medii și mari. Pentru început, noi îți recomandăm să le încerci pe cele mijlocii. Apoi, va trebui să alegi numărul lor – 3-4 de persoană pentru începători. Stridiile merg perfect cu terină și un pahar cu vin, doar suntem în Bordeaux. 

pescari
Cap Ferret, raiul stridiilor: așa arată plasele fermierilor din zonă

Dilema valutei și a conversiei: cum plătești în paradisul stridiilor

Cum noi am fost acum în plin sezon turistic, a trebuit să găsim un camping în afara stațiunii, așa că am stat la Camping Bremontier cu acces la plajă în doar câteva minute de mers pe jos. Iar până în Cap Ferret am făcut aproape o oră cu trotinetele, pista de biciclete (dacă ajungi în zonă, recomandarea noastră este să vii cu bicicleta) este un adevărat obiectiv turistic. Kilometri întregi prin pădure. Superb.

Cap Ferret
Cap Ferret, raiul stridiilor. Cum să te bucuri de satele pescărești

Pentru drumul de întoarcere, având în vedere că voiam să mai facem câteva opriri în satele pescărești din zonă, ne-am încărcat trotinetele în oraș. Una într-un magazin de închirieri biciclete – francezii au trecut aproape exclusiv la biciclete electrice. Și una într-o stație de încărcare – folosești site-ul MoviVE în care plătești cu cardul. 

Ce trebuie să știi atunci când faci plăți în vacanță: alege mereu valuta țării în care ești. Cum noi am folosit cardul în lei emis de ING, schimbul valutar a fost făcut la cursul pentru euro al băncii. Dacă ai nevoie de cash, atunci caută un nume de bancă cunoscut pe ATM, eventual chiar banca de la care ai cardul. Dacă nu găsești numele băncii, înseamnă că te afli în fața unui bancomat cu „etichetă albă”. Adică plasat, deținut și operat de instituții financiare non-bancare. Ce înseamnă mai exact? Că unele dintre aceste bancomate au un comision de acces și în final e posibil să plătești mai mult decât te-ai aștepta. Îți mai oferim un mic sfat: poți afla dacă bancomatul are un comision adițional de acces dacă citești cu atenție ce scrie pe ecranul ATM-ului. 

În Cap Ferret cu telefonul la purtător: noi am făcut majoritatea plăților cu telefonul

De la camping până la restaurantele în care am mâncat cele mai bune stridii din viața noastră, am plătit cu telefonul. Am vrut să ne bucurăm de paradisul din peninsulă și să nu ne abatem de la drum pentru a căuta un ATM. Și cum suntem în Franța, majoritatea comercianților acceptă plata cu cardul, așa că nu ne-a fost necesar să scoatem cash. Însă, chiar și așa, sfat: alege tot timpul valuta țării în care ești, inclusiv la POS. 

Satele pescărești din zona Lège-Cap-Ferret

Experiența stridiilor nu trebuie să însemne doar Cap Ferret. Aici se opresc toți turiștii. Dacă vrei să vezi cum și unde trăiesc pescarii din zonă, atunci vizitează satele din zona Lège-Cap-Ferret. Sunt 11 la număr, dar cele mai frumoase sunt l’Herbe și Le Canon. Dacă îți mai este puțin foame, poți să te oprești și aici la degusteriile locale fix pe malul oceanului. 

Cap Ferret
Cap Ferret se vizitează din sătuc în sătuc

Pe lângă stridii, bucură-te de plajele foarte chic, precum Plage de l’Horizon. Și dă o fugă până la Dunele lui Pilat. Iar dacă mai ai timp, vizitează și orașul Bordeaux.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora