Cât câștigă youtuberii din România? Merită să faci vlogging? - LIFE.ro
Mergi la conținut

„Cât câștigă youtuberii din România?” este prima întrebare ce apare în mintea oricărui puști sau tânăr, pasionat de tehnologie și care se laudă cu puțină creativitate. Recunosc cinstit că de multe ori m-am gândit că ar putea fi un job relativ simplu, frumos, care ar putea să-mi aducă venituri importante.

Însă, când am analizat problema, mi-am dat seama că e o mare bătaie de cap și chiar trebuie să fii bine pregătit pentru a te arunca în arena leilor.

Sunt milioane de canale de Youtube și extrem de mult conținut, iar povestea cu „conținutul de calitate” își merită banii, nu prea se aplică. Pentru că, pe Youtube, calitatea se măsoară la alți parametri. Ceea ce mie mi se pare de calitate, ție poate că nu, deoarece nu intră în aria ta de interes.

Dar cum se fac bani din Youtube și cât câștigă youtuberii din România?

Prin 2007, Youtube a lansat programul Partner la nivel global. Asta însemna că orice creator de conținut putea permite inserarea reclamelor comerciale în video-urile sale, iar pentru asta era răsplătit în bani, firește. Acesta a fost momentul de mare vârf în vlogging-ul internațional, în special cel american.

Abia în 2013 s-a lansat și Youtube România, ceea ce a permis vloggerilor de la noi să se afilieze programului de parteneriat local, dar veniturile nu erau așa grozave cum se credea. În plus, au apărut tot mai multe canale de Youtube și cu tot mai mult conținut original.

Conform Playtech.ro, în 2018, YouTube a schimbat regulile pe care trebuie să le respecte orice canal care încearcă să genereze bani. Pentru a te înscrie în programul YouTube Partner, trebuie să ai cel puțin 1000 de abonați la canalul tău și, în ultimul an, toate clipurile tale trebuie să fi generat cel puțin 4000 de ore de vizionări.

Valorile nu sunt absurde, având în vedere numărul mare de canale cu peste un milion de abonați, dar sunt suficiente pentru a te descuraja, dacă ești la început. Asta deoarece, din experiența mai multor vloggeri, primii 1000 de abonați ai unui canal sunt cel mai greu de obținut.

Citește și:

Viața de „youtuber” povestită de Laura Mușuroaea, sau cum ajunge generația de azi să câștige bani din vlogging.

Și ca să fie și mai greu, dacă într-un an, numărul abonaților tăi a scăzut sub o mie, și ai făcut mai puțin de 4000 de ore vizionate, ieși automat din programul de monetizare.

Dar câți bani se câștigă?

Ei bine, dacă încarci pe platformă un clip viral, vei primi 55% din toți banii pe care Youtube îi obține din reclamele afișate pe parcursul video-ului tău. Pare un deal bun, nu-i așa?

Nu e chiar așa. Suma pe care Youtube o încasează pentru clipul tău din publicitate, variază foarte mult în funcție de o mulțime de parametri, de la subiectul clipului tău, la media de vârstă și sexul celor care îl vizionează și până la perioada din an în care este urcat conținutul. Dacă vrei să vorbim din cifre exacte, calculul mediu se face așa: pentru 1000 de vizualizări, Youtube primește din publicitate 2,5 dolari, din care ție îți revin 1,38 dolari, adică vreo 5 lei.

Un vlogger din România care înregistrează 1 milion de vizualizări pe clipurile sale, câștigă în medie 300-400 de dolari pe lună. Asta înseamnă un salariu mediu cu indulgență.

Citește și:

Care este cel mai urmărit vlogger din România?

Însă dacă stai să te uiți pe planul tău de afaceri, vei vedea că ai investit mult mai mult în aparatură și timp. Clipurile filmate profi, cu aparatură profi și montate impecabil (asta înseamnă să fii foarte priceput și extrem de creativ), au șanse mai mari să devină virale.

SourceReader.com susține că investiția în aparatura necesară creării conținutului pentru canalul de Youtube pornește de la 1000 de euro și poate urca mult peste 2000.

Foto: Shutterstock

Și totuși, despre unii vloggeri se spune că fac foarte mulți bani. Ei bine, așa cum spunea și Matei Dima, BRomania, ai nevoie și de alte parteneriate cu alte companii care să-ți sponsorizeze conținutul.

Sau ai nevoie să atingi o nișă foarte bună.

De exemplu, cei mai mulți bani din Yutube, îi fac românii care au creat canalul TraLaLa, cu cântece și desene animate pentru copii. Conform socialBlade.com, pe locul doi în venituri din Google AdSense se situează Cântece Grădiniță.ro, urmat îndeaproape de Cat Music. Aceste conturi de Youtube au încasări de milioane de lei, bucurându-se de milioane de vizualizări.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora