Cătălin Striblea, jurnalist Europa FM: „Am rămas cu un anumit tip de voință, reziliență și tenacitate pe care nu știu dacă le-aș fi dezvoltat în timp fără aceste ore de recuperare la care nu renunț de 10 ani încoace” - LIFE.ro

Căutare

Share this article

Cătălin Striblea este cunoscut pentru intervențiile sale la radiourile naționale, precum și pentru o abordare out of the box a subiectelor de actualitate. În plus, accidentul vascular cerebral pe care l-a suferit în urmă cu 10 ani l-a făcut unul dintre cei care văd diferit devoțiunea față de muncă și implicarea până la epuizare în proiecte profesionale.

Cât de atractivă era această meserie atunci când tu ai decis să devii jurnalist?

Cătălin Striblea: Nu-mi dau seama. Eu nu am dorit neapărat să devin jurnalist. Eu am vrut să lucrez la radio, pentru că eu cu asta am crescut acasă. De la 11-12 ani am avut un radio care m-a însoțit și atunci am vrut să fac radio pentru că ascultam Radio România Tineret, Radio 3 se numește acum și erau niște DJ de radio acolo care m-au inspirat. La fel și câteva emisiuni. I-am ascultat ani la rând. Începând de la Florian Pitiș, apoi era Clubul Adolescenților și o emisiune de joi seara, unde cred că erau mai bine de 100 de minute live. Și atunci am vrut Radio. Apoi la Vaslui s-a deschis o televiziune și am zis că, dacă nu e radio, atunci e televiziune și m-am dus acolo, m-au primit și apoi, la 6 luni de zile, au făcut și un radio. Iar eu am plecat acolo fără să stau pe gânduri. Era o epocă modernă și era foarte cool să lucrezi într-un radio.

Ce căuta un radio în viața unui băiat de 13 ani?

Cătălin Striblea: Era singura fereastră pe care o aveam în anii 90, dar și înainte. Singura fereastră către lume, singurul acces la informație mai altfel pe care îl aveam și cred că radioul, și cel de atunci, și cel de acum, păstrează un anumit tip de magie, o legătură sufletească mult mai puternică între realizator și ascultător decât oricare alt mediu. Poate pentru că legătura asta se stabilește solitar, poate pentru că vocea emană mai multă căldură decât imaginea. Nu știu exact. Dar ce căutam atunci? Muzică mai bună, mai nouă și cred că acolo erau oameni care intuiseră piața destul de bine pentru că aveau o ofertă care mi se potrivea și ca informație, și ca muzică se potrivea foarte bine unor adolescenți. Când a apărut Clubul Adolescenților – prin 90 sau poate chiar înainte, ăia erau primii oameni care discutau pe limba noastră. Erau oameni care chiar știau ce ne pasionează și ce urmăream noi.

Cătălin Striblea, împreună cu Ionela Năstase, Paula Rusu și Teodor Tiță

Cât de relevant mai e radioul în viețile tinerilor 30 de ani mai târziu?

Cătălin Striblea: Dacă te uiți pe audiențe care arată că nu intră la ascultătorul de radio foarte mulți oameni tineri ai zice că nu e foarte relevant pentru că ei nu se duc să stea pe frecvență. Poate o să fie când își vor cumpăra o mașină, dacă asta va mai fi ceva relevant în viața lor, pentru că mașina vine la pachet cu radioul. Dar cred că personalitatea de radio sau oamenii de radio contează să fie relevanți pentru viețile oamenilor, pentru că noi lucrăm pe mai multe medii, adică nu se lucrează exclusiv pe radio. Radioul astăzi înseamnă foarte mult online, foarte multe produse dezvoltate pentru Facebook, Instagram, chiar și pentru Tik Tok, înseamnă produse complementare, produse alternative. Ca orice industrie în lumea asta, își caută relevanța. Și apoi mai e o chestiune: Multă vreme s-a spus că radioul e legat de muzică. Oamenii veneau să asculte muzică și poate chiar așa a și fost mulți ani, pentru că era mult mai ușor în anii 90, 2000, când câțiva oameni îți făceau selecția de muzică. Azi, când ai la dispoziție atâtea mijloace, nu cred că mai e vorba despre muzică, cred că e vorba despre conținut. Adică despre lucrurile pe care poți să li le spui oamenilor ca să se simtă bine, să se simtă validați, să râdă, să trăiască o oră bună în viața lor. Sau dacă nu o oră, măcar 20-30 de minute. Și asta înseamnă că lucrurile țin de legătura aia sufletească de care vorbeam. Ori eu cred că există un mediu mai bun să stabilească o legătură sufletească și să intuiască mai bine ce se întâmplă cu mai multe generații deodată. Pentru că radioul are o libertate mai mare în formate și ține mult mai mult de persoana care se pune în fața microfonului față de oricare alt mediu, care îți dă niște presetări. În televiziune, în Facebook, în Instagram, poți să faci lucruri în anumite cadre. Pe când o discuție în radio, o discuție live cu cineva care este la celălalt capăt al firului poate să se ducă în direcții absolut nebănuite. Și cred că de aici vine valoarea adăugată: din interacțiunea asta și din capacitatea de a sta de vorbă cu cei din fața ta, căci până la urmă despre asta e vorba: să stai de vorbă și să schimbi idei într-un mod nemijlocit. Ceea ce radioul face cel mai bine.

Ție ce-ți mai place în momentul ăsta la misiunea asta, la această misiune?

Cătălin Striblea: Absolut totul. Pentru mine este mai mult decât meserie. Eu sunt unul dintre oamenii fericiți, care se duce cu zâmbetul pe buze la muncă, eu aștept ziua de muncă, mie îmi place produsul meu, interacțiunea mea cu ascultătorii, sunt motivat și îmi dă energie. Lucrez într-o comunitate care zilnic vine cu idei noi, cu povești noi, cu legături noi. Trebuie să trăiești o zi în radio să vezi care e atmosfera. Nu e un loc de muncă obișnuit. E ca și cum ai veni să te vezi cu prietenii tăi. Gândește-te că e un loc de muncă în care tu asculți toată ziua muzică. E o plăcere să te duci acolo. Plus că avem capacitatea și posibilitatea de a explora o sumedenie de idei. Nici nu știi ce fain e când te apuci de o emisiune și, stând de vorbă mai mulți, explorăm niște idei. Cele mai nebunești cu putință. Eu mă duc cu plăcere la muncă. Îmi place totul când mă duc la muncă.

Maria Moiș și Cătălin Striblea

Și totuși ai avut acel accident despre care a scris toată lumea și a șocat toată breasla jurnaliștilor…

Cătălin Striblea: Dar atunci nu lucram în radio. Poate că dacă lucram în radio nu mi se întâmpla. Stresul are o contribuție foarte mare în cazurile astea. Sunt convins că duceam o viață nu cea mai sănătoasă cu putință, doză mare de stres, fumam, dormeam la ore târzii noaptea, nu știu cât dormeam, e o presiune teribilă a audiențelor în toate televiziunile și se trăiește sub această presiune, ți se pune un ghem în stomac mereu, ai tot felul de discuții legate de așteptările conducerii, așteptările publicului, presiunea socială e foarte mare. Trebuie să ai un anumit tip de stomac acolo. E cu totul altă viață, complet diferită față de ce trăiesc eu acum.

Cum ți-ai revenit după acest accident?

Cătălin Striblea: Sunt două laturi: una fizică și una mentală. Accidentul m-a dus direct pe patul de spital. Am paralizat noaptea, am fost dus la spital, operat de urgență. Mi-au salvat viața oamenii ăia acolo la Spitalul Bagdasar – Arseni, profesorul Gorgan și echipa sa de medici – după care, la insistențele lui și a celor de acolo, am început o recuperare de a doua zi și ambiția lui a fost ca eu să plec pe picioarele mele din spital, să reînvăț să merg și să-mi folosesc mâna și să plec așa cum eram înainte de AVC. Asta e partea fizică. Ea s-a produs în cea mai mare măsură. Am rămas cu o grămadă de probleme de atunci și până acum, probleme de mobilitate. AVC-urile lasă niște sechele în care ai nevoie de un anumit tip de medicație și de intervenții medicale în permanență. Oamenii care se confruntă cu asta au nevoie de sprijin medical și psihologic permanent ca să poată să nu renunțe nicio clipă la recuperare. E vorba de un sistem de tratamente medicale, sistem care include introducerea unor substanțe în mușchi care să te ajute să mergi și să funcționezi bine. Se cheamă spasticitate chestia asta. Eu mă mișc foarte bine, s-a recuperat foarte bine, pot să fac aproape toate lucrurile pe care mi le propun, dar am nevoie de un tratament permanent. Mai e un plan aici psihologic. Eu am stat un an acasă, în care am lucrat foarte puțin, dar am putut să mă uit la lume și la societate altfel. A fost ca un an sabatic, în care am înțeles oamenii în mod diferit și meseria mea în mod diferit poate, am văzut ce făceam bine, ce greșeam, ce trebuia sa fac mai departe.

Care au fost concluziile acestor reflecții după un an de zile?

Cătălin Striblea: În primul rând să-mi dau seama că munceam în locul greșit, că nu pot schimba lumea sau locul în care munceam de unul singur, că merită să duci unele bătălii, dar că pe altele nu poți să le duci, că lipsa echilibrului dăunează grav sănătății și societății, că nu am nevoie de această parte a profesiei mele care împarte lumea în două. Concluzia a fost că trebuie să plec cât mai repede să mă recapăt pe mine și echilibrul meu. Și am ajuns la concluzia că, în unele situații, televiziunea este un mediu toxic. Și te așezi acolo, vezi cum funcționează societatea și vezi ce poți face tu pentru societate din poziția ta și cum trebuie să faci lucrurile astea. Adică mai așezat, mai echilibrat, uitându-te în stânga și în dreapta și dându-ți seama că oamenii merită ascultați și că viața nu se împarte nicio secundă în alb și negru, ci în foarte multe nuanțe de gri. Asta sunt principalele lecții pe care le-am învățat din toată povestea asta.

Ai fost vreo clipă pregătit pentru așa ceva? Te-ai gândit că sănătatea ar putea să-ți facă feste?

Cătălin Striblea: Nu. Nicio secundă. Nu cred că e nimeni care se gândește că o să aibă vreodată AVC. De infarct mai vorbește lumea, mai știm oameni care au făcut, știi că fumatul dăunează, te gândești la lucrurile astea. Dar că o să faci un AVC și o să-ți pierzi posibilitatea de a merge sau că creierul tău va fi distrus de sânge nu cred că se gândește nimeni niciodată. Și dacă te gândești, ce faci? Cred că oamenii nu trăiesc viața cu gândul ăsta și e foarte bine că e așa. Nu poți trăi toată viața în teroarea asta nici măcar când deja ai trecut prin așa ceva. E ceva ce cred că nu poate pregăti nimeni.

Tu te-ai schimbat după AVC?

Cătălin Striblea: Da. Te înarmezi cu un anumit tip de voință, reziliență și tenacitate pe care nu știu dacă le-aș fi dezvoltat în timp. Poate că da, dar orele alea nenumărate cu kinetoterapeuți, cu medici, cu lucruri pe care le-am avut de rezolvat, cred că m-au setat într-un anumit fel. M-au făcut mai rezistent. Cert e că după anul ăla am devenit mult mai rezistent și mult mai tenace. Cum e chestiunea asta cu recuperarea pe care trebuie să o faci aproape zilnic: eu o fac aproape zilnic de aproape 10 ani. Știu că nu pot să renunț și a devenit parte din viața mea.

De ce te-ai mutat la Europa FM?

Cătălin Striblea: E cel mai important radio din România. Cred că a fost logic, la un moment dat, că ne vom întâlni. Au fost mai multe discuții în timp, gândiri asupra a ceea ce putem face împreună, a unor proiecte, a unor posibilități și cred că am ajuns la Europa FM într-un timp în care ni se potrivea amândurora: și mie, și lor. Ei aveau nevoie de cineva ca mine, iar eu aveam nevoie de un loc în care să mă pot exprima mai bine și de unul singur. Ajunsesem la o perioadă de maturitate în viața mea încât doream și puteam să exprim lucruri singur. Și aici s-au întâlnit apele și a fost o uniune absolut firească. În momentul în care am stat a treia sau a patra oară de vorbă a fost clar pentru fiecare dintre noi că acum e momentul și putem construi împreună, că România în direct mi se potrivește, sper eu în mare măsură și a fost aproape logic că aici e spațiul în care eu pot construi mai bine și ei au nevoie de cineva cu personalitatea mea. E un loc care te lasă să te exprimi, e un loc cu o libertate totală editorială, e un loc care construiește în fiecare zi, e un loc în care oamenii își pun probleme, un loc în care oamenii se distrează, e un loc foarte important și pentru presa românească, și pentru societatea românească. Și era firesc ca drumurile noastre să ne aducă împreună! Așa gândesc!

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO