Ce este efectul Dunning-Kruger și cum "prostul nu e prost destul până nu e și fudul"

Efectul Dunning-Kruger este un tip de părtinire cognitivă în care oamenii cred că sunt mai inteligenți și mai capabili decât sunt în realitate. În esență, oamenii cu abilități reduse nu posedă abilitățile necesare pentru a-și recunoaște propria incompetență. Combinația dintre o conștiință slabă de sine și o capacitate cognitivă scăzută îi determină să-și supraestimeze skill-urile.

În termeni populari, efectului Dunning-Kruger i s-ar putea aplica foarte bine înțelesul proverbului românesc: „Prostul nu e prost destul până nu e și fudul”

Termenul oferă un nume științific și o explicație unei probleme pe care mulți oameni o recunosc imediat – că proștii sunt orbi față de propria lor prostie. După cum a scris Charles Darwin în cartea sa The Descent of Man, „Ignoranța naște mai frecvent încredere decât cunoaștere”.

Acest articol explorează modul în care funcționează efectul Dunning-Kruger, istoria cercetărilor asupra acestui fenomen și de ce oamenii își pot supraestima abilitățile.

Înțelegerea efectului Dunning-Kruger

Acest fenomen este ceva ce s-ar putea să fi experimentat în viața reală. Un exemplu al efectului Dunning-Kruger este o situație pe care mulți au experimentat-o probabil în jurul mesei de la o adunare de familie de sărbători.

Pe parcursul mesei, un membru al familiei tale extinse vorbește pe larg pe un subiect, proclamând cu îndrăzneală că afirmațiile lui sunt corecte și că părerea tuturor este neinformată și pur și simplu greșită. Deși poate fi evident că această persoană habar n-are despre ce vorbește, ea vorbește, fără să-și dea seama de ignoranța ei.

Efectul poartă numele cercetătorilor David Dunning și Justin Kruger, cei doi psihologi care l-au descris pentru prima dată. Ei au efectuat o serie de patru investigaţii în studiul lor original asupra acestui fenomen psihologic.

Oamenii care au obținut cele mai mici procente la testele de gramatică, umor și logică au avut, de asemenea, tendința să supraestimeze în mod dramatic cât de bine s-au descurcat.

Cercetarea

Într-un experiment, de exemplu, Dunning și Kruger le-au cerut celor 65 de participanți să evalueze cât de amuzante sunt glumele diferite. Unii participanți au fost excepțional de săraci în a determina ceea ce alți oameni ar găsi amuzant – totuși acești subiecți s-au descris ca fiind excelenți judecători ai umorului.

Oamenii incompetenți, au sugerat cercetătorii, nu erau doar slabi din punct de vedere performanță, ci nici nu au putut să evalueze și să recunoască cu exactitate calitatea muncii lor. Acesta este, probabil, motivul pentru care studenții care obțin scoruri eșuate la examene simt uneori că merită un scor mult mai mare. Își supraestimează cunoștințele și abilitățile și nu își pot evalua cu exactitate performanța.

Cei cu o performanță slabă nu sunt capabili să recunoască aptitudinile și nivelurile de competență ale altor oameni, ceea ce face parte din motivul pentru care se consideră în mod constant mai buni, mai capabili și mai cunoscători decât alții.

„În multe cazuri, incompetența nu îi lasă pe oameni dezorientați, perplexi sau precauți”, a scris David Dunning într-un articol pentru Pacific Standard. „În schimb, cei incompetenți sunt adesea binecuvântați cu o încredere nepotrivită, susținută de ceva care se simte precum cunoașterea.”

Efecte asupra comportamentului și deciziilor

Acest efect poate avea un impact profund asupra a ceea ce cred oamenii, asupra deciziilor pe care le iau și asupra acțiunilor pe care le întreprind.

Într-un studiu, Dunning și Ehrlinger au descoperit că femeile au avut rezultate egale cu bărbații la un test de știință și, totuși, femeile și-au subestimat performanța deoarece credeau că au mai puține capacități de raționament științific decât bărbații. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că aceste femei au mai multe șanse să refuze să intre într-o competiție științifică din cauza acestei credințe.

Dunning și colegii săi au efectuat, de asemenea, experimente în care îi întreabă pe respondenți dacă sunt familiarizați cu diverși termeni legați de subiecte precum politică, biologie, fizică și geografie. Alături de conceptele autentice relevante pentru subiect, ei au introdus termeni complet inventați.

Într-un astfel de studiu, aproximativ 90% dintre respondenți au susținut că au cel puțin cunoștințe despre termenii inventați. În concordanță cu alte constatări legate de efectul Dunning-Kruger, cu cât participanții susțineau că sunt mai familiari cu un subiect, cu atât erau mai probabil să pretindă că sunt familiarizați cu termenii fără sens.

De ce se întâmplă

Deci, ce explică acest efect psihologic? Sunt unii oameni pur și simplu prea denși pentru a-l recunoaște? Dunning și Kruger sugerează că acest fenomen provine de la ceea ce ei văd ca o „povară dublă”. Oamenii nu sunt doar incompetenți; incompetența lor le fură capacitatea mentală de a realiza cât de inepți sunt.

Oamenii incompetenți tind să:

• Supraestimeze propriile nivelurile de calificare
• Nu reușesc să recunoască aptitudinile și expertiza autentice ale altor oameni
• Nu reușesc să-și recunoască propriile greșeli și lipsa de calificare

Cunoștințele și abilitățile necesare pentru a fi bun la o sarcină sunt aceleași calități de care are nevoie o persoană pentru a recunoaște că nu este bun la acea sarcină. Așadar, dacă unei persoane îi lipsesc aceste abilități, ea rămâne nu numai nepricepută în acea sarcină, ci și ignorantă cu privire la incapacitatea sa.

Acest efect a fost atribuit unui număr de explicații diferite, inclusiv:

O incapacitate de a recunoaște lipsa de calificare și greșelile

Dunning sugerează că deficitele în abilități și expertiză creează o problemă pe două direcții. În primul rând, aceste deficite îi determină pe oameni să aibă rezultate slabe în domeniul în care sunt incompetenți. În al doilea rând, cunoștințele lor eronate și deficitare îi fac să nu-și poată recunoaște greșelile.

O lipsă de metacogniție

Efectul Dunning-Kruger este, de asemenea, legat de dificultățile metacogniției. Metacogniția se referă la capacitatea de a da un pas înapoi și de a-ți privi comportamentul și abilitățile din exteriorul tău.

Oamenii se pot evalua adesea doar din punctul lor de vedere limitat și extrem de subiectiv.

Din această perspectivă limitată, ei par foarte calificați, cunoscători și superiori altora. Din această cauză, oamenii se luptă uneori să aibă o viziune mai realistă asupra abilităţilor lor.

Puțină cunoaștere poate duce la exces de încredere

Un alt factor care contribuie este că, uneori, puținele cunoștințe despre un subiect îi pot face pe oameni să creadă în mod eronat că știu tot ce este de știut despre el. După cum spune vechea vorbă, puțina cunoaștere poate fi un lucru periculos.

O persoană ar putea avea cea mai mică cunoaștere a unui subiect, dar datorită efectului Dunning-Kruger, crede că este una expertă.

Alți factori care pot contribui la efect includ:

Utilizarea euristicii sau a comenzilor rapide mentale care permit oamenilor să ia decizii rapide

O tendință de a căuta modele chiar și acolo unde nu există.

Mințile noastre sunt pregătite să încerce să dea sens gamei disparate de informații cu care ne confruntăm zilnic. Pe măsură ce încercăm să trecem peste confuzie și să ne interpretăm abilitățile și performanța în lumea noastră, poate că nu este surprinzător că uneori eșuăm în a judeca cât de bine ne descurcăm cu acuratețe.

Ești mai puțin competent decât crezi?

Deci, cine este afectat de efectul Dunning-Kruger? Potrivit cercetătorilor, toată lumea este predispusă la acest efect. Asta pentru că oricât de informați sau experimentați suntem, fiecare are domenii în care este neinformat și incompetent. S-ar putea să fii inteligent și priceput în multe domenii, dar nimeni nu este expert în toate.

Realitatea este că toată lumea este susceptibilă la acest fenomen și, probabil, majoritatea dintre noi îl experimentăm cu o regularitate surprinzătoare. Oamenii care sunt adevărați experți într-un domeniu pot crede în mod eronat că inteligența și cunoștințele lor se transferă în alte domenii cu care sunt mai puțin familiari.

Un om de știință strălucit, de exemplu, ar putea fi un scriitor foarte slab. Pentru ca oamenii de știință să-și recunoască lipsa de abilități, trebuie să posede o bună cunoaștere de lucru a gramaticii, compoziției și a altor elemente de scriere. Deoarece acestea lipsesc, omului de știință din acest exemplu îi lipsește și capacitatea de a-și recunoaște propria performanță slabă.

Foto: Depositphotos.com