Ce este masoneria, societatea care stârneşte de sute de ani imaginaţia oamenilor din întreaga lume - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ce este masoneria, societatea care stârneşte de sute de ani imaginaţia oamenilor din întreaga lume

De-a lungul vremii au apărut o mulţime de teorii false despre masonerie, care au influenţat credinţa a generaţii întregi. Unele dintre ele, precum cele construite de temutul Joseph Goebbels, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Adolf Hitler, continuă...
Share this article

Ori de câte ori apare în discuţie cuvântul masonerie apare o rumoare discretă şi multe întrebări care rămân de multe ori nerostite. Este văzută în mare drept o organizaţie secretă, cea mai mare societate secretă din lume, iar unii o cataloghează drept ocultă. Ce-i drept, secretă a fost ori de câte ori a fost interzisă de lege. În rest, membrii ei preferă să vorbească despre discreţie şi idealuri comune, în timp ce mulţi cred că aceştia sunt cei care conduc, în fapt, lumea. Dar să vedem ce este masoneria şi care este scopul ei declarat.

Ce este masoneria – O scurtă istorie a uneia dintre cele mai controversate societăţi din lume

Înconjurată de tot felul de legende, unele măgulitoare, altele terifiante, istoria masoneriei este ea însăşi un mister. Rădăcinile i se întind în locuri şi perioade diferite, fiecare dintre acestea transmiţând mai departe simboluri şi ritualuri. În forma actuală însă, potrivit istoricilor, a apărut în secolul al XIII-lea, în Marea Britanie şi s-a extins cu rapiditate în Europa, dar şi în Statele Unite ale Americii.

Istoricii cred că masoneria lucrătoare şi-ar avea originile în breasla zidarilor din Evul Mediu, cea care se ocupa de ridicarea lăcaşurilor de cult din acea perioadă, în timp ce masoneria speculativă ar avea rădăcinile printre patriarhii ebraici şi misteriile păgâne. Pe lângă speculaţii însă există un lucru pe care nu îl combate niciun mason: Cabala – disciplina şi şcoala de gândire ezoterică cu originea în iudaism – este fără doar şi poate sursa multora dintre ideile care au dus la formarea acestei organizaţii şi a ritualurilor care sunt păstrate de mai bine de 300 de ani.

Este o lume închisă multora dintre oameni, dar care dă naştere mereu unor controverse şi conspiraţii de talie mondială. Tocmai discreţia la care ţin atât de mult membrii lojelor masonice contribuie semnificativ la speculaţiile care apar constant pe această temă. Cert este că în ultimele 2 secole masonii au vorbit mereu despre importanţa progresului tehnic şi ştiinţific, despre necesitatea evoluţiei medicinei astfel încât calitatea vieţii să crească constant, despre lucruri precum democraţie, egalitatea dintre bărbaţi şi femei sau dreptul fiecăruia de a-şi alege o religie sau de a nu se regăsi în niciuna.

Ce este masoneria – Principalele simboluri ale masoneriei

Ca orice lucru care poate părea misterios dacă nu cunoşti detalii despre el, masoneria a furnizat, cu voie sau fără voie, material de aprins imaginaţia. Cele mai analizate şi speculate dintre acestea au fost, în mod evident, simbolurile folosite în cadrul organizaţiei: cele 3 mari lumini – echerul, compasul şi volumul Legii Sacre şi litera G din interiorul echerului şi compasului.

Să le luăm pe rând! Echerul şi compasul sunt considerate de către unii cercetători forme stilizate ale vechiului simbol pentru puterea regală – piramida a cărei bază reprezenta puterea terestră, pe aceasta fiind gravată o piramidă întoarsă ce reprezenta puterea cerească a preotului. Simbolul cu cele 2 piramide ale puterii este cunoscut acum drept steaua lui David şi a început să fie utilizat cu precădere în perioada medievală, pe frontispiciile bisericilor, apoi pe clădirile ridicate de Cavalerii Templieri şi mult mai târziu, în sinagogi. Dar echerul şi compasul sunt mai mult decât nişte simboluri, sunt lucruri obligatorii pentru ridicarea unor construcţii drepte şi stabile. Tocmai din acest motiv au căpătat în timp şi alte valenţe, echerul reprezentând moralitatea, iar compasul, spiritualitatea.

Foto: theguardian.com

Litera G este iniţiala mai multor cuvinte cu mare însemnătate în rândul francmasonilor: God (zeu), geometrie, geniu, gnoză. De altfel, geometria este considerată ca fiind fundaţia acestei societăţi, evoluţia zidarilor de la construcţie la arhitectură.

Volumul Legii Sacre este considerat a fi, în fapt, cuvântul lui Dumnezeu, dar nu doar cum este interpretat acesta în religiile lumii, ci mai degrabă prin cunoaşterea pe care o dobândeşte omul în această lume. Este simbolul credinţei în Marele Arhitect al Universului.

Ce este masoneria – Organizarea în cadrul celei mai mari organizaţii “secrete” din lume

Printre motivele pentru care masoneria a stârnit atât de multe speculaţii se regăseşte şi modul de organizare al acesteia, destul de complicat la prima vedere. Există grade, rituri, loje, o întreagă ţesătură care din exterior nu pare tocmai accesibilă.

Loja reprezintă grupul masonic fundamental, cea în care sunt iniţiaţi noii membri, dar la fel este denumită şi încăperea în care îşi desfăşoară lucrările respectivul grup. Un lucru comun fiecărui rit al francmasoneriei îl reprezintă Clasa lojilor albastre cu cele 3 grade ale sale: ucenic, calfă, meşter sau, după caz, ucenic, companion, maestru. Marea Lojă, în schimb, este o entitate cu jurisdicţie asupra gradelor albastre dintr-o Obedienţă – de obicei, un teritoriu naţional – al cărei conducător numit Mare Maestru este ales de membrii lojei sau de reprezentanţi ai acestora.

Gradele se referă la parcursul membrilor în interiorul organizaţiei şi accesul lor la toate informaţiile acesteia. Sunt cele albastre sau operative – ucenic, calfă, meşter şi mai sunt gradele roşii, înalte.

Riturile stabilesc felul în care se desfăşoară lucrările masonice în cadrul unei loje. În prezent sunt peste 100 în întreaga lume, cele mai cunoscute şi răspândite fiind Ritul York, Ritul Scoțian Antic şi Acceptat şi Ritul Francez. Ritul York este considerat a fi cel mai vechi dintre ele, aici fiind consolidate şi apoi transmise mai departe şi cele 3 grade albastre. Tot aici au fost adăugate alte 2 grade masonice: Arcul Regal şi Cavalerul Templier, mai târziu acestea evoluând şi dezvoltându-se pe categorii: grade cavalereşti, criptice şi capitulare.

Foto: sky.com

Ce este masoneria – Speculaţii şi controverse

Toată această secretomanie ce pluteşte asupra masoneriei a împărţit oamenii în mai multe tabere. Pe de o parte, desigur, sunt adepţii acestei societăţi care vorbesc despre idealuri înalte, perfecţionarea umană, competenţele ridicate ale membrilor şi conduita lor excepţională în societate, precum şi actele de caritate efectuate de aceştia.

Pe de altă parte sunt contestatarii masoneriei care o cataloghează drept o organizaţie cu ritualuri satanice, manipuatoare, care conduce lumea din umbră după bunul plac. De-a lungul vremii au apărut o mulţime de teorii false despre masonerie, care însă au influenţat credinţa a generaţii întregi. Unele dintre ele, precum cele construite de temutul Joseph Goebbels, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Adolf Hitler, continuă să fie prezentate şi astăzi drept adevărul despre francmasonerie şi adepţii săi.

Ce este masoneria – Prezenţa masoneriei în România

Sunt peste 4 milioane de masoni în întreaga lume, iar câteva mii dintre ei sunt în România. În urmă cu 12 ani erau aproximativ 7.500, cei mai mulţi dintre ei membri ai obedienţelor iniţial anglo-saxone ale Marilor Loji naţionale. Cea mai mare lojă din ţara noastră este Marea Lojă Naţională din România.

Printre cei mai cunoscuţi români care au făcut parte din această organizaţie se regăsesc: Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Carol al II-lea, Alexandru Ioan Cuza, Carol Davila, Ion Ghica, Spiru Haret, Titu Maiorescu şi Mihail Sadoveanu.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora