fbpx

Căutare

Share this article

În ultimii ani pare că tot mai mulţi români decid să o apuce pe calea antreprenoriatului, iar florile şi dulciurile sunt extrem de atractive pentru cei care vor să pornească o afacere pe cont propriu şi, cel puţin în teorie, cu fonduri minime. În fapt, lucrurile nu sunt niciodată atât de lejere precum par la prima vedere. Aşa că l-am rugat pe Mircea Nicolescu, proprietarul Chat Noir – o afacere cu dulciuri, să ne povestească din secretele unui asemenea business, cu bune şi cu mai puţin bune.

În afacerea cu tarte şi torturi el centrează, el dă cu capul, adică el face cumpărături, el pregăteşte şi găteşte, iar iubita lui, Alexa Dumitriu, se ocupă, după serviciul de zi cu zi, de marketing, de poze instagramabile şi când e nevoie, şi de livrări. Sunt, aşa cum le place să spună, un om şi jumătate care munceşte zi-lumină ca să ducă afacerea mai departe.

Alexa Dumitriu şi Mircea Nicolescu

Mircea, înainte de toate o să te rog să îmi spui câteva cuvinte despre tine.

Cum ce pot să îţi spun despre mine? Sunt frumos, bogat, deştept, dar mincinos. Şi ultima calitate le anulează pe toate cele dinainte. Aşadar… când am terminat facultatea, am decis că vreau să fac parte din „middle class”. Şi, în prostia mea, m-am băgat în zona privată, zicând că aşa e în capitalism, neştiind că avem un capitalism original. Dacă eram deştept, mă făceam ministru. Sau măcar secretar de stat, ceva. Am avut o groază de afaceri. Unele au murit de la sine. Pe altele le-am omorât eu. De altele m-am plictisit.

Eşti inginer chimist, ai o scriitură super faină, dar faci dulciuri şi mai faine. Explică-mi, te rog, cum şi de ce te-ai apucat de bucătăreală?

Ştii cum e. Faci pentru tine. Apoi mănâncă nişte prieteni la tine şi vor şi ei. Le faci şi lor o dată. De două. Şi, uşor-uşor, ajungi calul de bătaie al găştii. Mai faci un curs. Mai un workshop. Apoi, într-un moment critic pentru mine (tocmai fusese vândută afacerea în care eram angajat, deci eram în vânt), mă sună un prieten şi îmi zice că se eliberează un spaţiu. Cam cum mi-ar fi trebuit mie, dacă m-aş fi gândit la aşa ceva. Am luat banii de iaurt şi am deschis. Ba chiar şi pe cei de pâine.

Foto: Chat Noir

Nu e un secret pentru nimeni că business-ul în România e o provocare. Tu ce probleme ai întâmpinat în afacerea asta?

Costurile şi dificultăţile legate de autorizaţii, impozitarea muncii, controale care nu urmăresc să verifice cât de OK eşti pentru clienţi, ci să descopere ceva, o chichiţă, ca să te poată arde sau, măcar, să „cazi la pace” (am fost suficient de subtil cât să nu se înţeleagă că e vorba de şpagă?), legislaţie tâmpită, ooo, Doamne, cât de tâmpită. Şi mă opresc aici, că nu vreau să îmi stric ziua. Aaa, nu. Şi oboseala. Ca mic întreprinzător, că mie cuvântul „patron” îmi evocă unul cu burta atârnând peste curea, nu ştiu de ce, oboseala e cea care te poate face, de cele mai multe ori, să renunţi. Ori să te înregimentezi în rândul celor care zic că „merge şi aşa”.

Poate că îşi spune cuvântul targetarea pe Social Media, dar eu dau cu ochii de o grămadă de afaceri cu dulciuri în jurul meu. Cum faci să scoţi capul din muntele ăsta de oferte?

Păi te-au văzut boţii că te interesează dulciurile şi gata. Cine îşi setează ca target pe cei cu interese în dulciuri te „vede” şi pe tine. Cum scot capul eu, ca business, din marea masă? Nu ştiu. Dacă afli, să îmi spui şi mie. Glumesc. Mă rog, glumesc, glumesc, da’ habar n-am.

E, într-adevăr, plin de oferte de toate soiurile pe Social Media, încât potenţialul client e derutat. Ceea ce, însă, trebuie să aibă în vedere acest client este că vizualul nu e de ajuns. E plin de dulciuri „instagramabile”, însă surprizele pot fi de diverse feluri: sau nu arată în realitate ca în poze sau gustul nu se ridică la înălţimea designului. Ştii? E cam ca la fetele pe care le vezi pe Facebook sau Instagram, cu toate filtrele de rigoare.

Foto: Chat Noir

Ce ai nevoie ca să porneşti un business în această zonă: investiţie, experienţă, pasiune? Ce contează mai mult?

Iar mă pui în dificultate. Nu ştiu ce contează cel mai mult. Cred că ce ai avea nevoie pentru a porni un business în zona asta e fie de un moment, aşa, de rătăcire, de obnubilare, în care habar n-ai ce faci, fie de un moment de disperare, fie să decizi, la un moment dat, că vrei să te sinucizi, dar nu o iei de-a dreptul, ci alegi varianta lentă.

Dar, lăsând gluma la o parte, ai nevoie de cam toate cele de mai sus. Spaţiul trebuie să aibă vad, dacă faci vânzare acolo. Deasemenea, trebuie să ai grijă să fie de aşa natură încât să îţi poţi „desena” fluxurile tehnologice suficient de bine cât să poţi obţine autorizaţia de la DSV. Dacă faci doar livrare, nu ai nevoie de vad. Atenţie, însă, şi la partea de livrare. Firmele de livrare gen Glovo au nişte procentaje extreeeeeem de picante, care îţi ronţăie o mare parte a adaosului. De asemenea, costul utilităţilor va fi mult mai mare decât ţi-l prognozezi. Investiţie? Cert. Şi nu e mică. Sau, mă rog, pentru modul cum văd eu lucrurile nu e mică. Poţi face credite, leasing-uri, desigur, dacă ţi le acceptă băncile sau societăţile de leasing şi dacă eşti sigur că ieşi la liman într-un timp previzibil. Atenţie: timpul până a ajunge să treci pe profit nu e chiar scurt. Experienţa, de asemenea, îţi trebuie. Dacă nu ai, înveţi. Doar că înveţi pe timpul şi banii tăi.

Ce preferă românii în materie de dulciuri, din ce ai observat tu?

Spre surprinderea şi disperarea mea, majoritatea preferă ceea ce cunosc. Ce au învăţat de la mama, de la bunica, din cofetăriile de pe vremuri. O palidă minoritate se îndreaptă către chestii noi. Ca regulă, suntem conservatori în gusturi. Şi, să nu spui asta şi altora, oarecum needucaţi în ceea ce priveşte gastronomia.

Te încurcă în vreun fel trendul acesta „fără zahăr”?

Puţin. Ca mare mâncător de dulciuri, gustul celor „fără zahăr” mă cam nemulţumeşte. E drept că îi înţeleg şi pe cei care preferă genul ăsta şi, într-o oarecare măsură, încerc să îi satisfac.

Ai în ofertă şi tarte sărate. Care este ponderea în raport cu dulciurile în vânzări?

Aş zice cam fifty-fifty. Poate şi pentru că, prin dimensiunea produselor, ne adresăm mai ales celor care au un eveniment, vreo zi de naştere, ceva de genul.

Foto: Chat Noir

Pandemia a dus multe afaceri în situaţii complicate. Voi cum aţi trecut prin perioada asta?

Poate ai remarcat, la majoritatea întrebărilor ţi-am răspuns că nu prea ştiu. Nici aici nu prea ştiu. Am improvizat. Am adaptat. Am muncit mai mult pentru mai puţini bani. Ne-am redimensionat. Am încercat să reducem pierderile. Am avut şi şansa unei scăderi semnificative de chirie.

Ne ştim de prea mult timp ca să vin să îţi servesc platitudinea aia cum că ne-am reinventat.

Te poţi îmbogăţi dintr-un astfel de business? Mă apuc de curs de cofetar sau rămân la scris?

Probabil că din orice tip de business te poţi îmbogăţi. Deoarece eu n-am ajuns acolo, permite-mi să îţi spun peste nişte timp. Cred că 60-70 de ani ar trebui să îmi ajungă.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO