De ce „cea mai bună prietenă” nu e ce credeam că va fi

De ce „cea mai bună prietenă” nu e ce credeam că va fi

De Iulia Burtea
Distribuie articolul
8 min de citit
Salvează pentru mai târziu

Best Friends Forever nu e un balon de săpun, dar fantezia culturală construită în jurul acestei relații este.

Am moștenit imaginea prieteniei ideale din filmele cu adolescenți și din sitcom-urile de la începutul anilor 2000.

Chimia dintre două fete se stabilește într-o singură scenă comică de câteva secunde. Când una dintre ele traversează o situație de criză, cealaltă se materializează la ușa ei cu o cutie de pizza, o sticlă de vin și vorbele de încurajare gata șlefuite. Stau întinse sub cerul înstelat și-și șoptesc secrete revoltătoare, jurându-și solemn că nu le vor mai dezvălui altcuiva. Se înfruptă din aceeași cupă de înghețată și din aluatul acelorași visuri, își planifică vacanțele împreună, iar orice provocare le găsește unite în formula „noi împotriva lumii”.

Realitatea prieteniilor care ne însoțesc la maturitate e mult mai sinuoasă

În fantezia roz-pudrată a prieteniei, viața se conformează și are grijă să ne pună constant în același loc, în același timp: școală, facultate, job, cafeneaua de proximitate, același apartament sau măcar același cartier. Mai există și varianta grupului de prietene, cu gașca de besties care parcurge sincron aceleași etape, ca și cum toate ar fi primit aceeași hartă a evoluției personale. 

Nu-i așa că sună ca o poveste pufoasă și confortabilă? Doar că realitatea prieteniilor care ne însoțesc la maturitate e mult mai sinuoasă.

Pe măsură ce trece timpul, relațiile încetează să mai fie un efect secundar al faptului că trăim în același decor. De fiecare dată când viața schimbă scenariul – jobul sau cariera, relația de cuplu, apariția copiilor, locuința, programul zilnic etc. – dispar contextele care ne-au adus împreună și se prefigurează noi ritualuri, responsabilități, pasiuni și preocupări. 

Umbrela prieteniei devine brusc suficient de încăpătoare, încât să facă loc mai multor roluri noi.

Foto: TITOVA ILONA / imageBROKER / Profimedia

Prietena de activități: cea cu care alergi, mergi la dans sau la sală, și cu care poate nu vorbești aproape deloc în afara acelui context, dar pe care te bazezi constant să te scoată din casă și să te împiedice să abandonezi după ce trece entuziasmul inițial. 

Prietena de la job: pentru că aveți același loc de muncă sau lucrați în aceeași industrie, e super calificată să înțeleagă instant ce presupune o negociere de salariu cu acel șef, să supraviețuiască lângă tine ședinței care putea fi un e-mail sau să disece cu tine ultima invenție a departamentului de HR. 

Prietena de social media: ei îi trimiți prima screenshot-ul, meme-ul sau drama zilei. Relația voastră n-are nevoie de confesiuni și discuții existențiale ca să fie valoroasă, ci funcționează de minune cu schimburi rapide de replici, reacții și inside jokes.

Prietena filosofică: cea cu care vorbești despre ascensiunea AI și resorturile ascunse ale războaielor moderne, treci prin capitalism și viitorul muncii, ajungi la criza climatică globală și te simți inspirată să pui întrebarea „Ce sens mai are progresul, dacă în loc să ne facă viața mai bună ne amenință siguranța și stabilitatea?”. Nu vă vedeți cu regularitate, dar când se întâmplă parcurgeți cel puțin jumătate dintre problemele omenirii.  

Prietena din grup: poate a intrat în viața ta prin grupul iubitului tău sau printr-un cerc de prietene și, chiar dacă nu vă întâlniți niciodată doar voi două, cu ea vorbești cel mai mult când sunteți împreună cu gașca și pe ea o cauți din priviri când se întâmplă ceva amuzant. E incert ce s-ar întâmpla cu interacțiunea voastră dacă grupul s-ar destrăma, dar în interiorul lui ea este, pur și simplu, prietena ta.

Prietena de la distanță: pot trece luni, chiar ani, între două întâlniri, dar ești întotdeauna la curent cu ce se întâmplă în viața ei: ce serial urmărește acum obsesiv, cum merge tratamentul de recuperare al mamei ei, cât de pregătită se simte pentru interviul de săptămâna viitoare. Vă trimiteți poze, linkuri și mici update-uri din mers și, dintr-un colț de internet, rămâneți surprinzător de prezente una în viața celeilalte.

Bun, asta înseamnă că, odată constituit acest consiliu de administrație al vieții adulte, postul de BFF se desființează automat? Nu, nu e nevoie să alegi între BFF și restul distribuției. Relația cu cea mai bună prietenă poate rezista tuturor schimbărilor survenite în scenariu, doar că, la maturitate, nu mai poate conta pe proximitate, rutină și timp petrecut împreună din inerție. 

Am vorbit cu patru femei despre cum reușesc să construiască în continuare o poveste comună cu prietenele lor cele mai bune, chiar și atunci când trăiesc în capitole diferite. 

Viața instagramabilă

Raluca: „Din când în când, la întâlniri, una dintre noi spune de la bun început «astăzi nu rezolvăm nimic», iar cealaltă înțelege și se conformează instant. Adică nu vorbim despre subiecte grele sau dureroase, indiferent cât ar fi de stringente. Câteva ore ne transformăm în păpușile Barbie din mema cu two delusional girlfriends. Suntem pur și simplu două fete care discută despre pantofi, smoothie-uri, măști cu LED, manichiură, fără să încercăm să reparăm ceva din viețile noastre, dar aș spune că fix asta reușim.”

Ședința de terapie

Irina: „Am avut o perioadă în care m-am certat foarte tare cu prietena mea cea mai bună din cauză că, în ciuda experiențelor trecute sau a sfaturilor mele, alege sistematic bărbați care o tratează greșit, o pun pe locul doi sau o abandonează. I-am spus niște lucruri destul de directe și de plastice despre faptul că acceptă orice de la ei numai ca să evite singurătatea. Tensiunea a crescut destul de mult între noi, așa că am vorbit despre asta la terapie. Am descoperit că uneori proiectăm în relațiile foarte apropiate și de lungă durată lucruri pe care le-am învățat în relația cu părinții noștri. Nu se întâmplă doar în cuplu, cum credeam, ci și în prietenii ca a noastră. Am început să mă întreb nu doar dacă aveam dreptate, ci și de ce simțeam nevoia să am dreptate într-un mod atât de agresiv. Cred că trebuie să fii dispusă să te uiți și la mecanismele psihologice din spatele unei prietenii și să lucrezi la ele, de dragul relației.”

Gossip Girl

Ana: „Eu am o regulă nescrisă: o introduc pe prietena mea cea mai bună în toate mediile în care mă învârt – la evenimente de job, în vizitele de sărbători la părinți, în grupul de prieteni al iubitului meu. Dacă ajung într-o gașcă nouă de fete și se leagă o ieșire, o invit și pe ea. Deci avem o mulțime de contexte comune, ceea ce vine și cu o parte mai puțin nobilă, dar care cred că ne apropie și mai tare. După ce am fost împreună într-una dintre aceste situații, avem foarte multe de comentat. Bârfa e, probabil, una dintre limbile noastre oficiale.”

Din episoadele anterioare

Lia: „Mă enervează teribil oamenii cărora trebuie să le explic de la zero ce se mai întâmplă în viața mea, de fiecare dată când ne întâlnim. Și îi apreciez enorm pe cei care rețin detalii, episoade și frânturi aparent neimportante. Așa că, în relația cu cea mai bună prietenă a mea, fac un efort conștient să țin minte și să cer update-uri inclusiv despre genul de lucruri care, sincer, nu m-ar interesa deloc în mod normal. Știu, de exemplu, ce medii are fiul ei, cum decurge căsnicia vărului care s-a însurat anul trecut sau ce au plantat părinții ei în grădina de la țară. Cred că ăsta e cel mai concret mod în care îi spui cuiva «viața ta contează pentru mine».”

În loc de încheiere

Eticheta BFF lipită la 17, la 20 sau la 27 de ani chiar nu funcționează ca un certificat de garanție pe viață, ea trebuie permanent reînnoită, printr-un mix de intenție, disponibilitate, logistică emoțională și umor. 

Foto principală: Franck Camhi / Panthermedia / Profimedia

Salvează pentru mai târziu
Distribuie articolul