Cea mai frumoasă femeie şi cel mai bun vin

Concursurile de frumuseţe sunt cea mai subtilă metodă de a insulta femeile – evident, pe cele care nu participă. Procedura e simplă: alegem un grup de domnişoare superbe, le sucim, le răsucim şi, la final, un juriu hotărăşte, conform unor criterii evident subiective, care e „cea mai frumoasă femeie”. Chiar dacă nimeni n-o spune, rezultă, implicit, că restul femeilor sunt, dacă nu mai urâte, cu siguranţă mai puţin frumoase.

Prin urmare, regăsim în presă (şi nu numai) exprimări de genul „cea mai frumoasă femeie din lume” nu ştiu ce a făcut sau „cea mai frumoasă femeie din România” nu ştiu ce a dres. Nu pot decât să-mi imaginez frustrarea femeilor care, frumoase fiind, nu-şi pot reproşa decât faptul că se simt incompatibile cu lumea concursurilor de Miss. Aşa că, în ceea ce mă priveşte, dacă cineva deschide o discuţie pe tema „care e cea mai frumoasă femeie”, fac repede zapping pe alt canal.

În România, am participat adesea la degustări de vin organizate de către producători sau importatori care vehiculau sintagme de tipul „cel mai bun Merlot/Cabernet/Syrah din România” sau „cel mai bun vin din România/Franţa/Italia”. Pe lângă faptul că formulările cu pricina indică un discurs de marketing rudimentar („vinul meu e cel mai bun, iar restul sunt mai slabe”), această abordare denotă şi o lipsă de respect faţă de competitori, dublată de o neîncredere în propriile forţe.

În orice sport, un jucător care nu-şi respectă concurentul se autodescalifică. În alte ţări din Europa, e o veritabilă plăcere să stai de vorbă cu producătorii de vin care, după ce îţi prezintă produsele lor, au întotdeauna grijă să-i laude şi pe vecinii de podgorie. E adevărat, se mai întâmplă şi la noi, dar atât de rar încât e mai degrabă o excepţie decât o regulă. Aşa că, în ceea ce mă priveşte, dacă cineva deschide o discuţie pe tema „care e cel mai bun vin”, fac repede zapping pe alt canal.