Cei mai renumiți dirijori ai lumii, maeştrii baghetei care au cucerit întreaga planetă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cei mai renumiți dirijori ai lumii, maeştrii baghetei care au cucerit întreaga planetă

A fost catalogat chiar drept unul dintre cei mai talentaţi şi de succes muzicieni din întreaga istorie a Statelor Unite. A compus muzică simfonică, muzică pentru balet, teatru şi film, opere corale şi lucrări pentru pian. Celebrul musical de pe Broadway, West Side Story, a fost realizat de el.
Share this article

Sfârşitul de secol XVIII şi începutul secolului al XIX-lea au adus în muzica de cameră şi operă necesitatea unui dirijor. Cu cât numărul de muzicieni dintr-o orchestră creştea, cu atât mai mult se simţea nevoia unui coordonator exterior, unul care să nu cânte, dar care să fie la rândul lui muzician şi să bată măsura. Uşor-uşor dirijorul a început să îşi imprime stilul asupra pieselor interpretate. El alege tempoul, dinamica, frazarea. Mulţi muzicieni spun că este imposibil să faci o listă cu cei mai buni dirijori din lume având în vedere cât de subiectiv este totul. Noi am făcut însă o selecţie bazată pe un top realizat în urma unui sondaj la care au participat 100 de dirijori, dar şi pe popularitatea dirijorilor contemporani.

Carlos Kleiber

În topul realizat de revista Classic Voice, revistă specializată în cronici de concerte şi discuri, dar şi ştiri din lumea muzicii clasice, Carlos Kleiber apare pe primul loc în topul cu cei mai buni dirijori din lume. Dirijorul de origine austriacă, născut în Berlin în 1930, a fost fiul unui alt dirijor excepţional, Erich Kleiber. Avea 5 ani când familia sa a emigrat în Buenos Aires, iar numele său original, Karl a fost transformat în Carlos.

A cântat încă de mic la pian, a compus şi a cântat din voce, dar a ales să studieze Chimia în Elveţia. Şi-a dat seama rapid că îi lipseşte muzica aşa că a plecat la Munchen, unde s-a angajat ca répétiteur, o persoană care acompaniază cântăreţii de operă la pian, în timpul repetiţiilor. Şi-a făcut debutul ca dirijor la 24 de ani, cu opereta Gasparone, iar în următorii 20 de ani a trecut, pe rând, prin Operele din Dusseldorf, Duisburg, Zurich, Stuttgart şi Munchen.

A decis apoi să nu se mai lege de o singură companie şi să-şi aleagă el locurile în care dirijează. Aşa a ajuns să conducă cele mai mari orchestre ale lumii pe cele mai mari scene ale lumii, de la Covent Garden la Metropolitan Opera. Înregistrările cu concertele conduse de el sunt puţine la număr, dar printre ele se regăsesc şi cele 2 concerte de Anul Nou de la Filarmonica din Viena, din 1989 şi 1992.

Carlos Kleiber, foto: en.wikipedia.org

Leonard Bernstein

Dirijor, compozitor, pianist, Leonard Bernstein este una dintre figurile marcante ale personalităţilor culturale americane ale secolului XX. A fost catalogat chiar drept unul dintre cei mai talentaţi şi de succes muzicieni din întreaga istorie a Statelor Unite. A compus muzică simfonică, muzică pentru balet, teatru şi film, opere corale şi lucrări pentru pian. Celebrul musical de pe Broadway, West Side Story, a fost realizat de el.

Bernstein a fost primul dirijor născut în America ce a condus orchestra americană. A fost director muzical al Filarmonicii din New York şi a dirijat cele mai mari orchestre ale lumii. Câştigător al unui premiu Emmy, Bernstein a fost cel care a dus muzica clasică la televizor şi a prezentat-o mediilor cât mai diverse, nu doar cunoscătorilor.

Leonard Bernstein, foto: tpr.org

Herbert von Karajan

Herbert von Karajan s-a născut în Imperiul Austro-Ungar într-o familie înstărită, cu rang nobiliar. Desfiinţarea aristocraţiei în 1919, în Austria, a adus cu ea şi dreptul de a folosi particula nobiliară „von”. Ulterior dirijorul a ameninţat însă că nu va mai susţine concerte pe teritoriul ţării dacă nu i se permite utilizarea acesteia, aşa că a primit o derogare în acest sens.

Karajan a început să studieze pianul la vârsta de 4 ani, a învăţat la Conservatorul din Salzburg şi apoi la Academia de Muzică din Viena. A debutat ca dirijor şef al orchestrei din Ulm cu un an înainte de finalizarea studiilor, iar la 27 de ani prelua prestigioasa orchestră din Aachen şi devenea cel mai tânăr dirijor din Germania. Doi ani mai târziu era numit dirijor la opera de stat din Viena, iar peste încă un an a preluat opera de stat din Berlin, unde avea şi să rămână pentru următorii 35 de ani. Nu a refuzat însă invitaţiile de a coordona orchestre de renume, având colaborări, printre altele, cu La Scala din Milano şi Festivalul de la Salzburg.

Herbert von Karajan, foto: blog.idagio.com

Arturo Toscanini

Unul dintre cei mai aclamaţi muzicieni ai finalului secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, Toscanini a fost recunoscut pentru felul în care auzea fiecare detaliu dintr-o orchestraţie, pentru memoria sa fotografică şi pentru perfecţionism. Italianul a fost în repetate rânduri directorul muzical al celebrei La Scala din Milano şi al Filarmonicii din New York. A fost primul director al Orchestrei Simfonice NBC şi datorită acestui fapt este unul dintre primii dirijori cu o colecţie impresionantă de înregistrări audio şi video.

Începuturile au fost la fel de impresionante. Toscanini a studiat violoncelul la conservator, iar la 19 ani a plecat cu orchestra într-un turneu în America de Sud. Ajuns în Rio de Janeiro, dirijorul local a intrat într-un conflict de proporţii şi de lungă durată cu membrii orchestrei, conflict ce a culminat cu o grevă a muzicienilor. Doi dirijori au încercat să ducă concertul la bun sfârşit, însă au eşuat. Tot muzicienii au venit cu propunerea ca Toscanini să preia bagheta, având în vedere că era singurul care cunoştea întreg repertoriul pe dinafară. Deşi avea experienţă 0 în conducerea unui orchestre, tânărul a reuşit nu doar să ducă la bun sfârşit concertul, dar a şi impresionat publicul prin intensitatea, carisma şi tinereţea aduse pe scenă. A fost aclamat la scenă deschisă şi a condus toate celelalte 18 spectacole din turneu. Cariera sa magistrală a cuprins concerte pe cele mai mari scene din lume.

Arturo Toscanini, foto: nationalreview.com

Wilhelm Furtwangler

Dirijorul şi compozitorul german este considerat unul dintre dirijorii excepţionali de muzică simfonică din lume, munca lui reprezentând un model pentru mulţi dintre dirijorii secolului XX. Cu tatăl, arheolog şi mama, pictoriţă, Furtwangler a fost expus de mic artelor şi a beneficiat de educaţie muzicală încă din primii ani din viaţă, perioadă în care a şi dezvoltat o pasiune extremă pentru compoziţiile lui Ludwig van Beethoven.

Până la 20 de ani compusese deja mai multe opere, dar pentru că nu au fost primite cu prea mult entuziasm şi speriat de insecuritatea financiară, Furtwangler a decis să preia conducerea unei orchestre. Şi-a făcut debutul ca dirijor al orchestrei Kaim, în prezent Filarmonica din Munchen, apoi a dirijat la Strasbourg, Lubeck, Mannheim, Frankfurt, Viena, Berlin, Leipzig. Avea 38 de ani când şi-a făcut debutul la Londra, locul în care avea să revină de nenumărate ori ca să conducă diverse orchestre, la fel cum s-a întâmplat şi cu Filarmonica din New York.

Wilhelm Furtwangler, foto: newyorker.com

Zubin Mehta

Dirijorul născut în India este cel mai titrat dirijor contemporan. Este director emerit al Filarmonicii din Israel şi dirijor emerit al Filarmonicii din Los Angeles. Fiul fondatorului Orchestrei Simfonice din Bombay a primit încă de la naştere o educaţie muzicală de excepţie. La 18 ani a fost admis la Academia de muzică din Viena, iar 3 ani mai târziu primea diploma de dirijor. Tot atunci începea să câştige mai toate competiţiile internaţionale de profil şi a început să conducă Filarmonica Regală din Liverpool. Până la 30 de ani condusese şi Orchestra Simfonică din Montreal, dar şi Filarmonica din Los Angeles. A început apoi colaborări cu Orchestra Filarmonica din Israel, Filarmonica din New York, Maggio Musicale Fiorentino din Florenţa, a devenit membru de onoare al Operei de stat din Viena şi al Operei de stat bavareze. Este dirijorul care a condus cele mai mari şi cele mai multe orchestre din întreaga lume.

Zubin Mehta, foto: timeofisrael.com

Riccardo Muti

Actualul director al Orchestrei Simfonice din Chicago s-a născut dintr-un doctor, cântăreţ amator şi o cântăreaţă profesionistă. Era greu de crezut că el ar fi putut scăpa de microbul muzicii, nu că ar fi încercat asta. A studiat pianul la Conservatorul din San Pietro a Majella şi a absolvit diploma cum laudae. A obţinut apoi o diplomă în compoziţie muzicală şi dirijat la Conservatorul Giueseppe Verdi din Milano, iar la 26 de ani câştiga un concurs internaţional cu votul juriului în unanimitate. Anul următor era numit director muzical şi dirijor principal al Maggio Musicale Fiorentino, locul în care a rămas vreme de 11 ani.

A condus deseori concertele din cadrul celebrului Festival de Salzburg, Orchestra Philharmonia din Londra, Filarmonica Scala din Milano, a fost constant oaspete al Filarmonicii din Berlin şi a celei din Viena şi a dirijat Concertul de Anul Nou de la Viena de 5 ori.

Riccardo Muti, foto: britannica.com

Sergiu Celibidache

Cel mai cunoscut dirijor român din lume s-a născut la Roman, într-o familie de intelectuali. La 4 ani a început să cânte la pian şi a studiat matematica, filosofia şi muzica la Iaşi până când a plecat la Bucureşti, apoi la Paris. Avea 24 de ani când a plecat la Berlin, unde a urmat cursurile Academiei de Muzică, iar în paralel a făcut studii de psihologie şi metafizică. Abia după ce a încheiat toate studiile, la 33 de ani, a devenit dirijor, dar nu oriunde, ci direct la Orchestra Filarmonică din Berlin. Peste 400 de concerte a dirijat acolo, făcându-se însă remarcat nu doar pentru talentul său, ci şi pentru exigenţa sa artistică. A condus de-a lungul timpului orchestre renumite din Europa şi America de Sud şi, sub bagheta sa, Filarmonica din Munchen devine una dintre cele mai bune orchestre simfonice din lume.

Sergiu Celibidache, foto: fundatia-celibidache.com

Claudio Abbado

Celebrul dirijor italian a fost iniţiat în muzică de către tatăl său, violonist şi profesor la Conservatorul Giuseppe Verdi, din Milano. A studiat apoi pianul, compoziţia şi dirijatul la Conservatorul din Milano, completându-şi cunoştinţele de dirijor la Academia de Muzică din Viena, la recomandarea lui Zubin Mehta. Debutul şi l-a făcut la 25 de ani, la Trieste. În acelaşi an a câştigat un concurs internaţional care i-a adus numeroase propuneri de a conduce orchestre din diverse oraşe italiene. A dirijat apoi, printre multe altele, orchestra La Scala din Milano, Filarmonica din New York, pe cea din Viena şi Berlin, dar şi Orchestra Simfonică din Londra.

Claudio Abbado, foto: mezzo.tv

Gustavo Dudamel

Directorul muzical al Orchestrei Simfonice Simon Bolivar şi al Filarmonicii din Los Angeles s-a născut în Venezuela, ca fiu al unui trombonist şi al unei profesoare de canto. Previzibil, a început să studieze muzica la o vârstă foarte fragedă, iar la 10 ani începe să studieze vioara, apoi compoziţia. La 14 ani începe şi pregătirea dirijorală. Câştigarea mai multor competiţii internaţionale de renume îl aduce în atenţia unor dirijori de renume precum Simon Rattle şi Claudio Abbado. A dirijat la La Scala, a condus Filarmonica din Viena în cadrul Festivalului Lucerne, a condus Orchestra Radio din Stuttgart într-un concert la Vatican, iar la 35 de ani a devenit cel mai tânăr dirijor care a dirijat Concertul de Anul Nou de la Viena. Este, de altfel, unul dintre cei mai apreciaţi dirijori din prezent.

Gustavo Dudamel, foto: wbur.org
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora