Cei mai longevivi oameni în viaţă și câteva dintre secretele lor - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cei mai longevivi oameni în viaţă și câteva dintre secretele lor

Kane Tanaka a învins greutăţile şi duce acum o viaţă liniştită într-un cămin pentru vârstnici din oraşul natal. Se trezeşte în fiecare zi dis de dimineaţă, la 6, iar după-amiaza participă la jocuri de masă sau studiază ştiinţe exacte, ca să îşi păstreze mintea alertă.
Share this article

Sunt oameni care se simt bătrâni la 40 de ani şi oameni care la 70 de ani sunt mai activi decât mulţi dintre primii menţionaţi. Sigur că stilul de viaţă are multe de spus în acest sens, dar atitudinea are şi ea o importanţă colosală. Iar când te uiţi la oameni care au sărit de 100 de ani n-ai cum să nu te întrebi ce au ei faţă de alţii, mai ales dacă vorbim de supercentenari, adică cei care au peste 110 ani. Cam 1 din 1000 de centenari atinge această performanţă, iar astăzi vi-i prezint pe cei mai longevivi oameni în viaţă.

Nu ştiu dacă o să vă mire sau nu acest lucru, dar primele 10 persoane cele mai longevive din lume sunt femei, iar diferenţa dintre ele şi cel mai în vârstă bărbat din lume – un român, de altfel – este de mai bine de 3 ani.

Kane Tanaka, 118 ani

Cel mai longeviv om în viaţă şi cea de-a treia longevivă persoană din toate timpurile este o supercentenară japoneză care pe 2 ianuarie a împlinit 118 ani. Kane Tanaka s-a născut prematur pe 1 ianuarie 1903, fiind cel de-al şaptelea copil al familiei.

Kane Tanaka cu fraţii săi, în centrul imaginii, foto: gerontology.wikia.org

S-a măritat la numai 4 zile după ce a împlinit 19 ani cu un bărbat pe care l-a cunoscut abia în ziua nunţii, după cum era obiceiul pe atunci, în Japonia. Părinţii pare să fi ales bine având în vedere că cei doi s-au înţeles bine, au făcut 4 copii şi au adoptat un al cincilea. Când soţul a fost înrolat în timpul celui de-al doilea război chino-japonez, Kane s-a implicat în afacerea familiei pentru ca să o păstreze pe linia de plutire, dar şi ca să aibă cu ce să-şi întreţină copiii. Primul său fiu, Nobuo, a fost ţinut prizonier de către sovietici timp de câţiva ani, după ce a fost capturat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Kane Tanaka împreună cu soţul, fiul cel mare şi alte rude, foto: gerontology.wikia.org

În ciuda unor probleme de sănătate şi operaţii – precum cea pentru cataractă şi una pentru îndepărtarea unei tumori canceroase la colon – Kane Tanaka a învins greutăţile şi duce acum o viaţă liniştită într-un cămin pentru vârstnici din oraşul natal. Se trezeşte în fiecare zi dis de dimineaţă, la 6, iar după-amiaza participă la jocuri de masă sau studiază ştiinţe exacte, ca să îşi păstreze mintea alertă.

Kane Tanaka, foto: gerontology.wikia.org

Lucile Randon, 116 ani

Franţuzoaica cunoscută mai degrabă drept Sora Andre este cea mai vârstnică persoană din Europa şi a doua cea mai vârstnică din lume. Împlineşte 117 ani în câteva zile, mai exact pe 11 februarie, iar mai bine de 75 din ei i-a petrecut în straie monahale, călugărindu-se nu la foarte mult timp după ce a trecut de pragul de 40 de ani.

Lucile Randon s-a născut în 1904, în sudul Franţei, dintr-o sarcină gemelară, dar sora ei a murit prematur, la numai 18 luni de la naştere. A avut şi 2 fraţi mai mari care au fost înrolaţi în timpul Primului Război Mondial, unul dintre ei fiind grav rănit atunci. A crescut într-o familie protestantă, bunicul din partea tatălui fiind pastor. La 27 de ani însă Lucile a decis să treacă la catolicism, iar 13 ani mai târziu s-a călugărit şi a luat numele de Sora Andre, ca omagiu adus fratelui său mai mare. Înainte să intre la mănăstire Lucile a lucrat ca profesoară şi guvernantă în mai multe case, inclusiv în cea a familiei Peugeot, cea care a pus bazele fabricii de maşini cu acelaşi nume. A continuat să aibă grijă de copii şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar şi după război, unde a îngrijit atât copiii rămaşi orfani, cât şi persoanele vârstnice rămase fără familie.

Din 2009 locuieşte într-un cămin pentru bătrâni din Toulon, iar în 2019 a fost făcută cetăţean de onoare a oraşului şi a fost felicitată în scris de Papa Francisc. În urmă cu câteve zile autorităţile au anunţat că 53 din cei 90 de rezidenţi ai căminului din Toulon au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, însă nu se ştie dacă supercentenara se numără printre aceştia.

Lucile Randon, foto: hanslucas.com

Maria Vikentyevna Kononovich, 116 ani

Deşi nu este recunoscută oficial de Cartea Recordurilor pentru că nu are toate actele necesare pentru acest lucru, belarusa afirmă că s-a născut pe 27 mai 1904, iar listele de la Serviciul de Paşapoarte confirmă acest lucru. Ceea ce înseamnă că femeia este cea de-a treia cea mai vârstnică persoană din lume.

Maria a avut 7 fraţi şi surori, 2 dintre ei murind însă la vârste foarte fragede. A avut 2 fii, din care unul a pierit în urmă cu 91 de ani, în timp ce al doilea a trăit până în 2012. Soţul i-a murit şi el în urmă cu mai bine de 32 de ani. A vrut, n-a vrut, belarusa a trebuit să înveţe să se descurce singură, prin urmare merge şi în acest moment fără ajutor şi este într-o stare bună de sănătate. Îi place mult să grădinărească, iar până în urmă cu doar câţiva ani a avut lângă casă şi stupi de unde culegea singură mierea.

Maria Vikentyevna Kononovich, foto: sb.by

Jeanne Bot, 116 ani

Supercentenara de pe locul 4 s-a născut tot în sudul Franței, la fel ca Lucile Randon, și a împlinit 116 ani de curând, mai exact pe 14 ianuarie. A lucrat mai bine de 50 de ani pe post de contabilă la un service din Perpignan, nu a fost niciodată căsătorită și nu a avut copii. Trăiește singură, în apartamentul său şi chiar dacă nu mai aude foarte bine, îi face mare plăcere să urmărească programele de la televizor. Se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, dar nu are probleme importante de sănătate şi nici nu ia vreun medicament în mod obişnuit.

Jeanne Bot, foto: francebleu.fr

Antonia Santa Cruz, 115 ani

Nici vârsta braziliencei supercentenare nu a fost confirmată de forurile oficiale, dar conform acesteia şi a actelor de la biserica din localitatea natală, Antonia Santa Cruz s-a născut pe 13 iunie 1905 la o fermă din estul Braziliei. A avut 11 copii şi şi-a adoptat şi unul dintre nepoţi, acum în vârstă de 65 de ani. Are în total 68 de nepoţi, 110 strănepoţi şi 35 de străstrănepoţi şi trăieşte împreună cu fiica ei mai mare, acum în vârstă de 81 de ani. Sora ei mai mică, acum în vârstă de 105 ani, trăieşte în Rio de Janeiro.

Antonia Santa Cruz alături de una dintre fiice, o nepoată și un strănepot, foto: calilanoticias.com

Recordul de longevitate umană îi aparţine tot unei franţuzoaice, Jeanne Calment, care a trăit 122 de ani şi 164 de zile, supravieţuind fiicei şi nepotului cu câteva decenii. Cel mai longeviv bărbat în viaţă este un român, Dumitru Comănescu, care anul trecut, pe 8 noiembrie, a împlinit 112 ani.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora