Cel mai popular influencer de pe TikTok. Cum a reuşit Khabane „Khaby” Lame să treacă de la statutul de şomer la cel de influencer pe cele mai importante platforme de socializare - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cel mai popular influencer de pe TikTok. Cum a reuşit Khabane „Khaby” Lame să treacă de la statutul de şomer la cel de influencer pe cele mai importante platforme de socializare

Khaby Lame a mărturisit că nu înţelege de ce oamenilor le place să îşi complice viaţa şi spune că prin intermediul clipurilor sale exact asta şi-a dorit, să arate că...
Share this article

Cel mai popular influencer de pe TikTok, bărbat, este un senegalez de 21 de ani care trăieşte într-o comună din nord-vestul Italiei. Are peste 115 milioane de urmăritori pe TikTok, peste 49 de milioane pe Instagram şi o jumătate de milion de fani pe Facebook şi este considerat un fenomen la nivel mondial. Este omul care a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume fără să scoată vreun cuvânt şi fără să etaleze lucruri scumpe sau vreo viaţă trăită în lux.

Cum a ajuns, într-un an, şomer şi apoi cel mai popular influencer de pe TikTok

Khabane Lame s-a născut în Senegal, dar trăieşte în Italia de la vârsta de 1 an, când părinţii au decis să încerce să le ofere o viaţă mai bună celor 4 copii. Khabane lucra la o fabrică din nordul oraşului Turin când a început pandemia de coronavirus, iar când s-a anunţat lockdown-ul, a fost şi el anunţat că a fost concediat.

A fost nevoit să se mute înapoi, în aceeaşi casă cu părinţii şi fraţii săi şi a început să stea tot mai mult pe internet, în căutarea unui loc de muncă. A descărcat în timpul ăsta şi TikTok, aplicaţia care făcea deja furori printre tinerii de vârsta lui şi a început să studieze clipurile video de acolo. Nu i-a luat mult până a început şi el să posteze sub numele de Khaby Lame. Ce nu ştia însă e faptul că o distracţie de moment avea să se transforme într-un fenomen.

Iniţial a urmat reţeta clasică pentru TikTok. A filmat clipuri în care dansa, clipuri în care juca jocuri video sau făcea cascadorii amuzante. Şi-a dat seama însă că în felul acesta nu are nicio şansă să iasă din anonimat şi a căutat să facă ceva nou. Cum îl distrau foarte tare clipurile în care se prezentau ponturi menite, teoretic, să-ţi facă viaţa mai uşoară, s-a apucat să le parodieze fără să spună vreun cuvânt.

@khaby.lame

We reached 100M😍Thanks to all my fans,thx for ur time and ur love and ur positive energy,every single thing I do is for u guys 🤲🏾❤️ #learnfromkhaby

♬ suono originale – Khabane lame

Khaby Lame a mărturisit că nu înţelege de ce oamenilor le place să îşi complice viaţa şi spune că prin intermediul clipurilor sale exact asta şi-a dorit, să arate că lucrurile pot fi foarte bune şi atunci când sunt simple. Este motivul pentru care multe dintre video-urile lui au şi sunetul tăiat.

Şi stilul de viaţă pare că a contat mult în popularitatea crescută mai ceva ca-n poveştile cu Făt-Frumos. Khaby Lame este un om simplu, care trăieşte simplu, într-o casă modestă, iar în masa de influenceri care-şi expun viaţa luxoasă şi călătoriile în locuri exotice, se simţea nevoia de naturaleţe şi onestitate.

Între timp însă şi viaţa lui s-a mai schimbat. Are un manager, s-a mutat la Milano, fotbaliştii celebri îl recunosc în tribune, pe stadion, iar cu alţii, precum Alessandro del Piero şi Paulo Dybala, a şi filmat pentru clipurile sale. Marele lui vis este să lucreze la un proiect împreună cu idolul său, Will Smith care, de altfel, îl urmăreşte şi interacţionează cu postările sale de pe TikTok.

Continuă să-şi păstreze însă stilul simplu care l-a consacrat. Filmează tot cu ajutorul unui telefon mobil – unul mai scump, e adevărat, decât cel pe care îl avea acum un an – nu-şi editează prea mult clipurile şi nici nu-şi cumpără urmăritori. Conturile lui din Social Media au crescut exclusiv organic.

„Nu-mi pasă dacă sunt primul, al doilea sau al patrulea cel mai popular om de pe TikTok. Am început să fac clipuri pentru că am vrut să fac oamenii să râdă în perioada lockdown-ului. Şi continui să fac asta cu acelaşi ideal. Sunt fericit pentru ceea ce am realizat, dar nu asta e ceea ce contează în principal pentru mine.” – Khaby Lame

Deşi trăieşte în peninsulă de 20 de ani, tânărul nu are încă cetăţenia italiană. Speră să o obţină cât de curând, ca să poată călători mai uşor. În felul acesta poate negocia mai uşor şi parteneriatele care i se propun. În prezent, printre cele mai cunoscute companii care au semnat cu el pentru contracte publicitare sunt Netflix, Barilla şi platforma indiană Dream11.

Citeşte şi: Cine e Addison Rae, cea mai bine plătită vedetă de pe TikTok – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora