Cele mai bune filme cu Robert De Niro - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai bune filme cu Robert De Niro

Prestația extraordinară a lui Robert De Niro în rolul tânărului Vito Corleone i-a adus acestuia Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
Share this article

Robert De Niro este o adevărată legendă a cinematografiei americane. Nominalizat de șapte ori la Premiile Oscar, actorul a reușit să câștige două trofee: pentru prestația sa din Raging Bull și The Godfather Part II. Iată care sunt considerate cele mai bune filme cu Robert De Niro:

 Cele mai bune filme cu Robert De Niro: Taxi Driver (1976)

Câștigător al trofeului Palm D’Or la Festivalul de la Cannes, “Taxi Driver”, regizat de Martin Scorsese, a fost un film foarte apreciat în momentul lansării sale, atrăgând o mulțime de laude din partea specialiștilor. Taxi Driver a generat însă și la fel de multe controverse, din cauza scenelor de violență, dar și pentru că o înfățișează pe Jodie Foster, atunci în vârstă de numai 12 ani, în rolul unei prostituate.

Acțiunea filmului se desfășoară într-un New York decadent, ca urmare a Războiului din Vietnam, și spune povestea unui veteran singuratic, care devine șofer de taxi (Robert De Niro) pentru a combate problemele sale cu insomnia. Lucrurile iau o întorsătură urâtă, pe măsură ce starea sănătății sale mintale se deteriorează și plănuiește să asasineze un candidat la președinție și un proxenet. Taxi Driver a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun film, iar Robert DeNiro și Jodie Foster au primit și ei câte o nominalizare.

În topurile de specialitate, Taxi Driver este considerat unul dintre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor, iar Librăria Congresului Statelor Unite îl consideră semnificativ din punct de vedere “cultural, istoric și estetic”, fiind ales pentru conservare în Registrul Național al Filmului în 1994.

Cele mai bune filme cu Robert De Niro: Raging Bull (1980)

Prestația din Raging Bull i-a adus lui Robert De Niro Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal. “Taurul furios” este un film biografic, despre viața lui Jake LaMotta, un boxer masochist și extrem de gelos, care ajunge până la urmă să își distrugă viața familială. Regizat de Martin Scorsese, filmul arată cu măiestrie zbuciumul din viața personală a unui sportiv de top: furios, gelos și mereu suspicios, LaMotta nu poate să își controleze aceste sentimente negative, care până la urmă ajung să îl doboare.

Producția filmului a fost întreruptă o perioadă pentru ca Robert De Niro să treacă printr-o transformare radicală: acesta s-a îngrășat aproape 30 de kg ca să îl joace pe LaMotta în anii săi post glorie.

Cele mai bune filme cu Robert De Niro: The Godfather: Part  II (1974)

Prestația extraordinară a lui Robert De Niro în rolul tânărului Vito Corleone i-a adus acestuia Premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar. Nașul II, regizat de Francis Ford Coppola, continuă povestea familiei Corleone din primul film, urmărind în paralel ascensiunea tânărului Vito. Distribuiția este una impresionantă: Al Pacino, Robert Duvall, Diane Keaton, Robert De Niro, John Cazale joacă într-unul dintre cele mai apreciate filme din toate timpurile.

Pentru acest rol, De Niro a petrecut trei luni în Sicilia, pentru a învăța dialectul sicilian, având în vedere că tânărul Vito de abia spune câteva cuvinte în engleză în întregul film.

Nașul II a primit 11 nominalizări la Premiile Oscar, câștigând, pe lângă trofeul adjudecat de De Niro, și premiul pentru Cel mai bun film al anului. Nașul II, ca și Taxi Driver, fost selectat în Registrul Național de Film al Statelor Unite.

Cele mai bune filme cu Robert De Niro: The King of Comedy (1983)

 Un fan al colaborărilor dintre Robert De Niro și Martin Scorsese nu trebuie să rateze nici The King of Comedy, o satiră care are ca temă venerarea celebrităților și cultura media din Statele Unite. De Niro joacă rolul lui Rupert Pupkin, un  personaj pe care îl detești și îl simpatezezi în același timp. Pupkin este obsedat de prezentatorul unei emisiuni de noapte, pe care ajunge să îl răpească, crezând că acesta îl poate ajuta și pe el să devină superstar.

 Cele mai bune filme cu Robert De Niro: The Mission (1986)

The Mission este considerat unul dintre cele mai bune filme cu tematică religioasă. Acțiunea se petrece în pădurile tropicale din America de Sud în anii 1700, iar De Niro joacă rolul unui stăpân de sclavi, care caută mântuirea pentru păcatele sale.

“Misiunea” a fost recompensat cu trofeele Palme d’Or și  Oscar pentru Cea mai bună imagine, iar în 2007 revista Church Times l-a desemnat unul dintre cele mai bune filme religioase din toate timpurile.

Cele mai bune filme cu Robert De Niro: Midnight Run (1988)

“Cursa de la miezul nopții” este un film de acțiune cu mult umor, în care Robert De Niro joacă rolul unui vânător de recompense. Pentru a fi cât mai credibil, actorul a lucrat cu vânători reali de recompense și cu ofițeri de poliție. Charles Grodin, cel care deține rolul celui vânăt, are o prestație excepțională și este savuros alături de De Niro în această joacă de-a șoarecele și pisica.

Cele mai bune filme cu Robert De Niro: GoodFellas (1990)

 GoodFellas este un nou film despre mafie, în care De Niro lucrează alături de Scorsese. Nominalizat la șase premii Oscar, inclusiv cel mai bun film și cel mai bun regizor, Good Fellas a reușit să câștige doar la categoria cel mai bun actor într-un rol secundar, datorită prestației lui Joe Pesci.  Filmul spune povestea bazată pe fapte reale a mafiotului American Henry Hill și a familiei  Lucchese în perioada 1955-1980.

Cele mai bune filme cu Robert De Niro: Meet The Parents (2000)

Dacă vrei să râzi cu lacrimi, atunci trebuie să vezi comedia Meet The Parents, cu Robert De Niro în rolul unui socru de coșmar. Actorul, celebru pentru rolurile sale serioase, dovedește aici că poate fi extrem de amuzant. Filmul a fost un adevărat succes de box office, plasându-se pe primele locuri în topul filmelor cu cele mai mari încasări din 2000.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora