Cele mai frumoase oraşe din Italia pline de istorie şi romantism - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cele mai frumoase oraşe din Italia pline de istorie şi romantism

Cele mai frumoase oraşe din Italia sunt renumite în toată lumea - de la arhitectură la cultură sau gastronomie. Dacă ai ales capitala Imperiului Roman şi centrul creştinismului ca fiind destinaţia ta de vacanţă pentru anul acesta, îţi recomandăm câteva dintre cele mai frumoase oraşe din Italia.
Share this article

Cizma Europei este una dintre cele mai frumoase ţări din lume. O destinaţie foarte populară în rândul milioanelor de turişti din întreaga lume. Cele mai frumoase oraşe din Italia sunt renumite datorită comorilor sale artistice, a priveliştilor minunate, a oamenilor calzi şi a trendurilor din fashion care pornesc, de cele mai multe ori, din oraşele acestei ţări. Însă, poate cel mai important lucru pentru care Italia este renumită în lume o reprezintă gastronomia ei delicioasă: de la pizza, la paste şi de la gelato, tiramu sau cassatta la deserturile cu mascarpone sau ricotta.

Dacă ai ales capitala Imperiului Roman şi centrul creştinismului ca fiind destinaţia ta de vacanţă pentru anul acesta, îţi recomandăm câteva dintre cele mai frumoase oraşe din Italia:

Roma

Capitala Imperiului Roman, oraşul este astăzi capitala Italiei. Aflat în centrul regiunii Lazio, Roma este un oraş mare şi complex, combinând în acelaşi timp elemente istorice cu cele moderne. Pentru mai bine de 2,500 de ani, Roma a fost unul dintre cele mai importante centre culturale şi religioase din lume. Plin de monumente antice, biserici medievale, fântâni fabuloase, muzee şi palate renascentiste, Roma este în mod cert unul dintre cele mai frumoase oraşe din Italia. Pe de altă parte, dacă ajungi aici nu poţi să nu vizitezi Vaticanul – centrul creştinismului mondial.

Veneţia

Unul dintre cele mai frumoase oraşe din Italia şi o destinaţie turistică pentru foarte mulţi oameni, Veneţia este un oraş unic. Construit pe o lagună din Marea Adriatică. Aflat în nord estul Italiei, Veneţia este un arhipelag de 118 insuliţe legate între ele de sute de poduri spectaculoase. Marele Canal (Canal Grande) este cu siguranţă unul dintre cele mai frumoase poze de călătorie. O vizită cu gondola ar putea fi alegerea perfectă pentru o amintire din vacanţă – ai grijă să alegi, însă, o perioadă care să nu fie foarte aglomerată.

Imaginile spectaculoase şi arhitectura istorică fac din Veneţia unul dintre cele mai romantice oraşe din lume. Basilica Sfântului Marcu, Piazza San Marco, Palatului Dogilor şi Podul Rialto (iniţial singurul pod peste Marele Canal, între timp s-au mai construit alte trei – Ponte degli Scalzi, Ponte dell’Accademia şi Ponte della Constituzione) sunt locurile pe care trebuie să le vezi neapărat atunci când vizitezi Veneţia.

Florenţa

Atunci când spui artă şi mai ales arhitectură renascentistă trebuie să te gândeşti imediat la Florenţa. Cel mai important oraş din zona Toscana (şi cel mai populat), oraşul se află pe râul Arno. Este unul dintre cele mai bogate oraşe şi este considerat locul de naştere al Renaşterii italiene. Centrul istoric al oraşului atrage anual milioane de turişti fiind din 1982 în Patrimoniul mondial UNESCO.

Dacă ajungi aici trebuie neapărat să vizitezi câteva dintre minunatele sale muzee în care vei găsi operele de artă ale unor faimoşi pictori sau sculptori. Oraşul a fost mult timp sub conducerea de facto a Familiei Medici, aşa că veţi găsi aici multe palate şi grădini aparţinând acesteia.

Pe de altă parte, dacă ajungi aici şi stai mai multe zile ai putea să îţi petreci una dintre ele în Pisa. Poţi lua trenul din Florenţa şi în doar o oră să poţi admira faimosul Turn înclinat (înalt de peste 55 de metri).

Milano

Aproape distrus de bombele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Milano a fost restructurat, iar astăzi este unul dintre cele mei frumoase oraşe din Italia şi unul dintre cele mai înstărite din Europa. Văzut ca oraşul luxului, Milano este capitala fashion-ului şi a celor mai importanţi designeri. Acesta mai este cunoscut şi datorită comorilor artistice sau arhitecturale care se găsesc aici – picturile lui Leonardo da Vinci, Opera La Scala sau Castello Sforzesco, precum şi una dintre cele mai mari Catedrale Gotice din lume.

Odată ajunşi aici puteţi să vă opriţi la o pizzerie. Astfel o să puteţi avea timp să vedeţi cât de puţin pare Milano un oraş clasic italienesc. Spre deosebire de oraşele vechi şi pline de istorie, Milano este mai degrabă unul plin de farmec cu arhitectură modernă.

Bologna

Cunoscut atât pentru gastronomia sa incredibilă (pizza, paste, vin şi îngheţată – neapărat atunci când ajungi în Bologna), cât şi pentru politica sa de stânga. Supranumit oraşului roşu datorită culorilor acoperişurilor şi ale faţadelor caselor sale, Bologna este recunoscut datorită arcadelor care sunt lungi care fac oraşul perfect pentru plimbările în timpul ploilor.

Unul dintre cele mai frumoase oraşe din Italia, Bologna este recunoscut datorită centrului medieval şi a universităţilor foarte vechi. Oraşul cetate din nordul ţării, într-o zi senină din Bologna vei putea vedea până în Verona şi chiar în Dolomiţi, din turnul Asinelli (Torre degli Asineli). Şi repet, atunci când ajungi în Bologna trebuie neapărat să te opreşti din vizitat şi să te bucuri de una dintre cele mai bune îngheţate din lume.

Cinque Terre: Riomaggiore, Manarola, Vernazza, Monterosso şi Corniglia

Cele cinci orăşele care formează Cinque Terre sunt o poveste. Aflate în nord vestul ţării, fiecare dintre acestea se poate înscrie printre cele mai frumoase oraşe din Italia. Însă, dacă ajungi aici, recomandarea noastră ar fi să încercaţi să le vizitaţi pe toate. Cele cinci oraşe arată unele dintre cele mai frumoase peisaje din peninsulă – stânci abrupte pe care sunt situate locuinţele oamenilor şi terase de vin, datând de sute de ani. Iar această frumuseţe este accentuată de albastru mării şi de bărcuţele colorate din porturi.

Şi toate aceste minunăţii pot fi admirate în timpul unor plimbări pe traseele vechi de secole. Fiecare dimineaţă poate să înceapă cu un ristretto şi cu o privelişte desăvârşită. Ziua poate continua cu o plajă şi o baie în marea albastru cristalină. Şi să se încheie cu o porţie de paste şi un vin făcut din strugurii din zonă. Există un plan mai bun?

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora