Căutare

Share this article

Cezar Guna are 23 de ani și îl puteți vedea în fiecare weekend cântând pe stradă, în Centrul Vechi. El trebuia să fie economist pentru că s-a pregătit să devină unul, însă muzica a mocnit întotdeauna înăuntrul lui. A dat la ASE, s-a angajat într-o corporație și când a simțit că se sufocă în birou, a acceptat să plece în America cu o agenție de recrutare de forță de muncă.

În țara tuturor făgăduințelor, Cezar Guna trebuia să fie housekeeper la un hotel însă, ajuns acolo și-a dat seama că nu poate face asta. Așa că a cerut să fie supus altor interviuri până a ajuns pe un post de invidiat, acela de trainer pentru angajați. Știind că poate și dorind să facă mai mult, la un moment dat, pentru că s-a întins mai mult decât îi este pătura, americanii i-au arătat care îi este locul și l-au concediat.

Numai că locul lui Cezar Guna era altul, era unul în vârf. Cântatul pe stradă a fost singura opțiune într-o noapte și de atunci a rămas sursa lui de venit.

Întors în România, „cea mai bună investiție” a lui au fost cei 30 de lei pe care i-a cheltuit pentru a-și face o pancartă cu datele de contact, inclusiv contul de Instagram. Așa se face că într-o seară, ascultându-l, Irina Rimes a făcut un story cu Cezar Guna și câteva zile mai târziu, tânărul artist a fost căutat de Global Records. De aici, până la semnarea contractului nu a mai fost decât un pas, iar azi, Cezar Guna este primul artist racolat de o casă de discuri direct din stradă.

Cum sună aventura lui americană, dar și povestea de dragoste cu muzica și ce urmează în viața lui, aflați dintr-un dialog extrem de spumos și interesant, pe care l-am avut cu el într-o dimineață, la cafea, după o noapte în care Cezar Guna a cântat pe stradă.

Unde cânți tu acum?

La Global Records și pe stradă.

Cânți în continuare pe stradă?

Da. Din asta mă întrețin și nu mi-e deloc rușine să o recunosc. E chiar o chestie cu care mă mândresc faptul că reușesc să-mi câștig banii din cântatul pe stradă. Următorul nivel ar fi să nu mai fac asta pentru că vreau să cresc, însă cred că întotdeauna voi avea o legătură aparte cu cântatul pe stradă pentru că e un vibe acolo care îmi dă o stare de bine.

Când ești pe stradă?

În general în weekend. La început mergeam și în timpul săptămânii, dar acum merg în weekend. Dacă pot și mă ține și vocea merg și vineri, sâmbătă și duminică, dacă nu, sâmbăta nu o ratez niciodată.

De cât timp cânți pe stradă în București?

De prin martie 2019.

De nici un an de zile?

Da. Nu a fost o istorie așa lungă pentru că eu nu m-am gândit niciodată să fac chestia asta până nu am ajuns în America.

La Global cum ai ajuns?

Tot de pe stradă practic. E o poveste super tare. Am fost la Vocea României în sezonul trecut, pentru că voiam să mai cunosc lume, să îmi mai fac niște legături. Nu am fost acceptat, nu am întors pe nimeni pentru că am fost slab și nu mi-e frică să o spun. Nu m-a deranjat că nu s-a întors nimeni pentru că nici nu m-aș fi întors la cât de slab am cântat, eu știind cât de bine pot să cânt. Acolo am vorbit puțin cu Smiley, i-am dat un mesaj pe Instagram și Irinei și, după ceva timp, într-o zi normală în care eu cântam pe stradă, m-am trezit că m-a pus Irina pe story. Tot story-ul ei a fost plin cu mine. Mie mi s-a părut că o recunosc, dar nu eram sigur pentru să stătea destul de în spate. I-am dat un mesaj, i-am mulțumit, ea m-a întrebat dacă scriu piese, i-am spus că am deja două albume în minte și cam asta a fost. După acel story, am primit un mesaj de la un băiat, Darius, care mi-a spus că e de la Global Records. M-a întrebat dacă pot să-i dau un share la piese, însă, eu fiind sceptic de fel nu am vrut să-i trimit piesele, de frică să nu-mi fie furate. Așa că i-am zis: „am două piese făcute, dacă vreți ne întâlnim și vi le dau să le ascultați”. Ne-am întâlnit, le-a plăcut, m-au chemat la un sesion să vedem dacă iese ceva, am făcut o piesă, am făcut-o și pe a doua, am făcut-o și pe a treia și apoi am primit un mesaj de la Lucian. (n.r. Lucian Ștefan, fondatorul Global Records) care mi-a zis să ne întâlnim. Nu am stat eu mult pe la Global, dar în trei zile deja auzisem că Lucian e „omul”, „he is the guy”. M-am întâlnit cu el, Lucian mi-a spus că-i place foarte mult ce face și mi-a făcut o ofertă pe care nu aveam cum să o refuz. Deși, după Vocea României, se ivise posibilitatea să merg și la Ha. Nu pot să spun că am avut contractul pe masă, nu mă înțelege greșit, dar cred că aș fi putut să ajung și acolo.  Pentru mine aceasta a fost decizia, iar omul care a m-a făcut să iau această decizie a fost Lucian, nu Global, nu HaHaHa Production.

Ce e „sesion”?

Sesion este când tu intri într-o cameră cu un producător și de acolo ieși cu o piesă sau cu o idee, sau cu ceva.

Ce urmează?

Vreau să lucrez la un album anul acesta și vreau să cresc cât mai mult. Dar pentru mine e foarte important să-mi dau starea pentru că eu am multe stări în general pe care vreau să le împărtășesc. Momentan nu mă gândesc la bani sau la faimă, vreau doar să fac muzica mea, care să-mi placă mie. Din perspectiva business-ului, vreau să ajung să mă întrețin doar din asta, să am concertele mele, să am muzica mea. Practic eu oricum mă întrețin din muzică, dar nu vreau să mai depind de stradă.

Să nu mai îngheți pe stradă?

Măi, nu aș spune asta. Nu pot spune că îngheț pe stradă pentru că strada e mișto, are un vibe aparte. Dar e altceva să știi că vin oameni și plătesc bilet special ca să te vadă pe tine într-un concert, oameni care îți știu piesele, oameni care vin pentru tine, față de cântatul pe stradă unde oamenii vin pentru altceva și se opresc să te și asculte, eventual îți mai dau și niște bani.

Dar tu te-ai pregătit pentru altceva. Altul era drumul tău în viață…

Da și nu. Nu știu sigur care era drumul meu în viață. Am terminat ASE-ul, dar nu are nici o legătură cu ce voiam eu să fac în viață. Dacă m-am dus la ASE să nu te gândești că mi-am imaginat eu vreo secundă că o să devin vreun mare economist.

Și atunci de ce te-ai dus la ASE?

M-am dus la ASE că mi s-a părut o variantă mai ușoară cumva ca să trec prin anii aceștia.

Cezar Guna alături de mama sa

Și că te-au trimis părinții?

Nu pot să spun asta. Mama este un om care mereu mi-a dat libera decizie. Tata a murit acum vreo cinci ani și el nu a apucat să-mi zică ceva. Tata a fost un om foarte ferm și dacă el trăia, eu făceam construcții pentru că asta a făcut și el. Însă mama mereu m-a lăsat pe mine să greșesc și să învăț din greșelile mele, lucru despre care eu consider că m-a clădit să fiu omul de azi. M-a îndrumat, dar niciodată nu mi-a impus ceva, m-a lăsat să greșesc, nu mi-a tăiat niciodată elanul. M-a lăsat să experimentez și m-a susținut mereu. Chiar și pe drumul acesta cu muzica. La un moment dat eu mă gândeam să rămân în America și când i-am spus asta mamei, ea nici măcar nu s-a gândit să-mi spună să vin acasă. Mi-a spus: „Rămâi acolo câți ani e nevoie, eu știu că o să reușești”.

Ești din București?

Nu, sunt din Alexandria și am copilărit primii șase ani cu bunicii în Craiova.

Ce meserie aveau părinții?

Mama este profesoară, iar tata a fost inginer constructor.

Cezar Guna în copilărie, alături de părinții lui

Mai ai frați?

Am un frate și o soră, ei provin din prima căsătorie a tatălui, dar eu îi consider frații mei chiar dacă nu am stat niciodată în aceeași casă. Ținem legătura, ne sunăm, vorbim, ei au copii iar eu tot timpul vorbesc cu nepoții mei.

Talentul acesta al tău vine de undeva din familie sau…?

Mama a cântat când era mai tânără deși cântatul nu a fost niciodată un main focus al ei și am auzit că și tata ar fi avut voce, deși nu l-am auzit niciodată cântând.

Nici țipând?

Asta da, avea plămâni.

Dar tu când ai început să cânți?

Eu am avut tangențe cu muzica încă de când eram foarte mic. Aveam un mic pian pe care mă jucam. Să cânt cred că am început prin clasa a șasea. Nu pot să-mi amintesc exact. Am început la cor. Am avut un prof de muzică la cor și o profă de română care era soprană și cu ea făceam colinde. Profa de română era cumva mai tare decât proful de muzică pentru că ne învăța tot felul de tehnici. La un moment dat a fost o piesă cu solist la cor, dar nu am prins eu rolul, lucru care m-a deranjat foarte tare deoarece eu mă străduiam mult. Însă următorul an m-am străduit atât de tare, încât am primit rolul de solist și i-am spart pe toți, într-un amfiteatru foarte mare. Și de acolo am tot evoluat. Am intrat la liceu, am cântat la Balul Bobocilor și am început să particip la tot felul de concursuri.

Cezar Guna în copilărie

Și după ASE ai ajuns să lucrezi în meseria ta?

Nu. M-am angajat în timpul facultății. În anul III de facultate a trebuit să mă angajez pentru că nu mai puteam să mă susțin și am prins un post la call center.

Și cum ai plecat în America?

Când am luat decizia eram la muncă. Pe cât de tare era vibe-ul și colectivul de la call center, pe atât de enervant era să muncesc acolo. Eu nu sunt un om căruia îi place să stea și să facă același lucru încontinuu. Lucram și noaptea, lucram și duminicile și nu mai puteam. Eram într-o perioadă foarte tristă și simțeam că cedez nervos. Simțeam că trebuie să fac ceva. În perioada în care am fost angajat acolo, au fost vreo șapte luni în care nu am cântat, iar eu tot timpul am cântat, chiar dacă nu am compus mereu. Atunci au fost singurele mele luni în care nu am cântat deloc.

Într-o zi mă tot bântuia o reclamă la o agenție de recrutare pentru America. Pe orice site intram, apărea reclama asta. Așa că am spus că trebuie să văd care e treaba. Era târziu când m-am decis eu să fac chestia asta și când m-am dus acolo mi-au spus că sunt ultimele două zile de interviuri și dacă vreau să plec, trebuia să o fac atunci. Am stat cinci minute să mă gândesc și am spus „da”.

Am luat interviul, am plătit avansul, am primit viza și asta a fost. Eu am plecat cu gândul să fac bani în America și inițial am plecat pe un job de housekeeper la un hotel. Mai fusese un prieten acolo în urmă cu câțiva ani și deja vorbisem să-mi iau un second job de chelner la un restaurant. Când am ajuns acolo parcă nu puteam să accept gândul că trei luni de zile o să fac curat în camere. Simțeam că mă irosesc. Am vorbit cu ei acolo și am cerut un interviu pe loc. Așa că am dat interviu la vreo patru companii și am ales o poziție de HR la un parc de distracții. A fost o ofertă incredibilă, chiar dacă era plătită mai prost. Odată ce am ajuns acolo, am văzut că era groaznic. Eu aveam dosare cu niște nume, pe care trebuia să le așez alfabetic într-un munte de cabinete. După două zile de făcut asta, am mai vorbit cu unul, cu altul și mi-am croit cale către training center. Acolo veneau alții ca mine pe care niște traineri îi învățau cum e treaba cu job-ul, iar la departamentul acela mai aveau nevoie de ajutor. Acolo era forță, aveai snaks-uri moca, era aer condiționat, era bombă, practic aveam job-ul de vis. Am stat vreo 3 zile, au văzut că mă descurc și la un moment dat m-au întrebat dacă vreau să țin o prezentare. Am luat microfonul în mână și am început să vorbesc fără nici un fel de emoție. Le-a plăcut și acesta a devenit job-ul meu. La un moment dat mi-au dat și uniforma de trainer și deja începuse lumea să prindă invidie pe mine.

Cezar Guna cântând pe stradă, în America

Cum ai ajuns să cânți?

Oamenii aceia nu mă plăteau ca trainer, dar mă foloseau ca trainer și după ce am muncit mult la o prezentare m-am certat cu ei și m-au dat afară. După asta a trebuit să sun la sponsor și mi-au dat 72 de ore ca să părăsesc căminul, tot. Eram singur în America și nu știam unde să mă duc și ce să fac. Noroc că aveam o prietenă în Kansas, am sunat-o și am întrebat-o dacă pot să stau la ea câteva zile. Am reușit cumva să închiriez o mașină pentru numai 24 de ore, așa că a trebuit să merg 17 ore încontinuu cu mașina. M-am relaxat 3 zile la ea și nu știam ce să fac cu viața mea. Mai aveam două luni jumate de stat în America și am zis că singura opțiune e să mă duc în L.A. M-am dus în L.A. unde am stat 10 zile la o familie de ruși și unde nu vorbea nimeni engleză. E un site, couchsurfing prin care poți să-ți găsești cazare gratis la localnici. În acele 10 zile am putut să mă gândesc și să iau decizia cea mare: trebuia să mă decid între a-mi închiria mașină și a dormi în mașină două luni și a-mi găsi un Airbnb. Am ales Airbnb, ceva central, o cameră pe care o împărțeam cu mai mulți. Într-o seară am rămas blocat în Los Angeles, nu aveam cu ce să ajung acasă, eram eu și oamenii străzii pe la 1 noaptea și singurul lucru pe care îl aveam la mine era chitara. Atunci mi-am dat seama că nu o să mă angajeze nimeni și am luat decizia să încerc. M-am pus pe o stradă unde erau niște cluburi și am început să cânt. A fost super fain. Am făcut în 30 de minute vreo 30 de dolari, jumătate din banii pe care îl câștigam într-o zi la job-ul la care lucrasem. Am zis: „Wow! Asta trebuie să fac. Mă duc pe Hollywood Bulevard unde e multă lume și mă pun pe cântat”.

Dar nu era ilegal?

Nu. Acolo poți să faci ce vrei pe stradă, poți să și locuiești pe stradă pentru că nu-ți zice nimeni nimic.

Pe Hollywood Bulevard, după trei zile de cântat am rămas fără voce deoarece, acolo fiind foarte aglomerat și foarte mult zgomot, iar eu nu aveam boxă, trebuia să cânt foarte tare și trebuia să cânt numai avioane ca să atrag atenția, ca să mă audă lumea.

Ce înseamnă avioane? Dă-mi un exemplu.

De exemplu Uptown Funk de la Bruno Mars. După trei zile de făcut asta nu am mai putut să vorbesc și mi-am dat seama că o să mă distrug, așa că mi-am luat o boxă și un microfon cu ultimii mei bani și am început să fac bănuți ca lumea. Făceam câte o sută, două sau trei sute de dolari în unele zile. Cu banii pe care îi făceam pe stradă mă duceam la o sală de biliard unde jucam biliard pe bani cu filipinezii. Mai câștigam și de acolo câte 40 de dolari, mai pierdeam câte 20 de dolari, în funcție de cât de bună era ziua. Totul până ce m-a ars un filipinez de 300 de dolari și m-am liniștit. După asta nu am mai jucat biliard.

De ce nu ai rămas?

Pentru că am decis că e mai deștept din partea mea să vin acasă, să încep aici o carieră muzicală ca să am un fanbase și când mă duc acolo deja să am un fel de portofoliu care să poată să dovedească că eu sunt capabil să adun oameni.

Deci tu te întorci acolo?

La un moment dat, da. Momentan am făcut piese în română, am scris piese în română, dar eu am scris multe piese în engleză și vreau să încerc neapărat acolo.

Ce zice mama?

Mama mă susține în tot ce vreau să fac. Mă mai ajută uneori cu banii, dar în mare parte sunt mândru să afirm că mă întrețin singur și că mama este alături de mine necondiționat, cu tot sprijinul emoțional de care e capabilă.

Cum se câștigă aici raportat la nivelul de trai?

Raportat la ce înseamnă banii aici și ce înseamnă banii acolo, pot spune că se câștigă puțin mai bine aici. Acolo câștigam între 100 și 300 de dolari, dar banii aceștia acolo nu înseamnă foarte mult. Pe când aici, am avut sâmbete în care am câștigat poate și 1000 de lei. Și 1000 de lei într-o zi la noi sunt o grămadă de bani, poate nu pentru toată lumea, dar pentru mine da.

Piesele tale sunt în online?

Da, sunt pe Youtube, pe Spotify, pe Apple Music și pe radio.

Pe  ce radio?

Sunt pe Virgin cu single-ul meu care se numește „Atingerea mea” și sper să fiu și pe altele.

Dar, am reușit să ajung la radio și în America. Este un post de radio, „Wish radio” și pentru că i-a plăcut unui băiat de mine, m-a invitat în studio și am cântat acolo. Dar să ajung pe radio în România în așa de scurt timp, pentru mine a fost o foarte mare realizare.

Ce ascultai tu când erai mic?

Ascultam Joe Dassin, îmi punea tata în mașină și-mi plăcea foarte mult „Et si tu n’existais pa”. Ascultam Accent, ascultam cam tot ce se asculta la vremea respectivă.

Cezar Guna, înainte de a se apuca de cântat

Acum ce asculți?

Acum ascult Drake, Chris Brown, nu ascult foarte multă muzică românească.

Unde ți-ar plăcea să cânți în deschidere?

La Ed Sheeran mi-ar plăcea. Mi se pare incredibil cum se urcă el pe Wembley cu o chitară și ține un stadion întreg în picioare.

Iubită ai?

Nu, dar am o muză care mă inspiră. Nu este iubita mea, este inspirația mea. Sunt multe piese de-ale mele despre aceeași fată deoarece fata asta e super dubioasă, poate să fie cea mai tare, dar și cea mai a dracu fată. Mie mi-a dat multe stări și de asta spun că mă inspiră.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO