Chris Simion-Mercurian este scriitoare și regizoare, iar acum doi ani, în plină campanie de strângere de fonduri pentru teatrul pe care visează să îl construiască, a aflat că este bolnavă de cancer.
Au urmat doi ani de tratamente, intervenții și vindecare, iar acum, când este bine, a reînceput povestea teatrului independent la care visează de când era studentă.
Ce este Grivița 53?
Grivița 53 urmează a fi un spațiu dedicat teatrului, un loc viu multi-art. Cafeneaua va fi o bibliotecă, foaierul va fi un spațiu care va găzdui expoziții de artă plastică. Vom avea o sală de spectacole principală și un acoperiș care va servi drept cinematograf în aer liber. Grivița 53 este un spațiu care să mixeze arta contemporană.
Cineva ar putea zice că aceste spații există deja.
I-aș cere un exemplu concret, pentru că eu nu le știu. Teatrul independent de acum se întâmplă în spații improvizate. Dacă ar fi existat un loc dedicat nu l-aș fi creat pe acesta, pentru că nu vreau să inventez apa caldă. În schimb, mă interesează să aduc apa caldă acolo unde este nevoie de ea.
Care este povestea locului pe care l-ai ales?
Nu are o poveste personală, în sensul în care spațiul respectiv nu aparține familiei mele, dar a fost cumpărat cu banii pe care i-am avut după ce am vândut casa bunicii. A fost o decizie simplă: câtă vreme am hotărît să nu fac niciun compromis, trebuia să pun la bătaie ceva din ce aveam. Și, cum nu am vrut să îmi pun gaj în niciun fel sufletul, am adus acest imobil pe care familia mea a fost de acord să îl vând și să îmi împlinesc visul.
Pe de altă parte, trebuie spus foarte clar: inițiativa este a mea, dar acesta nu va fi teatrul lui Chris Simion, ci al generației mele și al oamenilor care vor să lase ceva în urmă.
Faptul că eu am avut resursa financiară cu care să încep acest vis este important, dar nu aș putea să duc la bun sfârșit acest proiect fără sprijinul celor din jur.
Iar dacă mă întorc la întrebarea ta, aș spune că o poveste specială are cartierul în care se află. Calea Griviței a fost considerată în perioada interbelică, dacă ținem seamă de popularitate, a doua stradă din București, după Calea Victoriei.
Avem vizavi Facultatea de Arte Plastice, la 100 de metri de noi este locul primului teatru din București, Cișmeaua Roșie, suntem lângă atelierul lui Brâncuși, Biserica Sfinții Voievozi și Baia Grivița. Este un cartier care, în alte vremuri, era considerat un Montmartre al Bucureștiului, așa cum poate deveni și astăzi, prin exemplul pe care îl poate da Grivița 53.
Tot acest entuziasm al începutului a fost întrerupt când ai aflat un diagnostic cumplit. Povestește-mi puțin despre acele momente!
Eu nu i-aș spune diagnostic cumplit, ci diagnostic și atâta tot. El a întrerupt la momentul respectiv activitatea pe care o desfășuram în Grivița 53, pentru că eram în faza în care demaram campania de strângere de fonduri, în 2017.
Tocmai primisem premiu la cea mai importantă competiție de arhitectură sustenabilă din Europa, la Gala Lafarge Holcim. Proiectul nostru a câștigat unul dintre cele șapte premii, într-un concurs care avea, la momentul respectiv, 5003 proiecte. Deci vorbim despre o competiție foarte serioasă, la nivel internațional.
Evenimentul se întâmpla pe 28 septembrie 2017, la Marsilia, iar pe 1 octombrie, când nici nu apucasem să anunțăm acest premiu, am aflat că am cancer la sân și a trebuit să schimb prioritățile.
Ce semnale te-au dus la medic?
Datorită soțului meu am aflat de nodul și, când m-am dus la control, s-a certificat faptul că era unul malign.
Cum te-a schimbat acest diagnostic?
Nu m-a schimbat profund, lucru care mă bucură. Întotdeauna am spus că oamenii sunt definiți de situațiile majore, extreme din viața lor, nu de teorie.
Atunci când suntem puși într-o situație limită știm cam pe unde suntem. Nu m-a schimbat, dar m-a verificat și îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu eram departe de ceea ce credeam că sunt.
În mai multe cuvinte, ce ai aflat despre tine?
Că am foarte mult umor, că am foarte multă credință, că am demnitate, că nu îmi este frică de moarte, că sunt un om fericit că am în jurul meu oameni sinceri, care nu clachează în momentul în care apare o poveste extremă. Am ieșit pe plus, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Nu a fost deloc simplu și nu aș vrea să fiu ipocrită și să dau senzația că a fost o călătorie ușoară. A fost genul de experiență care, pentru că am vrut să o văd așa, m-a construit.
A fost o experiență cu shut down. Din punct de vedere fizic, am luat-o de la zero. Am avut foarte multe reacții secundare. Nu am mai putut să merg, să respir.
Multe dintre ele se petrec și acum. Recuperarea este foarte dificilă. Dar asta nu m-a împiedicat să îmi continuu viața, într-un alt ritm, cu altă mobilizare, să vizez în continuare, să duc la bun sfârșit planurile.
De unde vine tăria asta?
Din credința că nimic nu este fără rost și tot ce trăim are un sens.
Care ar putea fi sensul faptului că te îmbolnăvești?
Nu știu care este sensul că nu m-am întrebat de ce mie, de ce eu? Nu l-am descoperit încă. Dar am certitudinea că are un sens toată această experiență, sens pe care am să-l descopăr la un moment dat.
Pentru mine, viața este făcută din experiențe, fie ele bune ori rele. Nu îi mulțumesc lui Dumnezeu doar pentru ce îmi place și nu îl iau de barbă pentru ce nu îmi place. Îi mulțumesc pentru tot ce îmi dă pentru că știu și simt că tot ce îmi dă este necesar.
Festivalul Ouălor de Paște reîncepe povestea teatrului. Spune-mi mai multe!
Este puntea pe care o fac dinspre momentul în care am oprit proiectul Grivița 53 din pricina bolii.
Am vrut să fie un context de eveniment de strângere de fonduri și avem mai multe personalități ce au acceptat să picteze ouă gigantice, care vor fi licitate și expuse în locuri iconice din București. Capitala a mai avut un astfel de eveniment acum câțiva ani când mai multe vaci pictate au colorat orașul, iar fondurile obținute din licitații au sprijinit niște cauze sociale importante.
Mai mult de 15 personalități din lumea sportului muzicii, teatrului ori a altor industrii creative au acceptat să picteze și să se implice în construcția acestui spațiu alternativ: Mihai Dobrovolschi, Valeria Van Groningen, Alex Găvan și Adina Mastalier, Horațiu Mălăele, Cristi Farcaș, Maia și Cabiria Morgenstern, Ivan Patzaichin, Oana Pellea, Alexandru Tomescu și Ana Munteanu, Mirela Trăistaru, Vasile Murivale, Francisc Chiurariu, Marius Manole, Iuliana Vîlsan, Mihaela Geoană, Mihai Popescu, Cristian Mungiu, Gheorghe Fikl și Dan Perjovschi, alături de un band de ilustratori: Sorina Vazelina, Tuan Nini, Laurie Mouret, Irina Iliescu, Alexandru Ciubotariu și Ramona Chirică.
Un ou costă 5000 de euro și avem deja 9 cumpărători, iar licitația se va petrece zilele următoare, în 17 aprilie.
De câți bani mai aveți nevoie pentru a duce la bun sfârșit acest proiect?
În acest moment, să ne gândim că suntem la 1 octombrie 2017, am strâns 25% din sumă și materiale de construcție. Cu banii pe care îi vom obține în urma acestei licitații putem da drumul lucrărilor de șantier.
