Cine este Angela Galeța (Fundația Vodafone)? De la visul de a deveni profesoară și spaima de a munci în mină, la construcția celei mai moderne secții ATI la Sp. Marie Curie din București

Angela Galeța este directoarea Fundației Vodafone România, adică organizația care a adus în proiectele sociale din România mai bine de 30 de milioane de euro, fie că ele au însemnat renovarea unei școli de sat, a unui dispensar medical ori o spălătorie rurală, fie că au însemnat construcția unei secții ATI pediatrie (4 etaje, 600 de mp) pentru Spitalul Marie Curie, unde listele de așteptare a celor mai grave cazuri de nou-născuți cu afecțiuni incredibil de grave nu au dispărut niciodată.

Angela Galeța conduce un birou pe care îl împarte cu alte 5 colege, are o fetiță, Eva, pe care a implicat-o în toate acțiunile de „asistență” a lui Moș Crăciun pentru copiii mai puțin norocoși, iar tot ce visează acum este să fie sănătoasă (mai ales că ultimii ani i-au luat câteva dintre cele mai dragi prietene) și să se bucure deplin de ce are.

Pornim discuția de la ce faceți și de ce faceți. De fapt, nu de la de ce, fiindcă este intuitiv, ci cum reușiți să faceți asta în România, unde lucrurile se gândesc mai degrabă local, nu global. Cum comunici cu niște organizații care au nevoie de ajutor local, în vreme ce tu îți dorești să ai impact major?

Angela Galeța: Cel mai complicat este să alegi. Uneori trebuie să spui „nu se poate”, fiindcă vezi că nu ai cu cine să duci la capăt proiectul sau constați că nu ai impactul comunitar pe care ți-l dorești. Pe de altă parte, dacă stai de vorbă cu oamenii, dacă îi ajuți să aibă încredere în ei, poți crea efecte majore în comunitate chiar și cu organizații mici. Au fost proiecte cu organizații mici, care aveau nevoie doar de un impuls care să le transmită încredere și cu asta să mute munții din loc.

Sprijinul pe care îl acordă Fundația Vodafone România unei organizații locale îi sporește și credibilitatea, și vizibilitatea, așa încât să poată obține și alte finanțări, fiindcă se știe că Fundația Vodafone România nu intră într-un proiect cu oricine îi cere suport, fără o verificare foarte strictă.

Am derulat un proiect foarte fain și foarte eficient cu o organizație comunală, care ulterior a aplicat la fonduri europene și a reușit să le obțină. Într-o altă comunitate, oamenii au căpătat încredere în ei, au participat ca voluntari în proiect, apoi au învățat cum să-și ceară drepturile, cum să negocieze cu administrația locală și să își argumenteze cerințele.

Cum v-ați adaptat proiectele și programele la această criză?

Angela Galeța: Este o provocare pentru toată echipa. Primul impuls a fost să răspundem nevoilor imediate: am donat bani pentru achiziția de echipamente medicale, ne-am implicat în achiziția unui aparat de testare PCR împreună cu Cetatea Voluntarilor Arad, iar contribuția noastră de până acum a ajuns la o sumă de 250.000 de euro.

La Arad erau 6 tabere de carantină, unde nu existau aparate de testare, iar Asociația pentru Relații Comunitare a creat Fondul de Urgență prin care am putut să ajutăm și noi și să schimbăm acea situație care nu mai putea continua așa.

Apoi am donat pentru achiziția echipamentelor de protecție pentru că toată lumea, de la medici, la ambulanțieri, avea nevoie de măști și echipamente. Am donat pentru ventilatoare, pentru achiziția de echipamente pentru spitale, de pildă pentru secția de ATI pe care noi am construit-o la Spitalul „Marie Curie”, împreună cu Inima copiilor, sau la Spitalul „Victor Gomoiu”, cu care am mai lucrat.

Împreună cu Code for Romania am dezvoltat 6 soluții digitale. Îmi place să spun că m-am bucurat zilele astea să văd cum această criză a adus mulți oameni care să lucreze împreună, așa cum s-a întâmplat pentru aceste aplicații, pentru care am colaborat cu ING și Romanian-American Foundation. Una dintre soluțiile care au ieșit din această colaborare  este stirioficiale.ro.

Am lansat de curând DreamLab, o aplicație lansată anul trecut, în septembrie, folosită în lupta împotriva cancerului. Aplicația nu folosește decât traficul de date, care este oferit gratuit de compania Vodafone. Acum a fost lansat un nou proiect în aplicație care se numește Corona-AI și care ajută cercetătorii de la Imperial College London să urgenteze descoperirea unei soluții împotriva acestui virus.

Primele trei cele mai dragi proiecte ale voastre care sunt?

E greu să fac o ierarhie însă dacă trebuie, fără îndoială, pe primul loc vor fi proiectele legate de copii, fie că vorbim de sănătate, fie că vorbim de educație. Aici trebuie să-ți spun despre secția ATI de la Spitalul „Marie Curie”. Este o clădire de 4 etaje, pe care am construit-o alături de echipa doctorului Cătălin Cârstoveanu.

O știu. Arată a space lab!

Angela Galeța: Da, știu ce zici. De fiecare dată când ajung acolo mă gândesc încântată că acel loc este chiar făcut de noi. (râde)

Acum încercăm să o extindem cu încă 2100 de mp fiindcă, deși arată așa cum ai văzut-o și se întinde pe 4 paliere și are 600 de mp, încă există o listă de așteptare. Înainte de Paște, 17 copii așteptau să se elibereze un loc în această secție care primește cele mai grave cazuri din țară.

Am început o campanie de fundraising pentru că necesarul proiectului este de 3.400.000 de euro, iar Fundația Vodafone România acoperă 1.500.000 de euro. Restul banilor vor veni din donații ale altor companii sau ale persoanelor private. Există și un număr scurt cu donație recurentă, 8844, cu textul BINE.

Este copleșitor tocmai pentru că mă gândesc exact ca orice mamă: un copil salvat lasă fără sens orice statistică. De fiecare dată când ajung acolo mă gândesc la părinții copiilor care au fost norocoși să fie salvați. Dar când văd lista de așteptare, îmi imaginez ce este în sufletul părinților care speră să se elibereze un loc pentru copilul lor.

Bun. Am acoperit prima poziție. Poziția doi a proiectelor?

Angela Galeța: Aș vrea să-ți povestesc despre proiectele educaționale pe care le susținem și facem asta cu convingerea că dacă nu ne implicăm în educație nu vom mai avea nimic în țara asta.

Avem două proiecte în mediul rural, unde nevoia este foarte mare și unde sunt destul de puține companii care să rezolve din aceste nevoi. Acum 4 ani, când am început noi, erau și mai puține. Și e nedrept: un copil de la țară are dreptul la educație la fel ca orice alt copil.

Proiectele noastre merg o dată înspre investiții în mediul rural, un proiect mare, pe care îl derulăm de 5 ani, prin care ajutăm de la renovare de școli, dispensare medicale, locuri de joacă, până la o spălătorie pe care am creat-o într-o comunitate sătească.

În al doilea rând, ne-am dat seama că vrem să ne concentrăm mai mult pe educație, iar de 3 ani finanțăm centre de tip „școală după școală” în mediul rural, unde copiii merg, primesc o masă caldă și își fac temele.

„Școala din valiză” este un proiect de educație digitală care, evident, a luat o mare amploare acum pentru că este nevoie de educație online.

Lucrăm împreună cu cei de la IBM și de la CISCO și am reușit să oferim acces gratuit la WebEx școlilor din țară care vor să se înscrie (o pot face completând un formular de pe site) pentru cursuri online.

La „Școala din valiză” au acces profesorii și elevii din școlile în care noi eram deja, iar acum vom da acces și celor de la „Investiție în mediul rural”, unde educația se făcea în lipsa acestei componente digitale.

Compania oferă internet gratuit?

Angela Galeța: Atunci când este nevoie oferă acces gratuit la internet, așa cum s-a întâmplat la „Școala din valiză”.

Ți-am cerut trei proiecte de suflet ale Fundației Vodafone România și am aflat despre două. Ce lipsește?

Angela Galeța: Zona de servicii sociale mi se pare din nou extrem de importantă. Și mă impresionează foarte mult oamenii care lucrează în servicii sociale: cei care lucrează cu vârstnici, cu persoane cu dizabilități, cu copii cu nevoi speciale. Iar în urmă cu câțiva ani multe dintre aceste servicii au fost afectate, ca urmare a schimbării cadrului legislativ.

Tu cum te-ai apropiat de zona asta a binefacerii?

Angela Galeța: Sunt mulți ani de când am realizat că vreau să lucrez cu copiii. Inițial am vrut să fiu învățătoare, apoi visam să ajung asistent medical sau medic, lucru care-mi pare o fantezie acum. (râde) Ulterior m-am răzgândit și am decis să fiu profesoară. Am terminat facultatea și am devenit profesoară de chimie.

Genul de materie unde ori ai vocație, ori o lași baltă!

Angela Galeța: Vezi cum e viața asta? Mi-au plăcut materiile exacte, dar când am găsit o anumită profesoară, pe doamna Negrilă, am iubit de-adevăratelea chimia. Eram la Liceul Industrial nr. 5 din București.

Ce avea special doamna Negrilă?

Angela Galeța: Nu știu. Pur și simplu m-a atras spre chimie. Eu eram un elev cu rezultate bune la școală. În plus, îmi plăceau materiile exacte. Chimia era singura materie la care aveam note destul de mici.

Până în clasa a X-a am avut un profesor la chimie care a plecat. Atunci a apărut doamna Negrilă. Doamna profesoară s-a uitat printre note și m-a chemat la ea într-o pauză: „draga mea, dacă la matematică, la fizică ai 9 și 10, la chimie de ce stai așa de prost?” Iar eu i-am spus foarte sincer că am chiulit de la ore, iar ea a înțeles că trebuie să facă ceva. (râde) Efectul a fost că brusc materia a început să-mi pară o materie extrem de simplă și de logică.

La sfârșitul liceului am avut de făcut o alegere grea între matematică și chimie. Profesor știam sigur că vreau să fiu. Așa că în plus am ales chimia.

Ai tăi ce profesii aveau?

Angela Galeța: Mama lucra în comerț, iar tata era conducător auto, fiecare extrem de pasionat de ceea ce făcea.

Vremurile atunci „cereau” ca fiecare copil să meargă la facultate. (râde) Trebuie să mergi la facultate, trebuie să te măriți, trebuie să ai un copil. Toate erau cu trebuie. Și părinții mei și-au dorit să fac facultate, mai ales că ei nu au putut termina studii superioare.

În 1989 eram în clasa a XII-a și eram terorizată să intru la facultate, fiindcă altfel ar fi urmat să ajung prin țară, angajată cine știe pe unde, cu vreo repartiție de la liceul meu industrial. Apăruseră chiar niște zvonuri că s-ar da repartiții în mină. Ceea ce era o teroare. Pentru toată lumea.

Dar a venit Revoluția ca o eliberare.

Cum a fost la Revoluție?

Angela Galeța: Cu de toate. Cu bucurie și cu frică.

Bucuria era pentru libertate. Ascultam Europa Liberă, împreună cu ai mei, auzisem ce se întâmplase la Timișoara și așteptam să vedem ce se petrece și la București.

Apoi tata a plecat în Piață, să ajute, să nu stea cu mâinile în sân, mama a rămas cu mine acasă și atunci a apărut frica.

Tu ești singură la părinți?

Angela Galeța: Da, singură. Și tot timpul mi-am dorit să am un frate sau o soră. Cred că din acest motiv am visat să devin profesoară. Eram fascinată de familiile cu mulți copii. Aveam niște vecini, cu 4 copii, iar eu eram toată ziua la ei. (râde)

De ce am uitat noi să prețuim libertatea aia de atunci, de la Revoluție?

Angela Galeța: Nu știu. De multe ori îi povestim, și eu, și soțul meu, Evei, fiica noastră, despre ce s-a întâmplat la Revoluție, ce a însemnat Revoluția pentru că este foarte ușor să uităm.

Și nu e bine să uităm și să nu reușim să învățăm nimic din greșeli.

Cum s-a schimbat echilibrul Universului, iar ce trebuia să fie catedra de chimie a devenit binefacere?

Angela Galeța: În 1995, după ce am terminat facultatea, când trebuia să dau examenul de titularizare am constatat că nu existau posturi scoase la concurs în București. Alternativa era să acopăr norma lucrând la 3 școli în același timp. Așa că am decis să găsesc ceva de lucru temporar.

Am găsit un anunț în ziar și m-am dus la interviu la SOS Satele copiilor, o organizație internațională foarte cunoscută. Ei căutau un executive assistant.

Tu știai engleză?

Angela Galeța: Da, știam. Părinții mei au insistat foarte mult să învăț o limbă străină. Și-mi amintesc de tata, care nu prea știa engleză, dar la început, până să mă prind eu, mă controla. Și mă și corecta. (râde) „Vezi, aici nu e foarte bine!”, zicea.

Erai pregătită pentru job, așadar. Ce s-a întâmplat apoi?

Angela Galeța: M-am angajat la ei.

Este și era și atunci o organizație serioasă care se ocupă de copiii rămași fără părinți sau ai căror părinți nu-i puteau îngriji. Acești copii erau integrați în familia SOS și locuiesc într-o casă, împreună cu o mamă, care are grijă de ei.

De ce crezi că te-au luat?

Angela Galeța: Asta nu am de unde să știu. (râde)

Cert este că după un an și jumătate am primit sarcina de a face fundraising. Am devenit coordonator de strângere de fonduri, adică făceam ceva ce foarte puțină lume știa ce înseamnă. Aveam este drept, avantajul că organizația era una internațională, iar ei aveau expertiză pe fundraising.

Le povesteam prietenilor mei ce fac și ei erau stupefiați: „cum? Te duci la oameni și le ceri bani pentru copii? Păi de ce?”. Cam așa stăteau lucrurile (râde).

Ei bine, ceva ce trebuia să fie temporar, un job din care să câștig niște bani, să-mi ajut și eu părinții, așa cum și ei m-au ajutat mult timp, am rămas la SOS Satele copiilor 10 ani.

Acolo am implementat primele campanii de direct mail și am trimis 100.000 de scrisori de Crăciun.

Cum? Cine a lipit 100 de plicuri?

Angela Galeța: Am avut o firmă cu care colaboram și foarte mulți voluntari, inclusiv copiii din satele SOS. Mi-amintesc cum stăteam în sediul SOS, care se afla într-o casă, iar noi ne aflam la parter, în sufragerie, toți împachetam scrisori, lipeam plicuri și timbre.

În momentul când a apărut la Poștă mașina de francat am zis că suntem salvați. (râde)

Cum găseați voluntarii?

Angela Galeța: Totul era pionierat.

Într-o iarnă ne-am apucat de făcut felicitări de Crăciun, pe care le dădeam companiilor sau persoanelor fizice în schimbul unei donații. Am început cu 10.000 și când am plecat eu de la SOS ajunsesem la 60.000 de felicitări.

Iar perioada de Crăciun era o nebunie.

Făceam un catalog înainte de a avea felicitările, îl tipăream, îl împachetam și îl trimiteam la Poștă. Dar numai după ce făceam rost de adrese. Aici interveneau voluntarii.

Apoi veneau comenzile. Și tot atunci era campania de direct mail pentru strângere de fonduri.

Erau firme care trimiteau formulare pentru că voiau să semneze contracte de sponsorizare, iar altele care cereau să te duci la ei să ridici donațiile. Mi-amintesc cum m-am dus cu un coleg la CEO-ul unei companii foarte mari, care ne-a oferit o donație de 1000 de dolari. „Veniți acum!”, zicea mesajul asistentei lui. Am crezut că e o glumă. Am mai sunat o dată și am verificat. Era adevărat. (râde)

Am mers, am luat donația și m-am dus direct la bancă să depun banii fiindcă nu mai ținusem niciodată atâția bani în mână.

Apoi am mers la o livrare de felicitări, tot cu colegul meu, iar în curtea în care am intrat era un câine lup. Când m-a văzut, a sărit pe mine și m-a țintuit de gard. (râde) Eu îl strigam pe colegul meu să intre să mă ajute, iar el zicea: „nu, nu. E un câine!”. „Știu, e pe mine!”, dar nu l-au convins vorbele. În cele din urmă a ieșit stăpânul lupului și am „scăpat”.

Nu te-ai gândit niciodată să te întorci la catedră?

Angela Galeța: Ba da. Mai ales când vorbesc cu foste colege care sunt acum la catedră.

Pe de altă parte, pe câțiva dintre copiii din SOS i-am urmărit până acum, când sunt adulți și au terminat facultăți, lucrează. E un sentiment foarte frumos să știu că am făcut parte din binele care i-a adus aici. Și fiecare dintre noi a făcut acest bine.

Nimeni nu poate face tot, dar fără puținul fiecăruia, binele nu poate să se întâmple.

Sunt momente în care nu mai poți, dar întâlnesc foarte mulți oameni care fac, uneori, mult mai mult decât fac eu: medici, profesori, asistenți sociali, oameni din ONG-uri care se luptă cu sistemul. Când îi văd pe ei îmi spun: „dacă ei pot, pot și eu!”

Cum îi explici tu Evei munca ta?

Angela Galeța: Îi și explic, și o iau cu mine. Când era mai micuță îi explicam că poate și ea să dea din ceea ce are, și spunea că îi „ajută pe copiii săraci”.

Am dus-o și la ATI la Spitalul „Marie Curie”. Am implicat-o în proiectul nostru „Scrisori pentru Moș Crăciun”: copiii mai puțin norocoși scriu scrisorile, iar noi, împreună cu mii de voluntari, îl ajutăm pe Moșul să trimită cadoul mult visat de cel mic. De câțiva ani iau scrisori, iar Eva merge cu mine la cumpărături să îl ajutăm pe Moșul să ducă aceste cadouri mai departe.

Este foarte încântată că poate ajuta.

 

Cum te-a schimbat pe tine Eva?

Angela Galeța: Mi-am dorit-o foarte mult. Eva s-a lăsat destul de mult așteptată, am avut-o la 40 de ani.

Visul meu era să am trei copii, îți amintești că-ți spuneam că nu am avut frați. Am zis să recuperez. (râde).

Soțul tău ce părere a avut despre jobul tău?

Angela Galeța: Are momente în care dă semne că i-a ajuns (râde), dar în majoritatea situațiilor mă susține. Vin acasă încărcată fie de ce am văzut, fie de ce nu am reușit să fac în ziua respectivă și e important pentru mine să știu că cineva mă înțelege.

La un moment dat, când îi povesteam despre Cercul Donatorilor și îi spuneam că merg cu prietenele mele să donăm, să susținem proiecte faine, mi-a zis: „eu nu înțeleg. Nu e de ajuns că asta faceți toată ziua, strângeți bani pentru proiecte, mai mergeți și la Cercul Donatorilor să dați din banii voștri?!” (râde)

El ce lucrează?

Angela Galeța: Are o firmă de copiatoare.

Deci exact profilul omului căruia i-ai cere bani pentru un proiect.

Angela Galeța: Cam așa.

Pentru moment am solicitări mult mai pragmatice. De pildă, la serbările de Crăciun, unde vreau să ajung. Sunt cam 5-6 în aceeași perioadă, peste tot prin țară, iar eu încerc să ajung la cât mai multe, așa încât e o adevărată măiestrie să reușesc. Atunci îi cer lui ajutorul. Iar el voluntariază.

E amuzant și în perioada formularelor 2%, când, și eu, și colegele mele, ne mobilizăm soții, prietenii, familia să completeze și să convingă și pe alții să o facă.

Ce-ți dorești tu să mai împlinești din planurile nefăcute?

Angela Galeța: Cred că tot ce vreau este să mă bucur cât mai mult de ceea ce am.

Cred că este foarte important să nu uităm să apreciem ceea ce avem. Dacă e ceva ce-mi reproșez este că nu reușesc să petrec mai mult timp cu Eva, cu soțul meu, cu familia.

E foarte important să fim sănătoși, mai ales că în ultimii ani am tot pierdut oameni dragi, și să ne bucurăm unii de alții.