Cine este Cătălin Cîrstoiu, medicul ce-și dorește primăria Bucureștiului? - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cine este Cătălin Cîrstoiu, medicul ce-și dorește primăria Bucureștiului?

În vârstă de 50 de ani, Cătălin Cîrstoiu este medic ortoped, manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) și șef al Secției Ortopedie-Traumatologie I a SUUB. Cîrstoiu este și decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității ”Carol Davila” din București.
Share this article

În vârstă de 50 de ani, Cătălin Cîrstoiu este medic ortoped, manager al Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB) și șef al Secției Ortopedie-Traumatologie I a SUUB. Cîrstoiu este și decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității ”Carol Davila” din București.

În aprilie 2020, în timpul pandemiei COVID-19, Cătălin Cîrstoiu a fost numit în funcția de manager interimar al Spitalului Universitar

El a mai condus Spitalul Universitar în perioada 2009-2016, inclusiv când a avut loc tragedia din clubul Colectiv.

Candidatul comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, a fost prezentat oficial. Acesta a declarat că Bucureștiul este un „oraș bolnav”, dar cu sprijinul Coaliției și al echipei sale îl poate transforma într-un oraș sănătos.

Citește și: Viața lui Ionuț Lupescu, fotbalistul ce ar putea deveni primarul Bucureștiului

Candidatul coaliției PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, a declarat că decizia de a intra în competiția pentru Primăria Capitalei a venit după discuții pe care le-a avut cu liderii coaliției, legate de nevoile pe care le are Bucureștiul pentru a deveni un oraș sănătos

„Sănătatea înseamnă aer curat în București. Înseamnă sănătatea unui transport public eficient a unei infrastructuri rutiere eficiente. De ce nu, sănătatea este dată de un mediu cald, un mediu propice la Primăria Generală a Capitalei unde orice cetățean care își cere drepturile, le și găsește. Asta cred eu că înseamnă, dincolo de porțile unui spital sau porțile educaționale ale unei facultăți, a te preocupa de sănătatea unui oraș”, a spus Cătălin Cîrstoiu.

În deschiderea evenimentului de lansare au vorbit Gabriela Firea și Sebastian Burduja, politicieni desemnați de cele două partide să coordoneze campania lui Cătălin Cîrstoiu

Numele ambilor politicieni au fost vehiculate ca posibili candidați în cazul în care PSD și PNL ar fi concurat separat pentru funcția de Primar al Bucureștiului.

Citește și: Allen Coliban: „Nu e de ajuns să vrei să fii primar sau să crezi și să spui că ești bun pentru asta.”

După lansare, la conferința de presă care a urmat, Cătălin Cârstoiu a fost întrebat dacă este un candidat de sacrificiu

„Dacă mă considerați candidat de sacrificiu e ca și când nu m-ați cunoaște. M-am înscris în această competiție fiind ferm convins că finalul va fi câștigător, nu pentru mine personal. Am oferit instituțiilor pe care le-am condus o stabilite, de ce nu aș oferi această stabilitate Primăriei Generale? A mă considera candidat de sacrificiu e o mare greșeală, toate liniile mele comportamentale nu duc spre un candidat așa, o păpușă în mâna a doi oameni” a declarat Cîrstoiu.

Replica a venit de la primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, care spune despre Cătălin Cîrstoiu la Europa Liberă că este un candidat de sacrificiu

„Este candidatul de sacrificiu al alianței, pe care eu îl respect pentru meseria lui. Aceste mega-partide n-au putut să scoată un produs, cum s-a numit însuși în conferința de presă dl. candidat, el a spus că este un «produs». Eu știu că produsele sunt de vânzare”, a spus Popescu Piedone.

Citește și: Povestea tinerei primărițe din Poienile Izei: Colț din Maramureș s-a născut din dragoste pentru portul românesc

Averea medicului Cătălin Cîrstoiu

Cîrstoiu este şi finul lui Traian Băsescu. Managerul Spitalului Universitar deţine o casă în Mogoşoaia, un teren intravilan în Ilfov şi nu mai puţin de 25 de conturi la bănci, în euro, dolari şi lei.

Mai are un apartament în Sectorul 1 de peste 100 de metri pătraţi, dar şi bijuterii în valoare de 150.000 de euro. Cât despre venituri, Cătălin Cîrstoiu are 11 conturi în euro care însumează 406.997 de euro, zece conturi în lei cu 1.571.544 de lei şi patru conturi în dolari cu o valoare totală de 52.530 de dolari. Medicul Cătălin Cîrstoiu încasează, anual, aproape 451.000 de lei de la Spitalul Universitar pentru funcţia de manager.

Sursa foto: Facebook

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora