Căutare

Share this article

La jumătatea lunii februarie se lansa în cinematografe prima comedie românescă, în limba engleză, realizată după cartea devenită best seller „Suge-o, Ramona!”. Filmul poartă alt nume, evident, însă, ce e interesant, la trei săptămâni de la lansare, „Oh, Ramona!” a depășit încasări de 1 milion de dolari în box office.

Când afli astfel de informații, prima întrebare este: „Who did this?”. Este vorba despre Cristina Jacob, regizoarea româncă cunoscută cinefililor pentru semnătura pe care a dat-o filmelor „Selfie”, iar ziarelor de can can pentru relația pe care o are cu Adrian Sârbu.

Lăsând toate bârfele la o parte, Cristina are un mare talent regizoral, iar acest lucru se vede în creațiile sale. Azi am vorbit cu ea despre filmul „Oh, Ramona!”, despre success, despre fenomenul piratării filmelor, dar și despre copilăria ei și primele iubiri.

Cu Selfie și Oh, Ramona! ai spart tiparele filmelor românești. Cum așa?

Uite-așa, cu multă muncă și ceva inspirație. Ăsta e răspunsul simplu, dar îți dai seama că există pregătire, implicare, sute de ore petrecute în spatele camerelor și la montaj, întâlniri, alegeri, decizii. E un întreg proces și nu se întâmplă totul de pe azi pe mâine.

Când și cum ți-a venit ideea de a face din cartea lui Andrei un film?

După ce am auzit că tinerii o citesc, am citit-o și eu. M-am regăsit în poveste și imediat m-am gândit că e bună pentru o ecranizare.

Cum ai facut castingul?

Cum se face. Cauți până găsești. Sigur că e greu să găsești actori profesioniști, care să aibă un fizic de liceu, o disciplină a muncii de adult și experiență actoricească. Cauți și, când nu găsești în tot orașul, cauți mai departe în alt oraș sau în altă tară, cum s-a întamplat pentru “Oh, Ramona”. Am făcut casting-ul în Romania, UK și SUA.

Te-ai umplut de bani cu un film despre Ramona? 🙂

Mi s-ar fi părut firesc să fie așa, după tot efortul depus. Puțină lume știe însă că, pentru ca un film să-și recupereze investiția în România, ar trebui să facă undeva pe la 600.000 de spectatori.

Având în vedere că, pentru a putea fi produs, filmul este finanțat prin împrumut de la CNC, împrumut la bancă și alte câteva finanțări, poți face cred și singură un calcul dacă m-am sau ne-am îmbogățit după acest film, care a facut recordul de peste 1 milion de dolari încasări… Cinematografele iau un procent de peste jumătate din prețul biletelor, statul 11% și restul rămân ca să dăm ce se poate înapoi. E simplă aritmetică.

În schimb, publicul cere calitate, dar mulți (cei care întreabă fără pic de jenă producătorul dacă și unde îl găsesc pe net de furat) nu sunt dispuși să plătească pentru calitate și entertainment nici acei maxim 20 de lei pe un bilet. Ei găsesc normal să plătească atât pentru o șaormă sau o pizza, dar un an de muncă a peste o sută de profesioniști, plus tehnologia și materialele, ar trebui oferite gratis…

Anul acesta ai împlinit 30 de ani. Cum sună bilanțul vieții tale până la vârsta asta?

Daca vrei un bilanț, e relativ simplu: 4 filme de lung-metraj, dintre care 3 cele mai vizionate filme. Dar înca niciun copil.

Mi-e și frică să te întreb ce ai de bifat până la 40 de ani… 🙂

Stabilesc de obicei pe termen scurt. Aici, acum. Nu cred în acea expresie „unde te vezi peste 5 ani”. Mă văd bine dacă astăzi fac bine ceea ce fac. Proiecte în schimb, am deja scrise întotdeauna cel puțin 10. Nu se știe când e vremea unuia dintre ele.

Cum ai ales calea regiei?

Am vrut să urmez studii de film pentru că scriam bine și lucrasem cu camera, fiind reporter de la vârsta de 16 ani jumătate. Le-am luat pe rând și mi-am zis: camera nu, pentru că e grea și eu sunt subțirică; actorie nu, că mă îndrăgostesc repede, dacă mă pup și partenerul pupă bine… Prin eliminare, a rămas regia. 🙂

Mi-a plăcut și asta am facut.

Ce spuneai că te faci când erai mică?

Avocat.

Ce au spus părinții tăi? Te-au susținut sau ți-au recomandat să alegi și tu o meserie mai pragmatică: medic, inginer, contabil, poate?

Au fost complet împotriva mea când au auzit că am dat la regie. Ei visau afaceri internaționale, pentru că demonstrasem că eram bună la așa ceva. Doar că eu am vrut să fac cu totul altceva, ceva ce să-mi placă. Un domeniu în care să descopăr zilnic ceva nou, pentru a fi zilnic mai bună.

Cum a fost drumul tău de la Galați la București?

Greu și neplăcut. Fără „sârmă” la calea ferată, dar pavat din abundență cu gropi.

Care este filmul tău de suflet? (nu dintre ale tale, ci în general). A fost vreun film care, după ce l-ai vazut, ai zis: da, eu trebuie să aleg calea asta?

Nu am decis asta după ce am văzut un film anume. Mai degrabă după ce am lucrat singură cu scrisul, cu imaginile și am descoperit magia crearii unei noi povești. Altfel, ca să-ți răspund cu un titlu, filmul meu de suflet este „True Romance” al lui Tony Scott.

Dar regizorul tău preferat?

David Fincher, pentru Fight Club și Gone Girl. Zemeckis, pentru Forrest Gump. Și mai am.

Apropos de Oh, Ramona!, când te-ai îndrăgostit prima dată? Și cum? Povestește-mi cu amănunte, te rog!

La varsta de 13 ani cu adevărat. Doar că el era cu 4 ani mai mare și a durat foarte puțin. Eram prea mică pentru el. A fost însă cu hormoni pe pereți și cu multe lacrimi. După, a urmat primul iubit, o relație frumoasă de 4 ani.

Cum descrii tu dragostea?

Neliniște si liniște, în același timp. Iubire și ură. Cald și rece. Armonie și haos. E plină de contraste. Și-mi amintește de frumoasa poezie „Contraste” a lui Virgil Carianopol.

Cum arăta Cristina îndragostită în adolescență? Și cum arată acum? (îndragostită, firește :))

La fel. Mă îndrăgostesc ca și atunci, cu același patos. Asta înca nu s-a schimbat. Îi scriu însă ceva mai puține mesaje despre cât îl iubesc și încerc să i-o arăt mai mult când suntem împreună.

Cum ai reusit tu, o regizoare tânără (știu că regizorii duc lupte grele în România ca să găsească finanțare) să scoți Selfie? Dar Oh, Ramona!?

Mi-am luat un soț bogat și n-am cheltuit toți banii din poșetă pe următoarea poșetă?! Poate acesta ar fi un raspuns la care te-ai astepta. Dar, evident, prin același proces prin care și restul regizorilor fac filme. Prin concursul de scenarii. Filmele „Selfie” nu au avut bugete mai mari decât alte filme. Ele au fost finanțate cu ajutorul CNC și ale celorlalți finanțatori care se regăsesc și pe genericele celorlalte filme românești.

Cu cine te identifici mai mult? Cu Ramona sau cu Anemona?

Cu Ramona.

La ce lucrezi acum?

La următorul film, „Origami”, un fantasy movie.

Ce te face fericită?

De multe ori, tot ceea ce mă face și nefericită. Pentru că fericirea e o stare de spirit. E chimie. Uneori mă face totul fericită, alte ori aceleași lucruri mă aruncă în nefericire. Cred că-mi plac la fel de mult ambele stări, esențiale în creație. O permanentă fericire ar fi obositoare și nespus de plicticoasă. Vorba aia românească, „e mai rău fără rău”. Mai plângi, mai râzi, artist te numești…

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO