Căutare

Share this article
Nadia Tătaru este „mama” Radio Itsy Bitsy și a tuturor copiilor, mari și mici, care se bucură și acum, după 14 ani de când mascotele extraterestre au apărut în viețile noastre.

Nadia are doi copii, Maria, de 18 ani, și Teodor, de 15 ani și a început o așezată poveste de dragoste alături de Felix Tătaru, liderul GMP Group. „Ne știam de două luni și jumătate. Am zis da, iar în trei luni eram căsătoriți cu acte. Sunt 23 de ani de atunci.”, povestește ea despre o noapte din Copou.

După ce, în toamna lui 2016, a obținut promulgarea legii care face 1 iunie zi liberă, ocazie în plus pentru un timp de calitate între copii și părinții lor, Radio Itsy Bitsy și echipa Nadiei au organizat cel mai mare festival dedicat copiilor și părinților, 1uniFEST, în parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR), sâmbătă, 1 iunie, între 8.00 dimineața și 8.00 seara.

1uniFEST se dovedește un festival ce crește văzând cu ochii. Cum explici și la ce să ne așteptăm sâmbătă, în Parcul Alexandru Ioan Cuza?

1uniFEST 2018

1uniFEST a apărut după ce 1 iunie a devenit zi liberă.  În primul an când l-am organizat au participat 30.000 de oameni (acestea sunt datele Primăriei), anul trecut au fost 50.000 de oameni, anul acesta vom vedea.

Practic, vom ocupa parcul cu zone de divertisment, interactive în care copiii și părinții lor petrec timp de calitate. Și spun aici de sport (karate, fotbal, baschet, trasee), apoi avem o zonă de lectură și spectacole, în care, din oră în oră copiii vor fi implicați în teatru, trebuie să pomenesc despre zona dedicată părinților cu bebeluși și femeilor însărcinate, de cea dedicată taților, pentru că vrem să îi încurajăm și pe ei să se implice mai mult în activități cu micuții lor, zona creativă, unde avem ateliere de pictură, de ceramică și alte workshop-uri creative, apoi radio-mobilul, un studio mobil care va conecta în timp real ce se întâmplă în parc cu toată țara.

1uniFEST 2018

Vom sta în parc de la 8.00 dimineața la 8.00 seara și, ca să nu trebuiască să plecăm acasă, avem și o zonă de relaxare și food-truck-uri. Ne-am gândit la toate în acest festival dedicat tuturor copiilor și părinților.

Cum a apărut ideea de a face 1 iunie zi liberă și cât de repede s-au ivit și obstacolele?

Ideea de a face 1 iunie zi liberă i-a venit soțului meu, cu vreo 3 ani înainte de a se întâmpla.

În 2005 am creat, împreună cu Felix, Radio Itsy Bitsy pentru că foarte mulți prieteni din jurul nostru, cu copii, ca și noi, aveau această îngrijorare: ce fac micuții noștri câtă vreme suntem la serviciu, ce tip de informații, educație și conținut primesc ei în tot acest timp. Și vorbim aici de vârsta aceea când încă nu mergeau la grădiniță.

1uniFEST

Așa a apărut ideea să creăm acest mediu sănătos, educativ, interactiv, un loc de joacă super pentru copii și un mediu prietenos pentru părinți.

Cu timpul am remarcat însă că timpul părinților petrecut cu copiii începe să scadă în cantitate dar, și mai grav, scade în calitate. Adică stăm împreună, dar suntem, de fapt, alături, fiecare cu un ecran în față sau cu gândurile lui, iar copilul este neglijat.

Și, tot gândindu-ne cum să facem să creștem timpul și calitatea acestuia, am ajuns la ideea unui gând mare, care să atingă toată țara și să fie cu sens.

Parlamentul copiilor Itsy Bitsy

Hai să facem 1 Iunie zi liberă!, un gând măreț, pe care, după ce l-am întors pe toate părțile, am zis: ”eu nu am energie să fac asta.” Așa că am pus ideea deoparte și i-am mai dat timp.

Au trecut anii iar în ianuarie 2015 i-am zis lui Felix: „mai ții minte gândul acela de acum doi ani? Să știi că mă apuc de el!” (râde)

Ce se schimbase? Energia și pofta de a mă dedica acestui proiect erau altele, iar pe de altă parte calitatea timpului părinților petrecut cu copiii era și mai scăzută, iar telefoanele erau și mai prezente în viața noastră.

Parlamentul copiilor Itsy Bitsy

Totul a durat 9 luni, ca la sarcină, din momentul în care mi-am găsit energia și până când a trecut legea.

Am început să caut parteneri, Point Public Affairs a avut un rol esențial pentru că ei ne-au ajutat să ducem la un sfârșit demersurile politice. Cu ei am bătut cărare la palatul Parlamentului, la ANPDCA (Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție), am avut de partea noastră doi parlamentari care să ne susțină demersurile, Claudia Boghicevici și Rozalia Biro, dar am avut și susținerea necondiționată a câtorva influenceri, Andreea Marin, Virgil Ianțu și Tilly Niculae.

Ca să înțelegi cum ne-au ajutat acești influenceri îți dau un exemplu: de câte ori aveam de programată o întâlnire în Parlament spuneam: „când ne primiți, Andreea Marin ar vrea să participe și ea și are timpul foarte limitat!” Iar situația, fără nicio excepție se rezolva imediat.

Scoteam asul din mânecă și reușeam să atingem inimile oamenilor.

Care au fost cele mai neașteptate sau supărătoare obstacole?

Sunt un om destul de echilibrat și realist, deci am puține lucruri care să mă surprindă. Dar a fost un moment de oftică, când legea era cât pe ce să treacă de toate etapele și să fie promulgată, chiar dacă începusem demersurile de foarte puține luni.  Dar a început vacanță parlamentară. (râde). În septembrie însă, imediat ce aleșii au revenit la lucru, au început chiar cu legea noastră.

Când lumea aude de copii, se deschide. Dar la un nivel rațional, iar când trebuie să facă ceva concret, să intre în acțiune, se blochează. Nu am simțit piedici în acest demers dar mă așteptam ca lumea să depună mai multă energie în a susține proiectul.

Nadia, cu Itsy și Bitsy

Cum a fost momentul în care ai primit vestea?

Eliberator. (râde)

Nu aș zice că a fost un moment, pentru că am trecut prin multe alte mici victorii până am ajuns la acest final.

Îți ziceam că am bătut cărare până la Parlament și nu am exagerat cu nimic. Comisii, comitete, de educație, cultură, egalitate de șanse, am avut bătălii câștigate la Camera Deputaților, apoi ne-am mutat la Senat și finalmente a ajuns la Președinte. S-a întâmplat și asta. Apoi a trebuit să fie publicată în Monitorul oficial. S-a întâmplat și asta și atunci am sărbătorit cu adevărat.

M-ai întrebat când m-am bucurat cel mai tare. În paralel cu acest demers am încercat un alt proiect dedicat timpului de calitate cu copiii, a fost derulat împreună cu ANPDCA-ul și atunci am militat pentru ca CNA, Consiliul Național al Audiovizualului, să introducă printre mesajele obligatorii de conștientizare a unei vieți sănătoase unul legat de sănătatea emoțională a copiilor.

Copii de la Scoala Centrala care sustin 1 Iunie zi libera nationala_1

Ne-am zbătut foarte mult și am negociat intens cartonul care spune: „pentru sănătatea emoțională a copilului tău, petrece cât mai mult timp împreună cu el!”. Atunci m-am bucurat cel mai mult. Iar când a fost aprobat și l-am auzit prima dată la radio atunci am fost fericită.

„1 Iunie, zi liberă” este un proiect măreț, dar se petrece o dată în an. Iar noi avem nevoie de un mesaj susținut, în fiecare zi. Faptul că radiourile și televiziunile transmit acest mesaj în mod regulat, înseamnă că am obținut o mare victorie.

Familia Tătaru

Cum ai ales numele radioului?

Când am lansat radioul, Felix conducea GMP Advertising. Și el m-a ajutat să găsim identitatea vizuală. Numele a venit din partea echipei de creație, la fel propunerile personajelor.

Noi voiam să aflăm ce își doresc cei mici, să îi lăsăm pe ei să aleagă. Cât despre părinți, era important ca ei să nu respingă propunerile copiilor. Așa că micuții au avut de ales între animăluțe, copii și alte personaje dar s-au detașat extratereștrii. Sigur, în preferințele părinților, erau pe locul trei, nicidecum în frunte. Dar a contat că părinții nu au respins ideea.

Sinceră să fiu, ca regulă generală în acest radio, țin și cu părinții, dar 60% sunt cu copiii. Pentru că ei mi se par mai autentici, mai proaspeți în gândire. Ce facem noi aici este pentru ei și împlinirea vieții lor, nu pentru a le face părinților hatârul.

Vrem să le oferim copiilor de ce au nevoie să își descopere o pasiune sau să facă o meserie din pasiunea lor, să se bucure.

Nadia Tătaru în primul an de existență a radioului

Cum te-a schimbat Itsy-Bitsy?

Am început radio Itsy-Bitsy într-o stare inconștientă, cu un entuziasm foarte mare. Simțeam că îl pun pe linie și las pe altcineva în locul meu. Dar eram inconștientă, sunt convinsă acum.

Ne-am pregătit vreun an și jumătate înainte de a intra în emisie, am luat licența de la CNA, am cumpărat echipamente, deși nu estimasem costurile și habar nu aveam în ce ne băgăm.

Acum pot să spun cu toată convingerea: dacă ai un vis și chiar îl vezi, lucrurile se aliniază. Noi am avut foarte mulți oameni care ne-au ajutat cu reduceri la echipamente, oameni de la care simțeai mai degrabă că pun suflet decât că sunt mânați de un interes financiar.

Am dat drumul la radio, iar când am auzit cum sună copiii m-a luat o spaimă care se reducea la această afirmație: „am doi copii acasă și nu știu dacă sunt o mamă bună pentru ei. De ce mi-am luat în sarcină toți copiii din București?”

Și am intrat într-o frică teribilă, nu legată de organizare, ci de conținutul pe care urma să îl aducem acestor copii care ne urmăreau cu pasiune. Aveam responsabilitatea mesajelor transmise în eter și a modului în care ajung ele la oameni, ce impact au și cum îi transformă.

Am ajuns să caut cursuri de comunicare și parenting pentru că simțeam că sunt o grămadă de lucruri pe care nu le știam.

Eu sunt născută în anii 70, iar atunci copilul supus ca metodă educativă era firească. A fost mult de prelucrat și transformat la mine câtă vreme am vrut să ies din paradigma: „mama m-a crescut, oricare ar fi fost metodele, și acum sunt mare și sănătoasă, deci voi face și eu la fel!”

Am recunoscut greșelile mamei și mi-am propus să nu le copiez. Dar am văzut că tot ce a făcut ea, a făcut cu gând bun, că așa făceau toți oamenii generației ei pentru că așa credeau că este bine.

M-ai întrebat cum m-a schimbat radioul. Îți spun că am crescut împreună.

Cu toate astea, a venit un moment, prin 2013, când am decis să plec din radio. Ceea ce am și făcut. Era vacanța de vară, copiii erau la bunici și m-am dus pentru câteva săptămâni la niște prieteni din Iași, unde să mă gândesc bine la ce îmi doream.

Simțeam că nu mă pot angaja pentru toată viața în acest proiect. Aveam nevoia de a ști că pot schimba. Atunci mi-am dat seama însă că nu pot să las proiectul.

Acum nu mai caut pe cineva pe care să îl las în locul meu, ci eventual un director executiv, cu care să împart câteva dintre sarcini.

Dar ce s-a schimbat la tine în cele câteva săptămâni?

A fost o muncă interioară care m-a dus la următoarea revelație: trebuie să mai las din controlul absolut al lucrurilor, să predau și colegilor mei din responsabilități și să le cer părerile. Iar din acel moment, lucrurile au început să crească.

Proiectul de 1 iunie m-a ajutat mult la asta pentru că mi-am dat seama atunci că singură opresc creșterea Itsy Bitsy și nu pot să fac singură lucrurile pe care am putea să le facem împreună.

Nadia Tătaru, Foto: Cristina Nichituș Roncea

Și cum ai ajuns la această concluzie?

Printr-o criză de viață, dacă vrei, criza de 40 de ani, fiindcă atât aveam atunci. (râde)

Cum s-a schimbat relația cu copiii tăi?

Copiii mei sunt mari acum, Maria are aproape 18 ani, iar Teodor are 15 ani. Fiica mea a ascultat o perioadă Itsy Bitsy By Night pentru că îi plăcea foarte mult și chiar ne-a alimentat play-listul o vreme.

Când erau mici au ascultat activ, stăteam toți în mașină, în drum spre școală și întram în direct la radio, cu Itsy și cu Bitsy. Noi eram ”echipa buburuzelor” și ne jucam alături de alte familii.

Obiceiul s-a terminat prin clasa a IV-a, când s-au orientat spre altceva: Magic Fm, Rock Fm sau Virgin, iar acum sunt pe playlist-uri.

Eu am avut cu copiii mei aceleași provocări ca orice părinte. Imaginează-ți că Maria, acum vreo trei ani, deci pe la 15 ani, mi-a zis dircet: „mama, te descurci foarte bine cu copiii și cu adulții, dar cu adolescenții nu te pricepi deloc! Ar trebui să iei și tu niște cursuri.”

Mi s-a tăiat respirația.

M-am uitat la ea, m-am uitat la mine și i-am zis: „nu știu, ești primul adolescent din viața mea. Învață-mă!” Atunci mi-a răspuns: „adolescenții, mama, au nevoie de mai multă încredere din partea părinților și mai multă li-ber-ta-te!”. (râde)

Așa am stabilit buget pe săptămână, că are voie să meargă unde își dorește numai să știu unde și când revine, practic am setat o comunicare pe care, după ce am rafinat-o cu Maria, o reluăm acum cu Teodor, care tocmai ce a intrat în adolescență. Și e băiat, și are alte pretenții. E bine! Ce să zic? (râde)

Dacă este ceva ce nu a rupt relația între noi, părinți și copii, a fost faptul că de mici le-am spus că nu îmi plac minciunile, iar dacă fac o prostie să vină să-mi zică. Nu i-am certat niciodată pentru că știam că asta îmi doresc: să aibă încredere și să-mi zică orice. Și-mi place să cred că vom păstra asta mereu.

Spune-mi despre numele lor, cum le-ați ales?

Eram după patru ani de căsătorie și ne tot doream un copil. Și, la un moment dat, Felix a zis că și-ar dori o fată pe care să o cheme Maria. Iar eu i-am răspuns că îmi sună bine.

Așa a rămas numele, chiar dacă Maria nu era nici în burtică. Apoi am rămas însărcinată și s-a întâmplat să fie fată.

La Teodor s-a întâmplat aproape la fel: Maria avea vreo 3 ani și Felix a zis: „nu facem și noi un băiat?” și eu am zis: „ba da!”, iar în două luni eram însărcinată.

La numele Teodor am avut o dezbatere: eu voiam un băiat cu numele Tudor. Felix, avea să-mi spună, se gândise aproape la același lucru, Teodor. A câștigat el cu argumentul suprem: „tu îți imaginezi cum o să sune Tudor Tătaru? Ca un fulger, ca un un tunet! Hai să-i spunem Teodor, să fie mai moale.” Și am fost de acord. (râde)

Nadia și Felix la cununie, în 1996

Cum v-ați cunoscut voi doi?

Ne-am întâlnit în ProTv. El era deja aici, în București, în vreme ce eu eram la Iași. El muncea ca operator, director de imagine și fusese recrutat din TVR imediat ce s-a deschis postul de televiziune din Pache Protopopescu. Eu, la Iași, eram în ultimul an la ASE și nu mă uitam deloc la televizor, nici nu știam că există ProTv-ul.

În aprilie, la câteva luni de la lansarea postului, am venit la București, într-o vacanță de Paști, la niște rude. Aveam o verișoară care lucra în ProTv. În prima sau a doua zi de sărbătoare, m-a luat pe sus, cu ea, în televiziune.

Era producător la Știrile scurte cu Andreea Esca. Trecând noi pe holuri, se întâlnește cu Ilie Șerbănescu, omul care făcea emisiune economică la vremea aceea, iar el îi zice: „hai, Ana, la mine în echipă, că nu am om!” Ea răspunde că nu poate și mă recomandă pe mine.

„Pe mine?”, mă trezesc și eu! El completează, de parcă nu aș fi fost acolo: „de ce s-o iau pe ea?” Și verișoara mea răspunde: „termină acum ASE-ul, este exact ce vă trebuie pentru emisiune”.

Ilie Șerbănescu mă întreabă ceva despre avuția națională, iar eu răspund, fiindcă nu voiam să mă fac de râs. Și el zice: „interesant. Vii de mâine la muncă?”

A doua zi am sunat-o pe mama și am anunțat-o că mai rămân în București, să-mi trimită niște haine. În două săptămâni m-am angajat la ProTv.

Cu cine crezi tu că am lucrat din prima zi? Cu actualul meu soț. Eu eram reporter la emisiunea economică, iar el era cameramanul. Trebuia să luăm niște voxuri de la trecători despre scumpirea pâinii. Nu-ți închipui cum îmi tremura microfonul în mână. Dar am rămas acolo 5 ani.

Munceam într-un ritm infernal, stăteam împreună la ProTv 12 ore din zi, mergeam un pic acasă, mă schimbam și reveneam.

Amuzat este că părinții mei au locuit toată viața lor pe strada Tătarilor. Când au văzut colegii acest detaliu în cv-ul meu i-a bușit pe toți râsul, inclusiv pe Felix. Iar el a zis: „îți dai seama că suntem predestinați”.

Cum te-a cerut de soție?

Eram în același an în care ne-am cunoscut. Era iunie, iar eu trebuia să dau examenul de licență la Iași. Norocul meu a fost că eram studioasă și îmi predasem lucrarea înainte de a veni la București.

Dar tot trebuia să dau examenele. În preajma licenței mi-am luat concediu și am plecat la Iași. După câteva zile, Felix mi-a făcut o surpriză și a venit după mine. După examene, pe la miezul nopții, când nu mai circulau tramvaiele și noi hoinăream pe Copou, Felix mă întreabă: „ai emoții?” Eram cu o gașcă de prieteni și colegi și i-am răspuns un pic sâcâită: „evident că am emoții, că vreau să scap de examene!”. Și el zice:„ Crezi că poți să ai emoții și mai mari?” Mi se părea că pune sare pe rană! Atunci completează: „Vrei să fii soția mea, cu licența luată sau neluată?”. (râde)

Ne știam de două luni și jumătate. Am zis da, iar în trei luni eram căsătoriți cu acte. Sunt 23 de ani de atunci.

Cred că asta ne caracterizează pe amândoi: în momentul în care simțim că ceva e pentru noi, intrăm cu totul dintr-o intuiție, fără prea multă analiză.

Zi-mi de copilul din tine și cum l-ai vindecat?

Nu l-am vindecat. Copilul din mine m-a condus zeci de ani fără să știu că sunt condusă de un copil.  Mi-au trebuit cursurile de parentig, pe care îți povesteam că le-am făcut când am deschis radio-ul, pentru a afla acest detaliu despre mine.

Era un copil cu un mare gol de afectivitate în relația cu părinții. Noi toți avem traume din copilărie. Și cred că atunci când ne pierdem prezența și echilibrul ajungem să fim conduși de acest copil rănit care are diverse scheme: unul urlă și se dă cu fundul de pământ, altul imploră să fie iubit.

Dacă te uiți la multe certuri dintre oamenii mari, în cuplu, la serviciu sau pe stradă, o să vezi niște copii foarte răniți care se ceartă, se bat și își spun răutăți.

Copilul meu interior făcea tuturor pe plac, făcea foarte multe lucruri pentru ceilalți să mă iubească și pe mine cineva. Acum sunt bucuroasă că am adus această relație cu el la nivelul la care este mai bună ca oricând.

 

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO