Cine sunt oamenii care au construit Moara de hârtie, locul desprins parcă din poveşti unde sunt promovate şi susţinute meşteşugurile tradiţionale - LIFE.ro
Mergi la conținut

Acum mai bine de 10 ani, la aproximativ o jumătate de oră distanţă de Bucureşti, începea o poveste nouă, dar care aducea în prim-plan lucruri de odinioară ce riscau să fie pierdute pentru totdeauna. Dana şi Ion Georgescu sunt cei care au deschis la Comana, în Giurgiu, Moara de hârtie, un atelier-muzeu în care poţi cunoaşte şi exersa realizarea manuală de hârtie, legătoria de carte şi tiparul manual. Apoi au pus pe picioare Satul meşteşugurilor, locul în care descoperi meşteşuguri tradiţionale precum ţesutul, împletirea de papură, olăritul, lucrul în lemn. Şi când spun descoperi, spun că vezi şi faci.

Întregul loc este construit astfel încât să te poarte prin vremuri demult apuse, dar să îţi arate cât de actuale şi frumoase pot fi. Moara de hârtie este un proiect ambiţios, dar apărut nu din ambiţia de îmbogăţire, ci din aceea de a nu lăsa lucruri esenţiale să dispară în negura istoriei. Iar faptul că sute, mii de copii au fost acolo şi continuă să îşi dorească să revină arată că era nevoie de un astfel de loc. Am stat de vorbă cu Dana Georgescu despre ce i-a mânat pe ea şi pe soţul ei pe drumul acesta şi despre provocările pe care le-au trăit în toţi aceşti ani. Iar interviul cu ea este la fel ca locul, plin de emoţie şi sensibilitate.

Dana, cum sunteţi acum, după anul acesta de pandemie?

Sincer, în martie – aprilie 2020 ne-am gândit că o să închidem, că s-a sfârşit povestea noastră. Când a auzit fetiţa mea, Elena – care a crescut cu Moara de hârtie şi ştie tot ce s-a întâmplat de la început – efectiv a început să plângă şi să ne spună că nu vrea să închidem, că trebuie să facem ceva. Parcă mi-a rupt inima. Mă gândeam că uite e un copil care ştie tot ce se întâmplă aici şi, sigur, e ataşată şi ne roagă să facem tot ce putem ca să nu se termine totul.

Sunt convinsă că nu e singurul copil care s-a gândit la asta.

Aşa e, copiii tot timpul au perceput într-un fel special ce se întâmplă aici. Am avut tot felul de experienţe cu copii care ne-au încredinţat că ceea ce facem noi merită, oricât de greu ar fi.

Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor

Am și eu una lipită de ușă, care confirmă și tot întreabă când mai mergem la voi.

Exact! Aşa tare m-am bucurat când am văzut că aţi fost la noi pentru că în felul ăsta ştii despre ce este vorba. De multe ori trebuie să povestesc nişte lucruri care într-un fel sunt de nepovestit.

Sunt convinsă pentru că la voi se simt foarte multe lucruri, se simt în timp ce le trăieşti.

Noi asta şi încercăm, să îi apropiem pe copii de meşteşuguri şi de trecut, dar într-o manieră cât mai atractivă, pe înţelesul lor, celor de acum că dacă ne apucăm să le ţinem prelegeri, i-am pierdut. Tu ştii bine, că ai copil.

Aşa e! Şi dacă tot vorbeam de copii, că ei sunt mereu curioşi, am şi eu o curiozitate. Ce-aţi căutat voi, 2 orăşeni, să mergeţi la Comana şi să faceţi ateliere cu meşteşuguri?

Cred că ne era şi numele predestinat că Georgescu vine de la pământ, ţăran care iubeşte satul românesc. Glumesc! Astea sunt legături pe care le-am făcut noi ulterior cu Giurgiu, oraşul sau judeţul Sfântului Gheorghe.

Să ştii că ne-am întrebat şi noi lucrul ăsta şi pot să zic că am ajuns aici din senin. N-aveam nicio legătură cu Comana, nici rude, nici prieteni. Auzisem de Mănăstirea Comana acum 11 ani, când începusem să căutăm un loc pentru Moara de hârtie, dar nu fusesem aici niciodată. Şi exact cum ai spus tu mai devreme, că se simt lucrurile, cred că aşa am simţit şi noi când am venit aici. Eu şi acum, când intru în Comana, pe podul acela înainte de mănăstire şi văd mănăstirea profilată, delta, satul, simt cum îmi bate inima mai tare şi efectiv mă emoţionez. Aşa mi-am dat seama că ăsta-i locul nostru.

Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor

De unde a pornit totul?

Soţul meu a fost la un curs de legătorie de carte, la Fundaţia Calea Victoriei. Căuta să se deconecteze după munca de la birou.

Bine, dar de ce legătorie de carte?

El căuta, de fapt, un curs de colaj. Nu a găsit, dar l-a găsit pe acesta de legătorie de carte, cu Dinu Bodiciu – un tip foarte talentat, un artist. Pe Ionuţ l-au fascinat şi Dinu şi cursul, iar lui, când îi place ceva începe să cerceteze. A început să caute informaţii despre legătoria de carte, despre cum se tipăreau cărţile pe vremuri, cum se făcea hârtia şi a venit şi mi-a povestit. Noi nu suntem deloc îndemânatici, dar apreciem foarte mult meşteşugurile şi mai ales oamenii care se pricep la ele.

Dana şi Ion Georgescu, fondatorii Morii de hârtie

Apoi a descoperit un curs de hârtie de mână, la Muzeul Ţăranului Român şi m-a luat şi pe mine. Ne-a plăcut foarte mult tot procesul şi imediat după am mers la Câmpulung Muscel, unde locuia mama lui şi am făcut noi. Când ne-am dus la muzeu, să le arătăm, cel cu care făcusem cursul a rămas foarte uimit, ne-a zis că am fost primii care am făcut asta. Atât de mult ne-a plăcut.

Asta se întâmpla în vara lui 2009 şi ne-am dat seama că astea sunt nişte lucruri aproape pierdute şi că dacă cineva nu se apucă să le readucă în prezent, să le protejeze cumva, ele se vor pierde. Şi sunt nişte experienţe care chiar te bucură, care te construiesc pe interior, te ajută să te şi relaxezi.

Şi aşa a început povestea. Ne-am dorit să construim un loc pentru oameni ca noi, care vor să practice şi alte activităţi decât statul în faţa calculatorului, muncind. Pentru că noi aşa am pornit, nu ne-am gândit că ar fi atât de interesant pentru copii. Mie-mi place foarte mult ce zicea Brâncuşi, că viaţa mea a fost un lung şir de minuni. Eu aşa consider că ni s-a întâmplat nouă.

În 2010, când am venit aici, nu era nimic. Era un loc cu o vie părăginită. Lângă era un lan de porumb. Şi uite, iei o baghetă magică şi apare Moara de hârtie, apoi atelierele de hârtie, atelierul de ţesut, de papură şi aşa mai departe.

Dana şi Ion Georgescu, împreună cu fiica lor, la începuturile Morii de hârtie

Faci să pară simplu, dar n-a fost deloc aşa.

Am glumit, îţi dai seama. Dar într-un fel e cam ca într-o poveste, numai că e una adevărată. Îmi vine în minte ce ne-a scris doamna Ioana Nicolaie, soţia domnului Cărtărescu, atunci când ne-a vizitat prima dată – prin 2012, era doar Atelierul-muzeu – că îi place foarte mult ce a găsit aici, un loc construit din nimic şi din amintire. Chiar a fost nimic la început şi a fost amintirea că aceste lucruri au existat la un moment dat în diverse alte locuri şi noi le-am adus pe toate aici şi am creat ceea ce numim acum Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.

Toate echipamentele acelea istorice pe care le-ai văzut în atelierul-muzeu – pe mine mă impresionează numai când mă gândesc câte zeci şi sute de oameni au lucrat cu ele zi de zi, câte cărţi s-au făcut folosindu-le. Nu era păcat să ajungă la fier vechi, să nu mai existe, să nu se mai ştie nimic despre ele? Gândeşte-te că ce avem noi acolo e 0,01% din ce a existat. Restul a ajuns la fier vechi şi nimeni nu s-a gândit să facă un mare muzeu al tiparului, al istoriei cărţii de la noi. Iar soţul meu e într-adevăr un salvator pentru că el a fost nu numai cu ideea, dar şi cu curajul şi energia.

Chiar mă gândeam că nu ştiu cum de v-aţi înhămat la aşa ceva.

Nici eu. (n.r.: râde) Ideea e că noi niciodată nu am pus pe hârtie şi nu am stat să ne gândim cât ne costă, ce profit am avea. Am luat totul cum a venit şi am zis că o să ne descurcăm. Dacă vin către noi, nu putem să spunem nu.

La un moment dat, pe la începuturile noastre, găsise nişte echipamente şi nu aveam bani să le cumpărăm. Noi nu am avut bani pentru aşa ceva. Noi aveam nişte salarii normale şi nici vreo moştenire n-am avut. Şi îi părea atât de rău că acele echipamente erau în ploaie şi urmau să ajungă la fier vechi.

Noi nu suntem nici genul de oameni care să cerem bani, am încercat să ne descurcăm mereu prin munca noastră şi a oamenilor, să gândim tot felul de obiecte care s-ar vinde, ateliere interesante. Oamenii, să vină şi să plătească pentru ceea ce le oferim noi.

Până la urmă le-am salvat. Şi aşa am făcut mereu, am luat lucrurile pas cu pas şi am zis că o să ne descurcăm noi cumva. Şi ne-am descurcat până la urmă, am ajuns în 2021.

Şi Satul meşteşugurilor cum a apărut?

Ne-am dorit să fie un loc care să le cuprindă pe toate, dar bineînţeles că nu le-am putut face pe toate de la început. Şi am suferit mult pentru că noi suntem nişte oameni perfecţionişti şi când vin vizitatorii pe la noi ne dorim să le oferim tot ce vor ei, tot ce au nevoie ca să se simtă aici chiar ca într-un colţ de rai. Doar din credite şi din munca pe care o depuneam noi aici nu am avut cum să facem asta.

Aşa că am încercat să scriem proiecte şi să primim finanţări. A fost de luptat cu noi înşine şi de exersat răbdarea. Am învăţat lecţia răbdării şi aceea de a accepta că e un loc care se va dezvolta încet, încet, iar oamenii care vor veni aici vor înţelege că noi nu suntem un muzeu de stat care să avem un buget pentru dezvoltare, salarii şi aşa mai departe. Suntem efectiv o iniţiativă pornită de la firul ierbii, de la o idee care s-a concretizat şi se dezvoltă în timp.

Apropo de Satul meşteşugurilor, am construit Moara şi am fost surprinşi de interesul copiilor şi profesorilor. Atunci ne-am dat seama că acesta  poate fi un loc şi pentru ei. Atunci am început să ţinem primele ateliere şi mi-am dat seama cu adevărat cât de mult iubesc eu copiii. Mi-aş dori aşa, numai bine pentru ei şi să le ofer totul pentru ca ei să se descopere pe ei înşişi şi să facă în viaţă ceea ce sunt ei buni să facă, să-şi îndeplinească menirea.

Copiii care veneau la noi ne spuneau că şi-ar dori să mai stea, să mai facă şi alte lucruri. Şi ne-am gândit să continuăm povestea cu ateliere de meşteşuguri tradiţionale româneşti. Noi visam să fie un loc mai complex, dar în timp. Însă nu ştiu cum s-a întâmplat că am reuşit să construim Satul meşteşugurilor destul de repede. Au trecut 10 ani, dar sunt multe lucruri care există aici, după 10 ani. Unele au venit chiar mai repede decât eram noi pregătiţi.

Am scris proiectul cu Satul meşteşugurilor în care am trecut ateliere de meşteşuguri şi o bucătărie pentru că ne doream ca omul care vine aici să aibă o experienţă completă. Nici până acum nu avem bucătăria, dar o s-o avem anul acesta. Am câştigat proiectul ăsta, am câştigat o finanţare care ne-a ajutat să mai cumpărăm o bucăţică de pământ lângă Moară, să construim din temelie ateliere de meşteşuguri şi să le dotăm cu echipamente. Efectiv, o completare a meşteşugurilor de cărți cu meşteşugurile satului nostru tradiţional românesc.

Atelierul de fabricare a hârtiei

A fost o aventură, dar în 9 luni am reuşit să construim acele ateliere. Să nu zici tu că n-am trăit minuni! A fost o iarnă foarte călduroasă în 2015 spre 2016, astfel încât şi pe timpul iernii am reuşit să lucrăm. Am lucrat la foc continuu pentru că noi am avut un proiect foarte bine delimitat în timp şi trebuia ca în aprilie să-l finalizăm.

Şi să câştigăm proiectul a fost o minune pentru că noi eram o asociaţie foarte mică. Nu lucrasem cu cine ştie ce bugete, nu aveam foarte mare experienţă, dar am scris un proiect care a fost câștigător. Finanţarea a fost de la Guvernul Norvegiei şi soţul meu a fost invitat la o conferinţă, să afle despre cum se implementează astfel de proiecte. El s-a mirat de invitaţie, pentru că nu fusesem anunțați că am câştigat. Şi în pauza de le evenimentul respectiv a văzut la cineva o listă pe care erau trecute numele unor asociaţii care au câştigat proiecte. I s-a părut că a văzut scris Asociaţia Moara de hârtie. I-a cerut domnului să se uite şi pe ultimul rând chiar era trecut numele asociaţiei. Nu-i venea să creadă. Mi-a trimis mesaj atunci: „Să ştii că am câştigat. De-asta ne-au invitat.”

Ne-am bucurat foarte mult, dar când ne gândeam ce înseamnă să construieşti de la 0 atâtea ateliere, oameni care trebuiau angajaţi, responsabilităţi – cu ce plăteşti salariile pentru că noi nu aveam asigurate salariile din proiect. Cu un ochi râdeam, cu altul plângeam. Ei ne dădeau banii pentru construcţie, dar noi trebuia să dovedim că putem să ne ocupăm de promovarea meşteşugurilor. Asta şi scrisesem în proiect, că o să combinăm partea de vizitare şi ateliere cu partea de producţie de mici obiecte.

A fost o întreagă aventură! Cine ştia la noi în zonă să mai practice meşteşugurile? Dar ştii cum e, important e să vrei să faci lucruri, să te arunci şi plasa va apărea. În 2016 au venit finanţatorii, au văzut că am reuşit să construim, că sunt funcţionale, am început să găsim şi oameni.

Şi aţi şi găsit oameni foarte potriviţi. Cum aţi reuşit?

Eu cred că fiecare loc atrage oamenii lui, de la angajaţi până la vizitatori. Aici au venit oameni care chiar au apreciat şi au rezonat cu ceea ce facem noi. Şi unii dintre ei au venit ei la noi, să întrebe dacă avem vreun loc liber. Geanina, de exemplu, care este la atelierul de ţesut, avea atunci 3 copii, făcea naveta în Bucureşti şi şi-ar fi dorit să lucreze mai aproape de casă, într-un proiect de genul acesta. Ea e unul dintre oamenii care şi-a descoperit menirea aici. Este un om care a avut muncă de birou, dar care atunci când a intrat în războiul de ţesut nu a mai ieşit de acolo. Ştii cât e de pricepută? Şi nu doar la lucru, ci ştie şi să prezinte, să-i captiveze pe copii pentru că ea lucrează cu plăcere. Eu nu cred că avem nevoie de şcoli înalte ca să avem succes în genul acesta de activitate, ci trebuie să avem iubire pentru ceea ce facem, să ne placă activitatea şi apoi e simplu să o transmitem şi celorlalţi.

Mulţi dintre cei care sunt aici, cu noi, au fost oameni care înainte au făcut cu totul altceva sau nu au făcut nimic. Avem tinere care sunt la primul job. Una dintre fetele cu care lucrăm este una dintre prietenele fetiţei mele. Când am ajuns la Comana, din dorinţa de a mă implica în comunitate şi de a petrece timp cu copiii, de a le povesti şi a-i ajuta în dezvoltarea lor personală, organizam seri de lectură, seri în care cântam şi făceam diverse activităţi. Adunam copiii care locuiau pe strada noastră şi petreceam timp de calitate împreună. Eu mereu le ziceam că atunci când vor creşte mă bazez pe ei să vină la Moara de hârtie şi să ducă mai departe locul acesta.

Una dintre fetiţe, care era şi cea mai mare, a terminat liceul acum şi a venit astă-vară, când noi eram în pandemie şi aveam majoritatea oamenilor în şomaj tehnic, să-mi spună că vrea să se angajeze la Moara de hârtie. E, cum să-i spun eu acestei fetiţe că nu pot? Am vorbit cu soţul meu şi a spus şi el că o luăm pe Gabi. Dacă ea îşi doreşte, o luăm orice ar fi pentru că este foarte greu să găseşti tineri care să-şi dorească să lucreze în aceste domenii care nu-s foarte bine plătite, în plus, şi cel mai important, visul de acum 10 ani începea să se împlinească, copiii de odinioară duc mai departe povestea Morii

Chiar, voi cum aţi făcut anul trecut?

Am redeschis la 1 iunie, doar sâmbăta şi duminica, pentru că ne-am gândit că vor mai veni oameni, dar activităţile pe care le-am oferit au fost aşa, la minim, ce puteam face cu câţiva oameni, prin rotaţie, că trebuia să ai cu ce să-i plăteşti dacă-i chemai.

E foarte greu în condiţiile în care nu ai o finanţare constantă, nu ştii de la o lună la alta dacă o să ai bani de salarii. Tocmai de aceea încercăm tot felul de lucruri, scriem tot felul de proiecte. Avem şi chestia asta cu să nu cerem bani, deşi până la urmă cerem bani pentru o cauză bună şi am făcut şi asta.

Dar crowdfunding-ul nu mai este chiar o chestie SF.

Tu ai dreptate, dar tu ştii despre ce e vorba. Mulţi au crezut că sunt pur şi simplu donaţii. La crowfunding îţi iei ceea ce vrei tu să-ţi iei, nu dai degeaba până la urmă. Nici n-am avut timp să promovăm ce facem noi aici. Având un buget limitat, ne concentrăm pe tot ce avem de făcut şi ne rămâne prea puţin timp pentru ideile care ne-ar putea ajuta în acest sens. Plus, de când cu pandemia, a trebuit să regândim tot.

Şi ce aţi făcut ca să vă adaptaţi la perioada asta?

Încercăm să ne concentrăm pe atelierele online şi, în perioada aceasta, pe mărţişoare şi cărţişoare. De Crăciun am lucrat la obiecte pentru sărbători, carneţele şi aşa mai departe. Am lucrat pentru crowdfunding pentru că au fost foarte multe recompense pe care a trebuit să le pregătim.

Astă-vară, când ne gândeam că dacă nu ne vine vreo idee genială, o să fim nevoiţi să închidem, a apărut posibilitatea să scriem un proiect pentru Departamentul pentru Românii de pretutindeni, din cadrul Secretariatului General al Guvernului, legat de atelierele online pe care iniţial le-am refuzat. La noi era ideea să vină omul, să atingă obiectele respective, să fie în contact cu ele, să simtă atmosfera şi ni se părea că nu avem cum să oferim aceeași experiență în mediul online.

Până la urmă am zis să alegem din lista noastră de ateliere, că avem multe, câteva pe care chiar am putea să le facem aşa, măcar să testăm. Am scris proiectul, dar nu ne-am aşteptat să îl câştigăm. L-am câştigat însă.

Echipa Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor

Parcă am un deja-vu!

Exact! (n.r.: râde) Şi acum ne-am apucat să construim războaie de ţesut în miniatură. Noi aveam, dar erau foarte complexe şi trebuia să acorzi multă atenţie şi răbdare ca să poţi să pregăteşti un asemenea război. Nu erau deloc potrivite pentru online. Şi am făcut unul nou, inspirat din cel tradiţional şi din cel cu care lucram deja, dar mult mai simplu şi a funcţionat foarte bine.

Am lucrat cu copii ai românilor din Belgia, Olanda, Grecia, Italia, nişte oameni aşa de ataşaţi de ţară. Mă gândesc că atunci când eşti plecat mai mult simţi dorul. Au fost atât de încântaţi şi am simţit că dragostea şi dragul de meşteşuguri se pot transmite şi printr-un ecran, iar emoţia ajunge acolo unde trebuie să ajungă.

Acum, dacă tot v-aţi convins că funcţionează şi atelierele online, ce aveţi de gând pentru anul acesta?

Acum ne concentrăm atenţia pe mărțişoare şi cărţişoare pentru începutul primăverii. Bine, înainte de asta ne luptăm să facem oamenii să înţeleagă că nu e un proiect în care sunt doar eu și soțul meu, nu e o afacere clasică, este o afacere socială. Noi luptăm pentru 12-13 oameni care trebuie să-şi primească salariile la sfârşitul lunii şi ei chiar fac lucruri deosebite. Avem anul ăsta mărţişoare din ceramică, cu cuvinte pozitive: iubire, bucurie, armonie, inimi, mărţişoare cu broderie. Avem cărţişoarele – o invenţie de acum 5 ani – cărţi în miniatură cu versuri ale poeţilor români. Eu sunt o mare iubitoare de poezie şi consider că trebuie să scoatem lucrurile frumoase de sub praful uitării. Aşa cum facem cu meşteşugurile, încercăm să scoatem la suprafaţă şi poeţi care nu sunt neapărat cunoscuţi. Mie îmi place să spun că este un mărţişor care se poartă în dreptul inimii pentru că e un mesager al iubirii pentru literatură şi poezie.

Dana Georgescu la Moara de hârtie – Satul meşteşugurilor

Şi mai avem atelierele online. După succesul pe care l-am avut cu cele pentru copiii români din străinătate, ne-au scris foarte mulţi părinţi din România că ar vrea să participe cu copiii la atelierele noastre online. Cum anul trecut am fost foarte prinşi cu crowdfunding-ul, n-am apucat până acum să facem prezentările pentru ele şi am tot amânat lucrul acesta. Acum le vom trimite seturi de lucru cu absolut tot ce este nevoie, fie că vorbim de ţesut, cusături sau ceramică, de la pensulă, acuarele, vasul pentru pictat sau aţele pentru cusut. Chiar dacă intrăm online, tu tot cu mâinile lucrezi, tot cu materia şi sufletul te conectezi. Suntem noi în faţa ecranelor, dar experienţa este tot una practică.

Vrem să deschidem şi bucătăria socială. Noi ne-am dorit mereu să avem un loc în care vizitatorii să poată să mănânce, dar n-am avut nici resurse financiare să-l facem şi nici timp. Printr-un alt proiect câștigat anul trecut, vom construi un cort mai solid în care vom putea organiza şi evenimente, zile de naştere, vom putea dota şi bucătăria pentru că ce am strâns noi prin crowdfunding nu ajungea ca să dotăm aşa cum trebuie o bucătărie şi pentru plata salariilor. Suma aceea ne-a ajutat să începem.

Am început să testăm, ducem de mâncare oamenilor din comunitate. De când am venit aici am vrut să ajutăm comunitatea aşa cum putem: prin educaţie, prin lucrul gratuit cu copiii de la şcoală, prin asigurarea salariilor pentru oamenii din comunitate. Dar ne-am dorit mult să ajutăm şi în felul acesta, cu mâncare, iar anul acesta o să ne putem ocupa și de acest lucru.

Ne dorim şi ca anul acesta să vină alături de noi cât mai mulți oameni de bine care să susțină proiectele noastre şi comunitatea, atât prin cumpărarea produselor noastre, prin donații, cât şi prin implicarea în activitățile noastre de voluntariat. Copiilor care iubesc Moara de hârtie le pregătim activități care să le dezvolte nu numai abilitățile manuale, dar şi abilitățile de prezentare, astfel încât să fie implicați şi în a-i ghida pe vizitatori în povestea și poveștile din Ansamblul Moara de hârtie – Satul meșteșugurilor.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora