Cofeina creşte atenţia, concentrarea şi reduce oboseala creierului - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ne place cafeaua, o bem cu încântare (fireşte, cei mai mulţi dintre noi, cărora doctorul nu le-a interzis consumul, din motive medicale). Ei bine, cele mai noi studii legate de consumul de cafea arată că aceasta influenţează în bine activitatea creierului, că nu dă dependenţă şi că ridică nivelul de concentare şi atenţie. Mai exact Institutul pentru Informaţii Ştiinţifice despre Cafea (Institute for Scientific Information on Coffee – ISIC) a lansat de curând un clip animat care explică ştiinţa din spatele efectelor cafelei asupra creierului. Acesta explorează rolul pe care cafeina îl poate juca în ceea ce priveşte starea de alertă şi performanţa, analizând însă şi sensibilitatea individuală şi nivelurile recomandate de consum.

Informarea consumatorilor români cu privire la cele mai noi studii legate de efectele benefice ale consumului moderat de cafea şi a produselor din cafea rămâne şi în acest an unul dintre obiectivele Asociaţiei Române a Cafelei”, a declarat Marius Meleşteu, Preşedinte Asociaţia Română a Cafelei (ARC).

Cafeina este considerată a fi componenta principală a cafelei care are efecte asupra funcţionării creierului. Studii cuprinzătoare au demonstrat efectele benefice ale cafeinei în alimentaţie, aceasta îmbunătăţind atenţia, starea de alertă şi performanţa fizică.. Potrivit Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (European Food Safety Authoriy – EFSA) o porţie de 75mg de cafeină ajută la creşterea atenţiei şi stării de alertă. Deşi conţinutul de cafeină diferă în funcţie de metoda de procesare şi preparare, o ceaşcă obişnuită de cafea asigură 75-100mg de cafeină. Aceasta este absorbită în fluxul sanguin şi transportată în tot corpul până la creier. Acolo se află adenozina care acţionează ca depresor al sistemului nervos central şi ajută la apariţia stării de oboseală. Datorită unei structuri similare, cafeina se poate fixa de receptorii adenozinei, blocând acţiunea acesteia, activând starea de alertă. Studiile arată că starea de alertă poate fi îmbunătăţită de consumul moderat de cafea şi cafeină în situaţiile care solicită concentrare susţinută, cum ar fi condusul pe distanţe lungi şi pe timp de noapte, iar persoanele care lucrează în ture sau suferă din cauza diferenţei de fus orar îşi pot îmbunătăţi astfel eficient performanţa. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) consideră că un consum de cafeină din toate sursele de până la 400 mg pe zi (echivalentul a până la 5 ceşti de cafea) şi doze unice de 200 mg nu ridică probleme în ceea ce priveşte siguranţa adulţilor din populaţia generală. Femeilor însărcinate şi celor care alăptează li se recomandă să nu consume mai mult de 200mg de cafeină pe zi (2-3 ceşti de cafea).

 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora