Într-o lume în continuă transformare, unde realitatea se recompune din fragmente, Collage Festival 2025 revine între 24 și 26 octombrie, la Green Hours, cu a treia ediție dedicată experimentului și explorării artistice. Tema din acest an, „The New 20’s”, propune o reflecție poetică asupra prezentului – un deceniu al fragmentării, dar și al reconectării. Festivalul transformă arta colajului într-un limbaj viu, care combină imagini, sunete, cuvinte și gesturi pentru a crea sensuri noi, iar publicul este invitat să devină parte activă a unei experiențe imersive. Pe parcursul celor trei zile, participanții vor descoperi un univers în care colajul se extinde din spațiul vizual spre cel sonor, digital și performativ, punând în discuție ceea ce păstrăm, lăsăm în urmă și reinventăm în arta contemporană.
Expoziția centrală reunește peste 80 de artiști români și internaționali, care explorează diverse tipuri de colaj, fiecare cu limbajul și emoția sa. Colajul este una dintre cele mai libere și expresive forme de artă contemporană. Prin combinarea materialelor, texturilor și imaginilor, artiștii creează povești noi, neașteptate, care reflectă atât lumea din jur, cât și universul interior al fiecăruia.

Colajul textil combină bucăți de materiale, dantele, broderii sau fibre naturale pentru a crea compoziții vizuale și tactile. Este o artă care unește meșteșugul tradițional cu viziunea contemporană. Cătălin Gabriel Angelescu (https://www.instagram.com/catalin.tessellate) explorează prin fragmente de țesături vintage și elemente de modă contemporană.
Colajul-obiect (sau colaj tridimensional / asamblaj) depășește planul bidimensional. Artistul combină obiecte reale – de la piese metalice la jucării vechi sau resturi industriale – pentru a crea sculpturi sau instalații care spun povești despre consum, memorie sau transformare.
Daniel Loagăr (https://www.instagram.com/danielloagar) și Teodora Grindei (https://www.instagram.com/teodora.grindei) reinterpretează obiecte din viața urbană în compoziții care vorbesc despre trecerea timpului.
Collage Festival 2025: în era digitală, colajul capătă o nouă formă prin imaginea în mișcare
Colajul video. Artiștii folosesc fragmente de film, sunete, animații sau înregistrări personale pentru a construi o narațiune vizuală complexă.
Andrei Stan (https://www.instagram.com/filters.of.perception) creează colaje video în care amestecă imagini de arhivă și filmări actuale, într-un dialog între trecut și prezent.
Colajul foto / digital este unul dintre cele mai populare tipuri de colaj contemporan, care combină fotografie, grafică și elemente digitale. Este des întâlnit în arta vizuală, dar și în publicitate, design sau social media art. Ada Moisă (https://www.instagram.com/dada.collage) experimentează cu fotografii analogice și suprapuneri digitale pentru a explora tema identității fluide.

Collage Festival 2025, un caleidoscop de imagini, sunete și mișcare
Programul festivalului mai include concerte de jazz, muzică electronică și ritmuri internaționale, cu artiști precum Iordache – Sorin Romanescu – Tavi Scurtu, Balașa Percussion & Maxim Belciug, Cătălin Lungu și Barbarossa Samba Group. În zona de performance, festivalul aduce spectacole experimentale și interactive, cum sunt Unity de Oana Iordăchescu, Tura de noapte de Vlad Benescu și Alexandra Mihaela Dancs și Jurnal de Singurătate, un one man show cu Laurențiu Stan, alături de intervențiile live ale colectivelor Ortaku și Bucharest Collage Collective, unde publicul poate urmări procesul creativ în timp real.
Pe lângă spectacole, festivalul propune discuții și ateliere care pun în valoare colajul ca formă de artă. Dan Popescu și Magda Dragu vor vorbi despre impactul colajului și despre artistul Ion Bârlădeanu, iar atelierele oferă ocazia de a experimenta colajul pentru publicul de toate vârstele. Punctul central este expoziția multimedia, cu peste 80 de artiști români și internaționali, și proiectul special „Sun(t) bine, mersi!” al colectivului #RaColaj, care transformă colajele în muzică, dans și mișcare, oferind o experiență artistică completă și captivantă.

Prin această ediție, Collage Festival devine un caleidoscop de imagini, sunete și mișcare, unde teatrul devine vizual, muzica devine materie plastică, iar publicul experimentează bucuria libertății și a combinării fragmentelor într-o formă coerentă, surprinzătoare și mereu vie.
Un editorial scris de Ruxandra Niculae și Anca Spiridon