fbpx

Căutare

Share this article

Daniel Loagăr spune că pentru el „arta înseamnă intenție și emoție care trebuie să fie dublate de curaj, muncă, experiment”. Cât despre inspirație, procesul este unul complex, artistul spunându-ne că „uneori pornesc de la o poezie a lui Nichita Stănescu și ajung la fizica cuantică. Alteori încep cu Picasso și descopăr epoca neolitică din Europa”. Dar care este rolul artei în viziunea lui? Cum arată mediul artistic din România, atât în comparație cu estul Europei, cât și cu marile centre din lume? Și cum poți ajunge la noi să trăiești exclusiv din artă? Toate răspunsurile, în câteva minute de lectură:

Daniel Loagăr, ești co-fondator Celula de artă, poveștește-ne puțin despre această inițiativă… 

Celula de artă, o galerie de artă neconvențională, a fost inițiată în 2017 de membrii hub-ului cultural Carol 53 și a pornit din dorința de a promova mesajul artistic direct și de a crea în acest fel o punte între obiectul de artă și privitor. Un proiect independent, Celula de artă aduce în fața publicului lucrări de artă din numeroase arii tematice, incluzând fotografie, pictură, performance sau colaj.

Echipa Celulei este formată din Lucian Sandu Milea, partener și inițiator, Anca Spiridon, PR cultural, Bogdan Baractaru, foto-video și graphic design, Cristina Elena Florea, social media, Cora Manole, editor și cu mine, planificare și organizare.

Daniel Loagăr
Cine este artistul Daniel Loagăr

Cum Celula este propriu-zis o vitrină situată pe Bulevardul Carol, chiar lângă intrarea în curtea Casei Carol, este prezentată ca o alternativă a spațiului clasic de expunere care, de această dată, se adresează oricărui trecător, lucrarea de artă fiind accesibilă non-stop. Primul eveniment pe care l-a găzduit Celula de Arta a fost o expoziție Wood Be Nice, care a avut loc în octombrie 2017, cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor.

Daniel Loagăr: „Mereu m-am simțit acasă în România, atât ca cetățean, cât și ca artist. Aici, avem o piață artistică emergentă, în curs de maturizare. Mi-am dorit să pun umărul la această (r)evoluție, să fac parte din ea”

Luna trecută, la Celula de artă am putut vedea o expoziție, un studiu asupra biodiversității adus de Alex Petcu. Povestește-ne puțin despre ea…

Între 17 și 30 noiembrie l-am avut invitat pe Alex Petcu, artist tatuator și pictor, al cărui proiect constă într-o serie de picturi ce își propun să atragă atenția asupra pierderii progresive a biodiversității, ca rezultat al unui ritm de viață cel puțin haotic. 

Și luna aceasta ce găsim la Celula de artă?

Spațiul stradal al galeriei neconvenționale Celula de Artă va fi populat până la final de an cu lucrări ce surprind stări foarte intime și, în același timp, comune tuturor, cu care trecătorii pot interacționa direct și fără intermedieri: colajul eclectic Missing you in A minor al lui Jimmy Beans, o explorare creativă a artistului Andrei Cornea și lucrarea Rămasă în aer II a artistei vizuale Ana Popa.

Pe lângă Celula de artă, ești parte și din Wood Be Nice și NeoNlitic. Povestește-ne puțin și despre aceste două proiecte…

Wood Be Nice este atelierul de creație pe care l-am fondat împreună cu Andrei Cornea, în 2010. După cum sugerează și titlul, lemnul este materia primă predilectă pentru realizarea lucrărilor noastre care tind să fie fotografii pe lemn, colaje de obiecte, sculpturi, instalații, basoreliefuri, precum și picturi și colaje clasice. Pentru a putea supraviețui, ne implicăm și în proiecte comerciale care presupun realizarea de scenografii pentru festivaluri sau teatre, mobilier personalizat, trofee, instalații luminoase, baruri și elemente de butaforie. Atelierul Wood Be Nice a fost autorul unor proiecte precum „Killed by the Sound”, „Lecția de anatomie”, „Suntem fluturi”, „Goliciunea e circulară”, „Radios” și „NeoNlitic”, participând, de asemenea, la nașterea galeriei Celulei de Artă. 

Daniel Loagăr
Daniel Loagăr și Andrei Cornea, oamenii din spatele proiectului Wood Be Nice

Iar NeoNlitic este un proiect artistic colaborativ gândit și organizat de atelierul Wood Be Nice. Proiectul are în centru arta epocii neolitice, așa cum s-a manifestat în diverse regiuni din spațiul european. Ediția-pilot s-a desfășurat în 2018, cu participarea a 13 artiști români, a unui artist ucrainean și a unui artist din SUA. NeoNlitic 1.0 s-a inspirat din culturile Hamangia și Cucuteni și a fost expus în 2018 la Institutul Cultural Roman din București și la hub-ul cultural Visssual din Brașov și la Galeria Subterană din Timișoara și la Muzeul Județean Buzău în 2019.

Citește și: Ionela Mihuleac, singura artistă româncă ce promovează în lumea întreagă cultura Cucuteni. Povestea mâinilor dibace ce rescriu istoria unui loc plin de cultură și tradiții, dar și a femeii care a lăsat totul din pasiune pentru artă

A fost urmat de NeoNlitic 2.0, în 2020, în cadrul căruia au fost cooptați 16 artiști din România, Bulgaria și Ucraina. Această ediție s-a inspirat din cultura Tripolie, versiunea ucraineană a esteticii Cucuteni, și dintr-o fază târzie a culturii Hamangia, manifestată pe teritoriile României și Bulgariei de azi. Proiectul a fost finalizat cu trei expoziții organizate în 2020 la Muzeul de Arheologie din Varna, Bulgaria, la Centrul Cultural Vernisage din Cernăuți, Ucraina și la Muzeul de Istorie al României din București.

Iar NeoNlitic 3.0, ediția din anul curent, a fost derulat cu 24 artiști din România, Serbia și Grecia. Ne-am inspirat din culturile Vinca și Starcevo, prezente în spațiile român și sârb, pe de o parte, și din cultura Sesklo, precursorul grecesc al culturii Starcevo. Această ultimă ediție a fost expusă la Muzeul Național Zrenjanin, Serbia, la Galeria Subterană din Timișoara și în spațiul cultural Bensousan Han, din Salonic, Grecia (2021).

NeoNlitic a adus anul acesta o nouă expoziție itinerantă – cum a fost această ultimă ediție?

NeoNlitic 1.0 a explorat culturile neolitice prezente în spațiul actualmente românesc și a implicat artiști din România, marea lor parte. Apoi, am vrut să vedem cum s-a manifestat arta neolitică în teritoriile vecine care erau numitorii comuni și care liniile de demarcație și ramificațiile specifice fiecărui spațiu. Primele țări care au făcut subiectul cercetării noastre au fost Bulgaria și Ucraina, urmate de Serbia și Grecia. 

Participarea artiștilor dinafara țării a adus acel element de diversitate, nebunie și efervescență pe care îl căutam. Ambele demersuri internaționale au fost niște experiențe minunate, multiculturale, pentru că am ajuns să cunoaștem numeroși artiști, să legăm prietenii frumoase și să punem bazele unor colaborări faine. Pe unii dintre ei i-am și expus la Celula de Artă – Neno Belchev, Alex Manea, Sasha Mereț și Alexandru Răduță sunt doar câteva exemple. 

NeoNlitic
NeoNlitic, la Wood Be Nice

Cum sunt primiți artiștii români în străinătate?

Calitatea actului și a obiectului artistic transcede naționalitatea sau cetățenia unui artist. Arta este un limbaj universal, un esperanto, dacă vreți – nu ține cont de granițe, etnie, limbă, rasă. Cel puțin, în teorie. Fără nicio exagerare, am fost apreciați și primiți călduros în toate cele patru țări în care am expus în ultimii doi ani. 

Citește și: Neapreciat în țara lui, idolatrizat în Italia. Povestea artistului român Silviu Drângă, unul dintre expozanții internaționali la Miami

Cât de diferită este experiența artistică în afară în comparație cu ce se întâmplă la noi?

Dacă ne referim strict la estul Europei unde, de patru ani, călătoresc, mă documentez și derulez proiecte, stăm foarte bine. Piața artistică din România este eclectică și suficient de matură. Nu e ferită, ce-i drept, de aroganțe, din loc în loc, și de o anume înclinație spre senzaționalism. Dar, chiar și-așa, e o piață foarte dinamică și în creștere. Nu pot compara cu ce se întâmplă la New York, Paris, Veneția, față de care ne aflăm pe un alt fus orar, din punct de vedere economic, politic, cultural. Astfel de comparații vor fi de la bun început în detrimentul nostru, dar din motive care țin mai degrabă de contextul socio-politic decât de valoarea artiștilor și, respectiv, numărul artiștilor buni.

Apropo de acest „alt fust orar”, nu te-ai gândit să pleci, să lucrezi și să expui înafară?

Sincer, mereu m-am simțit acasă în România, atât ca cetățean, cât și ca artist. Aici, avem o piață artistică emergentă, în curs de maturizare. Mi-am dorit să pun umărul la această (r)evoluție, să fac parte din ea. Mirajul lui „afară” m-a ocolit. Deși sunt atent la ce se întâmplă peste hotare, rădăcinile mele sunt aici. 

Wood Be Nice
Lucrare expusă la Wood Be Nice

Cum ai ajuns tu la artă, Daniel Loagăr?

Bună întrebare. Nu cred că a existat un moment anume. M-au preocupat formele de expresie vizuală de când mă știu. Am desenat, pictat, colat încă de mic, fără a avea vreo pregătire formală. Conștientizarea că ăsta e drumul meu s-a produs undeva prin 2010 – 2011, odată cu prima mea expoziție personală, „Obiecte pierdute” și cu fondarea atelierului Wood Be Nice. Ulterior, am urmat un curs de artă fotografică (2015 – 2016) și unul de pictură (2016 – 2020), datorită cărora mi-am însușit informații și tehnici utile. Din punctul meu de vedere, arta înseamnă intenție și emoție care trebuie să fie dublate de curaj, muncă, experiment. 

Cine a fost persoana care te-a sprijinit cel mai mult? 

Încep cu iubita mea, Cora, care m-a încurajat să mă manifest artistic încă dinainte de prima mea expoziție personală și de fondarea atelierului Wood Be Nice. Ea este o prezență constantă și activă în tot ceea ce fac. Nu pot să nu-l amintesc și pe prietenul și psihoterapeutul meu, Silviu Ioniță, care m-a împins de la spate să-mi organizez prima expoziție personală și să îmi fac un atelier de creație. Și, deloc în ultimul rând, îl menționez pe prietenul și partenerul meu, Andrei Cornea, cu care am fondat Wood Be Nice și alături de care am dus până la capăt proiecte imposibile, în condiții imposibile, cu bugete sau termene de execuție absurd de mici.  

Daniel Loagăr: „Nu pot să spun că am blocaje, cel puțin nu în fazele de lucru inițiale. Nu am fobia colii albe”

De unde îți găsești inspirație? 

Mă pot inspira o carte citită, o poezie, un research pe net. Uneori pornesc de la o poezie a lui Nichita Stănescu și ajung la fizica cuantică. Alteori încep cu Picasso și descopăr epoca neolitică din Europa – așa s-a întâmplat, de exemplu, când am gândit proiectul NeoNlitic. Sunt pasionat de avangardă, de experiment, de tehnici și de materiale noi de lucru, iar asta îmi oferă un loc de joacă vast. 

Citește și: Viața și iubirile lui Pablo Picasso. Artistul afemeiat ce a abandonat în repetate rânduri școala pentru a ajunge inventatorul cubismului și cel mai important pictor al secolului trecut

Nu pot să spun că am blocaje, cel puțin nu în fazele de lucru inițiale. Nu am fobia colii albe pentru că am dezvoltat un modus operandi bazat pe trei direcții simple. Silviu Ioniță, prietenul și terapeutul meu, m-a sfătuit ca, atunci când nu am chef sau inspirație să creez, în schimb să fac curățenie în atelier, să ordonez sculele, să fotografiez lucrările deja finalizate și așa mai departe. Asta se întâmpla înainte să aflu de celebrul citat al lui Picasso: „Inspirația e bine să te prindă muncind”. Iar în timp ce mă ocup de aceste corvezi anodine și repetitive, creierul meu e liber să gândească și să imagineze povești care s-ar putea materializa în viitoare lucrări. Asta este una dintre metodele prin care mă feresc de blocaje. 

În al doilea rând, am un caiet de idei unde îmi notez, schițez, detaliez, întorc pe toate părțile idei care îmi vin în momente absolut aleatorii. Unele dintre ele ajung să se materializeze. Dar poate să dureze luni bune până să mă lămuresc ce e de făcut cu o idee de lucrare sau proiect. 

Iar cea de-a treia metodă se numește „obișnuința de a face”. Prin exercițiu constant ajungi să interiorizezi și să automatizezi o parte dintre sarcinile care presupun executarea unei lucrări. Mâinile și ochii știu ce au de făcut. 

Mai greu e, la final, cu „dozajul”. Uneori, am tendința să supralicitez, să pun prea mult într-o lucrare. Alteori, din teama de a nu o strica iremediabil, mă opresc prea devreme. E un echilibru foarte sensibil și greu de atins între prea mult și prea puțin. Aduce puțin cu citatul: „Linia dintre dragoste și ură e subțire ca lama unui cuțit”. Din acest punct de vedere, continui să caut soluții. Nu știu dacă ele există, dar eu le caut.

Celula de artă
Daniel Loagăr în cadrul proiectului Celula de artă

Și care sunt mesajele pe care încerci să le transmiți prin lucrările tale?

Sursele mele de inspirație sunt variate (poezie, muzică, literatură, avangardă, istorie), ca, de altfel, și mediile în care mă exprim (colaj de obiecte, instalație, fotografie, pictură, grafică, experimente cu texturi, forme și materiale). Prin urmare, mesajele mele vor varia în funcție de domeniul din care m-am inspirat și vor fi expresii singulare, în funcție de mediul folosit. 

Dacă ar fi să stabilesc un numitor comun, cred că acela ar fi căutarea misterului. Nu cred că rolul artei este neapărat să dezvăluie, ci mai degrabă să întrebe. Îmi place să mă gândesc la lucrările mele ca la un alfabet prin care acest mister mi se comunică.

„Nu se poate trăi doar din artă. Există totuși unele excepții

Care a fost lucrarea semnată de tine care a primit cele mai multe aprecieri? 

Sunt câteva, la strânsă concurență. Obiecte pierdute (2009), Mai toarnă vin (2010), Violoncel (2012), Noduri și Semne (2013), Gânditorul, Vid emoțional (2014), Afrodita (2015), Division Bell (2016), Ode to fertility (2018), Doi toreadori, un taur (2019), Poem dadaist (2020), NeoNmatrix (2020), Rupestra 3000 (2021).

Și care a fost cea mai scumpă lucrare pe care ai semnat-o?

Doi toreadori, un taur (2019).

Citește și: Cum ajung artiștii din România să vândă în străinătate? Și cum arată Constantin Brâncuși sau Maria Tănase în colajele lui Ovidiu Solcan

În România încă mai există prejudecata că nu se poate trăi din artă. Este adevărat? Poți să fii artist ca full time job la noi 😊

Răspunsul pe care, cel mai probabil, îl anticipați este: „nu”. De cele mai multe ori, aceasta este realitatea. Nu se poate trăi doar din artă. Există totuși unele excepții, după cum urmează:

  • Da, dacă ești de profesie moștenitor. 
  • Da, dacă activezi în paralel și în ramuri ale artei mai lucrative: scenografie, pictură murală, mobilier unicat, butaforie, decorațiuni interioare, producție de bijuterii etc.
  • Și da, poți trăi numai din arta ta, însă după mulți ani de muncă asiduă și sacrificând viață personală, timp liber, confort, ba chiar și sănătate. 
Daniel Loagăr
Viața de artist în România: Daniel Loagăr

Și, la final, spune-ne ce ne mai pregătiți la Celula de artă anul acesta și, mai ales, ce ne mai pregătești tu în viitor 😊

Suntem „fully booked” până în prima jumătate a lunii aprilie 2022. Acum îi expunem pe Andrei Cornea și Ana Popa. În ianuarie, Roxana Barbu și subsemnatul. Expozanții lunii februarie vor fi Alexandru Răduță și Cora Manole, iar în martie vom avea un eveniment surpriză, urmat de expoziția Mariei Buciu, artist participant și în cadrul neoNlitic 1.0.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO