Cum ajung artiștii din România să vândă în străinătate? Și cum arată Constantin Brâncuși sau Maria Tănase în colajele lui Ovidiu Solcan - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ovidiu Solcan este artist. Arhitect cu diplomă și artist visual din pasiune. Și-a dat seama că vrea să urmeze această cale înainte de liceu, dar atunci părinții i-au spus că nu poate da la o școală tematică pentru că nu era pregătit. L-au susținut câțiva ani mai târziu, atunci când a vrut să dea la Facultatea de Arhitectură. Acolo a învățat să gândească liber și să dea frâu liber imaginației.

A ajuns arhitect, iar acum lucrează pentru un studio important din țară. A semnat proiecte mari din țară și din lume, ajungând chiar în Mauritania. Îi place, dar nu se vede făcând asta toată viața. I-ar plăcea să se retragă la un moment dat, să deseneze doar case și să lucreze la colajele sale. Ovidiu Solcan ar putea să trăiască doar din arta visuală, dar deocamdată nu a făcut acest pas. Își vinde lucrările pe Instagram, așa a ajuns să facă un colaj cu Michael Jackson special pentru unul dintre dansatorii cu care a lucrat acesta în primele sale videoclipuri.

Ovidiu Solcan lucrează de acasă. Prietenii îl ajută cu materie primă, reviste care mai de care mai colorate. Părinții i-au înțeles pasiunea abia doar după ce i-au văzut primul vernisaj. Iar soția care lucrează în resurse umane a început să-l urmeze în pasiunea lui pentru colaje, așa că acum seara, după cină, lucrează împreună în sufragerie.

Dar ce înseamnă să fii artist în România? Cum a ajuns Ovidiu Solcan să facă colaje și câte ore lucrează pentru un singur proiect?

Ovidiu Solcan, ce înseamnă pentru tine arta?

Îmi este destul de greu să îți spun ce înseamnă arta, poate că nici nu există o definiție foarte clară a sa. Însă, ce pot să-ți spun este ce ar trebui să facă aceasta și anume să trezească o emoție în persoana cu care interacționează. O emoție pozitivă, negativă, nu contează. Arta trebuie să trezească o emoție în persoana care interacționează cu ea. Atât.

Descoperă povestea artistului Ovidiu Solcan, filmată cu OPPO Reno3 Pro 5G | You are Art. You are OPPO:


Seria de interviuri #YouareartyouareOPPO face parte din campania de lansare a celui mai nou brand local de smartphone-uri premium, OPPO.

Smartphone-urile OPPO sunt disponibile în România începând din luna iunie, iar clipurile video din cadrul acestui proiect au fost filmate integral cu modelul OPPO Reno3 Pro 5G, un telefon care excelează la capitolul video, datorită unor funcții și tehnologii inovatoare, precum Ultra Steady, bokeh pe video sau buton de zoom pe ecran. În ceea ce privește campania de lansare You are art. You are OPPO, aceasta își propune să inspire publicul local să creeze cu telefonul, folosindu-și potentialul artistic și exploatându-l la maxim, cu ajutorul tehnologiilor OPPO.

Cum a început această pasiune pentru tine? Și când ți-ai dat seama că ai talent?

Un prim moment de care îmi aduc aminte este atunci când am desenat cu șurubelnița una dintre țestoasele ninja acasă, pe un perete. Nu cred că aveam atunci mai mult de cinci ani. Așa că, de foarte mic am încercat să desenez sau, mai bine zis, să mă exprim cu ajutorul uneltelor de desenat sau de sculptat.

Dar moștenești pe cineva?

Nu, nicidecum, sunt primul din familia mea care are astfel de pasiuni. Dar din familie am primit plăcerea de a lucra cu mâinile, de a meșteșugi. Ai mei sunt ingineri. Iar bunicii au fost mecanici. Deci toți au lucrat cu mâinile, cei drept mai mult pe zona tehnică, practică.

Ce au spus ai tăi când le-ai zis că vrei să mergi pe acest drum artistic?

Prima idee în această direcție am avut-o cu o săptămână înainte de a da la liceu. Atunci m-am trezit că vreau să dau la liceul de Arhitectură și ai mei, destul de calmi, mi-au explicat că trebuia să fac o anumită pregătire pentru acest lucru pe care, evident, eu nu o făcusem. Așa că am renunțat. Însă, în timpul liceului, atunci când le-am spus că vreau să dau la Facultatea de Arhitectură m-au susținut și au crezut în mine.

Au venit la expozițiile tale?

Au fost foarte emoționați, mai ales că nici nu știau că fac lucrul acesta. Știau că sunt arhitect și că lucrez la un birou de arhitectură. Și nu cred că se așteptau la asta … cred că se așteptau să fie mai puțin profesionist. Până la prima expoziție nu le-am arătat nicio lucrare.

Intră în galeria foto pentru a vedea câteva dintre colajele semnate de Ovidiu Solcan:

Cum a fost la facultate? Care a fost lucrul cel mai important pe care l-ai învățat din aceea perioadă?

Să gândesc liber și să dau frâu liber imaginației. Arhitectura m-a ajutat și în zona artistică. Ea m-a făcut să înțeleg că și alți arhitecți, precum Le Corbusier, au fost artiști – pictori, sculptori. Cumva, de atunci, am înțeles că nu trebuie să fiu doar asta, că pot să experimentez și alte zone artistice.

Și cum a fost trecerea către artă?

Se îmbină … eu am făcut tot timpul lucruri artistice – pictură, graffiti, stensil-uri. De altfel, de multe ori în arhitectură trebuie să faci schițe, desene, așa că se combină.

Citește și: Cum ajungi să gătești din dor de casă? Și de ce își dorește Chef Alex Petricean să reinventeze gusturile românești în farfurii care să arate frumos în fotografii

Cum ai ajuns să faci colaje? Povestește-mi puțin despre lucrările tale …

Lucram în acrilice în perioada respectivă, apoi mix media – lucram în acrilice, graffiti și stensil-uri – și la un moment dat am ajuns să adaug și hârtie. Ușor, ușor mi-am dat seama că îmi place foarte mult. Și la un moment dat am zis să încerc să fac o lucrare doar din hârtie. Așa a început totul.

Cât timp îți ia să faci un colaj … pare un lucru foarte migălos?

Este! Depinde de lucrare, însă sub 100 de ore nu prea reușesc să termin o lucrare. Deci, 100-200 de ore aș spune.

Și cât ai muncit cel mai mult la o lucrare?

De multe ori am vrut să mă cronometrez, dar nu am făcut-o (râde). Am avut o lucrare foarte mare cu personajul din „The Godfather” la care cred că am lucrat peste 200 de ore. Era o lucrare mare 1,5m pe 1,5m.

Dar de unde îți găsești inspirația?

Sincer să fiu, de la alți artiști. Cred foarte mult într-un lucru pe care l-a spus Picasso – „artiștii buni, copiază artiștii foarte buni, fură”. Cred foarte mult în a te inspira de la alți artiști și a transpune prin viziunea ta lucrurile pe care le iei de la ei.

 

View this post on Instagram

 

Got this new piece of tech about 2 days ago and I must admit I am really impressed by one of its features. That is the 48 megapixels resolution photography. To be more precise  6000 x 8000 pixels. This is insane. I can actually get a print file of my 90x120cm artworks at 1:1 scale out of this phone. So cool @oppomobilero This Oppo Reno 3 Pro 5G model it really is an amazing gadget for a visual artist. Swipe to see a photo of one of my artworks done with this phone and the incredible level of details of a 48MP image. #youareartyouareoppo #oppo #opporomania #newtech #amazinggadget #visualartisttech #collageart #artvibes #artwork #handmadecollage #cutandpastecollage #cutandpaste #paperart #artnow #artlove #artworkphot

A post shared by Ovidiu Solcan (@ovidiu.solcan) on

Și de unde îți găsești materiale pentru lucrări?

Dintr-o revistă reușesc să scot destul de multe bucăți. Și, de cele mai multe ori, prietenii sunt cei care mă susțin. De fiecare dată când strâng reviste, mă sună și mă întreabă dacă le vreau.

Românești sau strâine …

Nu contează, dar în general cele de fashion sunt mai bune pentru că au mai multe culori, picturi, pattern-uri și asta ajută mai mult.

Crezi că publicul românesc este pregătit pentru acest gen de artă? Care este feedback-ul pe care îl primești de la oameni?

Da, înțeleg foarte bine. În general, oamenii care îmi văd lucrările sunt impresionați și îmi spun că nu au mai văzut așa ceva. Toți îmi spun că este creativ, iar cei care sunt din domeniu, deși au văzut mulți alți artiști care lucrează în colaje, sunt impresionați de stilul realist pe care l-am adoptat.

Dar există o comunitate a artiștilor? Ai cu cine să vorbești despre genul acesta de artă?

Sincer, nu prea sunt în acest cerc. Cred că vine și din faptul că eu nu am făcut Facultatea de Arte, unde sigur există un club exclusivist. Deci nu prea am interacționat cu atât de multă lume. Însă, artiștii pe care îi cunosc sunt foarte deschiși și săritori. Chiar Costin Craioveanu m-a invitat să vorbim, dar nu am ajuns încă la el.

Care este lucrarea ta preferată?

Cred că cea cu Brâncuși. Am o lucrare pe care am făcut-o de mai multe ori – și color și alb negru. Cred că îmi place Brâncuși în primul rând pentru ce a însemnat el pentru România.

Îți mai amintești primul compliment pe care l-ai primit pentru lucrările tale?

Nu … probabil a fost un „wow, cât de mișto este”.

Ovidiu Solcan

Soția ta ce spune despre pasiunea ta?

Îi place și ei foarte mult. A început să mă ajute din ce în ce mai mult. Seara mâncam împreună și apoi ne apucăm de lucru. Ne relaxează.

Atunci când o să ai copii o să-i îndrumi către artă?

O să îi susțin să facă orice le place. Nu cred că ai nevoie să intri în contact cu domeniul artistic încă de la o vârstă foarte fragedă, dar cred că ai nevoie să cunoști și să fii susținut. Mai ales în România, unde, în special în comunism, arta era privită ca ceva prin care nu te poți întreține. Și nu este deloc adevărat.

Tu te întreții din artă?

Nu doar din artă, dar aș putea să o fac.

Și de ce mai faci arhitectură?

Pentru că îmi place. Arhitectura, deși este numită artă, nu este chiar așa. În principal pentru că este foarte îngrădită de legislație, mai ales la noi. Pe când în artă nu ai nicio limitare, nimeni nu îți poate spune ce poți face și ce nu.

Ai vreun loc preferat din București, orașul în care te-ai născut și în care trăiești și astăzi?

Bucureștiul are nevoie de zone urbane în care oamenii să se poată strânge. La noi piețele sunt cu totul și cu totul altceva. Vezi Piața Victoriei care este doar o intersecție. A început să se facă acest lucru în Piața Revoluției, dar mai este drum foarte lung. Este nevoie de viziune pentru a fi gândite spații urbane cu natură, construite pentru oameni.

Unde ai copilărit?

În București, pe lângă Casa Poporului.

Și cât de mult ți se pare că s-a schimbat zona respectivă de atunci?

Întregul oraș s-a schimbat.

Te-ai gândit vreodată să pleci?

Încă mă gândesc la asta, în special pentru că lucrările pe care le fac au nevoie de un timp foarte mare de lucru și atunci costul lor este unul destul de ridicat, în special pentru piața de la noi. Și atunci ar fi o variantă să încerc să mă marketez pe o altă zonă, eu oricum lucrările mi le vând prin Instagram.

Te-am întrebat la început ce înseamnă pentru tine artă… acum te întreb ce înseamnă pentru tine frumos?

Dacă la început am spus că arta trebuie să trezească o emoție, frumosul cred că ar trebui să trezească o emoție plăcută, un sentiment de bucurie.

Ovidiu Solcan

Cât de mult te ajută tehnologia?

Foarte mult. Dacă iau arhitectura, fără tehnologie nu am putea lucra deloc. Iar în zona artistică, este același lucru. Eu îmi fac prototipul în Illustrator, un program pe calculator și abia apoi mă apuc de lucru pe planșă. Apoi este important cum îmi fotografiez și îmi prezint lucrările. Și, nu în ultimul rând, fără tehnologie nu aș putea să mă promovez.

Și ce simți atunci când vezi că oamenii îți fotografiază colajele și le postează pe social media?

Ce mi se pare super interesant este când vezi cum oamenii văd lucrurile diferit – de la unghiuri, la cadre sau filtre. Practic fiecare încearcă să creeze arta. Fiecare om este un artist. De altfel, am văzut câteva fotografii cu lucrările mele care aveau un contrast foarte mare și atunci mi-am dat seama că aș putea încerca și eu să redau acest efect în portretele pe care le fac. Nu am încercat încă asta, dar arată foarte interesant, am această idee în minte și aș vrea să o încerc.

Citește și: Ioana Flora, de la o copilărie plină de poezie, dorul de Serbia natală, la viitorul filmului românesc și șansele unei cariere în străinătate

Și ultima întrebare, Ovidiu Solcan, la ce lucrezi acum?

Acum lucrez la o serie cu artiști români. I-am făcut pe Brâncuși și Maria Tănase și acum aș vrea să îi fac portretul Reginei Maria. Sper să fie gata în vreo lună-două (zâmbește).

Seria de interviuri #YouareartyouareOPPO face parte din campania de lansare a celui mai nou brand local de smartphone-uri premium, OPPO.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora