Căutare

Share this article

Ioana Flora a apărut prima dată pe marele ecran în „Marfa și banii”, al lui Cristi Puiu. Avea un rol cu puține replici – Betty călătorea de la Constanța la București alături de personajele jucate de Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol – dar prezența și talentul său au făcut-o să strălucească. Au urmat apoi „Pescuit sportiv”, al lui Adrian Sitaru, apoi, „Periferic”, „Domestic”, „Ana, mon amour” sau producția americană „Chosen”, alături de Ana Ularu. Și așa numele său a devenit sinonim cu noul val al cinematografiei românești. Ioana Flora a crescut într-o familie plină de emoție, tatăl său, poetul Ioan Flora, a fost cel care a introdus-o în lumea boemă a artiștilor.

S-a născut în Serbia, familia plecând din România comunistă pentru o viață mai bună dincolo de Dunăre. Dar în casă se vorbea în română, iar tatăl își scria poeziile tot în limba lui Eminescu. După Revoluție s-au întors cu toții în țară, iar Ioana Flora a intrat la actorie cu o poezie a tatălui. Nu l-a convins de drumul ales decât atunci când a văzut-o pe un afiș uriaș pus pe un cinematograf important din capitală în ziua premierei celui de-al doilea film al său „Turnul din Pisa”.

Ca orice actor român, Ioana Flora a fost pregătită pentru scenă, pentru teatru. Așa că, deși filmul înseamnă „acasă” pentru ea, urcă deseori pe scenă în proiecte independente. Juca slab atunci când îl știa pe tatăl său în scenă. Se emoționa foarte tare. Dar joacă bine atunci când știe că mama sa este în public.

Am vorbit cu Ioana Flora despre talent, emoție, o copilărie plină de poezie, întoarcerea la visul actoriei din copilărie și impactul pe care l-ar putea avea tehnlogia în viața artistului român. O poveste plină de amintiri, emoție și culoare, în câteva minute de lectură.

Ioana, ce înseamnă pentru tine talentul?

Talentul cred că este suma unor calități, o predispoziție către un anumit lucru. Ce urmează apoi este performanță, asta cred se adaugă la talent. Iar performanța înseamnă că îți antrenezi toate mijloacele astfel încât să reușești. Așa că, talentul, din punctul meu de vedere, este o predispoziție care se educă, se crește, se antrenează.

Ioana Flora: Talentul este un sâmbure al unei posibilități.

Descoperă povestea actriței Ioana Flora, filmată cu OPPO Reno3 Pro 5G | You are Art. You are OPPO:

Seria de interviuri #YouareartyouareOPPO face parte din campania de lansare a celui mai nou brand local de smartphone-uri premium, OPPO.

Smartphone-urile OPPO sunt disponibile în România începând din luna iunie, iar clipurile video din cadrul acestui proiect au fost filmate integral cu modelul OPPO Reno3 Pro 5G, un telefon care excelează la capitolul video, datorită unor funcții și tehnologii inovatoare, precum Ultra Steady, bokeh pe video sau buton de zoom pe ecran. În ceea ce privește campania de lansare You are art. You are OPPO, aceasta își propune să inspire publicul local să creeze cu telefonul, folosindu-și potentialul artistic și exploatându-l la maxim, cu ajutorul tehnologiilor OPPO.

Când sau, mai bine zis, cine ți-ai spus prima dată că ești talentată?

Certitudinea … interesantă întrebare (zâmbește). Am mai auzit cuvântul asta prin facultate. Pentru cineva la început de drum, pentru un student cred că este important să audă spunând despre el că „are talent”. Eu l-am auzit prin facultate, apoi când am început să lucrez. Mă bucură de fiecare dată. Dar știu că talentul trebuie să fie completat de muncă, altfel nu poți.

Apropo de asta, îmi amintesc când eram mică și făceam pian. Am făcut nouă ani lecții de pian. Aveam un profesor foarte bun care îmi tot spunea despre o altă fată care avea o ureche perfectă, că era un talent incredibil, dar că nu era deloc pasionată. Apropo de prima întrebare … talentul ei era în van pentru că nu exista dorință, pasiune. Așa cum sunt oameni care nu sunt atât de talentați, care se încăpățânează să meargă pe un drum greșit. E important în viață să îți găsești menirea.

Ți se pare că talentul este înțeles diferit în funcție de anumite zone … sau cerințele pentru ca cineva să fie apreciat astfel sunt diferite?

Cred că standardele pot fi diferite. Dacă te gândești la Bollywood, de pildă, actorii au o altă paradigmă după care se ghidează în comparație cu cei europeni. Au alte punctaje, dar nu cred că există mari diferențe în ceea ce privește un actor „calitos”.

Ioana Flora

Îmi spuneai că în facultate ai auzit spunându-se despre tine că ai talent, dar îmi imaginez că ți-ai dorit acest drum încă dinainte. Când ți-ai dat seama că vrei să fii actriță?

Eu țineam minte că mi-am dorit să fiu actriță în anul patru de liceu. Voiam să mă înscriu la Arhitectură, făcusem liceu de arhitectură și în ultimul moment m-am răzgândit și am cotit-o spre actorie. Dar … am descoperit un oracol de prin clasa a III-a și acolo scria altceva. Aveam un prieten foarte bun în dreptul căruia scria „vreau să devin următorul Benny Goodman” și chiar asta a devenit, un clarinetist de mare succes. Și în dreptul meu scria „vreau să mă fac actriță”. Am rămas interzisă. Deci eu am vrut să fiu actriță, apoi am uitat și mi-am reamintit cândva, mult mai târziu.

Țin minte că mă fascina lumea actorilor de când eram mică. Tata era în juriu la festivalurile de teatru de amatori și îmi plăcea foarte mult lumea imaginară de pe scenă. Mi se părea mult mai puternică, mai interesantă.

Dar cum ai ajuns la arhitectură?

Și aici este o poveste (râde). Îmi plăcea mult partea umană și mi-am dorit să merg în direcția aceasta la liceu. Învățând și trăind în Serbia, lucrurile erau puțin diferite decât în România. Acolo nu exista bacalaureat, pe baza mediilor puteai să te înscrii la orice liceu voiai. Iar eu, fiind tocilară, puteam merge oriunde și voiam să merg la un liceu care era pe cealaltă parte a Dunării. Noi trăiam într-un oraș care era împărțit în două de Dunăre și ai mei mi-au zis că e departe și să mă mai gândesc. Eram indecisă și, într-o seară am mers la niște prieteni de familie, iar ea era profesoră la liceul de Arhitectură și mi-a plăcut atât de mult de ea, încât am dat la școala unde preda ea.

Și când s-a întâmplat întoarcerea la prima dragoste … la actorie?

A fost foarte bruscă, atunci când ești prins în corzi trebuie să acționezi rapid. Și așa a trebuit să fac și eu. Iar la mine a fost o decizie luată într-o după amiază. Mi-am zis că nu vreau la Arhitectură că o să-mi distrug viața. Vărul meu era student deja aici, nu pot să zic că nu mi se părea interesant, dar nu mă pasiona. Cred că am intuit cumva că nu aș fi fost în vârf în domeniul acesta.

Ai tăi cum au reacționat?

Au fost șocați, cred … mă gândesc cumva cu groază că o să trăiesc și eu asta peste câțiva ani pentru că am doi băieți de 12 ani (râde). Au fost șocați, dar cred că cumva nici nu aveau cum să nu înțeleagă. Tata, fiind scriitor, poet, venind din zona artistică, cred că în profunzimea lui înțelegea perfect nevoia mea de a mă exprima.

Ioana Flora

Cum a fost copilăria ta plină de poezie?

Plină de cărți la care aveam acces oricând. Multe serate literare, multe întâlniri cu artiști. Mai puțin din zona teatrului e adevărat, dar mulți scriitori. A fost fascinant. Practic am avut acces de foarte tânără la o zonă foarte boemă.

Mai ții minte prima poezie?

Cred că erau alea de la școală pe care ne puneau să le învățăm pe de rost (râde). Cele din programa sârbească pentru că eu am făcut școala acolo. Ba da, mint, știu … cred că prima poezia a fost ceva cu Ion Ivanovici și un zmeu (râde).

Și scrisă de tatăl tău?

Cu o poezia scrisă de tata am intrat la Facultatea de Actorie.

Dar știau că erai fata poetului Ioan Flora?

Cred că da. Nu știam eu că știau ei. Nu m-am gândit niciodată la asta, am ales poezia respectivă pentru că o înțelegeam foarte bine. Era despre străbunicii mei, era o metaforă foarte frumoasă care mi s-a părut cumva emblematică. Mă reprezenta.

Și acum câțiva ani am făcut câteva spectacole de jazz și poezie după poemele lui. Inclusiv cu Alexandru Dabija am făcut un spectacol după operele lui. Cumva cred că sunt ca o casă la care mă întorc de fiecare dată.

Ce simți atunci când ești pe scenă și spui sau joci o poezie scrisă de el?

O poezie e greu de jucat. Cred că trebuie înțelese, în primul rând și apoi redate ca atare. Și ce simt … o apropiere față de el.

Ioana Flora

Tu l-ai moștenit pe tatăl tau, băieții tăi, Luca și Sașa, vă urmează … au și ei inclinație către zona artistică?

Cred că da. Nu au activități vizibile în zona aceasta, dar cred că este prea devreme. Nu cred neapărat că dacă te duci la 6-9 ani la actorie, ăsta o să fie drumul tău. Eu am înțeles actoria prin logică, prin scheme de gândire. Cred că este o combinație între talent și înțelegere rațională.

Dar cum ai reacționa dacă ar veni într-o zi la tine și ți-ar spune că dau la actorie?

Of … nu știu cum aș reacționa. Dar știu că este foarte greu. Este o zonă foarte frumoasă, fascinantă … cred că 90% din populație și-a dorit să fie artist. Dar este un drum foarte greu de dus. Ca să îți dau un exemplu, acum, după pandemie, suntem printre cei mai afectați.

Deci nu i-ai încuraja?

M-aș bucura pentru mine (râde). Cred că dacă faci ceva care îți aduce atât de multe momente fascinante, de neuitat, este atât de special. Aș încuraja pe toată lumea să meargă pe drumul asta dacă simt că li se potrivește. Așa că normal că i-aș susține. Mi-aș dori să facă pentru că le place. Dar le-aș mai spune ceva la care mă gândesc de mult … cred că m-am dus atât de mult pe direcția asta și m-am specializat atât de mult în acest domeniu că am uitat de orice altceva. Asta mi-ar plăcea, să nu lase să se atrofieze lucrurile pe care le-au încercat, care i-au pasionat, care i-au bucurat la un moment dat. Poate aș fi fost la fel de bine și în altă meserie, cine știe.

Ce meserie?

Habar nu am, doctor.

Dar nu ai regrete?

Nu, nu am avut niciodată un plan B.

Ioana Flora
Ioana Flora alături de Luca și Sașa

Care a fost primul rol în care te-ai simți ACTRIȚĂ?

După facultate am plecat la Piatra Neamț și aici a fost primul meu rol serios pe scenă, pe un text Manifest scris de Peter Handke. Acolo am simțit că „asta este pentru mine”. A fost un moment fabulos în care am simți că se îmbină arta cu meseria și cu drumul meu în viață. Chiar acum câteva zile un coleg mi-a trimis spectacolul și m-am revăzut.

Și cum a fost? Ai fost critică?

Nu (râde). Eu atunci credeam că nu sunt bună, dar acum mi-am zis „chiar erai bine, bravo” (râde). Nu aș schimba nimic.

Dar dacă ar fi să alegi … cu cine ți-ai dori să lucrezi?

Cred că în România am jucat cu atât de mulți actori și actrițe mari că mă gândesc la asta doar atunci când văd un american. Cum ar fi să joc cu Edward Norton sau cu Christian Bale sau cu Meryl Streep. Acolo mă gândesc … cum ar fi? cum ar fi căutarea?  cum ar fi raportarea? Atunci când mă gândesc la un actor care îmi place foarte mult îmi pun această întrebare … cum ar fi să lucrăm împreună.

Ioana Flora la Premiile EFA

Dar dacă ai putea să joci orice rol dintr-un film, ce ai alege?

Cred că mi-ar fi plăcut să joc în „Birdman”, al lui Alejandro González Iñárritu și în „The Favorite”, al lui Yorgos Lanthimos – toate trei actrițele au fost geniale. Cred că zona aleasă de Lanthimos a fost minunată cu umor, sarcasm, ironie, mi-ar fi plăcut enorm să fac un astfel de rol.

Te uiți la filmele în care joci?

Mă uit din timpul filmărilor, mă verific mereu, mă organizez mai bine. Pot să joc și fără să mă uit la dublă, dar prefer să fac asta.

Ioana Flora: Mi-a fost greu să mă văd prima dată pe ecran. A fost incredibil de greu. Jucam în filmul „Marfa și banii”, eram la Dakino, stăteam pe mijlocul unui rând și nu puteam să ies. Nu puteam nici să mă uit, dar nici să ies. A fost îngrozitor, dar am rezistat. E foarte ciudat să te vezi pentru prima dată, după aceea te obișnuiești.

Ți-ai fi dorit să joci într-un film sârbesc?

Da, foarte mult. Mulți ani mi-am dorit să joc în sârbă, dar am avut un singur spectacol pe care l-am jucat la Novi Sad și a fost incredibil.

Cât de diferit este să joci în sârbă în comparație cu româna?

Acum îmi este indiferent, dar la început a fost greu. În primii ani, mai ales în timpul facultății, îmi traduceam replica în sârbă, mă gândeam cum aș interpreta-o și apoi o retraduceam în română pentru că sârba îmi era mult mai proprie.

Care sunt lucrurile pe care le-ai moștenit din partea sârbească a familiei?

Cred că am preluat de la ei acest „ba se poate” – o forță pe care o au de când erau bombardați și se puneau cu piepturile goale în piață și cântau „bombardați-ne că suntem aici”.

Când ai învățat română?

M-am născut în Serbia și am venit aici la 18 ani. Dar părinții mei vorbeau acasă în românește, așa că știam, normal. Și am venit aici la facultate.

De ce?

Am venit toți în România. Tata scria în limba română și cred că visa, își dorea de foarte mult timp să se întoarcă. Mama fiind de aici, cred că la fel. Cumva a fost o întoarcere firească. A venit Revoluția, lucrurile începeau să se schimbe aici.

Te-au văzut pe scenă? Cum au reacționat?

Tata a fost foarte drăguț. După „Marfa și banii” am făcut un alt film „Turnul din Pisa” în care jucam cu Gheorghe Dinică, Valentin Uritescu și Dorel Vișan și îmi amintesc că eram pe un afiș uriaș pe Scala și tata l-a văzut, s-a oprit în dreptul lui și emoționat a zis ceva de genul „am făcut și noi un copil”. Atunci am simțit prima dată că i-am demonstrat tatei că am ales drumul corect. Și a doua oară a fost la teatru. Țin minte că trebuia să fumez pe scenă și nu am mai fumat că era el în sală. Și m-a întrebat regizorul la final de ce nu am mai fumat, i-am zis și a început să râdă de mine (râde). Dar de fiecare dată când venea el, jucam foarte prost. Mă emoționam foarte tare. Pe de altă parte, când vine mama în sală, joc foarte bine. Ea râde cel mai tare dintre toți și știu că e acolo și mă susține.

Ioana Flora
Ioana Flora alături de mama și cei doi băieți

Ce ai alege între teatru și film?

Ambele. La început a fost teatru, normal, pentru asta te pregătești în facultate. Așa că am fost doi ani angajată în teatru și apoi am venit la București și mi s-a întâmplat filmul, cred că ele m-au ales pe mine. Apoi am mai jucat în teatru, dar fiind artist independent proiectele sunt mai rare. Am căutat mereu să joc și pe scenă pentru că simt că se completează foarte bine. De altfel, toți actorii foarte mari au început în teatru. Uite, de exemplu, Christoph Waltz a plecat din teatru. Cu el mi-ar plăcea enorm să joc.

Și care este diferența dintre Ioana Flora de pe scenă și cea pe sticlă?

Poate să fie foarte diferită. Dacă este să iau „Mult zgomot pentru nimic”, al lui Andrei Șerban de la Teatrul de Comedie, sunt foarte diferită de cum sunt în film. Procesele sunt aceleași, dar mijloacele sunt diferite. Trebuie să te adaptezi și să dozezi lucrurile potrivit pentru fiecare context.

Dar unde simți că ai o libertate artistică mai mare?

În film. Sau, mai bine zis, mai mare confort. Îmi place să am repere clare. În teatru, de exemplu, ai o recuzită care înseamnă ceva, dar care nu este neapărat descriptivă. Pe de altă parte, în film mă simt ca la mine acasă. Iar firescul este foarte accesibil în condițiile acestea.

Te-am întrebat la început ce înseamnă pentru tine talentul … acum te întreb ce înseamnă să fii artistă în România?

Artist independent nu este foarte confortabil să fii pentru că sunt prea puține fonduri pe care le poți accesa. De aceea, simți că ai nevoie de mai mare susținere, de validare, de încredere și, mai ales, de stabilitate.

Ioana Flora: actorul angajat este antrenat în măsura în care joacă, pe când cel independent este mereu cu valiza și un monolog pregătit. Iar asta te păstrează viu. Dar și nesigur.

Ai fost premiată la foarte multe festivaluri internaționale, filmele tale au fost văzute în toată lumea. Nu te-ai gândit să faci pasul către o piață mai importantă … poate chiar cea americană?

Da, însă lucrurile sunt limitate. Eu aș putea să mă duc doar pe o piață de limba engleză pe care o stăpânesc foarte bine, restul nu. Mi-am dorit, însă până acum s-a întâmplat într-o măsură mai mică decât aș fi visat eu. Dar nu disperăm, ci ne pregătim. Eu sunt mereu pe o linie de antrenament.

Ioana Flora la Premiile EFA

Ce înseamnă acest antrenament?

Cred că trebuie să te menții. Iar antrenament nu înseamnă doar fizic, ci mai ales psihic. Să fii mereu într-o căutare. Să te întâlnești cu oameni, să împărtășești idei. Și, la fel, să lucrezi cu tine – cu vocea, cu corpul.

Cum a fost pentru tine perioada aceasta de pandemie?

Am avut moment de colaps (râde). Dar cred că sunt și lucruril bune care mi s-au întâmplat. Perioada aceasta mi-a adus multe „aha-uri”, am aflat lucruri despre mine și despre ce este cu adevărat important.

Iar ca lucru, am avut un spectacol live pe Zoom. Am reperat online și l-am difuzat online. A fost foarte amuzant, m-am dus la toată lumea în casă, le-am spus să nu mă deranjeze că am spectacol (râde). A fost interesant, dar ciudat. Perioada asta a fost un antrenament bun, am recuperat lecturi. Dar mi-a fost greu să stau în casă, mi-a fost dor de natură.

Ioana Flora: În perioada pandemiei m-am vindecat de a spune că aș pleca undeva la capătul Pământului, acum vreau cu lume.

Dar ce „aha-uri” ai avut în această perioadă?

M-am repoziționat. Aveam un dor imens de Serbia. Un dor de ducă. Și mi-am dat seama că multă energie se duce între trecut și viitor și nu mai puteam să trăiesc în prezent. Și cred că pandemia asta ne-a pus în contextul cel mai drag nouă și acum nu mai simt nevoia să fug.

Îmi spuneai despre spectacolul de pe Zoom și cred că întrebarea aceasta se potrivește foarte mult în perioada actuală … cât de mult crezi că a schimbat tehnologia industria artistică și mă refer la lucrurile normale, nu la efecte?

Dacă erai pe peliculă trebuia să îți iasă lucrurile din trei duble, acum ai timp să experimentezi. Apoi cred că mai este partea de casting – un selfie și un video și poți trimite o probă la capătul celălat al lumii. Mult mai ușor decât să mergi la Londra să dai o probă. Iar lucrul acesta se întâmplă deja la ei. La noi încă nu … și mă gândesc că aceasta ar fi o șansă pentru actorii din provincie, unde este mult mai greu. Dacă lucrurile acestea ar exista și la noi cred că i-ar ajuta să aibă acces mult mai mult la proiecte.

Dar ai avut contact cu tehnologia sau altfel spus … a intrat tehnologia și în teatru, de exemplu?

Da, în „Mult zgomot pentru nimic” avem trei telefoane care ne filmează. Avem și o zonă în care nu mai este nimeni pe scenă, noi mergând și jucând din foaierul teatrului. Apoi în „Nerverland” avem un mix de imagini și video pe scenă.

Ioana Flora în filmul „Lebensdorf”, în regia lui Vali Hotea

În ce te vom vedea în perioada următoare?

Pentru mine urmează trei premiere care nu știu când o să se întâmple. Ar fi așa – „Lebensdorf”, în regia lui Vali Hotea, „Început”, al lui Răzvan Savescu și „Oto, barbarul”, al Ruxandrei Ghițescu. Și pe scenă o să continui „Mult zgomot pentru nimic” la Teatrul de Comedie … dar aici o să fie totuși destul de ciudată să vezi o treime de sală plină.

Citește și: Cum ajungi să gătești din dor de casă? Și de ce își dorește Chef Alex Petricean să reinventeze gusturile românești în farfurii care să arate frumos în fotografii

Te-ai gândit cum o să fie când o să joci cu sala pe jumătate goală?

O să fie greu să mai creezi atmosfera de dinainte. Eu nu sunt genul de artist care să spună că nu joacă decât cu sala plină, deși la „Mult zgomot pentru nimic” și la „Nerverland” am jucat mai mereu cu sala închisă. Te obișnuiești așa și e greu să nu mai ai acest schimb de energie cu oamenii.

Ai un ritual … ce faci înainte și ce faci după spectacol?

Ajung devreme la teatru, înaintea celorlalți colegi. Cumva îmi iau timp să îmi recâștig locul și spațiul – atât exterior, cât și interior. Și, după spectacol, mai stăm puțin împreună, dar este cumva o stare în care ești încă prins de spectacol. Ești încă acolo.

Și ultima întrebare, care este replica ta preferată?

Este una din „Nerverland” – „Pe mine mă ia în brațe Michael, da? Michael Jackson, nu Gabriel Cotabiță și ea spune că ne facem de râs în tot blocu’?!?”.

Seria de interviuri #YouareartyouareOPPO face parte din campania de lansare a celui mai nou brand local de smartphone-uri premium, OPPO.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO