Din dragoste pentru Richiș: cum s-a transformat un sat uitat de lume într-o comunitate modernă cu peste zece naționalități? Și cum ne oferă Casa Noah a lui Catrinel și Paul șansa de a experimenta viața autentică a acestui sat, odinioară plin de sași

Timp de sute de ani Richișul a fost un micuț sat săsesc, dar localnicii au fost nevoiți să pună lacăt pe case şi să plece în străinătate. Unele dintre ele au fost cumpărate de români și altele pur și simplu părăsite. 

Astăzi satul Richiș, din comuna Biertan este plin de viață. S-a transformat într-o comunitate așa cum în foarte puține locuri din țară găsești. Un sat micuț aproape de Mediaș unde oamenii se bucură de belşugul pe care natura îl dăruieşte celor care ştiu s-o preţuiască și cu cea mai mare diversitate culturală din țara noastră: peste 10 naţionalităţi într-o localitate cu doar câteva sute de suflete. 

Poate de aceea foarte mulți turiști vor să trăiască măcar pentru câteva zile în Richiș. Iar Casa Noah a lui Catrinel și Paul este una dintre cele mai bune modalități de a experimenta viața din acest fost burg nemțesc. Pentru că astăzi aceasta primeşte oaspeţi din toată lumea, oameni care vor să descopere lucrurile în profunzime, să caute, să privească și să înţeleagă viața dintr-o perspectivă diferită de agitația pe care o trăiesc în marile orașe.

Dar ce înseamnă viața în frumosul Richiș? Și cum trebuie să înțelegem experiența de la Casa Noah? Aflați în interviul de mai jos: 

Catrinel, povestește-ne despre Casa Noah și despre experiența pe care o oferiți voi…

Casa Noah înseamnă trei case – galbenă, verde și albastră. Toate sunt vechi de câteva sute de ani, nu aș putea să-ți spun exact anul construcției lor pentru că, la sași, situația este puțin mai complexă: există niște ani pe fațadele caselor și, din câte știu eu, aceștia reprezintă perioada în care a fost făcută ultima modificare importantă, nu anul în care aceasta a fost construită. De pildă, pe casa galbenă scrie 1921, dar ea este mult mai veche. Lucrul acesta s-a întâmplat pentru că atunci când sașii au fost aduși în această zonă și-au făcut casele cu materialele de la vremea respectivă și, ulterior, s-au modernizat, folosind ceva mai modern, de exemplu, țiglă sau cărămidă. Atunci când au început să-și facă propriile materiale și casele lor au devenit ca niște cetăți sau biserici fortificate în miniatură. Casele practic sunt ca niște copii ale bisericii care era ca un centru spiritual al satului, locul unde se ascundeau de invazii. 

Soțul meu, Paul a cumpărat prima casă în 1997. Iar eu am venit aici puțin mai târziu. Ne-am cunoscut în 2013 și m-am mutat aici în 2015. Am început să mă implic blând, alături de el, în tot ceea ce însemnă Casa Noah de la Richiș.

Înainte de pandemie, românii nu erau foarte interesați de turismul rural, voiau să meargă mai degrabă în alte țări, iar în România erau, mai degrabă, obișnuiți să aleagă locuri de petrecut vacanța la mare sau în zonele montane și mai puțin să experimenteze acest turism sătesc. De aceea, tipul de turism pe care îl făcea Paul atunci era pentru străini care veneau aici pentru șederi lungi de minim 6-7 zile. În principal, turiști din Germania. 

„Au început să vină străini din Germania sau Elveția și a apărut acest nou val de vinituri care s-a accentuat și mai mult în timpul pandemiei. Și așa a ajuns Richișul satul cu 12 naționalități”

Cum a început Paul această aventură?

Paul a făcut înca de mult timp la Casa Noah un fel de turism tip Airbnb înainte ca această platformă să existe. A cumpărat prima casă atunci când încă stătea în Germania. În scurt timp a realizat că era foarte mare – prima casă pe care a cumpărat-o a fost Casa Galbenă. Având 5 camere, casa era puțin atipică pentru o construcție săsească care, în mod normal, are două camere și o bucătărie de iarnă în mijloc, apoi dependințele, Paul s-a gândit ca ar fi o idee excelentă să împartă spațiul cu alți prieteni din lume, să îi convingă să vină la Richiș, să stea aici, să cunoască și să exploreze Transilvania. Îi chema aici și îi ruga să îl ajute la amenajare și recondiționarea casei sau alte treburi prin curte, în schimbul cazării. Iar prietenii lui au dus vorba mai departe și au început să vină prieteni ai prietenilor. La începutul anilor 2000, totul s-a transformat într-o căsuță de oaspeți, într-un sat nu foarte cunoscut din Transilvania. 

Cum a ajuns Richișul să fie astăzi unul dintre cele mai cunoscute sate de la noi?

În Richiș au fost 3 valuri de vinituri (adică oameni veniți de prin alte părți). Primul a fost cel al sașilor care a ținut câteva sute de ani. Apoi, după marea migrație a lor au venit românii care s-au mutat în casele celor plecați. Și, cel de-al treilea val din care face parte și Paul, a început după anii 90’, intensificat după anul 2014, când a crescut simțitor interesul oamenilor de pretutindeni și inclusiv a tinerilor de a se reloca la sat, de a căuta o viață liniștită, departe de aglomerația orașelor. 

Cum a ajuns Paul să promoveze zona?

S-a îndrăgostit de ea și i-a văzut potențialul. Și a început să-i convingă pe oaspeții care veneau la el să-și cumpere casă în Richiș fie să stea permanent, fie să o aibă ca o casă de vacanță. Așa au început să vină străini din Germania sau Elveția și a apărut acest nou val de „vinituri” care s-a accentuat foarte mult în timpul pandemiei. Și așa a ajuns Richișul satul cu 12 naționalități – în realitate cred că sunt între 10-15.

Străinii stau acum permanent în Richiș?

Unii permanent, alții vin și pleacă. Dar majoritatea oamenilor care au casă aici s-au mutat definitiv. În special, în timpul pandemiei interesul pentru zonă a crescut și au fost mai multe familii care s-au relocat complet aici. Iar trendul acesta cred că se vede foarte bine în toată zona din care face parte Richișul, respectiv Colinele Transilvaniei. Este cumva asemănător cu ce s-a întâmplat la Viscri care se află la o oră de noi. El a fost ca o locomotivă pentru toată zona, în special datorită Regelui Charles. 

Atunci când a venit Paul aici, în 1997 poate satul era, cum se mai spune prin media „uitat de lume”, dar acum nu mai este deloc așa. De zece ani încoace satul a devenit foarte cunoscut și vin oameni din întreaga lume să îl viziteze. 

Făcând parte dintr-o zonă care promovează eco turismul, noi ne-am dorit să facem din Casa Noah mai mult decât o pensiune clasică – celebrul bad & breakfast. Am vrut ca oamenii să aibă o experiență cât mai aproape de povestea sașilor, dar cu condițiile de astăzi. Îți trezim amintirile din copilărie, dar evident cu tușa de modernitate absolut necesară.

„Povestea lui este ca a multor adolescenți sași care au fost nevoiți să se rupă definitiv de țară și să plece”

Cum a ales Paul acest loc, spuneai că el este din Mediaș? A existat vreo legătura între el și Richișul?

A fost o întâmplare. Pentru el a fost foarte greu atunci când a plecat din România. Avea doar 14 ani, era un tânăr adolescent care nu înțelegea foarte mult ce se întâmplă politic în țară, dar care a trebuit să renunțe la prietenii lui, abia se îndrăgostise… îți dai seama, a fost foarte dramatic pentru el. Era legat foarte mult de loc. Și deodată i s-a spus să-și facă bagajele pentru că vor pleca. Povestea lui este ca a multor adolescenți sași care au fost nevoiți să se rupă definitiv de țară și să plece. E clar că nimeni nu era tratat bine în comunism, dar pentru sași a fost poate și mai greu. Iar nemții au deschis o cale de negociere pentru că erau dispuși să plătească pentru ei. 

Așa a ajuns familia lui Paul să plece, în 1980, din țară după ce au așteptat actele mai bine de zece ani. Casa pe care o aveau în Mediaș, fix vis-a-vis de gară, a fost complet pierdută. Spre deosebire de românii care plecau în străinătate și cărora li se luau casele, sașii pentru a putea pleca din țară trebuiau să le vândă pe prețuri derizorii. De aceea, după Revoluție, românii au putut să-și revendice casele pierdute abuziv și ei nu. 

Paul a plecat atunci cu părinții și fratele lui, Peter. Dar mereu și-a dorit să se întoarcă. Au mai venit de câteva ori după 1990, dar el a vrut să-și cumpere o casă aici. A ajuns în Richiș unde casa nu era de vânzare, dar universul a vrut ca lucrurile să fie aliniate în acest fel. A ajuns în curte și fără să intre în casă, s-a așezat și a zis că asta este casa lui. A fost o atracție exact ca la iubită, atunci când știi că ea este pentru tine… sau cel puțin așa zice Paul. Casa era nelocuită de vreo 6-7 ani și în cele din urmă l-a convins pe sasul care o avea să i-o vândă. Ulterior au mai fost cumpărate două case. 

Mama lui s-a întors și locuiește și ea în Richiș, după 30 de ani de trăit în Germania. S-a mutat aici fix în același an cu mine. Ea este recăsătorită cu un domn din Bavaria, din München care a venit aici la 80 de ani. S-au mutat amândoi cu absolut totul. Tatăl și fratele lui Paul au rămas în Germania. 

Cum a ajuns Paul să-și lase viața din Germania și să se mute la sat, în Transilvania?

A început să vină din ce în ce mai des – de câteva ori pe an. Și-a făcut o agenție de turism prin care aduce nemți, elvețieni și austrieci în România. Apoi, și-a luat și o nevastă româncă (râde). Iar acum lucrăm împreună, ca parteneri, în această companie.

Între 2015 și 2020 stăteam cam șase luni la Richiș, între aprilie-octombrie. Iar din 2020 ne-am mutat definitiv aici. Cum a început pandemia, am băgat totul în mașină și am plecat la Richiș. Și cum am simțit miros de libertate, am zis că nu mai plecăm. Așa că, am făcut casa astfel încât să fie funcțională și iarna. Acum pot să spun că sunt locuitoare a Richișului cu acte, e drept că buletinul îl aveam din 2016 de când m-am măritat.

Deci voi stați acum într-una dintre cele trei case din Casa Noah?

Da, în cea galbenă. Dar și pe aceasta o împărțim cu oaspeții. Oferim oamenilor experiența să vadă cum este să trăiască cu o familie din sat. Avem, este adevărat, totul felul de pachete. Dacă vrei mai multă intimitate, poți să închiriezi o casă în întregime. Nu avem pachete predefinite, vrem să vorbim cu oaspeții noștri înainte și să le trimitem o ofertă personalizată în funcție de nevoile și dorințele lor. Bugetul poate să varieze între 40 și 120 de euro, în funcție de grup, dacă vin singuri sau în cuplu, cu sau fără copil etc. 

Ce presupune oferta aceasta personalizată?

Pe lângă cazare, le propunem diferite experiențe pe care le pot organiza singuri sau îi ajutăm noi. De pildă, îi trimitem la oameni acasă să mănânce. Încercăm să personalizăm foarte mult ce le propunem. Și să știi că avem foarte mulți oaspeți care se întorc.. Inclusiv câinele și pisica îi fac să mai vină la noi. De altfel, câinele nostru, Noah, are și el o poveste interesantă, pentru că a reușit să vindece o fetiță de frica de câine. 

Noi nu le promitem oamenilor nimic. Fiecare experiență o să se muleze fix pe ce ai tu nevoie să ți se întâmple. Este atât de diferit ce se întâmplă aici în fiecare zi – azi totul este înflorit, mâine sunt strugurii de cules. Totul este foarte legat de vreme și natură. Și de aceea, fiecare experiență o să fie diferită și unică. 

Spuneai că pentru Paul Richișul a fost dragoste la prima vedere, pentru tine cum a fost?

Cine… Paul sau Richiș (râde). 

Richișul, în primul rând. Dar și Paul, sigur că da… 

Eu am venit prima dată la Richiș în vacanță cu niște prieteni foarte apropiați. Nu aveam niciun gând de mutat. Dar îmi aduc aminte că eram în bucătărie, uitându-mă pe geamul care dă spre curte, tăiam roșii și am avut un flash în care mă găseam acolo, în aceeași curte. Probabil că așa trebuia să mi se întâmple. 

Voi ați stat în București înainte să vă mutați definitiv la Richiș?

Paul nu avea treabă cu Bucureștiul, stătea în Germania și în Richiș. Dar, a venit în capitală ca să stăm mai mult împreună. Însă este clar că Richișul ne-a unit pe noi. Nu stăteam foarte mult în București, oricum cel puțin șase luni pe an ne mutam în Richiș. În plus, Paul este ghid turistic și pleca în toată lumea, iar în timpul iernii, cât noi stăteam în București, călătorea foarte mult. Cred că cel mai mult am stat acolo în timpul pandemiei până am plecat definitiv la Richiș.

Citește și

▶️ „Viața poate fi frumoasă sau complicată indiferent de unde locuiești. Noi am ajuns să ne trăim visul de a trăi la țară, să avem grădina, să ne plimbam pe munți”

▶️ Anda Icleanu: Elevii mei „îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini”. De ce a ales un cuplu de profesori din Timișoara să se mute la țară și cum au ajuns să-și construiască singuri casa în care stau acum

▶️ Din Groningen, într-un sat în munții Buzăului: povestea de dragoste a româncei Rodica Pătrașcu și a olandezului Jos Volkers

Nici tu nu ești din București, nu?

Nu, sunt din Constanța. La 19 ani m-am mutat la București ca să fac facultatea. În anul IV am început să lucrez ca PR pentru designerul Adrian Oianu pentru care am lucrat aproximativ opt ani și apoi vreun an și jumătate, după ce am venit la Richiș, am mai colaborat ca să facem plecarea mai ușoară. 

Citește și: Adrian Oianu, designerul care a plecat din România ca să înveţe mai mult şi a descoperit astfel frumuseţea portului şi identităţii naţionale 

Deci ruptura de București nu a fost chiar atât de grea pentru tine?

Cred că înainte de a plecat la Richiș am avut și un soi de burnout care se manifesta inclusiv fizic. Și atunci decizia de a pleca și de a începe o altfel de viață a venit cumva mai ușor. Cred că eram într-un soi de final de relație inclusiv cu orașul, deși nu-mi era deloc ușor să-l recunosc. Nimic din ce iubeam nu mai reușeam să găsesc… ca atunci când pleci dintr-o relație de iubire. 

Cum v-ați cunoscut voi?

Ne-am cunoscut într-un sat Ațel, foarte aproape de Richiș. Eram acolo cu niște prieteni foarte apropiați într-o casă parohială, la un eveniment cu circuit închis organizat de actrița Ioana Crăciunescu, celebră pentru rolul Ana din filmul „Ion”. Ea avea această casă în care veneau tot felul de oameni creativi – actori, cântăreți, designeri. Și am nimerit într-un grup în care, într-una dintre seri, a venit și Paul. Atunci ne-am cunoscut, dar de format un cuplu s-a întâmplat mult mai târziu. Este o poveste de dragoste care se intensifică cu trecerea timpului. 

Ce ți-au zis oamenii atunci când ai decis să pleci din București și să te muți la sat?

Putea fi un dezastru (râde), dar sunt recunoscătoare că nu a fost deloc așa. Era normal ca oamenii să fie îngrijorați. Mi-au zis că „am luat-o pe câmpii”, „că m-am îndrăgostit și am fugit”. Am mers pe intuiție și a fost foarte bine. 

„La Richiș este cam matriarhat, avem o comunitate de femei care unele s-au mutat singure aici. Femei foarte puternice. Și toate avem un grup pe WhatsApp care se numește leurdă. Suntem deja vreo 30 de femei și ne ajutăm reciproc”

Și, ultima întrebare, Catrinel, mai sunt case de vânzare în Richiș?

Cred că mai sunt vreo două case, dar la un preț astronomic. Nu are niciun sens să le cumpere cineva, mai ales că trebuie să mai bage încă pe atât în ele. 

Dar oamenii care își doresc să se mute din oraș, mă întreabă ce le recomand celor care vor să se mute la sat. Și mereu le spun, subliniindu-le, să închirieze iarna o casă în satul unde vor să se mute. Vara este o poveste, dar iarna îți arată dacă ești într-adevăr capabil să duci traiul acolo. Și asta este valabil oriunde în țară pentru că fiecare zonă este diferită – nu poți compara un sat din Transilvania cu unul din Dobrogea. 

Noi stăm într-un sat foarte dezvoltat în care oamenii sunt foarte implicați, au spirit civic. Suntem o comunitate aici, iar experiența poate să fie diferită în altă parte. Aici oamenii sunt obișnuiți cu străinii. În Richiș mă simt mult mai în siguranță decât oriunde în România, toată lumea, indiferent de etnie, se cunoaște. 

Mediaș este la 20 de kilometri de noi. Birocrația este mult mai ușoară în Richiș sau Mediaș. Știi exact unde găsești totul, de la cizmar, la polițist sau primar. Toată lumea îți explică și-ți zâmbește. Sper să nu fie doar experiența mea și să romanțez eu totul (râde). 

E adevărat că pe la 4-5 nu mai este nimeni prin oraș. Dar pentru cultură sau sentiment de oraș mai mare, ai Sibiul la o oră distanță. Iar cu prietenii mă văd mai des acum decât atunci când trăiam la București. Asta ca să nu mai vorbesc despre natură și faptul că ai grădină și mănânci sănătos. 

Evident că nu poți merge la magazin în fiecare zi și trebuie să-ți faci lista de cumpărături pentru 1-2 săptămâni atunci când mergi la oraș. Dar să știi că la Richiș este cam matriarhat, avem o comunitate de femei care unele s-au mutat singure aici. Femei foarte puternice. Și toate avem un grup pe WhatsApp care se numește „leurdă” pentru că avem o pădure de leurdă în apropiere și mergem mereu să culegem. Suntem deja vreo 30 de femei și ne ajutăm reciproc – are nevoie de ceva de la Mediaș, nu are cineva o pastilă pui pe grup și cineva sigur te ajută. 

Este o experiență pe care eu o visam la București. Îmi doream să dau binețe polițistului pe stradă și să știu cum îl cheamă sau să îmi salut vecinul care să mă cunoască. Aici totul este o bucurie. Iar oaspeții care vin la noi trăiesc toată această viață. Important este să vină fără nicio așteptare pentru că experiența o să fie mult, mult mai intensă. De altfel, noi asta ne dorim să facem la Casa Noah, să oferim posibilitatea oamenilor să trăiască cu adevărat ca noi și mai puțin privim lucrurile ca un business. Avem și alte job-uri pe lângă, pentru că nu facem asta ca o afacere.