Din Groningen, într-un sat în munții Buzăului: povestea de dragoste a româncei Rodica Pătrașcu și a olandezului Jos Volkers. Cum au ajuns să promoveze tradițiile locale, să lucreze cu lâna și lemnul și să fie îndrăgostiți de sălbăticia din România

Rodica Pătrașcu l-a cunoscut pe Jos Volkers atunci când se afla în Groningen. Prietena ei cânta în aceeași trupă cu el. De atunci au trecut 11 ani de căsătorie și cinci ani de când destinul i-a făcut să se mute în România. Au locuit o vreme în Țările de Jos, dar Rodica și-a dorit să-i arate România și lui Jos. Atunci au început să caute pe internet case și, întâmplător sau nu, au găsit ce își doreau în zona muntoasă a Buzăului, în Nehoiu – Gura-Teghii spre Penteleu. 

Jos s-a adaptat perfect în România. În plus – ne mărturisește Rodica – „are o metodă practică de a învața limba ascultând oamenii cu care lucrează și fiind în preajma mea, întâlnind familia și prietenii de aici”. Tot Rodica ne-a spus ce înseamnă pentru ei acasă – „casa noastră în natură unde locuim împreună cu foarte multe plante de interior, doi motani și două cățelușe”.

Cum arată viața lor în satul din munții Buzăului? Și cum au ajuns o româncă și un olandez să promoveze tradițiile locale, să lucreze cu lâna și lemnul și să fie îndrăgostiți de natura și sălbăticia din România?

Rodica, cum ați ajuns să trăiți în zona muntoasă a Buzăului, în Nehoiu – Gura-Teghii spre Penteleu?

Am locuit o vreme în Țările de Jos cu soțul meu, Jos, și am simțit să mă întorc în țara mea să vadă și el cum este să locuiască într-o altă cultură. El a pregătit și un proiect artistic la care să lucreze pentru început. Am căutat case în anunțuri pe internet potrivite bugetului nostru și întâmplător am ajuns aici, în satul pe care îl cunoșteam deja de dinainte.

Povestește-ne puțin despre tine și Jos… cum și când v-ați cunoscut? Și de cât timp v-ați mutat în România?

Pe Jos l-am întâlnit într-una din vacanțele mele în Groningen la prietena mea care se întâmpla să cânte în aceeași trupă cu el. De curând am făcut 11 ani de la căsătorie și 5 ani de când ne-am mutat în România.

Eu am terminat Facultatea de Psihologie și Științele Educației în București și un master în cadrul Universității din Groningen și am lucrat cu copiii în diferite părți ale Europei. Înainte să ne mutăm m-am gândit că mi-ar plăcea să fac ceva legat de tradiții, dar nu știam ce și cum. Așa s-a născut „Dor de lână”, poveste care a început la o stână cu o piele de miel pe cale să fie aruncată. Am salvat-o și am învățat să argăsesc și să prepar piei de la singurul meșteșugar din comună. Apoi am văzut că nici de prețioasa lână nu se mai folosește lumea. M-am ambiționat să o salvez și să o pregătesc gata de lucru, așa cum o făceau femeile odinioară. Lâna tunsă de pe oițe, o duc la râu, caut vreascuri să fac focul și o spăl acolo. După ce se usucă se scarmănă, apoi o duc la darac să mi-o facă caiere. De abia apoi mă pot apuca de împâslit, realizând diferite obiecte de la podoabe naturale (șiraguri, cercei, brățări, broșe etc.) la gentuțe, îmbrăcăminte de telefon, globuri etc.

Atunci când l-am cunoscut pe Jos, studia la Academia de Artă Minerva din Groningen în ultimul an și crea obiecte muzicale chinetice. Datorită acestei lucrări a fost invitat să facă un master în media interactivă din cadrul Institutului Frank Mohr. În timpul masterului s-a concentrat mai mult pe lucrări legate de natură. Acest interes s-a manifestat în construirea celei mai mari bombe ecologice, construcție realizată în România.

Rodica Pătrașcu: „Îndrăgostiți de natură și sălbăticie, am luat decizia să ne mutăm în România”

De ce v-ați dorit să vă mutați la sat? Cine a venit cu ideea de a face acest pas?

Îndrăgostiți de natură și sălbăticie, am luat decizia să ne mutăm în România mai la munte.

Citește și: Anda Icleanu: Elevii mei „îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini”. De ce a ales un cuplu de profesori din Timișoara să se mute la țară și cum au ajuns să-și construiască singuri casa în care stau acum

Ce are atât de special această zonă a Buzăului? Cum le-ați prezenta-o unor turiști străini, poate prietenilor olandezi ai lui Jos…

Partea de est a Carpaților are caracteristic creșterea graduală de la dealuri spre munte. Acest aspect crează habitaturi frumoase. Așa a venit Jos cu ideea să invite un grup de tineri să facă o cercetare ecologică în zona noastră.

Cum s-a adaptat Jos la România… o țară atât de diferită de cultură, obiceiurile și principiile olandeze?

De la o vârstă fragedă Jos s-a familiarizat cu cultura noastră prin muzică și documentarele la care tatăl lui l-a expus.

A învățat limba? Cum se înțelege cu oamenii din sat?

Jos are o metodă practică de a învața limba ascultând oamenii cu care lucrează și fiind în preajma mea, întâlnind familia și prietenii de aici.

Ce îi place cel mai mult la România?

Natura! În comparație cu Țările de Jos, România încă poate fi explorată.

Rodica Pătrașcu: „Natura chiar este un medicament bun la toate”

Rodica, ce faceți voi, din ce trăiți?

Eu țin ateliere de împâslire a lânii, vând obiectele pe care le creez și explorez limitele creative.

În România, Jos este un antreprenor creativ, preluând diferite proiecte în lucrul cu lemnul. De exemplu, uși și ferestre tradiționale, standuri din lemn vechi, jucării din lemn etc. De când cu pandemia, Jos a trebuit să-și schimbe ocupația, învățând să facă îmbinări în lemn care sunt frecvent folosite în mobilă, ferestre și uși.

Aveți clienți din România sau din străinătate? Și cum ajung la voi? Cum și unde vă găsesc?

Din vorbă în vorbă oamenii ajung la noi. Clienții sunt din România de cele mai multe ori. Eu am trimis și câteva colete în străinătate. Obiectele „Dor de lână” se pot găsi pe pagina mea de Instagram și Facebook. 

De ce este lâna atât de specială pentru tine?

Lâna este o fibră atât de specială cu o multitudine de proprietăți. Lâna, prin atingere și purtare, transmite o stare de bine. Pentru mine lucrul cu lână este terapeutic.

Rodica Pătrașcu: „Ziua începe cu mângâieri către prietenii noștri negrăitori și un salut către soare”

Cum arată o zi tipică pentru voi, de dimineață până seara?

Fiecare zi este diferită în funcție de climă, sezon etc. Ziua începe cu mângâieri către prietenii noștri negrăitori și un salut către soare. Apoi ne apucăm de treabă, fie că trebuie tăiată iarba, de șlefuit un lemn, de împâslit un obiect, cules de ciuperci sau ierburi, reparat ceva la casă. Și așa o ținem cât e ziulica de lungă până spunem „noapte bună” tuturor.

Ce înseamnă pentru voi acasă?

Acasă înseamnă casa noastră în natură unde locuim împreună cu foarte multe plante de interior, doi motani și două cățelușe.

Citește și: „Viața poate fi frumoasă sau complicată indiferent de unde locuiești. Noi am ajuns să ne trăim visul de a trăi la țară, să avem grădina, să ne plimbam pe munți”

Cât de mult s-a schimbat relația voastră de când v-ați mutat aici?

Pentru că lucrăm în mare parte de acasă ne-am apropiat mai mult și lucrăm în echipă, fiecare cu task-urile lui în așa fel încât să reușim să finalizăm diferite proiecte.

Ce ați învățat despre voi de când v-ați mutat aici?

Am învățat că putem să ne facem un trai din ceea ce ne face plăcere să facem.

Care au cele mai grele momente din această perioadă și cum le-ați depășit?

Au fost și momente mai puțin plăcute în relație cu oamenii și situațiile create de aceștia, dar natura chiar este un medicament bun la toate și treci destul de repede peste, pentru că nu are rost să-ți irosești energia cu așa ceva.

Viitorul vostru îl vedeți tot aici, în zona Buzăului, în Nehoiu – Gura-Teghii? 

Categoric!

Și, ultima întrebare, dacă ar fi să le transmiteți un mesaj oamenilor care își doresc să facă și ei acest pas și să se mute la sat, ce le-ați spune?

Viața nu este ușoară la sat. Pentru oamenii care vor să se mute la sat sau la munte trebuie să ia în considerare că e nevoie să lucreze din greu ca să-și îndeplinească visul.