Căutare

Share this article

Istoricul Simon Sebag Montefiore a reuşit în cartea sa „Romanovii (1613-1918)”, publicată la Editura Trei, o reproducere magistrală a puterii nelimitate şi a decadenţei sexuale, bazându-se pe remarcabila corespondenţă, poate cea mai explicită scrisă vreodată de un şef se stat.

Scrisorile, care nu au mai fost niciodată publicate integral, aruncă o lumină nouă asupra extraordinarei poveşti de dragoste dintre Ţarul Alexandru al II-lea şi amanta sa adolescentă, Ekaterina „Katia” Dolgorukaia, care mai târziu a devenit a doua lui soţie, primind titlul de prinţesa Iurievskaia.

Ţarul i-a scris amantei sale de-a lungul a mai mult de un deceniu, începând din 1867, peste 3050 de scrisori, mai mult de 12.000 de pagini cu detalii intime, iar în arhivă au fost păstrate şi 1435 de scrisori ale Ekaterinei pentru Ţarul Alexandru. Simon Sebag Montefiore precizează faptul că, pentru acest volum istoric a apelat la „materiale date uitării, despre domnia tuturor ţarilor, majo¬ritatea documente primare, unele nepublicate, altele publicate în jurnale de istorie din secolul al XIX lea. […]

Documentele oficiale sunt vaste, ca să nu mai pomenim de cele perso¬nale. Memoriile trebuie tratate cu scepticism, însă scrisorile şi jurnalele sunt inestimabile”, apreciază Montefiore, adăugând faptul că, în ceea ce priveşte corespondenţele, unele au fost decoperite recent. „Fireşte, majoritatea acestor epistole sunt aproape necunoscute. Corespondenţa dintre Aleksandru al II‑lea şi Katia Dolgorukaia […] a rămas nepublicată. Foarte puţini istorici au explorat această extraordinară comoară şi niciunul nu a citit‑o în întregime, parţial din cauză că scrisorile s‑au aflat pentru multă vreme în posesia unor persoane particulare şi au fost returnate arhivelor ruseşti relativ de curând”, adaugă Montefiore.

Aleksandru al II‑lea, împărat (1855–1881), fiul lui Nicolae I şi al Alexandrei Fiodorovna a fost „nu numai cel mai chipeş şi mai sensibil dintre Romanovi, ci şi cel mai simpatic”, notează Montefiore.

Povestea de dragoste a ţarului cu Katia a început în ziua în care a avut loc atentatul asupra acestuia. „Atentatul la viaţa ţarului nu era greu de pus la punct, din moment ce toată lumea ştia că Aleksandru al II‑lea se plimba pe jos zilnic în Grădina de Vară, chiar dacă nimeni nu ştia, poate pentru care împăratul mergea atât de des acolo”. În acea zi de 4 aprilie 1866, el a întâlnit-o în acest loc pe tânăra de 18 ani, cu care s-a conversat. „M‑a întrebat dacă urma să o vizitez pe sora mea mai mică la (Institutul) Smolnîi. Când i‑am spus că mă duceam acolo în acea seară, a zis că se va întâlni cu mine acolo, vorbind cu aerul lui ştrengăresc, care uneori mă enerva“, nota Katia. Dar aceasta nu a fost prima dată când se vedeau, cei doi cunoscându-se în urmă cu şapte ani, în 1859, pe când Aleksandru al II-lea avea patruzeci de ani, iar ea era o fetiţă de 10 ani „ca o păpuşică, cu o pelerină roz şi păr şaten‑auriu împletit în codiţe, pe care mama ei o trimisese să îl salute”.

Peste ani, ţarul îşi amintea: „Am făcut cunoştinţă cu tine când nu aveai nici măcar unsprezece ani, dar de‑atunci ai crescut tot mai frumoasă de la un an la altul”, în timp ce ea declara „N‑aveam să uit niciodată extazul care m‑a cuprins văzând chipul acesta superb, plin de bunătate“. Până la momentul întâlnirilor din grădină, împăratul nu a mai ştiut nimic de ea, cu excepţia momentului în care tatăl fetei a consumat toată averea familiei şi a şi murit, lăsându-şi soţia şi copiii fără niciun mijloc material de supravieţuire. Însă mama a aranjat cu ministrul Curţii o înţelegere ca ţarul să asigure educaţia copiilor, iar Katia a mers la pensionul pentru fete de familie bună din Sankt Peters¬burg, Institutul Smolnîi. Aici ţarul a mai revăzut-o o dată. Însă, aşa cum precizează Katia, „un hazard fericit a făcut să mă întâlnesc cu împăratul pe 24 decembrie 1865, la promenadă prin Grădina de Vară. […] Iniţial, nu m‑a recunoscut, dar pe urmă a venit înapoi şi m‑a întrebat dacă eu eram!“ .

El s-a îndrăgostit imediat de cea care acum avea şaisprezece ani şi jumătate, „o domnişoară cu păr des,blond‑cenuşiu, piele de alabastru şi o siluetă voluptuoasă”.

Timp de patru luni ei s-au întâlnit zilnic în Grădina de Vară, iar ţarul se îndrăgostea tot mai mult. Momentul decisiv, care a şi transformat această poveste într-o adevărată relaţie a fost ziua atentatului, când, după ce s-a despărţit de Katia, asupra ţarului s-a tras un foc de armă. Însă, atentatorul a fost împins exact în momentul în care trăgea, iar glonţul nu şi-a atins ţinta. Katia a auzit focurile de armă şi povestea într-o însemnare că „am fost atât de şocată, mi s‑a făcut rău, am ţipat… şi pe urmă am vrut să‑i spun cât eram de bucuroasă (că scăpase). Eram sigură că şi el simţea nevoia să mă vadă“.

Lucru care s-a şi întâmplat în acea seară. „Întotdeauna am simţit, îi scria Aleksandru Katiei Dolgorukaia, că exista o atracţie între noi doi, o fascinaţie irezistibilă.“ Însă tânăra era rezervată şi nu a cedat imediat farmecelor ţarului. Însă, după ce şi-au consumat relaţia în intimitate, pasiunea mistuitoare pe care o simţeau i-a făcut să îşi jure dragoste eternă, Katia spunându-i că şi‑a „consacrat viaţa menirii de a‑l iubi… Nu mai puteam lupta cu sentimentul acesta care mă devora“, iar Împăratul i-a spus „acum, tu eşti soţia mea tainică. Jur că, dacă vreodată voi rămâne liber, mă voi însura cu tine“.

Despre acel moment ţarul a spus că pentru el este „cea mai fericită zi“ din viaţa lui şi „începutul unei luni de miere care nu a încetat niciodată“, după cum precizează Montefiore în „Romanovii 1613-1918”. El o numea „ştrengăriţa mea“ şi imediat după ce se despărţeau, ei continuau să îşi scrie de câteva ori pe zi, „poate cea mai explicită corespondenţă scrisă vreodată de un şef de stat, folosind nume de alint pentru a descrie dragostea lor: cuvântul cu rezonanţă franceză „les bingerles“, născocit de ei, se referea la actul sexual propriu‑zis. Amândoi aveau un libidoneinhibat şi exuberant, dar unic la ei a fost faptul că nu şi‑au pierdut niciodată pasiunea frenetică de proaspăt îndrăgostiţi”, notează istoricul britanic.

Din însemnările pe care le-a găsit despre această poveste, istoricul spune că doctorii au încercat să limiteze partidele lor de amor. După ce Aleksandru punctase că se iubiseră „de patru ori“, „pe fiecare piesă de mobilier“ şi „în fiecare cameră“, Katia a sugerat că: „. Asta era la ora 11 a.m.; spre miezul nopţii, adăuga: <În seara asta, ce mult te doresc>, iar la ora unsprezece a doua zi dimineaţă: “. ă>

Ce alte lucruri pline de pasiune îşi scriau cei doi îndrăgostiţi, cum a devenit ea soţia lui şi cât timp au trait împreună, dar şi ce s-a întâmplat cu Katia şi cu scrisorile după moartea Ţarului, cititorii vor afla din volumul istoric publicat de Editura Trei, „Romanovii 1613 – 1918”, aflat din luna decembrie în librării. Pasionanta cronică realizată de Montefiore dezvăluie lumea lor secretă, o lume a puterii neîngrădite şi a edificării fără scrupule a unui imperiu grandios, dar umbrită de intrigi de la palat, rivalităţi de familie, decadenţă sexuală şi extravaganţă feroce, şi populată de o întreagă distribuţie de aventurieri, curtezani, revoluţionari şi poeţi, de la Ivan cel Groaznic la Tolstoi, şi de la regina Victoria la Lenin. ă>

Scrisă cu un remarcabil talent literar şi îmbogăţită cu noi şi aprofundate cercetări de arhivă, Romanovii este deopotrivă o captivantă poveste despre triumf şi tragedie, iubire şi moarte, un studiu universal despre putere şi un portret esenţial al măreţiei care continuă să definească Rusia şi astăzi. ă>

Share this article
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO