Costin Teodorescu trăiește într-o lume fără bariere, fără limite, o lume frumoasă, o lume fără date, acolo unde doar emoțiile și recunoștința vorbesc. Este performer full time și este foarte fericit cu ceea ce i se întâmplă. Susține spectacole de magie pentru copii, este invitat la evenimente private de către adulți, iar ceea ce întreprinde a devenit un stil de viață.
Livrează artă, magie și povești. Nu se dedublează. Este Teo în timpul momentelor sale artistice și „păcălește” copii și oameni prin trucuri și-i scoate din carapacea lor de mai bine de un deceniu. Merge la braț mereu cu un strop mare de optimism și bucurie cât încape pentru ziua de ieri, ziua de azi și cea de mâine. Îl definește rolul din societate pe care l-a îmbrățișat, cum a spus chiar Costin, într-o doară. De la idee până la un întreg concept nu a fost la mijloc decât o dorință aruncată în univers. Să se păstreze în inima și amintirea publicului ar fi cea mai mare recompensă pe care simte că o poate primi după ani de dedicare.
Costin Teodorescu:„De ziua mea voi petrece prin muncă”
Costin sau Teo, cum să mi te adresez? Care apelativ îți place mai mult?
Evident că Teo (și râde). Costin a rămas în spate. Toată lumea, de când am devenit figură publică, îmi spune Teo, însă cei care mă cunosc dintotodeauna îmi spun încă Costin. Și mă refer la familie, rude, verișori. Am mai observat și o chestie. Persoanele cu care am fost împreună au simțit să-mi spună Costin. Au simțit să facă o departajare între omul de acasă și omul care se prezintă în fața unui public. Mai fac referire și la prietenii mei care mă cunosc de mai demult.

