”Am un deosebit respect pentru filmele asiatice, aşa că mă simt onorat să fiu invitat în juriul de la Shanghai International Film Festival”, a mărturisit, conform news.ro, Cristian Mungiu, care tocmai a fost declarat preşedintele juriului celei de-a 20-a ediţii a Shanghai International Film Festival (unul dintre cele mai importante festivaluri de film din China, ce va avea loc anul acesta între 17 şi 26 iunie).
Cristian Mungiu – devenit cunoscut pe plan internaţional după câştigarea Palme d’Or în 2007, cu filmul ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (fiind primul român recompensat cu acest premiu) – îi urmează astfel pe cineştii Danny Boyle, Luc Besson, Barry Levinson, Tom Hooper, John Woo şi Jean-Jacques Annaud, care au prezidat juriile festivalului din Shanghai la ediţiile precedente.
Regizorul unor filme extrem de bine primite de critică şi public – ”Occident” (2002), ”Amintiri din Epoca de Aur” (2009), ”După dealuri” (2012) sau ”Bacalaureat” (2016) -, Cristian Mungiu a mai făcut parte şi din juriile altor competiţii cinematografice, precum cea de la Cannes, ediţia 2013 (când preşedintele juriului a fost Steven Spielberg), festival în cadrul căruia va fi şi în acest an prezent, de data aceasta în calitate de preşedinte al juriului secţiunii Cinéfondation şi de scurtmetraje.