O listă cu filme de privit într-o seară de noiembrie, când ai chef de povești sensibile și emoții care rămân cu tine.
A fost o perioadă în care îmi petreceam majoritatea nopților uitându-mă la filme. Uneori pentru că aveam chef să descopăr povești noi, alteori pentru că aveam prea multe gânduri și nu găseam răspunsuri la toate întrebările care îmi treceau prin minte.
Îmi place acel sentiment dulce-amar pe care l-am găsit de cele mai multe ori în cinematografia asiatică. În filme care mă fac să visez și după care rămân cu mai multe întrebări decât aveam înainte să le văd.
Am ales patru filme la care mă întorc cu drag, pe care mi-ar plăcea să le descopere cât mai multă lume și pe care le consider foarte potrivite pentru luna noiembrie.
On the Beach at Night Alone (2017)
Ce se întâmplă atunci când nu poți să fugi de cel pe care îl iubești, chiar și atunci când ești departe de el?
Te plimbi, iei parte la conversații, te întâlnești cu prieteni vechi sau ajungi, pur și simplu, pe plajă și adormi fără să-ți dai seama. Povestea se desfășoară în jurul lui Young-hee, o actriță care încheie relația cu regizorul ei și pleacă departe pentru a încerca să lase în urmă ceea ce a fost. Numai că distanța nu înseamnă neapărat și uitare. Este unul dintre personajele cu care rezonez mult din punct de vedere sentimental. Young-hee are ceva foarte familiar în felul în care încearcă să transforme o despărțire într-un nou început.

Perfect Days (2023)
Next time is next time. Now is now.
M-am gândit de multe ori că o viață liniștită sau, cum ar spune unii, „simplă” nu este neapărat lipsită de sens. Suntem obosiți de rutină, de același program încărcat și de problemele care par să se repete la nesfârșit. Hirayama este unul dintre personajele pe care mi-ar fi plăcut să le întâlnesc în viața reală și cu care să stau de vorbă ore întregi.
Este un bărbat care se ocupă de întreținerea toaletelor publice din Tokyo și, la prima vedere, nu face altceva decât să își urmeze programul zilnic. Te-ai putea gândi că duce o viață goală și tristă, dar pe parcursul filmului aflăm însă că provine dintr-o familie înstărită și că stilul său de viață este, de fapt, o alegere. Îl vedem zâmbind, plângând, observând lumea din jurul său. Nu ne dăm seama niciodată cu adevărat dacă este fericit, dar îl vedem trăind. Iar scena finală este una dintre cele mai emoționante.

Eternal Sunshine of the spotless mind (2004)
De multe ori mi-am spus că atunci când ceva merge foarte prost, vreau să uit tot ce mi s-a întâmplat. Să nu mai am nicio amintire a ceea ce am fost și a ceea ce am făcut. Dar nu mi s-a întâmplat niciodată să îmi doresc să uit persoanele din viața mea cu care am trăit acele momente.
Joel și Clementine sunt cei care m-au făcut să mă gândesc cât de puțin ne dorim, de fapt, să știm ce se află cu adevărat în mintea unei persoane. Pentru că atunci când știi prea multe, nu mai poți privi omul din fața ta fără să vezi și toate lucrurile pe care poate ar fi trebuit să nu le afli niciodată. Cei doi aleg să se șteargă unul pe celălalt din memorie după ce relația lor se destramă. Numai că, pe măsură ce amintirile dispar, Joel începe să înțeleagă că nu vrea să piardă și ceea ce a fost frumos între ei. Poate că unele lucruri care ne rănesc sunt, în același timp, cele pe care nu am vrea să le pierdem niciodată.

Sentimental Value (2025)
L-am urmărit cu o durere în piept. Nora și Gustav au o relație tată-fiică greu de digerat. O fată care își dorește iubirea și atenția părintelui ei, iar el, un tată care nu știe cum să i le ofere. În încercarea de a-și găsi drumul în teatru, Nora se confruntă și cu ceea ce nu o mai lasă să vadă clar lucrurile din jurul ei: depresia. Însă finalul aduce, cumva, acel pansament de care nu știam că aveam nevoie.

Foto principală: All Film Archive/Focus Features / Mary Evans Picture Library / Profimedia